Interviu Reducerea TVA în 2027 ar fi „o imensă greșeală”. Gabriel Biriș dezvăluie la ce să se aștepte românii anul viitor

Gabriel Biriș, avocat de business și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor, avertizează că 2027 va fi un an dificil pentru economia României, în lipsa unor măsuri de relansare și de combatere a evaziunii fiscale. Într-un interviu pentru „Adevărul”, acesta explică de ce majorarea taxelor nu mai este o soluție sustenabilă, cum au afectat impozitele și instabilitatea fiscală mediul de afaceri și ce ar trebui să facă Guvernul pentru a evita noi presiuni asupra companiilor și populației.

Gabriel Biriș, avocat de business Foto: Cătălin Mănescu / Adevărul

Adevărul: Nu avem încă siguranța că taxele și impozitele nu vor crește, pentru că guvernanții ne asigură că acest lucru nu se va întâmpla, dar cu o condiție: nu vom crește taxele și impozitele dacă vom avea o colectare bună. Asta ne transmit guvernanții. Cine urmărește știrile de multă vreme sau mediul economic are deja un deja-vu când aude această condiție, pentru că niciodată în România nu am avut acea colectare pe care ne-o dorim, în ceea ce privește taxele și impozitele. Haideți să lămurim ce au de gând să facă guvernanții și să traducem cumva ultimele declarații, inclusiv pe cele contradictorii, pentru că cei de la PSD par să aibă o agendă, iar ministrul Finanțelor, o altă agendă. Discutăm pe această temă cu Gabriel Biriș, avocat de business, consultant fiscal și fost secretar de stat în Ministerul Finanțelor. Vă mulțumim că ați acceptat invitația. Bună ziua!

Gabriel Biriș: Mulțumesc și eu pentru invitație.

Și pentru dumneavoastră este, probabil, un deja-vu această afirmație: nu creștem taxele și impozitele dacă avem o colectare bună. Dar când am avut noi vreodată o colectare bună?

Niciodată. A început să se mai îmbunătățească un pic în ultimele luni. Vedem asta în special la TVA, unde, dacă în primele trei luni situația era dezastruoasă, undeva la -9% față de plan, începând cu aprilie au început să recupereze, iar din iunie au depășit planul. Acest lucru se datorează, într-adevăr, unei colectări mai bune, ca urmare a punerii în funcțiune a unui program de analiză a datelor și a facturilor. Însă, dacă ne uităm la execuția bugetară și comparăm cât s-a colectat în plus față de perioada anterioară, cei 24% în plus colectați, cea mai mare parte a creșterii vine din majorarea cotelor și din inflație. Colectarea poate s-a îmbunătățit cu 1, 2 sau 3%, ceea ce, în sine, este de salutat, dar asta înseamnă că gap-ul va rămâne undeva în jur de 30%, adică ceea ce nu se colectează din ceea ce ar trebui să se colecteze.

Există speranțe că situația se va îmbunătăți?

Sunt ceva speranțe că se va îmbunătăți. Dar, în ceea ce privește posibilitatea unei noi creșteri a taxelor, nedorită de nimeni, țara efectiv nu mai poate. Nici economia, nici cetățenii nu mai pot să suporte cote crescute de TVA sau de accize, mai ales în contextul în care sunt elemente importante în coșul zilnic de cumpărături. Prețurile la energie cresc. La salarii mă refer, la reorganizări administrative sau la eficientizarea schemelor de personal, dar și la faptul că salariile și pensiile au fost înghețate și sunt erodate de inflație. Nu sunt multe lucruri de făcut, dar cred că cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă Guvernul în perioada următoare este să-și întoarcă ochii către economie. Pentru că, degeaba, ultimele multe guverne ale României par că au guvernat, cel puțin din punctul meu de vedere, doar pentru aparatul de stat și pentru pensionari. În cârca economiei au fost puși bolovani după bolovani, costuri administrative după costuri administrative.

La ce vă referiți când vorbiți despre acești „bolovani” puși în cârca economiei?

Mă refer la introducerea acestor RO-uri diverse, RO e-Factura, RO e-Transport, case de marcat, modificări la case de marcat, tot felul de astfel de măsuri. Bolovanii la care mă refer sunt impozitul minim pe cifra de afaceri, impozitul suplimentar pe petrol și gaze, taxa pe stâlpi, reintrodusă în 2025, deși nu a funcționat în 2013-2014, când a fost introdusă, și impozitul suplimentar pentru bănci. Acum, nu sunt avocatul băncilor, dar trebuie să înțelegem că aceste impozite suplimentare pe venit, pe lângă celelalte și nedeductibile la calculul impozitului pe profit, nu fac decât să ducă la creșterea costului dobânzilor. Pentru că, atunci când există cerere mare și ofertă limitată, cine oferă stabilește prețul la cât îi convine. Scurtarea perioadei de recuperare a pierderilor de la șapte la cinci ani, coroborată cu limitarea recuperării pierderii la doar 70% din profit, a perturbat și investițiile în derulare. Trebuie să înțelegem că este firesc ca o investiție, în special una mare, să aibă pierderi la început. Chiar dacă are profit operațional din primul an, cu amortizările și dobânzile la creditele de investiții ajunge în pierdere. Sunt lucruri normale. Nu înseamnă neapărat că se transferă profiturile, deși poate exista și această situație, dar într-o măsură foarte mică. Acești bolovani au făcut ca România să nu mai fie deloc atractivă pentru investitori. Dimpotrivă, impozitul minim pe cifra de afaceri a dus la un minim istoric al investițiilor străine directe.

 Și ratingul are legătură cu asta?

Mai puțin.

Nu este doar ratingul, atunci.

Trebuie să vedem care era sursa acestor investiții străine directe. În principal, era profitul reinvestit. În momentul în care a apărut acest impozit minim pe cifra de afaceri, ce se întâmpla dacă îți continuai procesul de reinvestire a profitului? Îți creșteau costurile, îți creșteau amortizările la investițiile noi, iar dacă mai luai și credite de investiții, se adunau și dobânzile. Practic, ajungeai să plătești impozitul minim. Atunci, companiile au decis să mai aștepte un pic. Și nu numai că nu reinvestesc profitul, dar încep să și dezinvestească. Plătesc dividende acționarilor. Din aceste dividende, statul nici măcar nu câștigă în toate situațiile, pentru că, în cazul relației dintre o companie-mamă și o filială, când plătești dividende către o altă companie din România sau din Uniunea Europeană, dacă aceasta deține mai mult de 10%, nu plătești impozit. Nu ar trebui să ne mire ce s-a întâmplat. Noi am spus că asta se va întâmpla înainte de introducerea impozitului minim. În special, am atras atenția asupra acestui lucru și am făcut un studiu în 2025, tocmai pentru a arăta care este impactul pe fiecare industrie. Am luat toate companiile cu cifre de afaceri de peste 50 de milioane, aproximativ 1.040 și ceva, și le-am împărțit pe coduri CAEN, pentru a vedea care sunt sectoarele afectate. Toate sectoarele erau afectate, iar cel mai afectat sector dintre toate era exact cel despre care politicienii spun că trebuie stimulat: industria prelucrătoare. Iar din industria prelucrătoare, cel mai grav afectat era sectorul automotive. Și ne mai mirăm că vedem acum că producători precum Dacia se plâng.

Este posibil să vedem în 2027 plecarea unor companii uriașe?

Nu este exclus, mai ales că România este extrem de necompetitivă în ceea ce privește producția industrială și din cauza prețurilor uriașe la energie. Ani de zile s-a tot vorbit despre acest lucru. Politicienii au plâns de mila cetățenilor, spunând că prețurile sunt mari, au introdus plafonări și supraimpozitări la producția de energie și la producția de gaze. Aceste supraimpozite au blocat investițiile sau le-au făcut mai puțin probabile. Nu au existat investiții semnificative în creșterea producției de energie, în special în producția în bandă și în stocare. Uitați-vă acum la Cernavodă. Cernavodă este închisă de câteva săptămâni și probabil că va mai fi închisă câteva săptămâni. De ce? Pentru că nu este suficientă apă. De ce Kozlodui și centrala ungurilor funcționează? Pentru că prizele lor de apă sunt mult mai jos decât ale noastre.

S-o fi făcut, s-o fi făcut.

Păi, bineînțeles că știam. Dar acum, cât a fost închisă și cât nu este apă acolo, s-or fi făcut lucrări pentru a coborî prizele acelea de apă? Nu s-a făcut nimic.

Să ridice nivelul lor? Nu.

Nu s-a făcut nimic. Este o totală lipsă de strategie și de coordonare. Toate acestea, adunate, ne aduc într-o situație deloc bună. Acum nu putem să dăm timpul înapoi, dar trebuie să analizăm ce am făcut rău și măcar să nu mai facem rău. Revin: Guvernul trebuie să-și întoarcă ochii către economie.

Pentru că economia...

Pentru că economia angajează cea mai mare parte dintre românii care muncesc. Nu vorbim aici doar despre cei 5,5 milioane de angajați. Probabil că la stat sunt 1,1-1,2 milioane, plus încă vreo câteva sute de mii în firme cu capital de stat. Deci mai mult de două treimi sunt în sectorul privat. Guvernul trebuie să aibă grijă ca sectorul privat să funcționeze, nu să îl îngreuneze cu tot felul de măsuri, cheltuieli administrative și costuri de conformare. Când am lansat AX Institute, la sfârșitul lui 2023, am prezentat la Banca Națională un inventar al modificărilor Codului fiscal și impactului asupra bugetului. La vremea aceea, fără impozitele locale, erau aproximativ 554 de modificări inventariate, nu articole modificate, ci modificări. Între timp, au trecut de 1.000. În șapte ani, toată lumea a fost șocată de numărul lor, iar în ultimii trei ani frecvența modificărilor s-a dublat. Și vorbesc aici doar despre Codul fiscal, nu și despre legislația secundară. Iarăși am avut încă vreo 230 și ceva de modificări la RO-urile diverse. Mai avem, în acești zece ani, încă vreo câteva sute de modificări la Codul de procedură fiscală. Toate acestea înseamnă instabilitate și lipsă de predictibilitate. Înseamnă și costuri de conformare, pentru că te costă să modifici niște sisteme informatice atunci când se schimbă o declarație. S-au irosit zeci de miliarde ca să ce? Ca să scadă gap-ul de TVA? Nu a scăzut. Trebuie să ne oprim.

