Mai sunt doar 20 de zile în care putem vota singurul obiectiv românesc înscris în concursul internaţional „ Cele 7 minuni naturale ale lumii”.
Hunedoara: (VIDEO) Campanie - Votaţi Retezatul între "minunile" lumii!

Mai sunt doar 20 de zile în care putem vota singurul obiectiv românesc înscris în concursul internaţional „ Cele 7 minuni naturale ale lumii”.
Declaraţiile de avere trebuiau depuse cel târziu la începutul acestei săptămâni, pe 15 iunie.
Zeci de copii au concurat, în această dimineaţă, pe cele 28 de locuri de la specializarea învăţători-educatori a Liceului Pedagogic ,,Sabin Drăgoi” din Deva.
Cele mai importante ştiri din ediţia locala a cotidianului „Adevărul de Seară“.
Cadavrul unui bărbat a fost scos din apele râului Mureş, la Simeria.
Presupusul autor al celei mai oripilante crime din ultimii ani în judeţul Hunedoara, uciderea şi apoi tranşarea unei eleve din Petroşani, a fost adus astăzi la Tribunalul Hunedoara.
Deveanul a strâns în ultimii ani câteva sute de sticle şi recipiente vechi, unele foarte rare şi foarte preţioase.
Staţiunile româneşti sunt preferate în detrimentul celor din ţări precum Egipt sau Tunisia.
Cinci tineri din Petroşani sunt cercetaţi pentru mai multe spargeri, dintre care una la o biserică ortodoxă din localitate.
Aproximativ 20 la sută din magazinele de cartier s-au închis în primele luni ale anului.
Cele mai importante ştiri din regiune publicate în cotidianul "Adevărul" şi ediţiile locale ale cotidianului "Adevărul de Seară".
Agenţii de poliţie din oraşul Haţeg sunt cercetaţi penal pentru abuz în serviciu, acuzaţi fiind că au snopit în bătaie un tânăr prins la furat.
Hunedoreanul a reuşit să trăiască şapte ani, ilegal, în America. A revenit în ţară din cauza crizei economice.
Cele mai importante ştiri din regiune publicate în cotidianul "Adevărul" şi ediţiile locale ale cotidianului "Adevărul de Seară".
În plină criză a locurilor de muncă au apărut ţeparii care încasează bani oferind contracte fictive.
Înţeleg că, plictisit să-şi toace banii cinstit câştigaţi, Adrian Năstase lasă jos masca superficială a aşa-zisei educaţii pe care ar poseda-o, de fapt un vraf de cunoştinţe care nu i-au albit cu nimic caracterul, şi îmi face onoarea să mă jignească în stilul gangsterilor între care e obişnuit, probabil, să traiască.
Tudorel Toader a spulberat orice urmă de îndoială: ministrul actual al Justiţiei este angajat cu normă întreagă, pe faţă, în salvarea infractorilor de rang înalt. Dovada ne-o furnizează chiar ordonanţa de urgenţă pe care a adoptat-o marţi Guvernul României.
Zilele trecute, într-un workshop, întâlnesc un domn aproape de pensie cu o mare dragoste de cărţi şi de istorie. Şi, din vorbă în vorbă, despre sensul vieţii, meseria de coach, principii de colaborare şi binele pe care îl putem face societăţii noastre întrebându-ne ce e drept şi ce valori căutăm, ne oprim la Socrate.
Anunţul privind anchetarea fostei şefe a DNA de către secţia de investigarea a magistraţilor din cadrul Parchetului General a aruncat în aer scena politică şi a divizat întreaga societate. Ca la un semnal, toţi demonii au ieşit la suprafaţă iar analiza rece, calmă şi lucidă a fost înlocuită cu ţipete, furie şi isterie generală.
Justiţia s-a văzut executată scurt, cu mitraliera unor OUG date în beneficiul şefului infractor al PSD. Statul de drept a decedat în absenţa naţiunii şi a abulicei Europe. Ce face preşedintele? Cere azil în Venezuela?
Partidele tradiţionale din România au impus cea mai restrictivă lege cu privire la participarea candidaţilor independenţi la alegerile europarlamentare. Peste 100.000 de semnături trebuie strânse de un candidat independent în timp ce partidele politice au nevoie de doar 200.000. Portugalia, Suedia şi Grecia sunt doar unele din statele care nu cer astfel de liste pentru a te putea înscrie în cursa electorală.
În timp ce Parlamentul dezbate un buget fantasmagoric, bazat pe o creştere economică de 5,5% şi o reducere a şomajului, efectele politicilor fiscal-economice dezastruoase ale actualului executiv încep să producă efecte în economia reală: fabrici îşi închid porţile, companiile taie de la investiţii, firmele fac reduceri de personal.
Preşedinţia Consiliului UE a debutat la Bucureşti cu reprezentanţii statelor membre punându-se de acord asupra Regulamentului privind standardul de emisii de CO2 la maşini. Pentru români veştile sunt „bune“: fără o reglementare naţională dură, străzile noastre se vor umple cu dieseluri la mâna a doua aduse din Germania. Aerul în oraşe va fi irespirabil, 50.000 de români vor muri prematur, dar maşinile vor fi ieftine! Iar media pe Europa va fi ok.
Vintilă Horia a fost autorul unei serii largi de articole pronaziste, profasciste, antisemite şi antidemocratice publicate între anii 1937-1941 în revista cuzistă şi ulterior legionară „Sfarmă-Piatră“. Aceste articole au elogiat regimurile politice criminale din Italia, Germania şi România.
Zi mare pentru CineRomânia! N-am apucat să citesc vreun horoscop, dar le-aş sugera specialistelor să facă unul şi pentru cinematografia noastră, pentru că atunci când vezi atâta sincronicitate jungiană nu poţi să nu constaţi că e ceva în stele pentru starurile de cinema.
„Haideţi la joacă, cu toţii veniţi/ Joaca-i făcută pentru cei mici/ Cei mari şi ei pot veni/ Dăm timpu-napoi şi sîntem copii.” (Haideţi la joacă – Mihai Constantinescu)
Până într-a IX-a am învăţat într-o şcoală de comună, undeva în nordul Moldovei. Ştiu ce înseamnă frig în clase sau fum de la focul în sobe. Am văzut şi laboratorul de chimie degradându-se, pentru că şcoala nu mai primea fonduri pentru instrumentar sau substanţe. Îmi amintesc şi de aparatele şi de accesoriile din sala de sport a şcolii care se distrugeau de la un an la altul, pentru că nu erau înlocuite.
Zalmay Khalilzad, trimisul special american pentru Afganistan, a declarat că este optimist că se va ajunge la semnarea unui acord de pace „înainte de alegerile din luna iulie”, deschizând astfel cât se poate de larg calea pentru retragerea trupelor americane.
Pare greu de crezut, dar ce desparte PSD de dezastrul total la alegerile viitoare este Viorica Dăncilă, o contra eroină de Teleorman dacă vreodată a fost una, a cărei poveste va fi citită pe viitor în toate coafoarele de provincie în reviste glossy, de la povestea coafurii de Teleorman la preşedinţia Consiliului UE.
La CExN al PSD care a avut loc duminica trecută la Palatul Parlamentului, de abia întorsul din vacanţă, însă pesemne tare neodihnitul preşedinte al partidului, dl. Liviu Nicolae Dragnea a folosit în repetate rânduri cuvintele Securitate, securist, servicii, servicii secrete, desigur, amestecându-le înadins şi deloc inocent pe toate.
Chiar şi nejurist fiind, nu pot accepta ca ICCJ să încalce legea care spune că motivarea deciziei date într-un dosar se face în termen de 30 de zile de la pronunţarea ei. A trecut un an şi motivare ioc. Şi nu este vorba de un dosar oarecare. Ci de procesul în care Darius Vâlcov a fost condamnat, în primă instanţă, la 8 ani şi jumătate de închisoare. Ce se ascunde în spatele acestei încălcări flagrante a legii?
Pe măsură ce devine tot mai prost, Facebook-ul devine tot mai periculos. Am renunţat să-l mai folosesc după ce o perioadă am devenit captat de această „reţea“. Captat fără să fiu captivat, întrucât – aşa-zisul „algoritm“ îmi punea în faţă postările unui număr redus de oameni, la rândul lor făcute parcă după o neschimbată formulă.
În Valea Jiului mastodonţii de fier şi beton zac părăsiţi. Din adâncuri ies tot mai puţini oameni cu feţele încenuşate. Blocurile de locuinţe se golesc treptat. Valea resimte din plin dispariţia mineritului. Sau, ca să nu speriem oamenii, reducerea activităţii din sectorul carbonifer. Aurul negru îşi pierde în fiecare zi valoarea. Încă se mai extrage din subterane, doar că producţia anuală abia atinge performanţele zilnice din vremurile bune.
Data viitoare când vă mai ajunge pe la ureche că s-a schimbat ceva în profunzimea acestei ţări, că instituţiile statului român sunt în slujba cetăţenilor, că Statul e prietenos cu poporul şi alte prostii de genul ăsta, să deschideţi larg ochii şi să priviţi, câteva clipe, cu atenţie, în jur.
O ziaristă curajoasă, un video viral, milioane de oameni „pălmuiţi“ de conţinutul imaginilor surprinse la Straja - Valea Jiului acum două săptămâni. Anamaria Sanda este o jurnalistă care doreşte să aducă în atenţia ţării problemele cu care se confruntă această regiune uitată de conducători şi de soartă.
Vi-l prezint pe Cristian Dragomir, un tânăr de 17 ani din Deva, pasionat de tehnologie, care a inventat o pereche de ochelari inteligenţi, pentru orbi. Da, aţi citit bine. Ce îi face atât de speciali pe aceşti ochelari sunt senzorii care îi pot ajuta pe nevăzători să se orienteze.