Trasee de primăvară în Parcul Național Retezat, de-a lungul văilor și râurilor sălbatice VIDEO
0Lacurile glaciare și crestele Munților Retezat (Hunedoara) sunt greu accesibile amatorilor de drumeții ajunși, în zilele de primăvară, în Parcul Național Retezat, însă călătorii pot intra în rezervație pe trasee accesibile, de pe văile unor râuri spectaculoase ce se strecoară prin munți.
Înființat în urmă cu 89 de ani, Parcul Național Retezat (Hunedoara) este cea mai veche rezervație a naturii declarată în România și un spectaculos loc din Europa.
„Parcul Național Retezat înseamnă munți, păduri, zone de jnepeniș, râuri, cascade, chei, lacuri glaciare, poteci de creastă, o contopire a cerului și pământului care te lasă de cele mai multe ori fără grai. Parcul Național Retezat este un colţ de rai care merită să fie protejat“, arată administrația Parcului Național Retezat.
Însă locurile care fac acești munți unici în Europa sunt urmele bine păstrate ale erei glaciare, distinse prin căldările uriașe, zecile de lacuri glaciare, circurile glaciare (bazine stâncoase cu pante abrupte, formate în urma topirii gheţarilor), văile glaciare în trepte, morenele și grohotișurile, vizibile peste tot în ținutul Retezatului.
„Nicăieri în Carpaţii Româneşti nu sunt mai grandioase urmele glaciaţiunii de odinioară ca în Retezat. Acestei epoci de cumplite prefaceri i se datorează relieful sălbatic excavat al muntelui, cu toate formele variate cunoscute până acum de morfologia glaciară. Uriaşe stânci rotunjite şi scrijelate din jurul zecilor de tăuri verzi, albastre, negre, sclipitoare, limpezi ca ochiul, sunt mărturiile acţiunii cutropitoare de odinioară a gheţarilor. Rămăşiţele platoului amarnic scobit, crestele ce despart căldările dinspre nord de cele de miazăzi, precum şi căldările vecine sunt rezultanta jocului sinistru aranjat aici de puterile titanice ale gheţurilor diluviale“, arăta, în 1933, omul de știință Alexandru Borza.
Savantul, atunci președinte al Comisiunii Monumentelor Naturii, a contribuit decisiv la înființarea Parcului Național Retezat, în 1935.
Trasee de primăvară în Retezat
Primăvara, crestele acoperite cu zăpadă ale Munților Retezat sunt vizibile de la zeci de kilometri și oferă un decor spectaculos, conturate la orizont, deasupra văilor, orașelor și cetăților Hunedoarei.
Accesul pe creste este dificil pentru că multe drumuri de munte sunt blocate de zăpadă, de trunchiurile copacilor prăbușiți în timpul iernii, de bolovani, ori sunt îngreunate de exploatările forestiere.
Odată ajunși în zona alpină, drumeții întâmpină alte pericole, potecile spre lacurile glaciare și ale traseelor de creastă sunt încă acoperite cu zăpadă moale sau afânată, iar riscul alunecărilor sau al avalanșelor este ridicat.
Chiar dacă nu ajung în apropierea lacurilor glaciare, câteva drumuri din Parcul Național Retezat au rămas accesibile.
Cel mai popular traseu din Retezat urcă din satul Ohaba de sub Piatră, aflat la circa 10 kilometri de Hațeg, pe valea Pietrele (video) spre cabanele Pietrele și Gențiana, de unde pornesc potecile spre crestele și lacurile glaciare din Retezat.
Cascada Lolaia din Retezat
În urmă cu un secol, la Pietrele (cota 1.480 metri) a fost înființată prima cabană turistică din Retezat, iar de aici călătorii se aventurau în sălbăticie pe potecile care duceau spre lacurile glaciare și crestele care se înalță la 2.500 de metri altitudine.
Călătoria în Munții Retezat a turiștilor veniţi în judeţul Hunedoara începea odată cu coborârea din tren în satul Ohaba de sub Piatră (comuna Sălaşul de Sus).
Din haltă, oaspeţii porneau pe drumul comunal ce traversa satele Sălaşul de Jos, Sălaşul de Sus, Mălăieşti şi Nucşoara, apoi se afundau în sălbăticia pădurii până la refugiul Cârnic, aflat la circa 20 de kilometri de sat.
Cu timpul, drumurile din zonă au fost modernizate, iar asfaltul ajunge până în apropiere de popasul Cârnic, de la intrarea în Parcul Național Retezat.
Valea pârâului Pietrele oferă o priveliște spectaculoasă. Apele limpezi care se strecoară printre stânci și bolovani uriași, rămășițe ale unor foști ghețari, au făcut faimos pârâul care până la vărsarea în râul Strei poartă mai multe nume (Stânișoara, Pietrele, Nucșoara, Sibișel).
Cel mai spectaculos loc de pe traseul spre cabanele Pietrele și Gențiana este Cascada Lolaia din Retezat (video).
Pârâul Pietrele, care o formează, culege izvoarele a patru mari foști ghețari: Stânișoara, Pietrele, Valea Rea și Galeșul.
„Apa lor, adunată în patul ros de piatră, taie un defileu terminat la circa 1.000 de metri altitudine, cu un prag de 15 metri peste care apa se rupe în două fâșii cu zgomot de tunet“, informa geograful Nae Popescu, în volumul „Munții Retezat“ (1973).
Retezatul Mic, tărâmul florilor sălbatice
Retezatul a fost considerat, încă înainte de a fi declarat rezervație, una dintre puţinele regiuni din România unde vegetaţia rămăsese în starea ei naturală, păstrând o treime din flora României și un echilibru biologic al faunei şi florei sălbatice.
„Vegetaţia Retezatului, deosebit de îmbelşugată, este încă foarte puţin modificată de om, este aproape virgină“, arăta savantul Alexandru Borza în urmă cu aproape un secol.
Locul din Parcul Național Retezat în care bogăția florei este cel mai bine conturată se află în sudul județului Hunedoara, în Retezatul Mic.
Primăvara, ținutul accesibil prin Valea Jiului de Vest se transformă într-un tărâm al florilor. Pășunile alpine sunt ocupate de numeroase specii de flori sălbatice ocrotite de lege, ca bujorul de munte, cupele, ghințura sau papucul-doamnei.
„Retezatul înflorit poartă în jur de 1.200 de flori felurite. Unele apar doar izolat pe stâncării, ca floarea-de-colţ, pelinul de munte, garofiţa de munte, sângele-voinicului etc., iar altele ca smirdarul (lângă Tăul Negru) cu florile sale roşii aprinse, jneapănul, cu cetina sa verde întunecată, cresc în masă şi acoperă muntele cu o vegetaţie îmbelşugată“, informa biologul Ferdinand Tauber.
În Retezatul Mic, cele mai accesibile trasee pornesc din Câmpul lui Neag (Uricani), unde Drumul Naţional 66 A, asfaltat în anii 2000, se opreşte în inima munţilor, la Câmpușel (video), într-un loc aproape neatins de civilizaţie, aflat la izvoarele râului Jiul de Vest.
Călătorii intră aici în Parcul Național Retezat, părăsind asfaltul pentru a urca pe drumurile forestiere şi pe potecile de munte, care îi duc spre cele mai înalte vârfuri ale Retezatului Mic: Piule (2.081 metri), Drăgşanu (2.080 metri), Piatra Iorgovanului (2.014 metri) şi Şaua Iepei (1.950 metri), accesibile și folosite de turiști și de păstori.
Unul dintre cele mai spectaculoase trasee ajunge la Piatra Iorgovanului, un vârf stâncos, al cărui nume a fost dat de legenda lui Iovan Iorgovan, un Hercule al mitologiei românești.
