7 mai: Ziua în care s-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski, cunoscut pentru baletul „Lacul lebedelor”
0Piotr Ilici Ceaikovski, Johannes Brahms și Amza Pellea sunt doar câteva dintre numele celor mai celebri oameni care s-au născut astăzi. La 7 mai 1918 a fost încheiat Tratatul de pace de la București, iar în 1986 Steaua câștigă Supercupa Europei.
1211: Are loc colonizarea Cavalerilor teutoni în Țara Bârsei
Ordinul Cavalerilor Teutoni (în latină Ordo Teutonicus, acronim OT) este un ordin religios german catolic format la sfârșitul secolului al XII-lea la Acra, în Palestina.
În Evul Mediu, ordinul era unul religios-militar cruciat, iar cavalerii teutoni purtau veșminte albe cu o cruce neagră pe piept.
În anul 1211, ordinul a colonizat Ţara Bîrsei, în Transilvania, pentru a ajuta Ungaria să-şi apere graniţa de est de atacurile cumane, dar şi pentru a întâri popoziția bisericii catolice într-o zonă în care majoritatea populației era ortodoxă şi a exploata minele de aur şi argint din Transilvania.
1741: Episcopul greco-catolic Ioan Inochentie Micu este silit să plece în exil
Ioan Inocențiu Micu-Klein, pe numele laic Ioan Micu, a fost episcop greco-catolic al Episcopiei române unite de Făgăraș. De-a lungul carierei sale a înaintat către Curtea de la Viena și împărații habsburgici mai multe memorii în care solicita recunoașterea drepturilor românilor din Transilvania, dintre care cel mai cunoscut a fost memoriul „Supplex Libellus” din 1743. El a fost un precursor al Școlii Ardelene, din care a făcut parte și nepotul său, Samuil Micu.
La 23 ianuarie 1744 a fost foarte aproape de a fi aruncat pe fereastră de membrii Dietei ardelene de la Sibiu pentru că îndrăznise să ceară drepturi pentru români. În acelaşi an au avut loc tulburări în rândul credincioşilor, din cauza călugărului sârb Visarion Sarai. În urma acestor evenimente, Inochentie Micu a fost cercetat la Viena, de către autorităţi, pentru răzvrătire împotriva statului. Împărăteasa Maria Tereza intenţiona să îl arunce în temniţă, astfel că Inochentie Micu a plecat de la Viena la Roma, în exil.
1918: A fost încheiat Tratatul de pace de la București
Pacea sau Tratatul de la Buftea a fost un tratat încheiat de România cu Puterile Centrale în timpul Primului Război Mondial. Pacea a fost semnată în mod forţat de către România, care a rămas singură în faţa Puterilor Centrale, după ce armata rusă a părăsit luptele.
Acest tratat s-a încheiat după o serie de lungi discuţii între reprezentanţii României şi ai Puterilor Centrale, pentru că Regele Ferdinand I nu dorea să semneze acest document, pentru a respecta întru totul Tratatul de Alianţă semnat cu Antanta în anul 1916, anul intrării României în Primul Război Mondial.
1825: A murit compozitorul și dirijorul italian Antonio Salieri
Antonio Salieri a fost maestru al Capelei Imperiale din Viena și îndrumător al lui Beethoven, Schubert și Liszt, unul dintre cei mai importanți muzicieni ai timpului său.
În timpul vieții sale, Salieri a dobândit un mare prestigiu ca dirijor și compozitor, în principal pentru lucrările sale de operă, dar mai ales pentru muzica sacră sau muzica de cameră. Cele mai cunoscute lucrări ale sale sunt: „Europa recunoscută”, „Danaidele”, „Falstaf”.
Se bănuiește și astăzi că ar fi fost implicat în moartea lui Mozart, deși marea majoritate a muzicicologilor specializați în epoca respectivă sunt de părere că suspiciunea este total nefondată.
1833: S-a născut compozitorul romantic, pianistul şi dirijorul Johannes Brahms
Johannes Brahms s-a născut la 7 mai 1833, în Hamburg, Confederația Germană. Acesta a fost un compozitor romantic german, care a trăit cea mai mare parte a vieții sale în Austria, la Viena.
A compus un număr de opere importante pentru orchestră, inclusiv patru simfonii, două concerte pentru pian, un concert pentru vioară, un dublu concert pentru vioară și violoncel și ampla lucrare corală „Un recviem german” („Ein deutsches Requiem”).
De asemenea, Brahms a fost un compozitor prolific în forma temă cu variațiuni, compunând remarcabilele „Variațiuni și Fugă după o temă de Haendel”, „Variațiunile Paganini” și „Variațiuni după o temă de Joseph Haydn”, alături de cicluri mai puțin cunoscute de alte variațiuni.
Brahms a fost considerat de către mulți „succesorul” lui Beethoven, iar prima sa simfonie a fost descrisă de Hans von Bülow drept a zecea a lui Beethoven (supranume folosit și astăzi).
Johannes Brahms a murit la data de 3 aprilie 1897, la Viena, Austro-Ungaria.
1840: S-a născut compozitorul rus Piotr Ilici Ceaikovski
Piotr Ilici Ceaikovski, s-a născut la Kamsko-Wotkinski Savod, azi orașul Ceaikovski și a decedat pe 6 noiembrie 1893, în Sankt Petersburg.
A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea vreun interes, și de aceea in 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.
În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878.
Începand cu anul anul 1876 Nadedja von Meck, o mare admiratoare a sa, îi va stabili timp de 13 ani o pensie anuala de 6.000 de ruble ceea ce il va indeparta de grijile materiale. Simfonia a 4-a, în la minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.
Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt „Evgheni Oneghin” și „Dama de pică”, permanent prezente în repertoriul mondial al spectacolelor de opera.
De asemenea, Ceaikovski a compus câteva balete, cele mai cunoscute fiind „Lacul lebedelor”, „Frumoasa din pădurea adormită” și „Spărgătorul de nuci”.
Pe data de 6 noiembrie 1893 Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că a fost un act deliberat, deci o sinucidere, după ce a fost descoperită relația homosexuală pe care o avea cu nepotul unui nobil rus. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevsky din Sankt Petersburg.
1931: S-a născut actorul Amza Pellea
Amza Pellea s-a născut în aprilie 1931, în județul Dolj. Acesta a fost un actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce.
Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea a fost creatorul și interpretul personajului „Nea Mărin”, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele figuri celebre din istoria României, precum Decebal sau Mihai Viteazul.
Pe 12 decembrie 1983, legendarul actor se stingea din viaţă, la numai 52 de ani, fiica lui, actriţa Oana Pellea având în acel moment vârsta de 22 de ani. Cauza morţii pare să fi fost evoluţia rapidă a unui cancer pulmonar cu care actorul se lupta la vremea respectivă. Cu toate acestea, cauza morţii lui a creat multă controversă în epocă, una dintre teorii fiind aceea ca decesul lui ar fi fost premeditat de Securitate, iar evoluţia cancerului s-ar fi datorat unor iradieri.
În anul 2011, la 80 de ani de la naşterea sa, Amza Pellea a primit o stea pe Walk of Fame, spaţiul bucureştean dedicat marilor valori ale filmului şi scenei româneşti.
1933: S-a născut actrița Silvia Popovici
Alături de alţi mari actori, precum Amza Pellea, Marga Barbu, Florin Piersic şi alţii, Silvia Popovici a făcut parte din Generația de Aur a Teatrului Românesc.
A debutat în 1954 ca actriță în filmul „La mere”, realizat de studenți. În 1961, actrița devine celebră datorită rolului titular din pelicula de succes „Darclee”, în regia lui Mihai Iacob, unde Silvia Popovici conturează o excepțională imagine a celebrei soprane de origine română Haricleea Darclee, ajutată fiind în ariile interpretate în film de vocea Artei Florescu.
Au urmat roluri în „Omul de lângă tine” (1961) și „O dragoste lungă de-o seară” (1963), ambele în regia lui Horea Popescu, precum și în „Pădurea Spânzuraților” (1967).
Deşi Silvia Popovici s-a dedicat principal teatrului, interpretând nenumărate roluri, de o mare complexitate și valoare, pe scenele teatrelor naționale din Craiova (1959–1963), Cluj (1963–1966) și București (1967–1993), consacrarea a venit tot din producţiile cinematografice. Ea a devenit cunoscută odată cu debutul regizoarei Malvina Urșianu, care în 1967 o alege să interpreteze rolul titular din filmul „Gioconda fără surâs” (1968).
1937: A murit poetul român George Topârceanu
Poet şi prozator, membru corespondent al Academiei Române, George Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, la Bucureşti.
A debutat în publicistică în 1904 la revista umoristică „Belgia Orientului”, ulterior publicând şi în alte reviste literare ale vremii, precum „Neamul Românesc” sau „Semănătorul”. În 1909 a început colaborarea la revista „Viaţa Românească” din Iaşi, cu parodia „Răspunsul micilor funcţionari”. Apropiat de Garabet Ibrăileanu, face parte din redacţia acestei reviste începând din 1911, an în care se şi stabileşte la Iaşi. Secretar de redacţie, apoi redactor-şef alături de G. Ibrăileanu, George Topîrceanu îşi publică în revista ieşeană cea mai mare parte a operei.
George Topârceanu este cunoscut pentru baladele sale ce sunt învăţate de copii în clasele primare şi mai puţin pentru literatura de război, inspirată din ceea ce a trăit pe front.
La sfârşitul lunii august 1916, când România a intrat în război, poetul se afla la studii la Iaşi. El a fost încorporat şi pus să lupte pe frontul de sud din Dobrogea. În urma înfrângerii suferite la Turtucaia, la sud de Dunăre în Bulgaria, George Topârceanu a fost luat prizonier şi ţinut închis timp de doi ani. Pe baza celor trăite în timpul războiului, scriitorul a publicat: „Amintiri din luptele de la Turtucaia”, „În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria şi schiţe uşoare” şi „Pirin – Planina, epizoduri tragice şi comice din captivitate”.
1938: A murit poetul Octavian Goga
Octavian Goga, fiul preotului ortodox Iosif Goga și al Aureliei, învățătoare și activistă pentru drepturile românilor în Transilvania, s-a născut pe 1 aprilie 1881, la Rășinari (Sibiu), în acel moment în Austro-Ungaria.
Într-un text autobiografic publicat în 1931 în ziarul „Rampa”, poetul a vorbit despre reperele formării sale.
„Dacă aş fi trăit într-o ţară în care ar fi respirat libertatea, aş fi făcut poate numai literatură. Vremea însă în care m-am născut şi poporul în care am trăit nu mi-au îngăduit luxul unui răgaz pe care greu mi-l puteam plăti… În casa noastră se făcea literatură. Se citea mult. Tatăl meu era un cărturar, iar mama publicase în 1880 multe poezii în revistele din Transilvania. Eram de 9 ani când am scris prima poezie, un fel de imn al libertăţilor împotriva ungurilor, o copilărească răsvrătire pe care am trimis-o tatei de ziua lui”, mărturisea poetul.
1946: A început procesul mareșalului Ion Antonescu
După 23 august 1944 începe procesul istoric care va duce la instaurarea regimului comunist în România. Arestat, mareşalul Ion Antonescu este predat sovieticilor, care timp de doi ani l-au supus la interogatorii foarte dure. În 1946 este adus înapoi în România pentru a i se intenta un proces.
Postura în care este adus Ion Antonescu în România este aceea a unui personaj considerat criminal de război, fiind judecat, printre altele, pentru trădare de patrie. Este evident faptul că în contextul intern al României procesul nu putea fi unul echitabil, mai ales datorită prezenţei trupelor sovietice pe teritoriul românesc.
Procesul lotului Antonescu se baza pe Legea nr. 312 din 12 aprilie 1945 pentru descoperirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării şi de crime de război. Legea prevedea că cei găsiţi vinovaţi de crime de război să fie condamnaţi la moarte sau la muncă silnică pe viaţă.
În urma acestui proces, Ion Antonescu a fost condamnat la moarte pentru crime de război şi executat la 1 iunie 1946, alături de Mihai Antonescu, Gheorghe Alexianu şi Constantin Vasiliu, membri ai cabinetului său guvernamental. Deşi Antonescu a solicitat să fie ucis de armată, a fost împuşcat de gardienii de la Jilava.
Înainte de moarte, Antonescu a salutat cu pălăria ridicată. A fost înmormântat într-un loc secret.
Marelaşul Ion Antonescu a rămas un personaj controversat, fiind considerat de unii criminal de război, de alţii erou naţional. Procesul acestuia a fost considerat, inclusiv de unii istorici, un simulacru care a permis, de fapt, sovietizarea României. Tribunalul Poporului a folosit o serie de capete de acuzare controversate şi astăzi.
1986: Echipa de fotbal Steaua București a cucerit Europa
Sub conducerea antrenorilor Emeric Jenei și Anghel Iordănescu (antrenor secund), Steaua a impresionat în campionatul 1984-1985, câștigându-l după o pauză de șase ani.
A urmat cel mai spectaculos sezon de cupe europene din fotbalul românesc. După ce a eliminat pe Vejle BK, Budapest Honvéd FC, Kuusysi FC și pe RSC Anderlecht, Steaua a devenit prima echipă din România care a jucat o finală europeană.
Pe 7 mai 1986, pe stadionul Ramón Sánchez Pizjuán din Sevilla, campioana Spaniei, FC Barcelona, era cotată cu prima șansă, dar după prelungiri în care scorul a rămas 0-0, legendarul portar Helmuth Duckadam a apărat patru penalty-uri la rând, contribuind decisiv la victoria Stelei cu 2-0.
Steaua a devenit astfel prima echipă din Estul Europei, și singura dintr-o țară comunistă, care a câștigat trofeul continental suprem. Steaua și-a trecut în palmares și o Supercupă a Europei, câștigând în 1987 finala cu Dinamo Kiev, printr-un gol marcat de Gheorghe Hagi.
1999: Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat România
Prima vizită a unui papă într-o ţară majoritar ortodoxă, după Marea Schismă din 1054, a fost în România. De altfel, şi pentru români a fost o premieră, deoarece aceasta a fost prima vizită a unui papă în România.
El a fost primit la aeroport de preşedintele Emil Constantinescu și de Patriarhul Teoctist al Bisericii Ortodoxe Române. Înaltul Pontif a sărutat pământul României și a numit țara „Grădina Maicii Domnului”.
Papa Ioan Paul al II-lea a stat trei zile în România şi a ţinut o predică în limba română. Sute de mii de persoane au ieșit pe străzile din București să-l vadă. Papa a ținut și o predică în limba română.
2000: Vladimir Putin este investit în funcția de președinte al Rusiei
Vladimir Putin, născut la 7 octombrie 1952 la Leningrad, URSS, este un om politic rus, fost membru PCUS, cu vederi conservatoare. În prezent ocupă pentru a patra oară funcția de președinte al Federației Ruse.
A devenit președinte interimar al Rusiei la data de 31 decembrie 1999, după ce președintele Boris Elțîn își dăduse demisia, iar apoi a câștigat alegerile prezidențiale din anul 2000. În 2004, el a fost reales pentru un al doilea mandat, care a durat până în 7 mai 2008.
Din cauza limitei prevăzute de Constituție, Putin nu a mai putut candida pentru un al treilea mandat prezidențial consecutiv în 2008, dar după victoria succesorului sprijinit de el, Dmitri Medvedev în alegerile prezidențiale, Putin a fost numit de acesta prim-ministru al Rusiei. Putin a ocupat această funcție în intervalul 8 mai 2008 – 4 martie 2012. În 2012 a devenit pentru alți 6 ani președinte al Federației Ruse (în urma modificării Constituției).
În 18 martie 2018 Vladimir Putin a fost reales în funcția de președinte al Rusiei, tot pentru un mandat de 6 ani.
În timpul celui de-al patrulea mandat de președinte, guvernul său a răspuns la pandemia de COVID-19. Putin a prezidat, de asemenea, o consolidare militară la granița cu Ucraina, din 2021 până în februarie 2022, când a ordonat o invazie pe scară largă a Ucrainei, ceea ce a condus la condamnarea internațională și la impunerea de noi sancțiuni împotriva Rusiei, inclusiv împotriva lui Putin însuși, provocând o criză financiară. Invadarea a dus la apeluri pentru urmărirea sa penală sub acuzația de criminal de război.
2007: A murit Octavian Paler, prozator, jurnalist şi om politic
Octavian Paler s-a născut la 2 iulie 1926, la Lisa, județul Făgăraș (actualmente în județul Brașov), într-o familie de ţărani, fiind fiul lui Alexandru și al Anei.
Octavian Paler și-a început studiile în satul natal, continuându-le apoi, ca bursier, la Colegiul „Spiru Haret” din București (1937–1944). După un conflict cu directorul liceului, care îi era și unchi, a încheiat studiile la Liceul „Radu Negru” din Făgăraș, remarcându-se prin interesul pentru filosofie și limbi clasice.
A absolvit cu laude în 1945 și a urmat simultan Litere, Filosofie și Drept în București. Deși recomandat pentru un post universitar, a ales o carieră în presă, activând la Radiodifuziunea Română între 1949–1961 și fiind corespondent Agerpres la Roma în 1964.
A debutat editorial în anul 1970, cu volumul de poezii „Umbra cuvintelor”. Au urmat jurnalele de călătorie și volume de literatură parabolică, precum „Drumuri prin memorie I (Egipt, Grecia)”, „Drumuri prin memorie II (Italia)”, „Mitologii subiective, „Scrisori imaginare”, „Don Quijote în est”, „Vremea întrebărilor”, „Aventuri solitare”, „Deșertul pentru totdeauna”, „Autoportret într-o oglindă spartă” şi „Convorbiri cu Octavian Paler” (conlocutor fiind Daniel Cristea-Enache), 2007
A încetat din viață la vârsta de 80 de ani, în urma unui stop cardio-respirator. A fost înmormântat, cu onoruri militare, în Cimitirul Sfânta Vineri.
Se încarcă comentariile...