O să vă întreb foarte sincer: ce putea să facă Guvernul Bolojan în acest an, în perioada aceasta, în care ar fi putut să ia niște decizii? Sigur, limitate, pentru că nu putea să dea ordonanțe de urgență. Dar, acum, că avea pâinea și cuțitul, putea să facă ceva concret și nu a făcut?

Trebuie să vedem contextul. Pâinea și cuțitul nu prea le-a avut deloc, pentru că acesta a fost un guvern de coaliție. Am văzut că încă de la început s-a luat decizia - și o să revin asupra subiectului - de a crește cotele de TVA de la 19% la 21%, de la 9% la 11%, de la 5% la 11% sau chiar de la 5% la 21%. PSD nu a avut nicio problemă cu asta. Însă, în momentul în care au început să umble la schemele de personal și la restructurare, la reformele administrative, nu mai puteai spune că reforma UAT-urilor era o reformă reală. Dacă ar fi avut un proiect de lege care să reducă numărul unităților administrativ-teritoriale de la 3.200 la 500 și numărul județelor de la 40 la 10, ar fi fost altceva. Dar s-a mers pe bucățele. Au mai încercat să facă ceva și la companiile de stat, unde risipa este uriașă. A început scandalul. Deci nu poți să spui că a avut pâinea și cuțitul. Trebuie să spunem și că, totuși, la început a existat o opțiune. În luna aceea, mai-iunie, când s-a discutat la Cotroceni, a fost o discuție foarte serioasă despre aplicarea singurei măsuri cunoscute pentru eliminarea fraudei mari, și anume taxarea inversă generalizată. A venit cineva acolo, împreună cu domnul Huțuc, cu un material împotriva taxării inverse. S-a pus batista pe țambal.

Foto: Cătălin Mănescu / Adevărul

Vă rog să ne explicați foarte pe scurt.

Eu am avut și discuții cu decidenții. Atunci am atras atenția că ori iei măsuri radicale, ori crești cotele, pentru că altfel aveam alternativa gap-ului. Ca să răspund la întrebare, trebuie întâi să ne întrebăm ce este TVA-ul. Nu este un sistem filozofic, ci un impozit pe consum, neutru pentru business. Acestea sunt fundamentele. Practic, în relațiile B2B, între companii, TVA-ul circulă. Este doar cash-flow, nu este venit la buget. Cumpărătorul plătește vânzătorului, vânzătorul plătește la buget, iar bugetul îi dă banii înapoi cumpărătorului, fie prin compensare, fie prin rambursare. În momentul în care banii circulă, o parte dintre ei sunt furați. Dacă te uiți la structura consumului, este clar că cea mai mare parte a gap-ului de TVA vine din relațiile B2B, fie că vorbim despre frauda de tip carusel, pe care taxarea inversă o elimină, fie că vorbim despre sume uneori uriașe de TVA neplătit, de firme care intră în insolvență și dispar, fie că vorbim despre alte scheme de fraudă. Din punctul meu de vedere, fenomenul continuă și după introducerea e-Factura. Te trezești cu o firmă care îți emite o factură de zeci de milioane, pe care un altul, cumpărătorul, deduce TVA-ul, iar când te duci să vezi cine este cel care a emis dintr-odată o factură de zeci de milioane, nu găsești pe nimeni acolo. Asta este problema. În momentul în care am avea taxare inversă, nu s-ar mai colecta TVA-ul în acest fel. Practic, ai înregistrări contabile și nu ai cum să furi. Discuția este foarte serioasă și la Bruxelles. Noi însă ne ascundem după argumentul că nu ne lasă Bruxelles-ul și nu facem nimic. Dar eu nu am cunoștință ca România să fi cerut în mod serios și apăsat o astfel de măsură.

De ce nu s-ar dori asta?

Păi de ce s-a venit cu acel material împotriva taxării inverse acum un an și jumătate? Dacă faci taxare inversă, scoți banii din conducta din care unii scot bani. Sunt persoane care s-au înțepat în această conductă și scot bani din ea. Dacă le scoți banii din conductă, vedem că avem foști șefi ai ANAF acuzați de evaziune și politicieni de rang înalt care și-au vândut firmele unor albanezi, cu datorii la TVA. Este un sistem. Probabil că, atunci, domnul Bolojan și domnul președinte Nicușor Dan au considerat că nu merită să ducă această luptă, dar au crescut cotele.

Aceasta era singura soluție?

Nu există alta pe termen scurt. Mai există un argument pe care toți l-au invocat: „Dacă facem taxare inversă, o să creăm un deficit de finanțare, pentru că statul nu va mai sta pe banii companiilor până să îi dea înapoi. Și atunci trebuie să aducem banii aceștia de undeva”. Eu am întrebat: câți sunt, care este suma? „Nu știm, dar vorbim despre ea.” Noi vorbim pe cifre, facem analize și studii. Nu îmi place să vorbesc, nici mie, nici colegilor mei, fără fundament. Am cerut de la ANAF, pe baza informațiilor publice, să ne spună care este soldul tuturor deconturilor, adică suma soldurilor negative din deconturile de TVA cerute sau necerute la rambursare. În noiembrie 2025 erau 17 miliarde de lei. O sumă mare. Din acești bani puteam estima că o parte provenea din luni anterioare, pentru că nu se ceruse rambursarea. Să zicem că rămân 12 miliarde, tot o sumă foarte mare. Dar cât este TVA-ul pe care statul îl plătește în fiecare lună pentru achiziții de bunuri și servicii și pentru investiții? Aproximativ cinci miliarde. Scădem și banii pe care îi scoatem de la buget și mai rămân vreo șapte miliarde. Nu mai este o sumă atât de mare. Dar cum poți să reduci și mai mult această sumă? Dacă TVA-ul se colectează doar la capătul lanțului, adică de cei care vând B2C, către consumatorul final, înseamnă că tot ce înseamnă retail plătește pe 25 ale lunii următoare TVA-ul colectat între 1 și 30 ale lunii curente. De ce să îi lăsăm să țină banii aceștia la ei? Nu putem să accelerăm plățile? Aceasta ar fi o măsură. Dau un exemplu: cât ai colectat luna trecută? O sută. În luna următoare îmi plătești săptămânal câte 20, iar apoi reglezi situația la decontul de pe 25. În felul acesta, te duci la unu-două miliarde. Nu mai contează atât de mult, pentru că beneficiul se vede când se închide un ciclu economic complet, care poate dura trei, patru sau cinci luni. Nu vorbim despre 40 de miliarde. Iar pe tine te costă unu-două miliarde. De fapt, nu te costă unu-două miliarde, ci dobânda la unu-două miliarde, adică mult mai puțin. Este o discuție pe care cred că ar trebui să o avem foarte serios, inclusiv la comisie. Tocmai avem infringement pe impozitul pe capital, pe tranzacțiile bursiere. În 2022, România a introdus un impozit de 1-3%, care între timp a fost mărit pentru câștigurile de pe bursă realizate prin brokeri români. Eu am spus atunci: dacă eu plătesc un impozit de 1% pe câștig pentru că lucrez cu un broker român, dar plătesc 16% dacă lucrez cu un broker străin din Uniunea Europeană, nu cumva asta încalcă Tratatul de aderare, pentru că îi favorizezi pe brokerii români? Acum avem infringement.

Da.

Infringementul a venit trei ani mai târziu. Poate că ar fi momentul să facem o astfel de solicitare și, dacă nu găsim înțelegere, să forțăm lucrurile. Ce o să facă? O să ne sancționeze pentru că am adus mai mulți bani la buget, am redus deficitul și am eliminat hoția?

Greșeala imensă

Revenind la deciziile care au fost luate, TVA-ul nu poate fi dat înapoi în 2027? Asta nu ar fi o soluție?

Ar fi o imensă greșeală. În primul rând, s-ar reduce veniturile, iar noi trebuie în continuare să ajustăm deficitul și va trebui să îl ajustăm. Trebuie să ținem cont că urmează ani grei: nu mai sunt banii din PNRR, în curând o să înceapă să se pensioneze decrețeii și trebuie să creștem investițiile în apărarea țării. Deci am avea venituri în minus la buget. În al doilea rând, o scădere de două puncte procentuale a TVA-ului nu se va vedea la raft. Prețurile vor rămâne tot acolo.

Am văzut.

Și dacă nu ar fi inflația...

Pentru că oamenii cumpără.

Nici nu ai vedea o scădere de două puncte procentuale a TVA-ului la un produs de zece lei. Ar fi vorba despre trei-cinci bani.

O scădere a TVA la anumite produse, revenirea la produsele de bază?

Nici acolo, unde TVA-ul a scăzut la 11%, nu s-ar vedea. Însă, acolo unde consider că este obligatoriu să se reducă TVA-ul, este vorba despre locuințe.

Da.

Piața este blocată nu numai din cauza dobânzilor mari și a scăderii puterii de cumpărare, ci și din cauza faptului că TVA-ul a crescut de la 5% la 9%, apoi la 21%, într-o perioadă foarte scurtă. În momentul în care te uiți la un apartament de 100.000 de euro și trebuie să finanțezi încă 21.000 de euro reprezentând TVA, trebuie să iei un credit cu dobândă. În primul rând, s-ar putea să nu te mai califici pentru credit, pentru că suma este prea mare. În al doilea rând, îți creezi costuri foarte mari. Practic, este de neplătit. Cred că aici trebuie făcut ceva.

 Să fie ajutată această piață, care trece printr-un moment dificil și care, până la urmă, are implicații și asupra altor domenii.

Are implicații asupra calității vieții oamenilor, pentru că există nevoie de locuințe. Să nu uităm că mai avem o mare problemă, problema demografică. O locuință prea mică sau prea mulți oameni într-o locuință afectează și natalitatea. Sunt foarte multe lucruri care trebuie avute în vedere.

Revenind la ce se poate întâmpla în 2027, TVA-ul va rămâne la același nivel, în niciun caz nu va fi scăzut. Credeți că vom avea creșteri de taxe și impozite? Am văzut deja ieri, pe surse, câteva zone în care ar putea interveni Guvernul. Erau drepturile de autor și o nouă creștere a taxării pe salarii. Credeți că este posibil?

 În ceea ce privește impozitarea veniturilor personale, noi, cei de la Tax Institute, am prezentat recent un studiu cu privire la o reformă. Am făcut o analiză a sistemului actual, pentru a arăta cât de fracturat este și cum este distrus pur și simplu contractul social prin faptul că sarcina fiscală depinde nu atât de cât câștigăm, cât de cum câștigăm. Pentru anumite venituri avem o sarcină fiscală de 6%, iar pentru altele de 41,5%, dacă vorbim despre impozite și contribuții. Am venit cu o propunere fundamentată pe calcule, prin care sarcina fiscală totală să fie așezată în funcție de cât câștigă fiecare, nu de cum câștigă. Propunem plafonarea CAS și CASS la un nivel rezonabil, pe care l-am calculat la șase salarii minime sau 72 de salarii minime pe an. CAS să se aplice asupra sumei veniturilor din muncă, adică salarii și venituri asimilate salariilor, venituri din activități independente, drepturi de autor și contractele sportivilor, iar CASS să se aplice asupra sumei tuturor veniturilor. Am venit și cu alte propuneri. Una dintre ele, care era o noutate absolută în aprilie, când am lansat studiul, a fost preluată în programul de guvernare. Este vorba despre situația în care un rezident din România vrea să-și mute rezidența în altă țară. În acest caz, îl pui să plătească impozit pe câștigurile nerealizate de capital. Dacă nu vrea să plătească, atunci să rămână rezident în România, astfel încât, în momentul în care vinde, să poți să îl impozitezi. Statul trebuie să își protejeze baza de impunere. Din păcate, această măsură nu funcționează fără o altă măsură pe care nu au preluat-o, și anume transparentizarea, în scop fiscal, a sumelor parcate în paradisuri fiscale. Și aici, CASS-ul este suplimentar. La dividende, compari o sarcină fiscală de 29-44% cu una de 6,5%. Cât rămâne după ce scazi 35% și aplici 10%? Nu aceasta este soluția. Soluția este să stimulăm economia și să eliminăm dubla impunere, așa cum spune și OECD. Trebuie să egalizăm impozitul pe profit cu impozitul pe venit, pentru că nu este normal să ai un impozit pe venit mai mic decât impozitul pe profit. Dar, în compensație, pentru a neutraliza efectul acestei măsuri, trebuie să reducem cotele CAS pentru drepturile de autor, de la 25% la 21,7%, și CASS, de la 10% la 8,8%, cu baza de calcul plafonată. Avem inclusiv o soluție pentru microîntreprinderi. Regimul de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor a fost introdus în 2001 ca o alternativă simplificată la impozitul pe profit. Regimul a funcționat, cu mici sincope, foarte bine după ce s-au eliminat consultanța și managementul, pentru că erau multe salarii care migraseră. Se vede în execuțiile bugetare impactul măsurilor și principiul vaselor comunicante, care funcționează perfect în fiscalitate: pui o sarcină fiscală pe un venit mai mic și veniturile migrează în partea aceea. În 2001, când regimul a fost introdus fără restricții pentru consultanță și management, aveam 3% din PIB din impozitul pe salarii. În 2002 am mai avut 2,6%, pentru că au migrat salariile mari către contracte de consultanță. ÎÎn momentul în care domnul Dragnea a mărit plafonul de la 100.000 la 500.000 și apoi la 1.000.000 și au fost eliminate consultanța și managementul, regimul a devenit, dintr-o alternativă simplificată pentru afacerile mici, o formă foarte agresivă de planificare fiscală. Am avut situații în care un domn din vestul țării avea, pe un singur CNP, 98 de microîntreprinderi în zona imobiliară.

98?

Da. Am spus atunci că va fi începutul sfârșitului pentru acest regim. Acum am revenit la plafonul de 100.000 de euro. Dacă ne uităm la valoarea de 100.000 din 2001, aceasta ar trebui să fie astăzi de aproximativ 250.000. Dar și aici trebuie să ne întrebăm ceva. Noi am spus că acestea sunt mici afaceri personale. Care este diferența? O întrebare pe care o primesc foarte des de la prieteni este: „Ce este mai bine să îmi fac, PFA sau microîntreprindere?”.

Da, bună întrebare. PFA sau microîntreprindere? În momentul acesta, ce ar fi mai bine să îți faci? 

Depinde. Dar întrebarea mea este alta: de ce trebuie să conteze cum câștigi? De ce trebuie ca sarcina fiscală să depindă de modul în care îți organizezi business-ul și nu de cât câștigi? Am venit cu o propunere care să egalizeze tratamentul fiscal pentru microîntreprinderi și PFA-uri, prin transparență fiscală. Propunem să renunțăm la impozitul pe veniturile microîntreprinderilor, iar câștigul microîntreprinderii, adică profitul, să fie asimilat veniturilor din activități independente. Pentru asta trebuie să stăm puțin de vorbă și să vedem ce putem face în țara aceasta, pentru că sunt prea multe fracturi. Revenind, nu trebuie crescute cotele în niciun caz. Trebuie însă făcute reforme pentru a egaliza tratamentul fiscal. Se distruge contractul social. Cineva m-a întrebat: „Care este contractul social? Arată-mi și mie unde este”. Constituția României spune că toți cetățenii sunt egali în fața legii, fără privilegii și fără discriminări. Articolul 16. Cum mai suntem egali în fața legii dacă eu plătesc 6%, iar tu 41% pentru același venit? Nu mai suntem.

Foto: Cătălin Mănescu / Adevărul

Se dorește o astfel de egalizare? Înțeleg că este luată în calcul.

Nu așa cum s-a făcut până acum. Eu am criticat reducerea sarcinii fiscale. Poate părea că sunt nebun, dar am spus la un moment dat că nu mi se pare normal să plătesc de trei ori mai puțin contribuție la sănătate decât secretara mea și să beneficiez de aceeași asigurare. De ce s-a întâmplat asta? Pentru că, odată cu mutarea contribuțiilor, în timpul revoluției fiscale a domnului Dragnea - de fapt, ideea mutării contribuțiilor a fost a mea, pentru care m-au înjurat toți și m-au făcut trădător și fascist, spunând că dublez contribuțiile - s-au produs și alte schimbări. Nu acesta a fost motivul. Motivul a fost transparentizarea sumelor parcate în paradisuri fiscale și impozitarea sumelor care nu puteau fi justificate în 2016. Convingerea mea, deși bineînțeles că nu am dovezi, este că atunci PFA-urile au beneficiat de faptul că au crescut CAS și CASS, în timp ce impozitul pe salarii și pe veniturile din activități independente a scăzut de la 16% la 10%. În plus, noi nu am mai datorat CASS pentru cinci salarii minime, ci pentru un singur salariu minim. De aici a rezultat o contribuție de trei ori mai mică. Nu puteam continua așa. Era evident că se va rupe lanțul. Trebuia să plătim, după care ne-au scos din coș. În loc să majoreze plafonul și, eventual, să creeze condițiile pentru a aduce și salariile în coș, ne-au scos pe noi. În momentul de față, eu personal sunt în situația în care plătesc CASS de trei ori. Am un venit asimilat salariilor, pentru care mi se reține 10%. Plătesc contribuții pentru 72 de salarii minime pe an pentru veniturile din avocatură și pentru încă 24 de salarii minime pentru veniturile din chirii și dobânzi.

Păi și ce am avut cu impozitul global? De ce nu am plătit? Întrebarea este cum s-ar aplica impozitul pe venitul global.

 Impozitul pe venitul global îl plătim și acum, pentru că impozitul pe venit de 10% se aplică atât veniturilor din țară, cât și celor din străinătate. Acum nu mai este doar 10%, este și 16%, pentru că pe câștigurile de capital și pe dividende plătești 16%. Și pe criptomonede, da.

Deci plătești pentru fiecare.

Un sistem care funcționa și a funcționat foarte bine până în 2017 a fost distrus complet.

Spuneați mai devreme că este foarte posibil să vedem plecări din România ale unor companii importante. Sunt posibile și procese de dezindustrializare?

Procese de dezinvestire, concedieri și reduceri de activitate.

Este foarte posibil să vedem deja o creștere a șomajului. Este foarte posibil ca 2027 să aducă o cifră mare, îngrijorătoare, a șomajului, o problemă în plus. Cum poate fi gestionată situația?

Trebuie să vedem ce a cauzat această problemă și să încercăm să inversăm trendul.

Nu îi mai putem aduce înapoi pe cei care au plecat.

Putem schimba percepția dacă Guvernul începe să facă un minim de efort pentru a recâștiga încrederea mediului de afaceri. Dacă unii pleacă din motive care țin mai mult sau mai puțin de România, dar și de situația lor în alte țări, poate că putem atrage alții. Pentru asta, însă, trebuie schimbat mersul lucrurilor. Noi insistăm pe acest subiect și le spunem și colegilor noștri, când merg la consultări, să nu mai încerce să obțină facilități sectoriale și privilegii. Trebuie să luptăm pentru binele comun, nu pentru binele propriu prin intermediul politicilor publice. Sunt fundamental împotriva facilităților, fie că vorbim despre excepții, reduceri de baze sau reduceri de cote. De ce? Pentru că acestea reduc baza de impunere. Nu poți avea stabilitate fără o bază mare de impozitare. Cum faci baza mare să devină mică? Sunt doar două căi: facilitățile date prin lege și evaziunea. Haideți să începem cu facilitățile și să ne concentrăm pe evaziunea mare. Iar aici taxarea inversă are un rol fundamental.

Da, deja vedem că nu prea se dorește.

Păi, hai să îi facem să își dorească, pentru că acesta este rolul nostru.

Să lucrăm cu datele și pe calea în care credem. Din datele pe care le aveți și din ceea ce au transmis până acum noii guvernanți, prin programul de guvernare, care este abia la început, credeți că vreuna dintre măsurile propuse va reuși să reechilibreze situația în 2027? Sau, mai rău, o vom strica?

Nu există o singură măsură care să reechilibreze totul. Să presupunem că s-ar introduce taxarea inversă generalizată, cu un prag pentru produsele destinate retailului, așa cum avem la telefoanele mobile. Știți că, la telefoanele mobile, dacă te duci la magazin și iei trei astfel de produse și ai trecut de pragul de 22.500 de lei, primești factură fără TVA. Este un instrument de combatere a fraudei, pentru că am avut, prin 2015, o fraudă uriașă cu paleți de telefoane mobile de ultimă generație, achiziționate intracomunitar în România, trecute prin zece mâini, iar ultimul le exporta și primea înapoi rambursarea TVA-ului pe care primul nu îl plătise. Da, aduci 40 de miliarde, dar nu rezolvi problema. Trebuie să faci ceva și cu cheltuielile. Am mai văzut în programul de guvernare o idee pe care am exprimat-o de curând, și anume achizițiile publice centralizate. Pentru anumite bunuri, nu ar mai trebui ca fiecare ordonator de credite să cumpere separat. De exemplu, în loc ca fiecare autoritate publică să cumpere hârtie igienică, ar putea exista achiziții centralizate. Acolo ai economii și beneficii economice de scară: una este să cumperi cinci baxuri și alta este să cumperi 10.000. Această idee a fost preluată în programul de guvernare. Să vedem dacă o și implementează.

Reorganizarea teritorială este o idee bună?

Este obligatorie, dar nu în forma în care a fost pusă acolo. Ei s-au uitat doar la comasarea unor comune foarte mici, însă, ca să putem avea politici de dezvoltare economică, trebuie să gândim la o scară mai mare. Pe lângă reducerea numărului de comune care mai au doar câteva sute de locuitori, trebuie să integrăm zonele metropolitane, să le transformăm în metropole.

Proiectul lui Dragnea?

Nu mai știu care era proiectul lui Dragnea.

Proiectul lui Dragnea era ca anumite zone, orașele mari, să preia toate comunele și orașele adiacente. Exact ceva de genul acesta. Când a apărut acea propunere, foarte multă lume din orașele respective a spus: „Cum să preia Iașul Vasluiul? Sau Botoșaniul?”. Dau un exemplu.

Da, Clujul și Floreștiul, Târgoviștea și cele șase comune din jur. Practic, acestea pot dubla numărul de locuitori al orașelor. La București, tot ce înseamnă zona adiacentă ține de Ilfov.

Bucureștiul nu ar mai avea influență?

Bucureștiul ar trebui să fie o singură unitate administrativ-teritorială. Din punctul meu de vedere, Ilfovul ar trebui să devină București, ca UAT, să existe un primar și mai multe sectoare, poate chiar să fie mărit numărul lor. Primăria ar fi ordonatorul de credite, iar sectoarele ar avea un rol de sprijin. La fel este și în multe alte orașe. Poți să reduci numărul consiliilor locale și să nu mai ai tot felul de departamente de suport.

Asta trebuie să le spunem celor din Ilfov, mai ales.

Uite, le spunem acum politicienilor. Bucureștiul, în momentul de față, este sufocat de Ilfov, pentru că Bucureștiul a fost blocat de domnul președinte cât a fost primar. Au fost emise foarte puține autorizații de construcție în București, în timp ce în Ilfov s-au dat fără număr. Au apărut cartierele-dormitor ca ciupercile după ploaie. Ce face omul din Ilfov când se trezește dimineața? Pleacă la muncă. Unde? În București. Copiii merg tot în București, la școală. Dimineața, toate intrările în București sunt blocate. După-amiaza, când îți termini munca, te duci acasă, în sens invers, și iar se blochează traficul. Nu poți să asiguri o dezvoltare sustenabilă a unei metropole precum Bucureștiul fără o politică integrată pentru întreaga zonă metropolitană.

A fost un primar, nu mai știu dacă era vorba despre domnul Ciucu sau despre domnul Gheorghe Vlad Gheorghe, care spunea că Bucureștiul ar trebui să se unească cu Ilfovul, să formeze un tot unitar.

Au mai fost astfel de idei.

O astfel de idee ar trebui extinsă la nivelul întregii țări? Ar trebui redus numărul de județe?

Numărul de județe ar trebui redus. Noi avem în Constituție organizarea administrativă pe județe, nu pe regiuni.

Ar trebui ca cineva de la Guvern să aibă curajul să pună piciorul în prag și să facă asta?

De la Guvern ar trebui să vină un proiect de lege care să poată fi discutat și pregătit. Dar vedem că și cu legea salarizării s-a ajuns într-un punct în care nu s-a mai făcut nimic. Proiectul ar trebui discutat, aprobat, implementat și ar trebui creată infrastructura necesară, astfel încât următoarele alegeri locale, din 2028, să ne găsească pregătiți.

Reforma administrativă pe care vor să o facă cei de la PSD nu ar avea și o componentă politică foarte puternică? Dacă unești două comune, poate rămâne primar cel mai puternic din partidul aflat la guvernare.

Evident că s-ar întâmpla. La fel cum UDMR-ul nu vrea să unească mai multe județe, ca să nu își piardă majoritatea. Probabil de aceea am spus zece regiuni și în noua organizare trebuie găsite niște soluții. Dar să știți că am mai avut în trecut astfel de decizii. Vă mai amintiți colegiile uninominale? Eu am candidat în 2012. Au fost desemnate de liberalii domnului Tăriceanu în așa fel încât să poată intra în Parlament și candidați aflați pe locul doi sau trei. Așa au ajuns în Parlament niște celebrități. În 2012, cel puțin în București, USR a închis tot, a luat majoritatea în toate colegiile. Ca să nu fie lipsiți de reprezentare cei care votaseră altceva, s-au suplimentat locurile. Am avut Parlamentul acela foarte mare. La București au fost șapte locuri suplimentare la Camera Deputaților. Criteriul de departajare era numărul de voturi, nu procentul. Dar, în momentul în care colegiile erau desenate astfel încât să aibă între 40.000 și 70.000 de alegători, cum puteai tu, într-un colegiu de 40.000, să concurezi la numărul de voturi cu cineva dintr-un colegiu de 70.000? A fost o frustrare atunci, pentru că eu am avut al treilea scor din București și colegul meu...

Un sistem pe care nimeni nu l-a mai înțeles, din moment ce era aritmetic. Era foarte clar care era logica.

Nu conta să câștigi colegiul, ci conta în ce colegiu candidezi, pentru că puteai să intri în Parlament de pe locul doi sau trei.

Cumva, totul era cu dedicație.

Da, pentru ca unii să se poată califica de pe locul doi sau trei.

Mai avem puțin timp la dispoziție. Dacă ar fi să facem o predicție, cum credeți că va arăta 2027? Va fi mai rău decât 2026? Nu mai avem bani din PNRR, ați spus deja asta.

Va fi în continuare un an greu. Eu am criticat la vremea respectivă inclusiv afirmația președintelui că din 2027 va fi mai bine. Nu are cum să fie mai bine.

Nu are cum?

Foto: Cătălin Mănescu / Adevărul

Nu are cum să fie mai bine în mod automat. Poate să fie un dezastru sau poate să nu fie. Depinde de ce va face acest Guvern. Dacă se întorc la politica de creșteri fără număr, de unde vor lua banii? Nu mai avem împrumuturi la nesfârșit.

Dar banii pentru magistrați trebuie dați și trebuie să mărești și pensiile. Sunt multe obligații.

Despre banii pentru magistrați nu vreau să comentez. Nu mi se pare în regulă, dar, în fine.

Oricum, sunt foarte multe obligații pe care acest Guvern le are față de omul de rând. Cum va arăta 2027? V-aș întreba și despre evoluția euro. Credeți că se va duce în jos? Mai poate ajunge la șase lei?

Nu mă hazardez să fac prognoze, dar o devalorizare ușoară și controlată, pe termen lung, a leului nu ar fi neapărat un lucru rău, pentru că ar crește competitivitatea producției interne. Dacă te uiți la perioada de dinaintea acestei creșteri, am avut leul foarte stabil, în jurul valorii de cinci lei, timp de aproximativ cinci ani. Dar inflația în România a fost mult mai mare decât în zona euro. Asta înseamnă că, în perioada aceea, leul s-a apreciat cu aproximativ 20% în termeni reali. Ce face asta? Îți scumpește producția internă și îți ieftinește importurile. Asta vrem? Nu aceasta este principala mea îngrijorare. Situația de stagflație în care suntem trebuie oprită. Adică stagnare economică, fie că avem minus 0,2%, fie că avem plus 0,2%. Nici nu mai contează. Este stagnare și inflație mare. Este o situație foarte periculoasă. Poate fi combătută doar prin măsuri de relansare economică, nu prin bani publici puși în buzunare private sau prin ajutoare de stat, ci prin identificarea piedicilor și eliminarea lor, pentru a susține mediul de afaceri. Susținerea nu trebuie să se facă prin facilități, ci prin îmbunătățirea calității serviciilor, reducerea duratei de obținere a autorizațiilor și eliminarea controalelor inutile. Am ajuns să confiscăm, prin RO e-Transport, contravaloarea bunurilor unor companii care și-au plătit toate taxele. La fel se întâmplă și în comerțul angro cu produse accizabile. Îi punem pe comercianții angro de motorină să vină cu o garanție de 2,5 milioane, în condițiile în care produsul este accizabil, dar la angrosist acciza este deja plătită. Pentru ce? Ca să îngreunezi intrarea pe piață, să reduci concurența și să creezi oligopoluri.

Este oricum greu de intuit ce se va întâmpla. Nu avem cum să controlăm toate aceste lucruri.

Nu le putem controla pe toate. Putem controla însă ce facem noi, pentru că această criză este în principal autoindusă. Situația în care suntem acum este rezultatul dezmățului bugetar, urmat de bolovanii puși în cârca economiei. Mai rău de atât nu se putea. Suntem în situația în care suntem. Am învățat ceva din asta? Este important să învățăm cele trei lucruri.

Care sunt cele trei lucruri pe care le poate face Guvernul, teoretic, pe termen scurt, pentru 2027?

În primul rând, să nu se mai certe.

Asta nu cred că se va întâmpla. Nu înțeleg ce l-a apucat pe domnul Grindeanu să vorbească despre gaura de la buget, în condițiile în care ministrul de Finanțe este același. Cine știe mai bine decât domnul Nazare ce este acolo?

În al doilea rând, Guvernul trebuie să înceapă să discute serios cu economia, să înțeleagă ce se poate face. Sunt multe lucruri care se pot face fără impact bugetar, astfel încât să elimine acei bolovani și să lase mediul de afaceri să respire. În al treilea rând, trebuie să combată evaziunea mare. Și aici taxarea inversă este obligatorie.