Escrocheriile online iau amploare: Revolut a prevenit pierderi de 475 milioane de lire sterline

0
Publicat:

Revolut a publicat marţi primul său raport global despre tendințele înregistrate în 2023, în materie de fraude și scam-uri, având la bază datele interne analizate de companie.

Un cârlig agaţă un card de pe tastatură, sugerând fraudă online
Revolut a prevenit pierderi de 475 milioane de lire sterline

Escrocheriile online reprezintă o amenințare în creștere și au generat, în 2022, pierderi de peste 1 trilion de dolari, potrivit GASA (Global Anti-Scam Alliance & ScamAdviser, raportul Global State of Scams). Datele Revolut arată că acest fenomen a continuat să crească anul trecut, pe măsură ce tipologia fraudelor s-a modificat, pe fondul intensificării tehnicilor frauduloase care vizează extragerea de detalii sensibile ale contului și informații personale pentru a obține câștiguri financiare. Infractorii financiari au continuat să facă apel la tactici sofisticate, cum ar fi site-uri web înșelătoare, lanțuri de plăți în cascadă și atacuri de inginerie socială pentru a păcăli victimele.

Pentru a combate aceste amenințări, banca a abordat într-un mod proactiv prevenirea fraudelor și a implementat noi funcționalități de securitate, incluzând metode precum autentificarea biometrică sau alertele pe fluxul de plată și a acordat prioritate educării clienților. Anul trecut, banca a introdus în aplicație un modul de educație antifraudă, punând la dispoziția clienților informații utile pentru a se proteja de escrocheriile din mediul digital.

În 2023, sistemele băncii de detectare a fraudelor, bazate pe machine learning și inteligență artificială, au reușit să prevină fraude care ar fi produs clienților pagube de 475 de milioane de lire sterline, potrivit datelor interne analizate de companie pe toate piețele unde derulează operațiuni, inclusiv România.

Fraudă neautorizată vs. Fraudă autorizată

Banca face distincția între fraudele neautorizate, prin care infractorii reușesc să aibă acces la conturile și datele unui client fără știința și fără permisiunea victimelor, față de fraudele cu autorizare (scam-uri), care se referă la practici înșelătoare prin care victimele sunt convinse de escroci să facă transferuri sau plăți.

Potrivit datelor disponibile, ingineriile sociale continuă să fie principalul mecanism pentru ambele tipuri de fraude, dar mai ales pentru cele autorizate. Deși 62% dintre utilizatorii băncii care au suferit pierderi financiare în 2023 au fost vizați de fraude neautorizate, suma medie pierdută/ victimă a fost de 110 lire sterline, față de o sumă medie de 1.400 lire sterline/ utilizator, în cazul fraudelor autorizate, arată datele analizate de fintech-ul global.

Protejarea clienților noștri de amenințarea în creștere a escrocheriilor, la nivel global, este esențială pentru noi. Datele noastre exclusive fac lumină asupra peisajului în evoluție al fraudei și sunt un punct de plecare util pentru a informa utilizatorii și a pune la dispoziția lor cunoștințele de care au nevoie pentru a rămâne vigilenți. Cu sistemele noastre avansate de detectare a fraudelor și angajamentul față de inovație, dăm putere clienților noștri să-și protejeze finanțele și să navigheze în lumea digitală cu încredere”, a declarat Woody Malouf, Head of Financial Crime la Revolut.

Tendințe privind fraudele neautorizate

• Fraudele cu carduri reprezintă 98% din totalul cazurilor de fraudă, printre tacticile cele mai comune aflându-se atacurile de tip phishing. Utilizarea cardurilor de unică folosință, puse la dispoziția clienților direct în aplicația băncii, a oferit o protecție superioară deoarece acestea reduc semnificativ rata de fraudă comparativ cu cardurile tradiționale.

• Furtul fizic - deși doar 1% dintre victime au fost ținta unor astfel de situații, 39% dintre toate fraudele neautorizate semnalate de clienții băncii s-au încadrat în această categorie de amenințări. În zilele noastre, escrocii operează în rețele infracționale structurate, având capacitatea să urmărească modul în care oamenii își folosesc telefoanele și intră în posesia codurilor de acces, cu tehnici atent pregătite. Pentru a reduce acest risc, este important ca utilizatorii să fie mereu vigilenți la ceea ce se află în jurul lor atunci când utilizează un cod PIN și să nu stocheze date de conectare pe telefon.

Tendințe privind fraudele autorizate

• Scamurile cu oportunități de angajare (job scam) au crescut cu peste 1.200% în 2023, țintind mai ales tinerii aflați în căutarea de locuri de muncă.

• Scamurile cu investiții au crescut cu 142% anul trecut în Europa. Majoritatea acestora au avut ca mecanism oferirea de Bitcoin sau criptomonede.

• Scamurile cu achiziții rămân forma de fraudă cel mai des întâlnită în toate piețele, reprezentând 63% din totalul scamurilor raportate în 2023, dar cu mai puțin de 15% din valoarea totală a pierderilor suferite de utilizatori.

Economie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite