Exclusiv Spania fierbe: chirii uriașe, sărăcie și furie împotriva clasei politice. Criza iberică, explicată pe înțelesul tuturor de românca premiată de Coroana spaniolă

Sute de mii de oameni au ieșit pe stradă în Madrid și marile orașe spaniole în ultimele zile, într-un val de mișcări fără precedent în ultimele decenii, pentru această țară. Turbulențele sunt cauzate de criza locuințelor, chiriile uriașe și abuzurile fondurilor de investiții care dețin apartamentele, problemele cu migrația și nemulțumirea populației din cauza nivelului de trai tot mai scăzut. Cu un guvern socialist tot mai contestat, spaniolii se pregătesc pentru alegeri anticipate, iar forțele de extremă dreapta sunt în preferințele oamenilor, care se plâng că sărăcesc pe zi ce trece. Cercetătoare în cadrul Consiliului Superior de Investigatii Științifice (echivalentul Academiei în Spania),și profesoară în SUA la GW. Washington, American University și Georgetown University, respectiv în Spania, la Universitatea Carlos III din Madrid, Silvia Marcu explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, criza profundă prin care trece această țară și perspectivele sale deloc roz.

Silvia Marcu e apreciată inclusiv de regele Spaniei, Filip al VI-lea și de familia regală Foto: Arhivă personală

„Adevărul”: Imaginile protestelor masive din marile orașe spaniole au făcut înconjurul lumii, însă dinamica din spatele lor rămâne puțin înțeleasă. Care sunt cauzele profunde ale acestei revolte sociale și cum arată, de fapt, realitatea cotidiană din Spania anului 2026, dincolo de discursul oficial al Guvernului Sánchez?

Silvia Marcu: Cauzele protestelor sunt, în primul rând, criza economică pe care o traversează Spania de mai bine de 10 ani, de fapt din 2008, de la prima mare criză economică... De atunci, nimic nu s-a redresat în Spania, ci s-a agravat pe parcurs. Marea masă a societății spaniole a obosit să trăiască precar, să vadă cum salariile rămân la fel de mici, că sunt dați afară de la locurile de muncă, că au devenit supraviețuitori în propria lor țară, că nu își pot face cumpărături de bază, că nu își permit concedii în afara Spaniei (iar în Spania doar câteva zile pe an, și nu în regim hotelier). Autonomii (micii întreprinzători/PFA-urile) nu își pot permite nici măcar concedii.

Silvia Marcu predă și în SUA la GW. Washington, American University și Georgetown University Foto: Arhivă personală

Și, în primul rând, este foarte important, lumea nu are unde locui! Oamenii nu își permit să închirieze o locuință decentă, fac naveta din satele din Comunitatea Madridului ca să ajungă în oraș. Dar și acolo s-au mărit chiriile. Lipsesc de la serviciu și sunt dați afară. Acum se „lucrează de acasă”, o tendință apărută după pandemie în spatele căreia realitatea este că lumea nu își permite să locuiască într-un oraș mare cum ar fi Madrid, Málaga, Barcelona...

Cum poți plăti o locuință în chirie în Spania când prețul chiriei este mai mare decât salariul? Când tinerii, și nu doar tinerii, ci oameni de 35-40 de ani, locuiesc cu părinții și nu își pot crea o familie? Aceasta este cauza protestelor! Prima! Pe 11 noiembrie 2026 va fi grevă generală privind lipsa de locuințe, convocată de sindicate și de protestatarii care au campat în Puerta del Sol, în centrul Madridului. Și vor rămâne acolo până la grevă și după aceea, dacă nu se rezolvă situația.

Corupția din aparatul de stat și criza energetică

Se vorbește și despre corupția din Spania, despre faptul că oamenii se simt trădați de socialiștii care sunt la putere, dar și de ceilalți politicieni. Care este percepția la „firul ierbii”, în rândul spaniolului de rând?

Legată de această primă cauză este corupția generalizată care a ajuns în sferele cele mai înalte ale aparatului de stat. În sistemul de stat, posturile nu se mai obțin pe merit, ci doar prin corupție. Familiile politicienilor sunt acuzate de corupție în fața instanței. Foștii președinți de guvern, la fel.

Un alt factor al protestelor este legat de energie: oamenii au ajuns să nu mai aprindă lumina seara, iar dimineața să stea pe întuneric până se face ziuă! Eu niciodată nu am văzut această realitate... Dar este certă, o observ de câteva luni. Mașina de spălat o pun noaptea la ora două toți vecinii din edificiul meu! Și așa se întâmplă în toată Spania, chiar dacă rețelele sociale sunt pline de flori, cafele, soare și lumină, iar realitatea este total diferită. Primii care suferă sunt migranții... Aproape că nu mai cumpără. Magazinele sunt pline de produse, dar... goale de clienți... Oamenii așteaptă oferte.

