De ce riscă România să ajungă iar la mâna FMI. Avertismentul unui analist economic despre găurile din buget

0
Publicat:

Bugetul de stat este subțiat din cauza încetinirii colectării veniturilor, dar autoritățile dau asigurări că situația e sub control. Analistul economic Adrian Negrescu are cu totul altă părere și spune că din 2025 România s-ar putea confrunta cu o criză și ar putea fi nevoită să apeleze la FMI. Iar 2024, an electoral, le va tăia guvernanților apetitul pentru reforme și decizii nepopulare.

image

Incapacitatea autorităților de a colecta bani la bugetul de stat a dus la o „gaură” estimată de către unii la 20 de miliarde de lei. Prilej bun ca miniștri și politicieni să iasă la rampă în ultimele zile, încercând să minimalizeze problema. Ultimul a fost ministrul Finanțelor, Adrian Câciu, care a admis că există probleme cu colectarea veniturilor, dar a spus că ar fi vorba „doar” de 4,7 miliarde de lei.

E mai grav decât pare

Analistul Adrian Negrescu e însă convins că lucrurile sunt mult mai grave. Într-o analiză pentru „Adevărul”, Negrescu avertizează că România se îndreaptă cu pași repezi spre o criză ce nu va mai putea fi mascată la nesfârșit prin inflație.

În opinia sa, „gaura” din buget va depăși 20 de miliarde. Și asta doar acum, la început de an, pentru că el se așteaptă ca problema să se agraveze.

Este o problemă reală, pentru că definiția bugetară pe ultimele două luni ne arată un deficit de 17,3 miliarde de lei. Abia aștept să văd deficitul pe luna martie care cu siguranță va duce deficitul bugetar peste nivelul de 20 de miliarde după primele trei luni”, spune Negrescu.

Autoritățile sunt neputincioase în lupta cu deficitul, iar țintele fixate sunt an de an ratate. De aici rezultă alte riscuri.

Noi avem deja un deficit de 1% din PIB în condițiile în care noi ne-am asumat că pe tot anul 2023 vom avea un deficit de 4,4%. Deci va fi o adevărată misiune imposibilă că statul să țină în frâu cheltuielile în 2023 în așa fel încât să se încadreze în ținta de deficit”, mai spune el.

Adrian Negrescu vede la orizont norii negri ai crizei economice. FOTO Arhivă personală A. Negrescu
Adrian Negrescu vede la orizont norii negri ai crizei economice. FOTO Arhivă personală A. Negrescu

Măsuri de Don Quijote

Măsurile luate până acum de autorități sunt ineficiente, adaugă expertul. „Prin măsurile pe care autoritățile le propun pare că suntem ca Don Quijote care se luptă cu morile de vânt. Nu vor rezolva problema pentru că pe măsură ce vom intra în 2023 și cifrele financiare vor dovedi acest lucru, gaura bugetară se va accentua”, avertizează el.

Situația este aparent fără ieșire, mai ales că bugetul pentru anul acesta este unul nerealist, în condițiile în care autorii au supraestimat performanța economiei și încasările la buget.

Se întâmplă tot pentru că bugetul pe 2023 a fost construit pornind de la o realitate paralelă, care nu avea niciun fel de legături cu predicțiile legate de evoluția economică din acest an. Noi am estimat o creștere a veniturilor cu vreo 14% și o creștere a cheltuielilor cu 10%, în condițiile în care toate estimările agențiilor de rating, ale băncilor, ale instituțiilor private, inclusiv ale consiliului fiscal, estimau că economia va încetini semnificativ în acest an”, explică el.

Într-o țară a bugetarilor, nici măcar dacă salariile și angajările în sistemul public vor fi „înghețate”, iar unele cheltuieli tăiate nu va fi suficient.

Factura salariilor bugetarilor a trecut de 140 de miliarde de lei, este dublă față de acum șapte ani, iar statul reușește cu greu, din ce în ce mai greu, să facă față cheltuielilor cu aparatul public. Un aparat supradimensionat, cu 1,3 milioane de oameni, în condițiile în care Polonia, o țară cu o populație aproape dublă față de cea a României, are numai 800.000 de angajați”, spune Negrescu.

2025, momentul adevărului

În lipsa unor măsuri ferme, care să stopeze inflația, deficitul bugetar și să stimuleze creșterea sănătoasă a economiei pe baza unor investiții care să întoarcă măcar o parte din bani în buget, România va continua să alunece spre marginea prăpastiei. Iar vestea proastă este că până în 2025 nu vor fi luate măsurile care s-ar impune.

„Nota de plată pentru huzurul și traiul ăsta ireal, bazat pe credit, pe dobânzi uriașe, această notă de plată o vom simți cu vârf și îndesat din 2025, atunci când vom vedea pe lângă probabil o restructurare semnificativă a aparatului public și o înăsprire a fiscalității în România. Și mă refer aici la impozitul pe dividende, care ar putea ajunge la 10 %. Mă refer la TVA care ar putea crește poate chiar din 2024, la impozitele pe locuința, pe terenuri și pe mașini”, anticipează analistul.

Tot în 2025, pe fondul crizei la care Adrian Negrescu se așteaptă, România ar putea fi nevoită să apeleze la FMI.

FMI ar putea aduce 20-30 de miliarde de euro la o dobândă mult mai mică decât dobânda pieței, dar condiționat de niște reforme. Reformele acelea oricum sunt pe agenda publică, dar ne-am găsi pe de o parte o sursă de finanțare ieftină raportat la ce se întâmplă în piețe, iar pe de altă parte am găsi un vinovat de serviciu pentru măsurile nepopulare pe care politicienii ar trebui să le ia în anii următori. Dacă noi nu vom reuși să atragem banii din fondurile europene din PNRR, dacă nu vom formă cheltuielile publice, singura șansă a României pentru a se menține pe linia de plutire din punct de vedere economic ar fi un împrumut de la FMI”, este semnalul de alarmă tras de analistul economic.

Economie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite