ADHD și spiritul antreprenorial. Legătura surprinzătoare dintre tulburarea de atenție și inițiativă

Adulții cu ADHD sunt de trei ori mai predispuși să lanseze o afacere, potrivit unei analize publicate în Fast Company de Alex Campbell și Katie Friedman. Concluzia contrazice imaginea tradițională a ADHD-ului ca obstacol profesional și readuce în discuție importanța de a adapta mediile de lucru pentru neurodivergenți.

Sursă Foto: Shutterstock

„Mulți adulți cu ADHD nu renunță la joburi pentru că nu fac față. Pleacă pentru că sunt pregătiți să conducă”, scriu autorii. Sistemele organizaționale rigide, cu agende stricte, sarcini repetitive și lipsă de autonomie, intră frecvent în conflict cu un mod de funcționare activat de stimulare și curiozitate (nu de obligație), spontaneitate și rezolvare creativă. Pentru mulți, soluția devine antreprenoriatul.

De la epuizare, la autonomie

Majoritatea structurilor organizaționale sunt concepute pentru creiere neurotipice: atenție susținută, planificare liniară, ședințe previzibile și reguli fixe. Pentru cei cu ADHD, acest cadru poate deveni sufocant. Persoanele cu ADHD au un „sistem nervos ghidat de motivație intrinsecă”, nu pe importanță, adică acționează atunci când ceva le stimulează cu adevărat, nu când li se spune „trebuie”.

Acest decalaj de funcționare poate duce la burnout, perfecționism compensator, people-pleasing sau epuizare tăcută. Pentru unii, singura soluție rămâne ieșirea din sistem și construirea propriului spațiu de lucru.

Lumea antreprenorială le oferă celor cu ADHD exact ingredientele de care au nevoie: ritm alert, urgență, autonomie, rezolvare creativă a problemelor și structură flexibilă. Multe dintre trăsăturile considerate defecte în școală sau în corporații: impulsivitate, hiperfocus, gândire neliniară, devin atuuri în business.

Sigur, provocările nu dispar: dificultățile executive pot fi accentuate în lipsa unui cadru. Dar, arată autorii, atunci când persoanele cu ADHD își construiesc un sistem adaptat propriului mod de funcționare și externalizează sarcinile care nu le sunt naturale, rezultatele pot fi excepționale.

Antreprenoriatul devine uneori o formă de supraviețuire

Pentru mulți, antreprenoriatul nu este un act de curaj, ci o formă de supraviețuire. Astfel, autorii amintesc cazuri în care persoane cu ADHD au fost ignorate în promovări pentru că „nu păreau organizate”, sau s-au simțit paralizate în birouri open-space. Odată ce și-au creat propriul spațiu de lucru, simptomatologia s-a redus semnificativ, iar „tulburarea” a devenit un motor de performanță. Fenomenul e cu atât mai complex în cazul femeilor și al persoanelor din genuri marginalizate, unde ADHD-ul este subdiagnosticat și adesea mascat prin supraresponsabilizare, empatie excesivă sau perfecționism. „Unii dintre cei mai inovatori gânditori ai tăi s-ar putea să nu arate deloc ca niște profesioniști clasici. Dar deja rezolvă problemele de mâine, azi”, notează Campbell și Friedman.

„ADHD reprezintă o tulburare de neuro-dezvoltare care a căpătat o mare „notorietate”, dacă îi pot spune așa, și în țara noastră. Spunem adesea despre ADHD (și nu numai lucruri precum), „la cât de stufos este manualul de diagnostic psihiatric, cu toții avem câte ceva”, la pachet cu „sigur am si eu ADHD – bifez toate simptomele”.  Această discuție este cât se poate de reală, inclusiv în literatura de specialitate, tocmai pentru că ne confruntăm cu două fenomene: diagnostic greșit și probabilitatea supra-diagnosticării. Desigur, aceste riscuri pot apărea și vor apărea mereu indiferent de diagnostic (tiparele psihice fiind deosebit de complexe), însă este cert faptul că, pe de-o parte (1) a crescut nivelul de conștientizare asupra fenomenului și (2) ADHD poate fi diagnosticat greșit, întrucât există și alte tulburări cu simptome similare (găsiți și aici detalii)”, explică, pentru Adevărul, Andrei Alexandrescu, psiholog, consultant de business strategy & management.

În România, deși psihologul clinician evaluează pacienții, petrece mai mult timp cu aceștia și oferă psiho-diagnostic (tot conform DSM-5, manualul de diagnostic), diagnosticul final îl pune medicul psihiatru. 

„În ultimii doi ani am observat din ce în ce mai mulți pacienți care doresc să știe dacă nu cumva au ADHD și dacă o serie de gânduri, emoții, comportamente, eșecuri personale, probleme pot fi puse pe seama acestuia. Foarte important, ca specialiști, este să întrebăm „cum ai ajuns la această concluzie, că ai putea avea ADHD sau că ai?”. Iar răspunsul mi-a oferit o imagine completă a noului tip de doctor-generator-de-idei care nu mai pare a fi Dr. Google ci...Dr. Tok...TikTok”, spune psihologul. El adaugă că, majoritatea celor care doresc să afle dacă au acest diagnostic, nu au nici măcar o evaluare psihologică in extenso privind fenomenul, însă consideră, cu o putere mare, că au așa ceva. 

„Știm deja foarte bine că noi ne construim atât emoțiile cât și realitatea și că în centrul psihicului nostru stau credințele și convingerile fundamentale, toate formate în interacțiunea dintre genetic și mediu. Așa că, vă întreb, oare este bine să ne considerăm bolnavi de ADHD în lipsa unor evaluări de specialitate? Dacă demonstrăm că avem, nu cumva e mai bine să găsim soluții astfel încât să ne îndeplinim nevoile și obiectivele de viață?”, semnalează Andrei Alexandrescu.

În ceea ce privește criteriile de diagnostic, specialistul semnalează că, printre cel mai important criteriu se numără prezența simptomelor în copilărie. „Împreună cu pacienții, descoperim de foarte multe ori că acestea au fost total absente (există un test-etalon pe nume DIVA-5), așadar diagnosticul de ADHD nu se poate confirma pe baza criteriilor din DSM (manualul de diagnostic). De ce? Pentru că e tulburare de neuro-dezvoltare – dacă nu o ai când ești mic, nu o ai nici când ești adult. Ce am observat apropo de pacienții curioși dacă au acest diagnostic? Că se confruntă cu total altceva, doar că se identifică cu modul în care ADHD este explicat online: într-adevăr, foarte „încăpător”, un loc unde ne-am potrivi cu toții. În fapt, identific mai degrabă simptome depresive și anxioase, disfuncții ale stilului de personalitate (chiar tulburări de personalitate), lipsa mecanismelor de a face față stresului (lipsa rezilienței), toleranță mică la frustrare, lipsa concentrării și atenției din motive emoționale sau din lipsa antrenamentului și așa mai departe. În concluzie, ADHD putem avea, însă, vă rog, nu autodiagnosticat, riscurile sunt mari, mai ales pe termen lung și, din păcate, ascunse”, atrage atenția specialistul. 

ADHD: diagnosticul este ceva rău?

Această tulburare de neurodezvoltare, dacă este corect diagnosticată, are și o „bright side” la care ne putem uita, în detrimentul „dark side” atât de mult prezentată, completează acesta. „ADHD se manifestă și printr-un hiper interes și concentrare pe domenii de importanță deosebită pentru pacient. Adică fix invers decât citim în mod normal, nu? Da, pentru că persoanele cu acest diagnostic tind să își dezvolte cariera pe cont propriu (antreprenoriat, profesii liberale) care le oferă ocazia să tragă pentru ceva foarte important pentru propria persoană. La pachet cu acest efort, se dezvoltă reziliența, curajul, emoțiile pozitive și starea de bine.  ADHD nu este, așadar, doar o corvoadă (cum ne este de multe ori inoculat) ci o super-putere, cu câteva sugestii”, explică Andrei Alexandrescu.

Cum să folosim „the bright side of ADHD”? Sfaturile psihologului Andrei Alexandrescu

1. Cele mai grele întrebări pot fi „Care este sensul vieții tale?” și „Pentru ce carieră ești tu făcut? Însă dacă ai ADHD (sau chiar dacă nu ai), nu te pierde în ele. Eu am o vorbă pe care mereu o dau mai departe – „sensul vieții este căutarea sensului vieții”. Așa că propune-ți ca obiectiv să găsești și să faci acele lucruri cu care rezonezi. Poate rezonezi acum și peste un an poate că nu mai rezonezi. Nu asta e important – doar fă-le și vezi tu ce obții de acolo.
2. Fă-ți o evaluare psihologică profesională și lucrează în terapie pe punctele forte – nu te pierde în „de ce ai ADHD” pentru că e tulburare de neuro-dezvoltare. Sigur că mediul în care ai trăit a mediat-o și influențat-o și ar fi util să descoperi cum. Însă mai util este să știi clar care sunt punctele forte că funcționezi așa și să le folosești. 
3.  Este mai important, atunci când ai ADHD, să faci ceva care este de real interes pentru tine. Dacă ai o carieră care de mulți ani nu ți se potrivește, te frustrează, chiar deprimă, poate fi momentul pentru o reconversie profesională – dar nu una făcută oricum, ci bazată pe lucruri de importanță deosebită pentru tine. Nu te păcăli că poți fi ceva ce nu ești și că te poți auto-obliga să faci ceva ce nu e de tine. Mai devreme sau mai târziu bula se va sparge. 

„Și da...chiar dacă vei face toate astea, tot vei avea perioade mai dificile și stări indezirabile, însă sunt specifice speciei noastre. În loc să te gândești „să nu le mai ai niciodată” (pentru că e imposibil), mai bine învață-le să le accepți și lucrează în terapie tocmai acest aspect”, conchide specialistul.

Potrivit autorilor Fast Company, viitorul muncii ar trebui să includă mai multă flexibilitate, autonomie și empatie organizațională. ADHD coachingul nu înseamnă să “maschezi” simptomele, ci să-ți înelegi modul de funcționare și să conduci pornind de acolo. Nu e despre adaptare forțată, ci despre reconectare cu propriul sens.

Studiile recente estimează că 6-8% dintre copii și adolescenți și 3-5% dintre adulți au ADHD. Într-o lume construită pentru conformism, antreprenoriatul poate fi spațiul unde neurodivergența încetează să fie un diagnostic și devine o resursă.