Doar clasa superioară, cea care are câte două sau trei reședințe, cea coruptă, care își scoate posturi pentru familie, aceștia da, își permit să cumpere, să intre în „El Corte Inglés” (cel mai renumit magazin și cel mai scump din Spania), să trăiască bine! Deci motivele crizei sunt nenumărate și, da, se leagă de situația geopolitică actuală, dar își au rădăcinile în propria țară!

Criza datoriilor publice în Spania

Spania, la fel ca și Franța, Marea Britanie și Italia se confruntă cu o presiune imensă din cauza datoriei externe. Cum se răsfrânge acest lucru asupra economiei spaniole?

Da, sunt probleme grave cu criza datoriilor, care afectează, fără îndoială, întreaga populație. Datoria este mare: după ultimele date din iulie 2026, se situează la aproape 100% din PIB (99,9%), cum afirmă Banca Națională a Spaniei (2026), deși, după aceeași sursă, este inferioară celei de anul trecut și mai mică decât în perioada pandemiei, când ajunsese la 124%. Iar dacă o comparăm cu criza datoriilor din Franța (care se situează la 115,6%), încă se susține.

Zeci de mii de oameni au ieșit în stradă la Barcelona Foto: Profimedia

Deși, în prezent, după cum susțin experții în economie, datoria poate crește pe fondul crizei guvernamentale și al unei economii fragile. Motivul este că o parte din datoria anumitor administrații este deținută de altele. Dacă guvernul central, de exemplu, împrumută bani unui guvern regional (adică unei comunități autonome, de exemplu Comunitatea Valenciană), împrumutul respectiv apare ca un activ pentru guvernul central și ca o datorie pentru guvernul regional. În consecință, Spania este vulnerabilă la capitolul datorii.

 O „utopie” a integrării

Din perspectivă academică, dar și prin prisma propriei experiențe de peste trei decenii, cum evaluați actualul model de gestionare a migrației în Spania? Vorbim adesea despre „integrare”, pe care multă lume a numit-o anterior o „utopie”. Cât de pregătită mai este Spania în fața noilor valuri migratorii și unde credeți că eșuează politicile publice europene și iberice?

Din 1992 și până în prezent, modelul de gestionare a migrației în Spania a fost și rămâne extrem de deficient. Indiferent de guvernele care s-au perindat în timp de aproape patru decenii, procesul a fost și este foarte dificil pentru persoanele care au nevoie de o viză pentru a intra în Spania. Propria mea experiență este un model pentru a interpreta începuturile migrației românești în această țară. În anii ’90, un cetățean român avea nevoie de viză și o obținea greu. Ajuns pe teritoriul Spaniei, trebuia să treacă prin mai multe etape. Prima era să solicite azil și refugiu, cu interviu. Putea fi refuzat și trimis acasa, sau nu. Eu nu am fost trimisă acasă, dar am rămas oarecum pe drumuri. A trebuit să încep de la zero, să caut singură de lucru și să-mi legalizez situația. Procesul a durat mai bine de doi ani, supraviețuind. Patru ani nu am putut să mă întorc în țară, pentru că nu aveam documentele în regulă. Lucram fără acte.

Am reușit să îmi legalizez situația de străină cu documente în regulă realizând studii de doctorat și luându-mi doctoratul în 2000 la Universitatea Complutense din Madrid.

Din fericire pentru cetățenii români, procesul s-a modificat devenind fluid în 2007, când s-a produs integrarea României în Uniunea Europeană (UE). Acest lucru le-a conferit dreptul să circule liber, doar cu pașaportul sau cu buletinul de identitate. Dar tot acest lucru nu presupune integrare...

Ați spus cândva că toată această integrare rămâne mai degrabă o utopie. S-a schimbat ceva de atunci?

Din fericire pentru cetățenii români, procesul s-a modificat devenind fluid în 2007, când s-a produs integrarea României în Uniunea Europeană (UE). Acest lucru le-a conferit dreptul să circule liber, doar cu pașaportul sau cu buletinul de identitate. Dar tot acest lucru nu presupune integrare...

Și da, rămân la conceptul de utopie când mă refer la integrare. Românii sunt „diluați” în marea masă de cetățeni mobili din Spania. Sunt supraviețuitori „liberi”. Deși, din nefericire, puțini recunosc acest lucru. Marea majoritate trec printr-o criză de muncă teribilă, suferă de sărăcie energetică atât vara, fără aer condiționat, cât și iarna, fără încălzire în locuințe. Chiriile sunt enorm de mari în toată Spania, astfel încât foarte puțin oameni reușesc să trăiască decent. Fac eforturi chiar să mănânce, să își mențină copiii la școli, să ajungă la final de lună, în definitiv.