Un alt traseu, desprins din DN 66 A, intră în Cheile Buţii, un monument al naturii aflat la circa 30 de kilometri de Petroşani, în Parcul Naţional Retezat.
Traseele sunt accesibile, însă salvamontiștii le recomandă turiştilor ca înainte de a urca pe munte să poarte echipament adecvat.
„Starea drumurilor se poate modifica de la o zi la alta în funcţie de condiţiile meteo“, adaugă reprezentanţii administraţiei Parcului Naţional Retezat.
Valea Râușorului de sub Castelul din Carpați
Aproape paralel cu valea Râului Mare, peste munte, un alt drum asfaltat urcă din comuna Râu de Mori din Hunedoara pe Valea Râușorului, până în centrul zonei de agrement Râușor-Retezat (video), la cota 1.200-1400 metri.
Stațiunea Râuşor se află la circa 30 de kilometri de oraşul Haţeg, la poalele Vârfului Retezat, iar ultimii zece kilometri ai traseului prin defileu încep de la marginea satului Suseni, unde se află Cetatea Colţ (video) şi Mănăstirea Colţ.
De la poalele Castelului din Carpați – cum este numită Cetatea Colț –, şoseaua (DJ 686) străbate defileul tot mai îngust, urcând apoi abrupt, prin pădure, spre zona turistică.
În Râuşor sunt câteva zeci de cabane şi case de vacanţă, iar iarna turiștii pot schia pe pârtiile amenajate aici încă din 1980. Primăvara, turiştii pot porni pe mai multe trasee spre vârfurile, lacurile şi cascadele Retezatului.
Cel mai spectaculos traseu urcă spre Vârful Retezat, aflat la circa două ore de Râușor, însă porțiunea de creastă de sub Retezat este dificilă și riscantă în această perioadă. Cascada Râușor se află la circa 20-30 de minute de mers din stațiune.
Pe valea Râușorului, turiștii găsesc biserica medievală Colț și Cetatea medievală Colț, clădite în secolul al XIV-lea. Biserica de piatră, o veche mănăstire ridicată de familia cnezială Cândea, se află lângă șosea, chiar la intrarea în defileu.
Pe versantul opus, la o înălțime de peste 100 de metri, se înalță cetatea clădită pe stânci, cunoscută sub numele de Castelul din Carpați, după nuvela scrisă de Jules Verne în secolul al XIX-lea, în care se potrivea descrierii oferite de acesta:
„Nu se distinge de fundalul munţilor. Ceea ce ai fi ispitit să iei drept un donjon nu este decât o grămadă întunecată de pietre. Cine îl priveşte are impresia că zăreşte crenelurile unui zid, unde nu se află poate decât o creastă stâncoasă. Întreg ansamblul e pâclos, mişcător, incert. Aşa că, dacă ar fi să dăm crezare feluriţilor călători, Castelul din Carpaţi există doar în imaginaţia celor din comitat“.
Gura Apelor, marele lac făcut de mâna omului
Retezatul oferă călătorilor săi o mulţime de motive pentru a-l explora, iar unele dintre ele sunt defileurile – porţile de intrare în ţinutul lacurilor glaciare.
Pe crestele înguste care mărginesc defileurile Retezatului oamenii nu şi-au putut clădi aşezări şi drumuri, nu au putut urca cu animalele, iar pădurile au fost lăsate să le ocupe în voie de-a lungul timpului.
Satele din Țara Hațegului s-au întins până la intrarea în munţi, iar de aici, văile râurilor năvalnice deveneau neprimitoare, potecile de munte erau tot mai anevoioase, iar stâncile care ieșeau ca niște colți de piatră din mijlocul pădurilor de pantă, tot mai amenințătoare.
Abia din anii ’70, odată cu deschiderea marelui șantier din Retezat, amenajarea hidroenergetică Râul Mare-Retezat (video), câteva dintre defileurile spectaculoase din masiv au fost „îmblânzite“.
Unele poteci turistice au fost transformate în drumuri de piatră, menite să susțină utilajele grele folosite la construcția barajului Gura Apelor – de pe valea Râului Mare și ale aducțiunilor de la Râușor și Pietrele.
Drumul Judeţean 685 Râu de Mori-Lacul Gura Apelor (25 de kilometri) a fost înfiinţat în anii ’70, în timpul lucrărilor la hidrocentrala Retezat şi barajul Gura Apelor.
Şoseaua de la poalele Retezatului urcă din satele Clopotiva şi Râu de Mori ale Ţării Haţegului pe o distanţă de circa 30 de kilometri, strecurându-se prin defileul Râului Mare, până la barajul și lacul de acumulare Gura Apelor.
De aici, traseul spre Poiana Pelegii (1.600 de metri), aflată la capătul unui drum forestier de circa 20 de kilometri, dificil de parcurs cu autoturismul, străbate Valea Lăpuşnicului, afundându-se în sălbăticie, până în apropierea locului de campare din Parcul Naţional Retezat.
La răscrucea dintre ape și munți
Lacul Gura Apelor din Retezat (video) a fost înființat în anii ’80, odată cu construirea marelui său baraj de anrocamente (bolovani, stânci și argilă), înalt de aproape 170 de metri, și a hidrocentralelor Retezat și Clopotiva, de pe valea Râului Mare din Hunedoara.
Lacul, întins pe circa 420 de hectare, are o adâncime maximă de peste 160 de metri şi un volum de până la 210 milioane de metri cubi de apă și a devenit una dintre cele mai populare atracții turistice din vestul României.
Înainte de a fi amenajat lacul de acumulare, la Gura Apei se întâlneau râurile năvalnice din munții Retezat, Țarcu și Godeanu, formând aici Râul Mare, ce cobora spre ținutul Hațegului, unde se revărsa în Strei.
„În punctul Gura Apei (945 metri) se adună, ca într-un bogat mănunchi, râurile de munte care brăzdează versanţii împăduriţi şi abrupţi ai celor trei masivi ce par să-şi contopească aici fiinţa lor: Retezatul Mare, Ţarcu şi Godeanu; sunt apele învolburate ale Lăpuşnicului Mare, Lăpuşnicului Mic, Râului Şes, Corciovei şi Murariului“, informa publicistul Ion Ionescu Dunăreanu, în „Ghid în Munţii Retezatului“ (1957).
Tot aici se întâlneau mai multe trasee turistice, care urcau spre Retezat, Țarcu și Godeanu, iar călătorii se puteau odihni la cabana Gura Apei din Retezat și, mai jos cu vreo 8 kilometri, pe valea Râului Mare din Hunedoara (video), la cabana Gura Zlata.
Lacul Gura Apelor din Retezat a fost amenajat de oameni, însă în amonte, râul Lăpușnic, una dintre apele care îl alimentează, a fost în trecut un uriaș fluviu de gheață, care antrena în apele sale rămășițele celui mai mare ghețar din Carpați.
„În aceşti munţi s-a scurs cel mai mare gheţar din Carpaţii noştri: gheţarul Lăpuşnic, lung de nouă kilometri, prelungit la nord şi răsărit cu gheţarii Bucurei şi Pelegii. Urmele glaciaţiei cuaternare (căldările, zănoagele, morenele şi iezerele) sunt deosebit de impresionante şi atrăgătoare prin aspectul, numărul şi mărimea lor. În Retezat, excavaţii uriaşe din piatră adăpostesc peste 80 de tăuri alpine şi iezere”, informa Revista Pădurilor, în 1962.
Turiștii ajunși cu mașina până la Barajul Gura Apelor își pot continua drumul pe Valea Lăpușnicului, spre Poiana Pelegii, însă în unele locuri, acesta este blocat de bolovani și de arbori prăbușiți.
Se încarcă comentariile...
