Pistă de biciclete construită în vârf de munte, între două sate pitorești din Ținutul Pădurenilor VIDEO

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

O pistă de biciclete a fost construită în vârf de munte, într-una dintre cele mai mici comune din România, aflată în Ținutul Pădurenilor din Hunedoara. Traseul ei leagă două așezări arhaice din Munții Poiana Ruscă.

Pista de biciclete din Cerbăl. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL
Pista de biciclete din Cerbăl. Foto: Daniel Guță. ADEVĂRUL

Mai puțin de 400 de oameni locuiesc în comuna Cerbăl din Hunedoara, însă unii localnici se mândresc cu o pistă de biciclete. Aceasta a fost construită recent, cu fonduri alocate prin Programul Național de Redresare și Reziliență, care finanțează proiecte de amenajare a pistelor de biciclete și în zone rurale.

Pista de circa doi - trei kilometri a costat 1,4 milioane de lei și leagă, peste dealuri, pe vechiul traseu al unui drum de care, rar folosit în trecut, satele Cerbăl și Ulm (video). Traseul ei începe de la biserica satului Cerbăl și coboară prin pădure, până la marginea localității învecinate Ulm.

Panta este abruptă, astfel că bicicliștii trebuie să fie foarte atenți la coborâre. La urcuș, drumul este și mai dificil. Lățimea sa este, însă, suficientă pentru a permite accesul mașinilor pe ea, chiar dacă destinația ei propusă a fost de pistă de biciclete. Prin PNRR nu s-au putut aloca fonduri pentru modernizarea unor drumuri rurale.

„Încă nu am văzut bicicliști să circule pe ea, este puțin cunoscută și cred că poate fi folosită mai degrabă ca drum. Nu și iarna, pentru că panta este mare”, spune unul dintre puținii localnici din satul Ulm din Hunedoara.

Mircea Claudiu Costa, primarul comunei Cerbăl, spune că traseul pistei este abrupt pentru că acolo comuna a avut teren și posibilitatea de construire.

După finalizarea lucrărilor, adaugă acesta, noul drum destinat bicicliștilor va putea fi folosit ca un circuit pentru amatorii de drumeții care vor urca pe valea Zlaștiului din Hunedoara, pe drumul județean spre satul Cerbăl și apoi se pot întoarce prin satul Ulm, pe aceeași vale a Zlaștiului.

Sate arhaice din Ținutul Pădurenilor

Satul Ulm din Hunedoara (video) se află la doar 20 de kilometri de Hunedoara, pe valea Zlaştiului din Hunedoara, și la fel ca alte aşezări din Ţinutul Pădurenilor, se înfăţişează oaspeţilor săi ca un loc izolat, unde mai stau câteva familii în gospodării arhaice.

Așezarea pare că ar fi fost clădită ca un loc de refugiu în vremuri de restriște, ascuns în spatele culmilor care mărginesc valea Zlaștiului din Hunedoara.

Pe una din culmi, satul Cerbăl din Hunedoara, aflat la peste 800 de metri altitudine,  a fost și el greu accesibil în trecut, datorită pantei mari pe care trebuie să o străbată călătorii pentru a ajunge aici, urcând din Valea Zlaștiului din Hunedoara.

Șoseaua construită în ultimii ani a scos din izolare satul Cerbăl din Hunedoara (video), unde locuiesc mai puțin de 100 de oameni.

Cele opt sate ale comunei Cerbăl (Arănieș, Cerbăl, Feregi, Merișoru de Munte - video, Poiana Răchițelii, Poienița Tomii, Socet și Ulm) ocupă fiecare câte o culme din Munții Poiana Ruscă, la 20–50 de kilometri de orașele Hunedoara și Deva.

Au fost atestate din secolul al XV-lea, unele ca posesii ale familiei Huniazilor. În secolele trecute, câteva mine de fier, dar și vastele păduri din împrejurimi au ajutat la dezvoltarea lor.

După Al Doilea Război Mondial așezările de munte au început să se depopuleze, însă și-au păstrat înfățișarea arhaică, specifică satelor din Ținutul Pădurenilor. Câteva drumuri moderne le-au scos, treptat, din izolare, în ultimii ani.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite