Cum a supravieţuit George Topârceanu masacrului de la Turtucaia, apoi a ajuns prizonier la bulgari: "Oamenii păreau nişte cadavre care s-au sculat"
0Poetul George Topârceanu a participat la campania din Bulgaria, unde a căzut prizonier. Poetul a rămas în captivitate până în decembrie 1917.
Turtucaia este o localitate aflată astăzi în Bulgaria, care a aparţinut de România şi care făcea parte din Cadrilaterul redobândit de vecinii de la Dunăre în anul 1940.
Localitatea este recunoscută pentru celebra bătălie care a avut loc între 1 şi 6 septembrie 1916, în timpul Primului Război Mondial, între ostaşii români, pe de o parte şi trupele bulgare şi germane pe de altă parte.
O bătălie soldată cu un eşec usturător al militarilor români, pierderile omeneşti fiind cifrate la peste 6.000 de soldaţi şi 160 de ofiţeri morţi, 28.000 de soldaţi şi 480 de ofiţeri luaţi prizonieri, plus mii de arme capturate de inamici.
Printre soldaţii luaţi prizonieri s-a numărat şi sergentul George Topârceanu, care avea 30 de ani şi îşi făcuse demult debutul scriitoricesc.
Experienţa nefastă prin care autorul “Baladelor vesele şi triste” a trecut este povestită în volumul "Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina", unde zugrăveşte situaţia precară a soldatului român.
Ostaşii români, luaţi direect de la plug
“Erau mai ales ţărani de prin judeţele de câmp ale Munteniei, cei mai oropsiţi dintre toţi. Mă uitam la ei cu strângere de inimă. Nu se potriveau deloc cu imaginea ostaşului roman, de acum şi de pe vremuri, aşa cum mi-o zugrăvise în suflet strălucitoarele defilări ale regimentelor gătite de paradă”, notează Topârceanu în amintirile sale.
Practic, cartea sa are nu numai valoare literară, ci şi una istorică, Topârceanu făcând apologia soldatului român, neinstruit, dar plin de eroism.
“Înfrângerea de la Turtucaia, oricât de dureroasă, nu poate avea nici o semnificaţie în privinţa însuşirilor neamului nostru, care şi-a făcut proba de-a lungul veacurilor. Am avut Turtucaia, dar am avut şi Mărăşeştii!… Şi la Turtucaia au fost destule pilde de eroism, zadarnic, dar înălţător”, scrie Topârceanu.
Filologul Mircea Morariu, bloger Adevărul, spune că la Turtucaia, dar şi în prizonieratul ce a urmat Topârceanu a suprins evenimentele cu meticulozitate de reporter, dar şi cu măiestrie stilistică, analizând cartea sa mai ales din această perspectivă.
Cartea lui Topârceanu, document istoric, scrisă cu măiestrie
“Epilogul luptelor de la Turtucaia a fost unul <lung şi tragic, făcut din nenumărate episoduri sinistre risipite pe tot pământul Bulgariei, de la Hagifaclar până-n fundul Macedoniei pietroase>. Nu toţi bulgarii au fost cruzi şi primitivi şi nu toţi s-au purtat neomeneşte cu prizonierii români fiindcă <nu-s toţi bulgarii răi la inimă cum am crezut>. Între învinşi şi victorioşi s-au stabilit şi scurte, episodice relaţii omeneşti curmate de fatalitatea despărţirii. Războiul presupune însă nu doar camaraderie, ci şi singurătate deoarece <eşti singur, cu propriile-ţi mijloace, pe care la rândul tău nu ai dreptul să le risipeşti pentru alţii, dacă vrei să trăieşti>. În captivitate se mai întâmplă şi lucruri amuzante, cum ar fi acela că lui Topârceanu însuşi i s-a încredinţat la un moment dat o locomotivă, deşi nu avea niciun fel de calificare de mecanic sau că, într-un spital, un grec s-a prezentat a fi medic, deşi nu era, povestitorul i-a ajuns secretar şi interpret şi printr-un truc cei doi au avut chiar succese”, analizează Mircea Morariu volumul lui Topârceanu.
George Topârceanu a stat un an şi jumătate prizonier la bulgari, iar mărturiile sale despre episodul Turtucaia sunt cutremurătoare. Un episod din timpul luării sale ca prizonier dezvăluie cum îi schimbă războiul pe oameni.
„Cete de soldaţi bezmetici au început să prăde bagajele ofitereşti grămădite în căruţe, căutând mai cu seamă sticle de coniac. Alţii, cu privirile abrutizate, unii răniţi şi pătaţi de sânge, forfotesc în toate părţile printre căruţele de corvoadă cu cărăuşi bulgari de prin partea locului, cari se uită în pământ posomorâţi, îngroziţi, aşteptând evenimentele… Câţiva soldaţi au desfundat o lădiţă cu zahăr cubic şi-au golit-o la picioarele lor, pe nisip. Până să facă împărţeală, un artilerist, cu mâna ruptă de la cot, nebun, vine între ei cântând în gură mare bisericeşte. Şi cădelniţând din ciotul de braţ care-i mai atârna la umăr, stropeşte grămadă albă de zahăr cu şiroaie lungi de sânge proaspăt -Luaţi, mâncaţi, acesta este sângele meu care pentru voi se vaaarsă… Apoi se prăbuşeşte, galben, lângă zahărul părăsit de ceilalţi cu scârbă, şi ochii încep să i se împăienjenească”, descrie sergentul peisajul de război în care s-a aflat.
Îşi potolea setea din şanţ
Spune că suferit de foame, de frig şi a fost pus la munci istovitoare. De altfel, George Topâreanu s-a îmbolnăvit în lagăr şi a fost transferat la spitalul din Sofia unde erau trataţi prizonierii Antantei.
„Duceau o viaţă amară de ocnaşi, scoşi de sub ocrotirea oricărei legi (…) Oamenii nu se spălau niciodată; setea şi-o potoleau din şanţ ori mâncând zăpadă de pe câmp. Nenorociţii noştri ţărani nu mai aveau nimic omenesc în ei. Îmbrăcaţi în nişte zdrenţe de culoare mohărâtă, fără nume, pe care vântul umed sau crivăţul tăios le hărţuia în toate părţile, purtând în picioare cârpe învălătucite, legate de sfoară, slabi, murdari, cu faţă pământie, cu ochi sticloşi, cu mintea rătăcită de atâta mizerie, păreau nişte cadavre care s-au sculat cu pământul în cap şi-au ieşit la lumina zilei în hainele lor putrede, îmbibate de ţărână”.
Topârceanu a fost eliberat din lagăr în decembrie 1917, se pare la intervenţia omului politic şi scriitorului Constantin Stere, care era foarte influent în Germania. Aproape toţi cunoscuţii săi îl credeau mort, întrucât în perioada de prizonierat nu au avut veşti de la el.
George Topârceanu a murit pe data de 7 mai 1937, în urma unui cancer la ficat.
Vă mai recomandăm:
Se încarcă comentariile...