Dacă mă refer la celelalte comunități de migranți din țări care pentru a intra în Spania au nevoie de viză, deci se confruntă cu frontiera închisă, lucrurile au rămas la fel ca în anii ’90. Încep cu solicitarea azilului și abia pe urmă, dacă trec de această fază, urmează procedeul legalizării situației în Spania. Majoritatea nu reușesc acest lucru. Legislația a rămas aceeași, în ciuda legilor de migrație care s-au emis de-a lungul timpului. Cel care suferă este cetățeanul, persoana care vine din Venezuela, Cuba, Maroc sau Siria... de exemplu.

Spania nu este pregătită pentru valuri de migranți, așa cum nu este pregătită nicio țară occidentală. Politici eșuate complet. Și nu doar la nivel iberic, ci și politicile europene, occidentale, pentru că nu există o politică de migrație comună. Dar acest lucru nu înseamnă să ne temem de „avalanșe”. Dacă ne gândim profund, și românii au reprezentat o „avalanșă” în 2002, când s-a deschis frontiera Schengen pentru România și Bulgaria. Au venit până la un milion și nimeni nu i-a alungat când au trecut acele trei luni cât aveau dreptul să rămână în oricare stat membru al UE.

Bariere pe piața muncii și generația a doua

Spania se confruntă simultan cu un deficit de forță de muncă în domenii slab plătite și cu o subutilizare a potențialului imigranților înalt calificați. Ce bariere (birocratice, culturale sau instituționale) persistă și blochează ascensiunea reală a migranților pe piața muncii iberice?

Adevărat, aveți dreptate, Spania se confruntă cu acest deficit de forță de muncă în domenii slab plătite deoarece nu mai acceptă aproape deloc persoane care au nevoie de viză fără documente în regulă. Oamenii ar fi dispuși să lucreze fără documente, dar nu li se mai permite. Mulți o fac, mai ales în domeniul serviciului de îngrijit bătrâni la domiciliu sau al menajului. Mă refer la femei. De foarte multe ori, în cercetările mele, doamnele din țările din Sud mi-au explicat că ele continuă să lucreze cu ora sau chiar în modalitatea „internă”, dar fără acte. Deci nu cotizează la asigurarea socială, așa cum nu am cotizat nici eu în anii ’90. Spania utilizează persoanele după nevoie. Paradoxul este că, deși au nevoie de persoane (cum ar fi, de exemplu, în sectorul construcțiilor), nu le legalizează situația.

În schimb, cetățenii mobili, în acest caz românii, refuză să mai lucreze în aceste domenii (construcții, menaj, îngrijire de persoane în vârstă), deși au dreptul să o facă. De ce? Pentru că au o pregătire, o calificare, și ca cetățeni europeni consideră că este necesar să li se recunoască aceste drepturi.

Din nefericire, așa cum afirmați, ascensiunea reală este blocată de anumite prejudecăți, dar și de faptul că este nevoie de echivalarea titlului dacă nu este obținut în Spania, proces care durează 2-3 ani.

Există și români care au reușit să își deschidă propria afacere, restaurante, să fie avocați de renume sau medici. Unele doamne au ales să se căsătorească cu cetățeni spanioli, și astfel ascensiunea lor este mult mai simplă dacă au și o pregătire superioară, de exemplu în domeniul medical sau academic. Sunt multe, nenumărate exemple.

Pentru persoanele singure, însă, viața de zi cu zi a fost și continuă să fie o luptă cu birocrația, cu așteptarea, cu precarietatea și reziliența, suportând inflația, munca sub nivelul pregătirii sau acceptând șomajul. Mulți aleg să revină în țară sau să aleagă o altă țară, cum ar fi Marea Britanie, de exemplu, pentru a-și căuta un loc de muncă decent.

Dar în ce-i privește pe români?

Dacă mă refer la a doua generație de români din Spania, lucrurile sunt și mai complicate. Sunt blocați total, chiar dacă au studiat în Spania. Recent am publicat un articol în prestigioasa revistă Women's Studies International Forum, în ceea ce privește situația tineretului, a femeilor tinere care au terminat studii superioare în Spania și nu au de lucru. Articolul intitulat „Precarious work and legal inequalities among second-generation Romanian women graduates in Spain” a fost foarte bine primit în mediul academic. Acest articol aduce în prim-plan conceptul de „just place” pe care îl caută tineretul român în Spania și care s-ar traduce prin: găsirea unui loc de muncă conform studiilor realizate în universități spaniole și dreptul la dublă cetățenie care să le permită să muncească în egalitate de șanse ca și colegii lor de studii. Deocamdată, tinerii români, cu precădere femeile tinere, în marea majoritate nu au locuri de muncă, stau acasă cu părinții sau lucrează sub nivelul pregătirii. Deci istoria se repetă după 30-40 de ani... Mai sunt și excepții, dar le numărăm pe degete.

În consecință, barierele culturale, instituționale și birocratice există: a fi român înseamnă a nu avea aceleași drepturi ca și un cetățean spaniol, german sau nordic în Spania... Stigmatul continuă să existe la cote înalte... pe fond de corupție globală.

Frontiera simbolică și xenofobia în societatea spaniolă

Vorbind despre tensiunile sociale din Spania, într-un context european în care discursurile naționaliste câștigă teren, observați o recrudescență a xenofobiei sau a stigmatizării la nivelul societății spaniole? Cum se traduce această „frontieră simbolică” pentru cineva care a urcat treptele până la cel mai înalt nivel academic?

Da, așa este, observ o recrudescență a discursurilor naționaliste, a xenofobiei și a stigmatizării la nivelul societății spaniole. Cum aș traduce această „frontera simbolică”? Prin excludere constantă. „Por muy rumano que sea” („Oricât de român ar fi”), spunea președinta Comunității Madridului, Isabel Ayuso, recent într-un discurs referitor la asistența medicală... în care, după cum afirma dumneaei, prefera să primească românii la medic înaintea celorlalți, chiar dacă... „sunt români”, adică de mâna a doua. Aceasta este o frază care nu își avea rostul în context.

Altă frontieră? Excluderea la locul de muncă, ca și cum un român nu ar exista! Aceasta este frontiera simbolică... „Oh... es rumano”, „Hay que tener cuidado” („Trebuie să avem grijă...”). Pun mâna instinctiv la poșete.

Și eu trăiesc cu această „frontieră simbolică” în permanență în contextul meu. Dar am învățat să o port pe umeri sau în inimă ca pe un trofeu care mă îmbogățește ca persoană și ca cercetător la cel mai înalt nivel academic.

Ce este mai grav, din ce observ ca cercetător, este că și românii cu un anumit statut au devenit xenofobi, neoliberali, chiar cu proprii concetățeni, să nu mai vorbim față de populația de origine arabă... Acest lucru mă pune pe gânduri... De ce? Când s-au transformat? Cine îi atacă pe ei direct, dacă au o viață „mai bună” în Spania, o calitate a vieții? Își amintesc de unde au venit? În ce condiții? Dar repet, sunt și excepții. Eu acum am studenți la masterul de Geopolitică de la Universitatea Carlos III din Madrid, români, și nu doar migranți, ci și tineri veniți de acasă, din România sau din alte țări, acceptați la acest master, la una dintre cele mai prestigioase universități din Spania. Problema intervine atunci când finalizează cursurile... Unde se vor duce acești tineri? Ce vor face? Aici intervine întrebarea căreia trebuie să îi găsim răspunsul!

Profilul românului de azi. Asimilare tăcută și riscul pierderii identității

Comunitatea românească din Spania a parcurs un drum lung de la pionierii anilor ’90 până la o prezență consolidată. Cum arată astăzi profilul românului din Spania? Suntem mai bine văzuți, mai bine integrați sau ne confruntăm cu riscul asimilării tăcute și al pierderii legăturilor culturale, în special în rândul tinerilor născuți sau crescuți acolo?

Profilul românului de azi? Adevărul este că ne confruntăm cu riscul asimilării „tăcute”, cum bine o numiți, sau nici măcar al asimilării, ci al diluării tăcute... Și da, oricât s-ar lupta școlile de limbă română pentru generația a treia să predea ore de limbă la final de săptămână, se pierd aceste legături culturale. Există însă asociații de migranți care încearcă să ducă mai departe tradițiile. În schimb, nu există o confluență cu spaniolii. Românii se întâlnesc singuri... cu foarte puține excepții; au puțini prieteni spanioli cu adevărat.

Rolul Institutului Cultural Român (ICR) este important, dar consider, ca cercetător, că ar trebui să includă mai mult printre valorile pe care le promovează și cetățenii români migranți care locuiesc în Spania, nu doar persoane de renume pe care le invită să vină din țară. Există persoane migrante care scriu, care publică, care pictează, fotografiază, dar, din nefericire, nimeni nu le cunoaște... doar cu anumite excepții. Mereu există excepții.

Voi prezenta în luna noiembrie un proiect despre cele trei generații de europeni din Est în Spania, în care voi cerceta pe larg acest fenomen. Pentru că tinerii/copiii născuți aici sunt români fără... să fie. Sunt de fapt spanioli cu cetățenie română. Sunt români, dar nu vorbesc limba română. Vorbesc limba spaniolă fără accent. Și iar ajung la conceptul de dublă cetățenie, exact pentru a nu pierde legăturile cu țara: au nevoie de această dublă cetățenie pe care o așteaptă ca pe un drept egal și legal.

Tinerii spanioli și exodul potențial

În proiectele dumneavoastră de cercetare analizați precaritatea și reziliența tinerilor români și spanioli post-pandemie. Ce își dorește această nouă generație de la Spania și cât de mare este riscul unei noi forme de înstrăinare sau al unui nou exod spre alte orizonturi (cum ar fi SUA)?

