Octavian Paler, într-un interviu acordat "Adevărului" acum un an:

"Nu mă pot dezice de calitatea mea de român" Cunoscutul scriitor şi publicist Octavian Paler a încetat din viaţă luni seara. Avea 80 de ani. Un stop cardiac a pus punct unei vieţi

"Nu mă pot dezice de calitatea mea de român"

Cunoscutul scriitor şi publicist Octavian Paler a încetat din viaţă luni seara. Avea 80 de ani. Un stop cardiac a pus punct unei vieţi dedicate scrisului. S-a născut în comuna Lisa, judeţul Braşov, la 2 iulie 1926. A urmat, simultan, Facultatea de Litere şi Filosofie şi Facultatea de Drept ale Universităţii din Bucureşti (1945-1949). A fost redactor, şef de secţie, redactor-şef adjunct în cadrul redacţiei culturale a Radiodifuziunii Române (1949-1964), director general al Televiziunii Române (1965-1968), director general adjunct al Radiodifuziunii Române (1968-1970), redactor-şef al cotidianului "România liberă" (1970-1983). După 1989 a devenit director onorific al acestei publicaţii (1990 - februarie 2001), iar din martie 2001, al ziarului "Cotidianul".

A fost unul dintre cei mai apreciaţi şi controversaţi editorialişti din ultimii 10 ani. A debutat, în 1958, în revista "Luceafărul" cu poemul "Ulciorul", urmat de o schiţă şi de un reportaj literar. Editorial, a debutat mult mai târziu, în 1970, cu poemele din "Umbra cuvintelor. Definiţii lirice", după care s-a consacrat în exclusivitate prozei de idei, eseistice. După 1989, autorul şi-a regândit majoritatea cărţilor, publicând noi versiuni: "Scrisori imaginare" (1992, 1998), "Apărarea lui Galilei" (1997), "Drumuri prin memorie" (1999). Corpul său neînsufleţit a fost depus la Muzeul Literaturii Române, unde mai multe personalităţi vor veni astăzi, de la ora 12,00 să-şi ia rămas-bun. Scriitorul va fi îmormântat, la ora 14,00, la Cimitirul Sfânta Vineri din Bucureşti.

Acum aproape un an de zile, când Octavian Paler tocmai împlinea 80 de ani, ne-a acordat un amplu interviu pe care l-am publicat în ziarul "Adevărul" (1 iulie 2006). Cel mai bun omagiu pe care îl putem aduce astăzi, la plecarea sa de pe peronul acestei lumi, este să reproducem câteva pasaje.

"Marea mea deziluzie este că trăim libertatea într-un mod mizerabil"

- În romanul "Viaţa pe un peron" aveaţi o întrebare foarte dură şi incitantă: pe cine aş mai trimite la eşafod? Pe cine aţi mai trimite astăzi la eşafod, gândindu-ne la viaţa din jur?...

- O să mă refer mai întâi la "Viaţa pe un peron". În primul rând că atunci aveam altă vârstă, eram într-un alt context istoric. Şi aveam şi un alt tonus. În "Viaţa pe un peron", ca să mă explic, e un lung monolog despre frică, pentru a-mi da curaj. Şi atunci aveam nişte atitudini poate mai radicale. În vremea respectivă eram mai radical decât astăzi, pentru că puneam toate nenorocirile care ni se întâmplau pe seama unor dizgraţii istorice. Şi mă gândeam că într-o vreme de normalitate România ar arăta cu totul altfel... Marea mea deziluzie după "89 este că trăim libertatea într-un mod mult mai urât, mizerabil după părerea mea.

Şi, practic, descoperirea care m-a şocat, m-a zdruncinat cel mai rău este că am văzut - după ce s-a ridicat capacul - cum arată de fapt societatea românească, pe care, mă rog, altădată o idealizam. Astăzi mi se pare că mitocănia nu mai e un accident la noi, că nici alte defecte, cum ar fi de pildă oportunismul, servilismul, nu sunt chiar întâmplătoare. Mă tem că veacurile de dizgraţie istorică pe care le-am trăit - avem explicaţii, fără îndoială - nu sunt o scuză. După părerea mea, tendinţa noastră a devenit de-a lungul istoriei să ne căutăm scuze, nu explicaţii. Am pus în cântar toate scuzele posibile de-a lungul anilor. Am dat vina inclusiv pe Dumnezeu că şi-a întors faţa de la noi, am dat vina pe soartă, am dat vina pe faptul că geografia la noi a produs istorie, am dat vina pe toate. Un singur lucru nu vrem să vedem în niciun chip.

Şi nu o să-l vedem, după câte cred eu că această ticăloasă de clasă politică - îmi permit să o consider aşa: ticăloasă şi netrebnică! - ilustrează perfect societatea românească. Clasa politică nu este altfel decât societatea românească. Nu americanii au votat în "90, nu americanii sau ruşii au votat în "92, în "96, în 2000, în 2004... I-am făcut pe toţi ăştia să intre în parlament, să intre în guvern şi aşa mai departe. Eu sunt într-o situaţie imposibilă în acest moment - sufleteşte vreau să spun. În ce sens? În sensul că nu mă pot dezice de calitatea mea de român. Asta face parte din destinul meu!

"Problema caracterelor în România este tristă"

- Spuneţi-mi, vă rog, sunt totuşi în societatea civilă sau chiar în politica actuală oameni care nu v-au dezamăgit?

- Sunt, dar nu foarte mulţi. Pentru că, după părerea mea, problema caracterelor în România e o problemă tristă. (…) Ştiţi că eu sunt convins că tinerii nu mă înţeleg? Şi e logic asta, pentru că nici eu când eram tânăr nu îi înţelegeam pe cei vârstnici. Conflictul dintre generaţii mi se pare natural. Şi un bătrân ca mine e stupid să fie vanitos când a descoperit, de fapt, că vanităţile nu mai au niciun fel de preţ. Se pare că un tânăr e stupid să fie modest!

Dacă eşti modest la 20 de ani, Dumnezeule mare, înseamnă că eşti destinat să duci o existenţă mediocră! La 20 de ani trebuie să crezi că vei sparge nori! Ceea ce mă deprimă pe mine în realitatea românească, în conflictul dintre generaţii, este altceva. Am sentimentul că bătrânii inspiră ură azi şi că tinerii îi urăsc de fapt pe bătrâni.... Am avut multe dovezi în legătură cu asta şi cu cât văd că este mai sinceră ura asta împotriva bătrânilor, cu atât mă simt mai deprimat. E o lume pe care eu parţial nu o înţeleg şi parţial nu o accept. Mi se pare că erau mult mai decenţi cei din insulele Fiji, care îi duceau pe bătrâni să moară singuri în pădure...

Un tânăr trebuie să fie impertinent! Dar impertinent la modul frumos, la modul superior, cu alte cuvinte, să aibă iluziile chiar imposibile şi să nu se trezească în situaţia în care sunt eu astăzi. Situaţia în care nu mi-am permis unele iluzii pe care poate meritam să le am. Ştiţi că e foarte grav să ai dezamăgiri la gândul că nu ţi-ai permis nişte iluzii... E foarte neplăcut! Dimpotrivă, e foarte plăcut când constaţi că ai dezamăgiri pentru că ai avut iluzii prea mari în legătură cu tine, cu ceea ce aşteptai de la viaţă. Iluziile mediocre nu au nicio scuză. Destinele mediocre au scuze.

Îmi va lipsi şi ne va lipsi enorm acest scriitor, grav ca problematică şi sclipitor ca scriitură
Daniel Cristea-Enache, critic literar

Cu el dispare nu numai un om de cultură, ci şi o personalitate a societăţii civile
Nicolae Manolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor

Moartea unui Senior

Clubul Român de Presă exprimă regretul profund al ziariştilor la dispariţia celui care a fost scriitorul şi publicistul de înaltă ţinută intelectuală şi morală Octavian Paler. Prin opera sa gazetărească, Octavian Paler a adus în această meserie tensiune etică, acurateţe literară, luciditate pasionată, suflul dezbaterilor morale la nivel înalt care au marcat România şi umanitatea în ultimele decenii. Spirit polemic şi vertical, Octavian Paler s-a încăpăţânat până în ultima clipă a vieţii să respingă ideile de-a gata, lenea intelectuală, conformismul, să gândească cu capul său bine aşezat pe umeri şi sprijinindu-se pe picioarele înfipte ţărăneşte în pământ. Tuturor, tovarăşi sau adversari de idei ai Seniorului Octavian Paler, le va fi greu fără el.

Consiliul de Onoare al Clubului Român de Presă