Curs valutar BNR, 23 septembrie 2026. Euro a urcat la un nou maxim istoric
Moneda naţională a înregistrat în prima parte a zilei o tendinţă de depreciere pe piaţa valutară interbancară.

Euro a fost calculat miercuri, 23 septembrie, de Banca Națională a României (BNR) la 5,2788 lei, în creștere față de cotația de marți, de 5,2647 lei, depăşind cea mai mare valoare din istorie înregistrată la cursul BNR
Dolarul american, de asemenea, a crescut de la 4,5934 lei la 4,6265 lei, la fel ca și lira sterlină, care a fost cotată la 6,1442 lei, față de 6,1371 lei în ședința precedentă.
Francul elvețian a înregistrat o creștere, de la 5,6085 lei la 5,6205 lei.
Cotațiile BNR reprezintă cursuri de referință și nu sunt neapărat aceleași cu ratele de schimb practicate de bănci și casele de schimb valutar.
Cursul de referință este publicat de banca centrală în fiecare zi lucrătoare în care sunt stabilite noile cotații.
Maximul oficial de până acum fusese înregistrat pe 6 mai 2026, când BNR a stabilit un curs de 5,2688 lei pentru un euro. Era la o zi după căderea Guvernului condus de Ilie Bolojan, în urma adoptării moțiunii de cenzură în Parlament. În acea ședință, euro crescuse cu peste cinci bani într-o singură zi.




















