Da, așa este. Lucrez încă la acest proiect. Pe români nu îi aud că vor să plece în SUA sau spre alte orizonturi, având în vedere contextul geopolitic tensionat la nivel global. Ei vor să rămână în Spania, consideră că este țara lor pentru că au crescut aici și au studiat aici. Da, sunt precari și rezilienți în același timp. Unii își doresc mobilitate, dar îi aud pe mulți că vor să revină acasă, în țară. În interviuri, însă, în mod oficial, mi-au răspuns că vor să rămână în Spania... În schimb, sunt tinerii spanioli cei care vor să plece către alte orizonturi, deoarece se confruntă cu aceeași problemă: lipsa unei locuințe, a unui loc de muncă decent. Cred că sunteți la curent cu ce se întâmplă acum în „Plaza del Sol” la Madrid, în centrul orașului. Este un întreg tabără/campament de tineri fără locuințe care și-au propus să rămână acolo în orice condiții atmosferice de două săptămâni aproape, până nu li se oferă o soluție. Și nu, nu sunt români acolo. Ei rămân acasă sau vor acasă... adică în România...

Întoarcerea acasă și sistemul medical românesc

Mulți dintre românii care au plecat în anii ’90 se apropie acum de vârsta pensionării. Din studiile dumneavoastră privind mobilitatea umană, există un apetit real pentru o întoarcere definitivă în România sau visul reîntoarcerii rămâne doar o iluzie nerealizată din cauza sistemului medical și administrativ de acasă?

Nu, vor cu adevărat să revină acasă, sunt ortodocși, au case construite, au învățat meserii, sunt în marea majoritate oameni nobili, extraordinari! Multe persoane s-au întors deja, au creat afaceri sau s-au pensionat liniștiți în orașele sau satele de unde provin, astfel încât, după datele statistice (INE, 2026), acum în Spania sunt doar 609.270 de persoane provenind din România. Deși cu toții știm foarte bine că sunt mai multe persoane, care nici nu se înregistrează. Chiar dacă cei cu o situație mai bună și-ar dori o mobilitate ca un fel de „navetă” între cele două țări, tot dorul de casă este mai important. Nostalgia.

Vor să se întoarcă acasă în marea majoritate, dar într-o țară cu un guvern stabil, cu o situație politică și economică care să îi favorizeze... De aceea, oamenii luptă în felul lor.

Și îmi permit să adaug că sistemul medical din România ar funcționa perfect dacă ar avea o infrastructură adecvată și salarii decente la medici. Medicii români sunt foarte bine pregătiți; sora mea, Dr. Anda Doinița Ionescu Marcu, este medic primar la Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Galați, are două specialități. Ca și ea, toți medicii sunt foarte buni, dar sunt obligați să realizeze multe gărzi, sunt prost plătiți, astfel încât sunt nevoiți să lucreze și în mediul privat. Și mai adaug că cetățenii români care lucrează în Spania, în străinătate în general, pleacă vara în țară să își realizeze analize și probe medicale. Sunt mai ieftine decât în străinătate și da, au încredere în sistemul medical românesc. Politicile sunt proaste! Administrația nu funcționează, nu medicii, pe care îi omagiez aici!

Alegerile anticipate din Spania și criza politică

Scena politică din Spania traversează o perioadă marcată de fragmentare, tensiuni teritoriale și dezbateri aprinse privind politicile de azil și imigrație. Cum resimțiți, ca analist social, acest climat de instabilitate cronică și cât de probabilă vedeți o criză care să ducă la alegeri anticipate?

Deja s-au anunțat alegeri anticipate pe 5 octombrie, la prima oră a dimineții. Situația devenise foarte complicată, nu doar datorită crizei migrației de care amintiți. Punctul culminant a fost evacuarea din propria casă a unei doamne în vârstă de 87 de ani... Nu o terminase de plătit și în prezent locuia cu chirie. Toată lumea s-a unit împotriva acestei evacuări nedrepte și se așteptau la o lege care să permită oamenilor să rămână în propriile domicilii sau în cele închiriate fără a fi evacuați dacă sunt în imposibilitate de plată. Din nefericire, nu a fost aprobată legea în Parlament decât în favoarea acestei doamne care a putut să revină la domiciliu din spitalul unde fusese internată, dar care a decedat pe 7 octombrie, amplificând protestul populației.

Cum afirmam, de aproape două săptămâni, în plin centrul Madridului (Puerta del Sol) s-a format un tabără ad-hoc de tineri fără locuințe. Tinerilor li s-a unit populația de toate vârstele. Manifestațiile în favoarea locuințelor demne, care pot fi plătite, au împânzit Spania. Tinerii continuă să stea acolo până li se oferă o soluție. Chiriile au ajuns atât de scumpe încât în marile orașe spaniole nu se poate practic trăi.

Pe lângă acest fapt care a pus limite situației, criza din Ceuta, politica guvernului socialist care nu răspunde politicilor SUA și are înrădăcinate valori europene, se împlinesc acum 40 de ani de la integrarea Spaniei în Comunitatea Europeană, propriile convingeri ale premierului, profund socialiste, în favoarea egalității sociale (care deranjează partidele de la opoziție, mai ales pe un fond de corupție generalizată al partidului PSOE - Partidul Socialist Muncitor Spaniol) au condus la decizia premierului Sánchez să convoace alegeri anticipate.

Ascensiunea dreptei radicale și impactul asupra comunității românești

Partidele suveraniste și de dreapta radicală din Spania capitalizează puternic pe tema migrației ilegale și a insecurității percepute. În ce măsură acest discurs politic reușește să contamineze populația generală și să afecteze direct viața cotidiană a comunităților de străini, inclusiv a românilor?

Adevărat! Partidele suveraniste și mai ales cel de dreapta Partido Popular, care dorește să câștige alegerile, și partidul extremist VOX au contaminat viața cotidiană a tuturor: a spaniolilor, dar fără îndoială și a comunităților de străini, printre care se află și unii dintre românii de aici, din Spania, indignați foarte tare de „avalanșa” cetățenilor marocani în Comunitatea Autonomă Ceuta. Și nu numai. uitând cine sunt, de unde au venit, când au venit și cum trăiesc ei înșiși. Acum toată lumea a devenit „expertă” în geopolitică și, da, rețelele sociale sunt împânzite de discursuri ale românilor care locuiesc în Spania sau care sunt doar în trecere și își dau cu părerea, copiind și lipind texte pe Facebook... împotriva imigranților fără acte, nelegalizați. Sunt încrâncenați, aș putea spune. Orice discurs în favoarea oamenilor înfometați care încearcă să treacă o frontieră fără documente îi deranjează. Cetățenii mobili români din Spania, cei la care mă refer (nu toată comunitatea, fără îndoială), au devenit supărați, îmbufnați, se consideră la alt nivel, vor doar să fie invitați la evenimente cu dress code, să apară în fotografii, să se laude cu realizările fiecăruia. Bine, acestea sunt și vremurile: de critică, infatuare, atac permanent, iar toate aceste lucruri sunt rezultatele frustrării, fără îndoială. Au uitat să fie solidari!

Direcția pro-europeană a Spaniei și lipsa unei politici UE de migrație

În eventualitatea unor turbulențe politice majore, credeți că Spania își va menține direcția și angajamentele majore luate la nivelul UE, inclusiv în privința fondurilor de redresare și a politicilor de migrație comunitară, sau riscă o derivă populistă?

Cum am amintit, da, prin decret oficial s-a produs anunțul alegerilor anticipate pentru data de 29 noiembrie 2026. Presiunea era foarte mare! Dacă PSOE și Pedro Sánchez vor pierde aceste alegeri și se va instala la putere Partidul Popular de dreapta, și dacă va guverna cu partidul extremist VOX, este posibil să existe o derivă populistă care va agrava situația la extrem. Dar, răspunzând la întrebarea dvs., nu, nu cred. Spania a rămas ca o ultimă redută, un ultim simbol al socialismului în UE, cu țări membre care au guverne de dreapta, extremiste și periculoase pentru umanitate. Spania, ca națiune, deși are o poziție geopolitică situată la frontiera de sud a Europei și este oarecum periferică, are vocație europeistă. Să ne amintim de guvernele lui Felipe González (de stânga), care a realizat practic această politică socială, și chiar de guvernul liberal al lui Mariano Rajoy. Când exista sistemul bipartidist, lucrurile funcționau mai bine. Dar oricum ar fi, este puțin probabil ca Spania să cadă într-o derivă populistă. Spania este o țară care respecte angajamentele luate la nivelul UE, în privința fondurilor mai ales!

Vorbiți de conceptul „migrație comunitară”, referindu-vă la UE. UE nu are o politică de migrație comunitară. Tratatul de la Maastricht, deși are un pilon de politică internă care stabilește o politică de migrație comunitară, nu a reușit să o construiască. Astfel încât fiecare stat și-o stabilește. Observați ce se întâmplă în Italia: solicită control la frontieră cetățenilor spanioli, cu un guvern extremist, cum bine cunoaștem. Începând cu 6 octombrie (apare în Buletinul Oficial al Statului), însă, și Spania impune cetățenilor italieni același control frontalier.

Criza din Ceuta, fenomen umanitar sau instrumentalizare?

Afluxul masiv de zeci de mii de migranți care au trecut recent granița în enclava spaniolă Ceuta a readus în prim-plan o criză de tipul celei din 2015. Este vorba doar despre un fenomen umanitar disperat sau despre o instrumentalizare politică a frontierelor, iar Spania a devenit punctul cel mai slab al Europei?

