Pe ce se duc 500 de lei la cumpărături. Prețurile care apasă cel mai mult bugetul unei familii | adevarul.ro

Pe ce se duc 500 de lei la cumpărături. Prețurile care apasă cel mai mult bugetul unei familii

Publicat:
0
1 live

Pentru mulți români, 500 de lei nu mai reprezintă o sumă care să acopere fără probleme cumpărăturile pentru o perioadă lungă, mai ales atunci când coșul include atât alimente de bază precum carne, pește, lactate, dar și articole pentru casă. O dezbatere despre cumpărături, prețuri și reduceri a adunat pe Reddit opinii diferite despre cât de mult se poate cumpăra cu această sumă și despre strategiile prin care oamenii încearcă să-și țină cheltuielile sub control.

Cineva scoate o bancnotă de 500 de lei la cumpărături
500 de lei nu mai în seamnă foarte mult la cumpărături Foto: arhivă

Unii participanți spun că urmăresc constant promoțiile și își fac stocuri atunci când găsesc prețuri bune, în timp ce alții consideră că un coș de 500 de lei poate fi justificat dacă produsele sunt suficiente pentru una sau chiar două săptămâni. Discuția a ajuns inclusiv la calitatea alimentelor, la diferența dintre produsele premium și cele mai ieftine și la metodele prin care o familie sau o persoană singură poate reduce costul cumpărăturilor.

„Pentru o persoană reușesc să mă încadrez în aproximativ 1.200 de lei pe lună”

Unul dintre participanții la discuție spune că nu simte foarte puternic efectul scumpirilor deoarece își planifică atent cumpărăturile și urmărește ofertele mai multor magazine.

„Eu mă uit după promoții și îmi fac stocuri. Urmăresc magazinele alimentare de tip supermarket, deoarece le am aproape. Nu mă afectează inflația atât de mult sau poate că nu sunt pretențios.

Pentru o persoană reușesc să mă încadrez în aproximativ 1.200 de lei pe lună, cu tot cu produse de curățenie, igienă, hârtie etc.”, a scris acesta.

Strategia presupune ca produsele să nu fie cumpărate neapărat atunci când sunt necesare, ci atunci când ajung la un preț considerat bun. În acest fel, produsele care pot fi păstrate mai mult timp sunt cumpărate în cantități mai mari, iar lista de cumpărături este adaptată în funcție de ofertele disponibile.

Un alt participant spune că încearcă să cumpere produse reduse cu cel puțin 30%, iar promoțiile ajung să îi dicteze în parte cumpărăturile săptămânale.

„Încerc să cumpăr produse reduse cu cel puțin 30%. Îmi fac lista de cumpărături în funcție de aceste reduceri”, a explicat acesta.

Printre exemplele oferite de participanți se numără 30 de ouă la 20 de lei, 1 kilogram de piept de pui la 28 de lei, redus de la 33 de lei, precum și apă îmbuteliată la 3,5 lei, față de 5,3 lei la preț întreg. Un alt exemplu este un produs de curățenie, care poate fi cumpărat cu 10,5 lei bucata la achiziția a trei produse, în timp ce în alte magazine ajunge la 17 lei în perioada promoțiilor și la aproximativ 22 de lei la preț obișnuit.

Ce produse pot ridica rapid valoarea unui coș de cumpărături

O altă parte a discuției s-a concentrat asupra produselor care au făcut ca valoarea cumpărăturilor să ajungă la 500 de lei. Un participant consideră că suma nu este neapărat exagerată, dacă se ține cont de ceea ce a fost cumpărat.

„Hai să fim foarte serioși, ți-ai luat destule. Putea costa 400 de lei în loc de 500? Sigur. Dar chiar ți-ai luat”, a comentat acesta.

El a remarcat că lactatele, carnea și peștele reprezintă o parte importantă din totalul plătit.

„Lactatele din partea stângă a pozei (inițiatorul discuției de pe Reddit a publicat o fotografie în care apăreau toate produsele pe care le-a cumpărat cu 500 de lei - n. red.) lejer te-au dus în zona 80-100 de lei, salatele alea la pungă, care sunt extraordinar de over-priced pentru ce oferă, și principalul produs care a tras prețul în sus, carnea. Ți-ai luat patru bucăți de piept de pui care, în medie, sunt între 20 și 30 de lei, deci lejer iar 100 de lei. Și să nu vorbim de pește”, a scris participantul.

În opinia sa, doar peștele putea reprezenta o cheltuială consistentă, în funcție de sortiment și cantitate.

„Din ce-mi pare, e păstrăv. Cel întreg din punga albastră, ușor, 50-60 de lei, cel filetat congelat era vreo 40-45 de lei, plus cealaltă pungă”, a estimat acesta.

„Am ținut neapărat să iau pește prins, nu de crescătorie”

Cel care a făcut cumpărăturile a explicat că o parte din valoarea coșului vine din faptul că a ales anumite produse în funcție de calitatea pe care o caută.

Da, ai dreptate. Am și ținut să iau neapărat pește prins, nu de crescătorie. Nimic nebun nu gătesc: pește la cuptor cu lămâie și niște salată, niște piept de pui la cuptor, pe care îl las întâi la marinat cu niște suc de la murături și sosuri”, a explicat acesta.

Pentru alte mese, spune că pregătește mâncare acasă și folosește produsele cumpărate pentru mai multe feluri de mâncare.

„La micul dejun, niște clătite cu Philadelphia sau Almette, că mi-a fost poftă, iar ca desert, mere”, a adăugat acesta.

