duster - ultimele știri
L-am așteptat pe Duster și nu a întârziat să apară, însă Dacia a jucat inteligent și a reușit să coaguleze încă suficientă atenție în jurul mărcii prin menținerea în orizontul apropiat a noului SUV compact Bigster, lansat miercuri.
Dacia a comunicat în această dimineață prețurile pentru noua generație Duster, iar prețul de bază pentru noul model va fi de 18.800 euro. Mai mult, tot astăzi, 200 de clienți vor putea rezerva noua generație Dacia Duster în echiparea Extrem.
Sub sloganul ”Mai Duster decât oricând”, Dacia prezintă a treia generație a SUV-ului compact Duster, un model care până acum s-a produs în peste 2.2 milioane exemplare.
Cea de-a treia generație de Dacia Duster a fost fotografiată în trafic, în timpul testelor de drum, și cu toate că mașina a fost camuflată, ne putem da seama ce model vom avea la vânzare de anul viitor.
Dacia a vândut în 2022 un număr de 573.800 de vehicule, cu 6,8% mai mult față de anul precedent. O cotă de piață de 7,6% în clasamentul european al vânzărilor către clienții particulari.
Dacia Duster poate scoate din necaz fermierii cărora li se strică tractoarele şi nu au cu ce aduce furajele de pe câmp. O demonstraţie de forţă a maşinii produse în România a fost filmată de un vlogger buzoian pasionat de maşini, proprietarul unui Du...
Modelul Dacia Sandero rămâne cel mai bine vândut vehicul către clienţii privaţi din Europa, a transmis compania Renault, care a publicat recent rezultatele primului semestru al anului.
Dacia îşi menţine poziţia a 3-a pe piaţa europeană în clasamentul vânzărilor de autoturisme către clienţii persoane fizice. În primul semestru al anului 2022 vânzările globale ale mărcii Dacia au crescut cu 5,9% faţă de perioada similară a anului tre...
Al treilea pas al evoluţiei identităţii de marcă Dacia se apropie. Din 16 iunie întreaga gamă de modele Dacia va afişa noua identitate de marcă, noul logo – Dacia Link. Modelele cu noua identitate vizuală pot fi comandate începând din 16 iunie. Prime...
Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de duminică 20 februarie la intrarea în Piteşti. Nu mai puţin de şapte persoane au fost rănite după ce două maşini au intrat în coliziune. Toţi cei şapte răniţi au fost transportate la Spitalul Judeţea...
Vânzările mărcii Dacia au ajuns în 2021 la 537.095 de unităţi, cu 3,1% mai mult decât în 2020, în Europa atingând o cotă de piaţă record de 6,2% în segmentul vânzărilor către clienţii particulari, devenind în premieră a treia marcă cea mai vândută în...
Din această săptămână, Dacia a lansat pe piaţa din România seria limitată Duster Extreme, cea mai echipată versiune a SUV-ului produs la uzina de la Mioveni....
Buzoianul Cosmin Crăciun se pregăteşte să plece cu Duster-ul său îmbunătăţit într-o călătorie de 10.000 de kilometri, spre tărâmul lui Moş Crăciun, Laponia (Finlanda). Cosmin va fi într-un convoi de patru maşini, toate conduse de români pasionaţi de ...
Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de miercuri 22 septembrie într-o intersecţie din centrul oraşului Curtea de Argeş. Două persoane au fost rănite, iar una dintre ele a fost transportată la spitalul din oraş....
Preşedintele Klaus Iohannis a testat, sâmbătă, noul model Dacia Duster, varianta facelift produsă la Mioveni, el mărturisind că experienţa şofatului a fost „pe măsura aşteptărilor”. El a apreciat modul în care economia a trecut peste criza sanitară ş...
Dacia a anunţat că noul model Duster poate fi comandat în reţeaua de agenţi autorizaţi din toată ţara începând de miercuri. Preţul porneşte de la 14.100 de euro, cu TVA inclusă, iar primele livrări sunt programate în cursul lunii septembrie.
O tragedie s-a produs vineri dimineaţa în Sibiu, după ce un camion a intrat în plin într-un Duster. Doi bărbaţi şi două femei au murit vineri. Impactul a fost surprins de camera de pe bordul unui autoturism care era oprit în intersecţie.
În primele şase luni ale anului, în Europa, au fost vândute nu mai puţin de 181.528 de autoturisme Dacia, volumul reprezentând o creştere de 16,5% faţă de primul semestru al anului trecut. Creşterea procentuală a vânzărilor Dacia în Europa este de pe...
Dacia va participa, în intervalul 7-12 septembrie, la Salonul Auto IAA din München-Germania cu mai multe modele, iar cum evenimentul are loc într-un nou format, în spaţii deschise, constructorul de la Mioveni va aduce şi câteva SUV-uri Duster face-li...
Importatorul Renault din Australia, Ateco Group, a comunicat că în acest an vor începe să fie livrate primele unităţi Dacia pe această piaţă, confirmând astfel lansarea mărcii low-cost a grupului francez la Antipozi.
Două autoturisme s-au ciocnit violent în dreptul Bisericii Sârbilor din Târgoviste. În urma impactului, un autoturism Duster s-a răsturnat.
Chiar şi în contextul pandemiei de SARS-CoV-2, Dacia rămâne o marcă foarte căutată. Anul trecut au fost vândute în lume peste 520.000 de maşini, iar în ţara noastră cota de piaţă Dacia a crescut cu 2,4%....
De la începutul acestui an, pe Muntele Mic funcţionează cel mai nou post de jandarmi montani din România, care acţionează pe traseele montane din această parte a Munţilor Banatului....
Producţia de automobile din ţara noastră a crescut luna trecută cu aproape 9% comparativ cu noiembrie 2019, depăşind 48.000 de unităţi....
Într-un interviu acordat LifeNews.ro, directorul general Automobile Dacia, Christophe Dridi, a explicat de ce lipsa modelului Sandero din portofoliul uzinei româneşti nu trebuie considerată un pas înapoi....
Dacia va înlocui monovolumul Lodgy cu un SUV de şapte locuri care va fi produs la uzina de la Mioveni. Denumit neoficial Grand Duster, noul SUV va fi lansat în toamna lui 2021 şi va avea şi o versiune hibridă, pe tehnologia E-Tech, arată publicaţia f...
Şase noi autospeciale marca Dacia Logan au intrat, în această săptămână, în dotarea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Buzău. Acestea fac parte din programul de reînnoire a parcului auto al Ministerului Afacerilor Interne, urmând ca în perioada urm...
Autorităţile italiene au anunţat demararea programului „Rabla”, acordând subvenţii substanţiale celor care vor să îşi cedeze maşina veche în schimbul uneia noi, scrie profit.ro.
Producătorul de la Mioveni a venit cu variante alimentate cu gaz petrolier lichefiat pentru toate modelele aflate în oferta sa, iar maşinile poluează cu 10 la sută mai puţin faţă de variantele pe benzină şi pot beneficia de o subvenţie suplimentară î...
Portalul Carscoops a publicat fotografii-spion cu noul Logan camuflat care a fost surprins la plimbare pe şoselele României. Deşi avem de-a face cu o maşină „machiată”, imaginile spun destul de multe lucruri despre noul model al celor de la Dacia.
Gama Dacia va fi îmbunătăţită, în 2021, cu un nou SUV. După ce nu a avut succesul dorit, Lodgy va fi înlocuit cu un alt vehicul capabil să transporte 7 pasageri, dar care oferă un aspect mai „aventuros”. În plus, noul model de SUV va inaugura tehnol...
În acord cu partenerii sociali, începând de astăzi, 4 mai, producţia pe platforma industrială Dacia de la Mioveni a fost reluată. La uzina Mecanica şi Şasiuri, lucrul se desfăşoară în trei schimburi, la uzina Vehicule, în două schimburi, iar la direc...
Pe o piaţă românească tot mai concurenţială, Dacia a încheiat anul 2019 cu vânzări în creştere şi cu o consolidare a prezenţei sale în toate segmentele în care este prezentă. Astfel, marca a livrat în total 55.463 de vehicule, faţă de 54.593 în 2018.
„Doar Dumnezeu ne-a salvat”, spun doi sătmăreni după ce au ajuns în localitatea rusă Oymaykon, considerat polul mondial al frigului, la bordul unui autoturism Dacia Duster.
Responsabilii Dacia par să continue schimbările brandului cu fabrica la Mioveni. Concret, după ce au anunţat platforme tehnice noi pentru Logan şi Sandero sau lansarea, în viitor, a unui model electric, Olivier Murguet, şeful vânzărilor Renault Group...
La sfârşitul lunii noiembrie, Uzina Vehicule Dacia de la Mioveni a sărbătorit ieşirea din linia de Montaj a modelului Duster cu nr. 500 000 (4x4, Prestige, 1.3 TCE 150 CP, rouge fusion). Este vorba de a doua generaţie a unui model deja legendar pentr...
Groupe Renault i-a donat Sanctităţii Sale Papa Francisc un Duster 4x4, special proiectat pentru a răspunde exigenţelor Sale de mobilitate. Vehiculul i-a fost livrat astăzi Sfântului Părinte de către Christophe Dridi, director general Groupe Renault R...
Constructorul de automobile Groupe Renault i-a donat Sanctităţii Sale Papa Francisc un Duster 4x4, special proiectat pentru a răspunde exigenţelor de mobilitate ale Papei. Papa Francisc a folosit un Duster special proiectat, plus un Logan, şi pe parc...
Vânzările de maşini noi au scăzut în luna august comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut. În august 2019 au fost vândute la nivel european 1.070.276 unităţi, o scădere cu 8,7% sau 102.000 unităţi comparativ cu luna august 2018. Dacia are două mode...
Renault promite investiţii de 800 milioane euro în România pentru următorii trei ani şi face modificări la Mioveni pentru a duce capacitatea de producţie la un nivel record de peste 400.000 de maşini/an, scrie Hotnews.
Automobile Dacia îşi va majora producţia, din toamna anului viitor, la 400.000 de unităţi, şi pregăteşte noi modele, pentru care va face câteva sute de angajări, a declarat Christophe Dridi, director general al Automobile Dacia şi al Groupe Renault R...
În prima zi a vizitei sale în România, Papa Francisc nu a fost văzut în papamobilul Duster, conceput de Dacia la Piteşti, aşa cum erau aşteptările, ci într-un papamobil marca Isuzu.
Producătorul român de vehicule Automobile Dacia a înregistrat anul trecut un profit net de 752,4 milioane lei (161,3 milioane euro), acesta fiind cel mai ridicat nivel din istoria companiei. Dusterul a fost vârful de lance al gamei Dacia, subliniază ...
Începute acum câteva săptămâni, negocierile pentru contractul colectiv de muncă pe 2019 între Sindicatul Automobile Dacia şi conducerea uzinei de la Mioveni, unde lucrează peste 14.000 de oameni, nu au ajuns la vreun rezultat. Ultima ofertă a patrona...
Dacia propune clienţilor din România o nouă serie limitată transversală, disponibilă pe modelele Sandero, Logan, Logan MCV, Duster, Lodgy şi Dokker. Intitulată Techroad, aceasta se remarcă prin elemente noi de design şi o serie de dotări menite să fa...
Câteva sute de automobile Dacia sunt rechemate pentru posibile defecţiuni la baterie, afectate fiind modele Dacia Logan II, Sandero II, Logan II MCV, Noul Duster.
Gama Duster se îmbogăţeşte de azi cu o nouă versiune de motorizare pe benzină, performantă şi economică. Este vorba de propulsorul 1.3 TCe, disponibil în două variante de putere, de 130 CP şi 150 CP.
Dacia a înregistrat în 2018 cele mai bune vânzări din istorie, cu 700.798 unităţi vândute în total – în România, plus pieţele internaţionale (în creştere cu 7% faţă de nivelul atins în anul precedent). Marca românească şi-a dublat practic vânzările î...
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a ţinut, joi seară, la ceremonia de deschidere a preşedinţiei Consiliului UE, un discurs în limba română, spunând că prima maşină din familia sa a fost o Dacia 1300, a socrului său, iar acum fiul socrul...
Vânzările de SUV-uri din toate segmentele au crescut puternic în lume în ultimii ani, ajungând la 27,8 milioane în 2017, ceea ce înseamnă o cotă record de 34%, conform datelor companiei de cercetare JATO.
Renault a venit la salonul de la Moscova cu un studiu, un concept car prin care se doreşte strângerea de feedback din partea publicului privind un potenţial model de serie în zona compactă a crossover-elor/ SUV-urilor accesibile, dar cu un design mai...
Inspirată de succesul înregistrat în decembrie 2017 cu ocazia lansării ediţiei limitate a Noului Duster printr-o platformă online dedicată, Dacia vine din nou în întâmpinarea clienţilor săi cu o soluţie de vânzări rapidă şi practică.
Accident ca-n filme, sâmbătă, pe DN 65 (E574) Piteşti - Slatina, în comuna argeşeană Albota. Un Duster s-a răsturnat pe carosabil după ce a fost izbit de un alt autoturism condus de un şofer neatent.
SUV-ul Duster va rămâne fără transmisie automată, odată cu intrarea în vigoare a noilor norme de testare WLTP, aceasta fiind una care nu se mai potriveşte cu gama de motoare pe care Duster o va propune clienţilor. În acelaşi timp, Duster a rămas şi f...
Preşedintele Klaus Iohannis a condus noul Duster şi s-a arătat încântat de maşină. Întrebat dacă şi-ar cumpăra un Duster, şeful statului a răspuns: „Da, merită evaluată această opţiune“. Klaus Iohannis a evitat să mai discute despre guvernarea PSD.
După testul internaţional cu noua generaţie Dacia Duster, din Grecia, am vrut să las o perioadă pentru a sedimenta impresiile, pentru a interacţiona şi cu alte modele din zona SUV-urilor compacte, asta pentru a ”ascuţi” puţin simţul critic, şi nu a-l...
Brandul Dacia din ograda francezilor de la Renault face minuni în primăvara acestui an. Nu numai în România. Concret, după ce în 2017 a vândut peste 655.000 de vehicule în lume, în primele luni ale acestui an, Dacia a stabilit un record de vânzări î...
Vânzările globale ale grupului Renault au crescut cu 4,8% în primul trimestru, ajungând la o cotă de piaţă de 4%, dar livrările mărcii Dacia a ajuns la un nou nivel record, de 171.577 unităţi, a informat compania.