Ca cercetător în geografie umană și geopolitică, evaluez acest episod ca pe un episod umanitar, nicicum ca pe un incident internațional. Nimeni din mediul academic sau de cercetare nu consideră altă ipoteză. Ceuta și Melilla sunt comunități autonome spaniole. Dacă ne întoarcem în trecut spre istorie, Melilla este spaniolă din 1497, iar Ceuta din 1668 (după ce a aparținut Portugaliei din 1415 și s-a unit cu Coroana spaniolă în 1580). Deci nu poate fi vorba de un atac al statului spaniol din partea Marocului, care a avut mereu o relație foarte cordială, relație economică inclusiv cu Marocul, în cadrul relațiilor bilaterale, dar și în cadrul Politicii de Vecinătate a UE, din care face parte Marocul.

În consecință, revenind la mine și la mediul de cercetare, nu consider că este vorba de o invazie, ci de un fenomen într-adevăr important al încercării de supraviețuire a tineretului din Maroc. Deși, după datele oficiale, 72.000 de persoane au intrat ilegal în peninsulă, știm însă foarte bine că deja mai bine de 8.700 de persoane s-au întors în Maroc, și în fiecare zi se întorc cam 900 de persoane de bunăvoie. Și după surse recente, toți vor fi evacuați. Minorii se află în prezent în centre de adăpost (ca niște închisori de fapt) provizionale, tabere improvizate, așteptând să fie derivați pe teritoriul Spaniei, în diferite orașe. Consider că Europa nu a acționat în favoarea Spaniei. Și nimeni nu a făcut-o. Niciun stat membru. S-au limitat să acuze.

Solidaritatea europeană 

Premierul Pedro Sánchez a acuzat recent lipsa de solidaritate a altor state membre UE în gestionarea situației de la Ceuta. Credeți că Spania este lăsată singură să suporte șocul migrației din Africa de Nord sau politicile guvernamentale de la Madrid au trimis semnale greșite partenerilor europeni și Marocului?

Premierul Sánchez are dreptate, da, Spania a fost lăsată singură în fața acestui fenomen. Nu, nu au fost trimise semnale greșite. Atât UE, cât și celelalte state europene luate în parte au știut și știu cum se trăiește în acea țară, în Maroc. De fapt, cum se trăiește în întregul Sud Global. Dar este mai ușor să întorci spatele, cum au făcut-o și cu episodul Siria (2016), când au abandonat... Când au semnat „Pactul Rușinii” cu Turcia pentru ca toți migranții fără documente să fie opriți în această țară. Acest fapt s-a întâmplat acum zece ani și acest lucru se întâmplă și acum, după zece ani. Este realitatea pură. UE nu a acționat pentru că nu are o politică de migrație comună, și mai ales când observă un guvern cu un premier care nu este extremist, cu viziuni diferite, proumanitare. Da, este mai simplu să abandonezi când vezi o țară la periferia Europei care nu se aliniază politicii agresive și neoliberale cu ușurință. Uitați-vă ce se întâmplă în Germania, în Franța, în Italia... Ce așteptări să aibă premierul Sánchez de la o Europă în derivă? Ce așteptări să avem noi, spaniolii?

Regimul socialist condus de Pedro Sánchez se află sub o presiune uriașă, fiind contestat atât pentru modul în care gestionează crizele migratorii și relațiile diplomatice delicate, cât și pentru compromisurile politice interne făcute pentru menținerea la putere. Cum vedeți bilanțul acestei etape socialiste? A adus ea stabilitate sau a adâncit polarizarea societății spaniole?

Dacă mă refer la bilanțul acestei etape socialiste, aș putea spune că este negativ, desigur, datorită polarizării globale. Dar cred că bilanțul ar fi fost negativ și în cazul în care ar fi condus partidul de dreapta. Nu avea cum să aducă la o stabilitate, deoarece niciun stat la ora actuală nu este stabil. Priviți harta geopolitică a lumii. Care stat este stabil într-un context belic care are profunde repercusiuni în criza economică, a lipsei de locuințe, a inflației, a lipsei locurilor de muncă? Lumea s-a schimbat, a dispărut clasa medie, trăim cu toții pe muchie de cuțit, între o clasă superioară cu salarii enorme care își permit, cel puțin aici în Spania, să aibă două sau trei reședințe, și oameni care abia își permit să mănânce și trăiesc în frig iarna și fără aer condiționat la 40 de grade vara, cel puțin în Spania. Dar repet, același lucru l-am trăit în Spania și cu partidul de dreapta (Partido Popular); nu este ceva nou, deși lumea este în continuă transformare și polarizare.

Perspective electorale și concluzia unei vieți de luptă și cercetare

Având în vedere instabilitatea cronică din parlament, tensiunile teritoriale și nemulțumirea publică tot mai vizibilă față de politicile guvernamentale, cât de aproape este Spania de un punct de ruptură politică? Vedeți posibilitatea ca aceste anticipate să redeseneze complet harta politică a ibericilor, aducând o turnură conservatoare sau suveranistă?

Da, este posibilă o revenire a Partidului Popular de dreapta (în ultimele sondaje are un 14,6% de avantaj deocamdată). Dar revenirea dreptei la putere va adânci și mai mult această polarizare. Iar dacă va ajunge să guverneze cu VOX, dreapta extremistă (și așa va fi pentru a întruni numărul de voturi), va crea o politică conservatoare extremistă. În ceea ce privește migrația, va urma un proces global de excludere a tuturor migranților. Cei fără documente vor fi dați afară, iar cei cu acte în regulă vor fi utilizați ca mână de lucru ieftină. Mai mult ca niciodată. Un adevărat pericol: „Spania este pentru spanioli” sau „Spaniolii sunt discriminați în propria lor patrie” sunt lozincile partidului VOX de extremă dreaptă, care desigur va intra în coaliție cu Partidul Popular condus de Alberto Núñez Feijóo.

Cum spuneam mai sus, Spania a rămas cam singura țară de stânga din UE în care oamenii din afară sunt bine primiți, în sensul că nimeni nu îi dă afară, în ciuda unei opoziții acerbe.

Ca cercetător în geografie umană, sper totuși să se prezinte la urne oamenii în masă, și tineretul în special, și să aleagă de partea egalității și a justiției, într-o lume crudă, lipsită de umanism și de bunătate. Da, de conceptul de a fi bun, empatic, primitor.

Până pe 29 noiembrie mai există timp ca acest guvern, deși dizolvat, să acționeze cu reforme în favoarea societății spaniole și a migranților. Spre exemplu, chiar dacă în ultimul Consiliu de Miniștri nu a fost aprobată Legea Locuințelor, pe 7 octombrie s-a aprobat cu Parlamentul dizolvat, prin „Diputación Permanente” (un organ legislativ care permite aprobarea legilor), un decret-lege (Real Decreto) în favoarea locuințelor. Această lege (care va intra în vigoare în 30 de zile) va garanta populației dreptul la o locuință demnă pe care să o poată plăti. Și decesul femeii de 87 de ani care a fost scoasă cu forța din domiciliul dumneaei pentru că nu putea plăti casa poate aduce o undă de speranță Partidului Socialist, deși continuă să conducă în sondaje Partidul Popular de dreapta.

Cum ați aprecia mandatul lui Sánchez și rezultatele guvernării sale?

Discursul premierului Sánchez este poate idealist într-o lume inumană, polarizată, dar se referă la migranți ca la niște persoane care își doresc un trai mai bun. Este un premier care a avut mereu darul să liniștească populația, chiar și pe vremuri de pandemie, când stăteam cu toții speriați în case, cu teama morții pe umeri, sau în primii ani ai războiului de la frontiera din Estul Europei, când apărea zilnic la televizor să liniștească populația.

Ca cercetător în geopolitică și geografie umană, îl admir. Și admir decizia pe care a luat-o, pentru că în viață intervin momente critice în care trebuie să evaluezi riscul și să îl accepți. Și dumnealui, acum, riscă. Dar acționează corect! Acum schițează o campanie electorală în favoarea oamenilor! Este uman ceea ce face, cum umană era Spania, sau cel puțin așa o percepeam eu, tânără fiind, în anul 1992, pe 7 noiembrie, când i-am pașit pragul pentru prima dată. Și Spania nu m-a dat afară, deși nu mi-a făcut niciun „cadou” în acești 34 de ani. Mi-am câștigat dreptul să fiu spaniolă îndeplinind legea: zece ani în regulă pentru a solicita cetățenia spaniolă și 3 ani de așteptare pentru a o obține. Fără căsătorie pentru a obține acest statut. Și pierzând patria mea, România. Am suferit enorm, ani la rând, fără acte care să îmi permită cotizarea la asigurarea socială. Până nu am obținut cetățenia spaniolă, nu am avut o clipă de liniște. Dar am construit: o teză de doctorat, multe șederi în SUA, în lume, un contract de excelență „Ramón y Cajal”, un post de cercetător titular la cea mai importantă instituție de cercetare din Spania, 207 publicații științifice, opt cărți de autor, în definitiv, o carieră. Fără sprijin. Nici nu l-am căutat, nu l-aș fi acceptat! Și scriu cu modestia care mă caracterizează. Și mai cred, și știu, că nu sunt singură, că fiecare migrant sau cetățean mobil român construiește: un restaurant, o carieră de avocat, un salon de înfrumusețare, un cabinet stomatologic, o patiserie, și aș putea continua.

Important este ca, atunci când construiești un edificiu, adică o viață, când o iei de la zero, să nu îți pierzi busola cu care ai plecat de acasă. În cazul meu? 34 de ani de luptă frumoasă pentru o cauză: cercetarea la cel mai înalt nivel. Spaniolă fiind, pe 29 noiembrie 2026 voi vota egalitatea între oameni. Adevărul!