Ce verifică ANAF în 2026: nu dacă ai facturile, ci dacă toate datele tale fiscale spun aceeași poveste

Digitalizarea administrației fiscale schimbă modul în care sunt verificate companiile din România. Dacă în trecut un control fiscal se concentra în mare măsură pe existența facturilor, contractelor și documentelor justificative, volumul tot mai mare de date disponibil ANAF permite o analiză mai amplă: autoritatea poate compara informațiile din declarații, deconturi de TVA, RO e-Factura și alte raportări pentru a identifica neconcordanțe.

ANAF poate compara informațiile din declarații, deconturi de TVA, RO e-Factura și alte documente Foto: arhivă

Potrivit avocatului Călin Stan această evoluție mută treptat accentul de la verificarea unei operațiuni individuale către analiza coerenței întregii activități economice a unei companii.

„Dacă în mod tradițional inspecțiile se concentrau pe aspecte mai degrabă de formă, precum existența facturilor și a documentelor justificative, odată cu îmbunătățirea capacităților ANAF de analiză a numeroaselor date aflate la dispoziția sa, accentul pare să migreze către o analiză integrată a datelor, cu scopul verificării realității economice din spatele declarațiilor fiscale ale contribuabililor”, explică avocatul.

De la verificarea facturilor la verificarea coerenței datelor

Pentru o companie, existența documentelor justificative rămâne importantă. Însă, în condițiile în care administrația fiscală are acces la mai multe surse de informații, documentele nu mai reprezintă singurul element analizat.

Informările publicate de ANAF în 2026 indică verificarea unor eventuale diferențe între informațiile declarate de contribuabili și datele existente în alte sisteme.

Pot apărea, de exemplu, neconcordanțe între veniturile raportate pentru calculul impozitului pe profit, datele din deconturile de TVA, declarațiile informative și informațiile transmise prin RO e-Factura.

Astfel de diferențe pot deveni puncte de plecare pentru verificări suplimentare sau pentru ajustări fiscale, în funcție de natura și explicația lor.

„Riscul fiscal nu mai este generat exclusiv de lipsa documentației justificative, de existența unei erori de calcul sau de interpretarea diferită a unui text legal, ci și de lipsa reconcilierii între diferitele fluxuri de raportare existente în organizație”, explică avocatul Călin Stan.

Cu alte cuvinte, o companie poate avea documentele necesare pentru o operațiune, dar trebuie să poată explica și de ce informațiile referitoare la acea operațiune sunt coerente în toate sistemele și raportările relevante.

Serviciile intragrup, printre zonele analizate

Una dintre zonele asupra cărora controalele fiscale se pot concentra este reprezentată de serviciile furnizate între companii afiliate.

Este vorba despre servicii de management, IT, resurse umane, consultanță sau alte forme de suport furnizate de o companie din grup către o societate din România.

În astfel de situații, existența unui contract și a unei facturi este necesară, dar problema fiscală poate merge mai departe: compania trebuie să poată demonstra că serviciile au fost efectiv prestate și că au produs un beneficiu economic pentru societatea care le-a achiziționat.

Potrivit lui Călin Stan, în aceste cazuri „existența documentelor justificative reprezintă o condiție necesară, însă nu și suficientă”, inspectorii putând analiza atât prestarea efectivă a serviciilor, cât și beneficiul obținut de societate în contextul activității sale.

Tranzacțiile între companii afiliate, analizate în funcție de condițiile de piață

O altă zonă importantă este reprezentată de tranzacțiile dintre persoane afiliate și de regulile privind prețurile de transfer.

În cazul împrumuturilor intragrup, de exemplu, pot fi analizate condițiile financiare și dobânzile aplicate. În cazul tranzacțiilor comerciale dintre companii afiliate poate fi verificat dacă acestea au fost realizate în condiții comparabile cu cele care ar fi fost aplicate între operatori independenți.

Documentația privind prețurile de transfer devine astfel un element important în susținerea modului în care au fost stabilite condițiile unei tranzacții.

Călin Stan subliniază că este relevantă „analiza de congruență între realitatea economică din spatele operațiunilor și prețul de piață aplicat”.

O factură nu este suficientă pentru orice cheltuială

O altă temă întâlnită în controalele fiscale este justificarea economică a cheltuielilor.

În cazul unor servicii de consultanță, management, publicitate, închirieri auto sau al altor cheltuieli, problema poate să nu fie existența facturii, ci demonstrarea legăturii dintre cheltuială și activitatea economică a companiei.

Documentele trebuie să permită explicarea operațiunii și a scopului economic al acesteia.

„Mesajul este că existența unei facturi și a unui contract nu garantează automat deductibilitatea fiscală atunci când documentația nu demonstrează substanța economică a operațiunii”, spune Călin Stan.

Pentru o companie, acest lucru înseamnă că trebuie să poată demonstra nu doar că o cheltuială a fost efectuată, ci și natura serviciului sau bunului achiziționat, legătura cu activitatea economică și modul în care operațiunea se reflectă în documentele și evidențele sale.

RO e-Factura și celelalte sisteme oferă ANAF mai multe surse de date

Digitalizarea administrației fiscale a crescut cantitatea de informații disponibile autorităților.

RO e-Factura este una dintre sursele care permit existența unor informații suplimentare despre tranzacțiile companiilor. Aceste date pot fi analizate împreună cu informațiile din declarațiile fiscale și deconturile de TVA.

În acest context, o diferență între două raportări poate deveni relevantă pentru analiza de risc.

Pentru companii, problema nu este neapărat existența unei diferențe. Pot exista explicații legitime pentru anumite neconcordanțe, în funcție de natura operațiunii și de momentul raportării.

Problema este capacitatea companiei de a identifica diferența, de a o explica și de a demonstra documentar motivul pentru care aceasta există.

Ce se schimbă pentru companii

Schimbarea modului de analiză poate avea consecințe asupra modului în care companiile își pregătesc documentația fiscală.

O organizație în care datele contabile, fiscale și operaționale sunt gestionate separat poate ajunge mai ușor în situația în care informațiile raportate în sisteme diferite nu sunt perfect aliniate.

În schimb, o companie care își reconciliază periodic datele poate identifica din timp eventualele diferențe și le poate documenta.

Potrivit lui Călin Stan, „devine esențială capacitatea companiei de a demonstra coerența dintre contabilitate, raportările fiscale, sistemele operaționale, documentația și raționamentele economice din spatele operațiunilor și deciziilor de business”.

Această abordare schimbă și modul în care trebuie pregătit un control fiscal. Nu mai este suficient ca departamentul financiar sau contabil să poată prezenta documentele solicitate. Compania trebuie să poată explica rapid legătura dintre datele din diferitele sisteme și operațiunile economice care au generat acele date.

De ce contează digitalizarea ANAF

Creșterea capacității de analiză a datelor permite administrației fiscale să compare informații care, în trecut, puteau fi analizate separat.

Pentru ANAF, acest lucru poate însemna o selecție mai precisă a zonelor în care există riscuri fiscale.

Pentru companii, înseamnă că eventualele neconcordanțe pot deveni mai ușor de identificat.

„O autoritate care dispune de mai multe date va încerca inevitabil să le utilizeze pentru a identifica zonele de risc și pentru a selecta mai eficient contribuabilii care urmează să fie verificați”, explică Călin Stan.

În același timp, el atrage atenția că noul model de control creează o provocare suplimentară pentru companii: acestea trebuie să poată explica diferențele identificate în analiza de risc și să demonstreze că informațiile fiscale și contabile reflectă activitatea economică reală.

Controlul fiscal începe să semene tot mai mult cu o verificare a întregului model de business

Schimbarea nu înseamnă că facturile, contractele și documentele contabile își pierd importanța. Ele rămân baza documentării operațiunilor.

Diferența este că acestea sunt analizate într-un context mai larg.

O factură pentru un serviciu intragrup poate fi analizată împreună cu contractul, documentele care demonstrează prestarea serviciului, înregistrările contabile și informațiile fiscale raportate.

O tranzacție între companii afiliate poate fi analizată prin prisma condițiilor în care a fost realizată și a regulilor privind prețurile de transfer.

O diferență între o factură electronică și o declarație fiscală poate genera întrebări care trebuie explicate de contribuabil.

În acest model, controlul fiscal nu mai este doar o verificare a existenței documentelor, ci și o verificare a relației dintre acestea și realitatea economică.

Călin Stan consideră că această evoluție conturează „o schimbare de paradigmă”: accentul nu mai cade exclusiv pe interpretarea unei reguli fiscale sau pe verificarea unor documente contabile, ci pe capacitatea contribuabilului de a demonstra că ansamblul datelor sale fiscale, contabile și operaționale reflectă activitatea economică reală.

Pentru companii, documentarea operațiunilor rămâne esențială. Într-un sistem fiscal din ce în ce mai digitalizat, la fel de important devine însă ca informațiile din diferitele sisteme ale companiei să fie coerente între ele și să poată fi explicate atunci când apar diferențe.