Comentariile arată astfel că valoarea unui coș de cumpărături nu poate fi evaluată doar prin suma de pe bon. Contează și ce fel de produse au fost cumpărate, dacă sunt produse mai scumpe, dacă sunt suficiente pentru mai multe mese și pentru câte persoane sunt destinate.

Lagarde, după majorarea dobânzilor BCE: Inflația va rămâne peste țintă o perioadă mai lungă

„Încearcă să cumperi pui întreg în loc de piept de pui”

Un participant a considerat că discuția despre prețuri ar trebui să țină cont și de modul în care sunt cumpărate și preparate alimentele.

„Nu înțeleg de ce îți dă lumea downvote când ai explicat foarte frumos ce înseamnă să mănânci sănătos și să fii eficient cu cumpărăturile. Respect și, dacă te interesează și ai confortul să faci asta, încearcă să cumperi pui întreg în loc de piept de pui și să îl pregătești singur”, a scris acesta.

El explică faptul că un pui întreg poate fi mai avantajos decât o caserolă de piept de pui, deoarece cumpărătorul primește și celelalte părți ale păsării.

„Prețul puiului întreg este mai mic decât cel al unei caserole de piept de pui, având aceeași cantitate de piept de pui, iar restul din pui este în plus”, a argumentat participantul.

Astfel de recomandări apar frecvent în discuțiile despre reducerea cheltuielilor alimentare: cumpărarea unor produse mai puțin procesate, pregătirea lor acasă și folosirea întregului produs pot reduce costul unei mese.

„Dacă este o singură persoană, ai acolo lejer pentru două săptămâni”

O altă întrebare ridicată în discuție este dacă 500 de lei reprezintă mult sau puțin pentru cantitatea de produse cumpărate.

„Depinde cât de numeroasă este familia, presupun. Acolo nu sunt alimente doar pentru o săptămână, dacă este o singură persoană. Dacă este familie cu doi copii, atunci da. Deci depinde despre ce vorbim”, a remarcat un participant.

În opinia sa, pentru o singură persoană produsele din fotografie ar putea ajunge chiar două săptămâni, mai ales dacă sunt completate cu alimente deja existente în gospodărie.

Dacă tot ce este acolo este doar pentru tine, ai acolo lejer pentru două săptămâni hrană, mai ales în combinație cu alte chestii de prin bucătărie, vreun orez, fasole uscată etc.”, a adăugat acesta.

Diferența de perspectivă este importantă: aceeași sumă poate fi percepută drept mare sau mică în funcție de numărul persoanelor din gospodărie și de perioada pentru care trebuie să ajungă produsele.

Produsele de îngrijire, o altă sursă de controverse

Nu doar alimentele au atras comentarii. Un participant pasionat de produse de îngrijire a analizat una dintre măștile cumpărate și a considerat că prețul nu este justificat de formula produsului.

„Eu sunt mare fan skincare, dar am căutat doar prima mască, aia de la (...). Plină de buzzwords, nu menționează niciunul dintre ingredientele active și e 90% marketing să te convingă să iei o mască foarte obișnuită la suprapreț”, a scris acesta.

Participantul a criticat și modul în care sunt prezentate anumite ingrediente în materialele de promovare și consideră că, pentru un produs folosit o singură dată sau de câteva ori, există alternative mai avantajoase.

Dobânzile ar putea rămâne ridicate mai mult timp. Inflația și petrolul pun Fed în fața unor noi majorări

„Pe lângă asta, e plină de uleiuri esențiale care irită pielea. Plus că o folosești o dată, de două ori, naiba știe. Pentru o singură utilizare nu merită 15 lei. Plătești cât pentru trei măști și îți iei un ser care te ține 50 de utilizări și are ingrediente top”, a mai spus acesta.

Inflația a ajuns la 6,2% în august

În contextul discuțiile privind costul coșului de consum, este foarte important de menționat că, în luna august 2026, rata anuală a inflației a fost de 6,2%, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Față de luna precedentă, indicele prețurilor de consum a crescut cu 0,22%, iar de la începutul anului și până în august prețurile de consum au crescut cu 4,6%.

Mărfurile alimentare au avut în august un nivel al prețurilor cu 2,62% mai ridicat decât în august 2025, în timp ce mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 6,36%, iar serviciile cu 11,28%.

În ce privește alimentele, evoluțiile au fost însă foarte diferite. Ouăle s-au scumpit cu 10,88% față de august 2025, laptele cu 6,90%, carnea de bovine cu 8,50%, iar peștele și produsele din pește cu 5,43%. Cafeaua a avut una dintre cele mai mari creșteri, de 15,02%.

Nu toate produsele alimentare s-au scumpit. Prețul cartofilor a fost cu 15,21% mai mic decât în august 2025, iar fructele proaspete au fost cu 18,18% mai ieftine. Aceste diferențe explică și de ce două persoane pot ajunge la valori foarte diferite pentru un coș de cumpărături de dimensiuni similare.

Un alt exemplu este uleiul comestibil, al cărui preț a crescut cu 6,36% într-un an, în timp ce carnea de pasăre s-a scumpit cu 3,22%, iar brânza cu 3,45%.

Datele INS arată, de asemenea, că presiunea asupra bugetelor nu vine doar din alimente. Serviciile s-au scumpit cu 11,28% în ultimul an, iar combustibilii cu 17,03%. În cazul benzinei, creșterea a fost de 25,49%, iar în cazul motorinei de 34,61%.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite