Resursa vitală pentru care se luptă orașele României. Poate salva localitățile mici și decongestiona marile centre

În România se preconizează o adevărată tragedie demografică. Orașele mici, un „plămân” provincial al țării, se prăbușesc în mod vizibil. Un reputat profesor universitar precizează care este resursa vitală care va decide dacă aceste comunități vor reînvia sau vor deveni doar niște „fantome”. 

Municipiul Vulcan se confruntă cu probleme demografice severe Foto: Dani Guță/Adevărul

România riscă să se îndrepte către o adevărată tragedie demografică. Iar acest lucru se observă ușor, și din punct de vedere statistic, dar și luând la pas localitățile din România. Cele mai afectate sunt mediul rural, dar și așezările urbane mici și mijlocii. Iar culmea, cea mai mare tragedie nu este neapărat prăbușirea satelor din zonele sărace, ci depopularea și decăderea acestor orașe mici și mijlocii. Transformarea lor în localități „fantomă”, irelevante și foarte depopulate, ar putea avea consecințe demografice, sociale și economice grave asupra marilor centre urbane și a țării, în general.

Orașele mici, „plămânul” provincial al României

În total, sunt în jur de 280 de orașe mici, foarte mici și mijlocii în România. Majoritatea au fost industrializate în perioada comunistă și ultraspecializate pe o serie de exploatații miniere, agricole sau de producție industrială. Odată cu prăbușirea sistemului comunist și privatizările mai mult sau mai puțin corecte din anii '90, multe dintre aceste orașe mici și mijlocii au ajuns aproape în pragul colapsului. Marcate de șomaj, sărăcie și lipsă de perspectivă, multe dintre ele nu și-au revenit nici până astăzi. Este vorba în special de vechile orașe miniere sau care trăiau efectiv de pe urma zonelor industriale. Lipsa de investiții coerente și a infrastructurii necesare pentru a atrage mari agenți economici a făcut ca aceste localități să fie efectiv indezirabile. S-a produs, mai ales în anii 2000, un adevărat exod în zona Occidentală. Orașul Bălan din Harghita este exemplul clasic de declin postindustrial, înregistrând o scădere a populației de peste 52% după închiderea minelor de cupru.

Totodată, fostele orașe miniere din Valea Jiului, localități precum Aninoasa, Uricani, Lupeni sau Vulcan din județul Hunedoara, s-au golit constant, pierzând mii de locuitori anual și rămânând cu sute de apartamente abandonate în blocuri-fantomă. Zimnicea (Teleorman) și Moldova Nouă (Caraș-Severin) au fost de asemenea orașe afectate grav de colapsul industrial și de lipsa locurilor de muncă, fiind incluse pe listele de risc privind supraviețuirea urbană pe termen lung. La fel, în județul Botoșani, au suferit, imediat în anii '90, orașe mici precum Dorohoiul, Săveniul sau Darabaniul, unde s-a produs un exod al populației tinere în străinătate. Multe dintre aceste orașe mici, cu multe investiții din fonduri europene, încep să se ridice, dar încă acuză efectele șocului suferit în anii '90 și 2000. Alte orașe mici nu au reușit niciodată să-și mai revină, din contră, au decăzut total.

Iar decăderea și transformarea orașelor mici în localități fantomă riscă să provoace probleme administrative, sociale și economice la nivel național. În primul rând, este vorba despre supraaglomerarea marilor poli de dezvoltare, a marilor orașe, către care se îndreaptă majoritatea populației tinere. Iași, București, Cluj, Timișoara, și așa suprapopulate, riscă să acumuleze un aflux prea mare de locuitori, fără ca infrastructura de orice fel să mai facă față. Totodată, orașele mici, se spune, au rolul de „plămân” și centru de servicii pentru satele și comunitățile din jur. Dispariția lor rupe legătura economică a micilor comunități rurale cu piața muncii și a educației, lăsând imense suprafețe de teren izolate și neasistate. În momentul de față, așa cum arată statisticile oficiale, 200 de localități nu mai îndeplinesc criteriul demografic. Adică ar trebui retrogradate administrativ.

„Pentru ce se bat orașele mici?”

Ei bine, specialiștii au identificat și resursa cea mai importantă care ar putea salva de la dispariție orașele mici și mijlocii și evita sufocarea marilor centre urbane. Despre această resursă-cheie a vorbit Călin Hințea, decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul unui forum economic desfășurat chiar la Darabani, unul dintre orașele mici din România, situat în județul Botoșani. „Pentru ce se bat orașele mici? În principal pentru un lucru: capital uman. Pierd oameni, s-a terminat. Problema este că toată lumea vrea capitalul ăla uman, toți îl dorim. Ce puteți face ca oraș mic dacă nu mai aveți populație tânără, populație educată, populație activă? Ce puteți face, chiar dacă sunteți cel mai genial primar? Câte opțiuni mai sunt? Păi nu mai sunt foarte multe. Deci, bătălia pe capital uman se duce între orașele mici, între orașele mici și orașele mari, și nu numai la nivel național, pentru că oamenii au acum opțiuni, pot să plece în altă țară. Oricine se poate mișca ușor. Și atunci se pune întrebarea: cum câștigăm capital uman? Aici este marea întrebare strategică a orașelor mici. Și aici avem un singur speech. Cum ținem tinerii să nu plece? Nu putem să-i ținem să nu plece. Sunt și alte întrebări: cum îi putem face pe cei care au plecat să se întoarcă, cu un bagaj de experiență și resurse? Cum putem atrage în comunitatea noastră oameni care nu au locuit niciodată aici? Pentru că orașele mari se „supraîncălzesc”, sunt oameni care vor să plece de acolo. Dar de ce m-aș muta eu în Reșița sau Darabani?”, precizează Călin Hințea.

Totodată, profesorul clujean a precizat că autoritățile locale din orașele mici trebuie să găsească urgent o strategie de a atrage acest capital uman, adică tineri, oameni dispuși să facă lucrurile să meargă. „Cum putem dezvolta un oraș care să trăiască? Opusul și ce se va întâmpla cu multe orașe mici din România. Știți cartea lui Sadoveanu, „Locul în care nu s-a întâmplat nimic”? Acesta este scenariul depresiv la un oraș din România. Nu se întâmplă nimic. Populația este îmbătrânită, activități economice aproape inexistente și șanse de dezvoltare aproape zero. Mulți vor ajunge acolo și repede. Mulți se apropie deja de acest prag în România”, adaugă Hințea.

„Trebuie dezvoltată vitalitatea urbană”

Iar una dintre soluții este dezvoltarea vitalității urbane. Adică acel oraș să devină viu, atât prin atragerea de investitori, dar și prin asigurarea unei bune calități a vieții, plus organizarea de evenimente care să atragă o populație diversă. „Trebuie dezvoltată vitalitatea urbană. Vitalitatea urbană înseamnă multe lucruri, de la calitatea vieții în orașul ăla, la tipul de evenimente pe care le facem. Gândiți-vă când faceți evenimente: ce se pretează pentru acel loc, cine vreți să vină la acele evenimente? Populație tânără există? Dar businessuri conectate de acel loc? Sunt niște indicatori în care se poate măsura vitalitatea urbană. Noi o măsurăm destul de des și rezultatele nu sunt strălucite”, spune decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș-Bolyai. Administrațiile locale și comunitățile care vor ține pasul cu schimbarea vor fi câștigătoare, în sensul că se vor salva și vor deveni poli de dezvoltare.

„Osborne și Gaebler, doi autori foarte interesanți care-mi plac, au spus că sunt trei feluri de oameni pe lumea asta. Primul grup, foarte mic, care face lucrurile să se schimbe. Al doilea grup, mai mare, care se uită cum se schimbă lucrurile. Și al treilea grup sunt cei care nu știu ce i-a lovit. Și este cel mai mare grup, acesta din urmă. Dacă rămânem în grupul trei, și România are un talent în domeniul acesta, s-ar putea să avem o problemă. Orașele mici din România nu au numai problema asta, că nu se discută despre ele, dar mai au o problemă mare: sunt supuse celei mai mari presiuni concurențiale posibile. Poate în business mai există o asemenea presiune. Acum, în următorii zece ani, se vor schimba lucrurile imens. Poate 30-40% vor câștiga, 60-70% vor pierde. Și ce credeți, cei care vor pierde nu-și vor mai reveni semnificativ în următorii 20-30 de ani”, susține Călin Hințea.