medlife right medlife right
Articol susținut de advertorial

Mesajul Dr. Andrei Dobrea, chirurg toracic, care schimbă lupta cu cancerul pulmonar: „Oricât de rău pare, există soluții”

0
0
Publicat:

Diagnosticul de cancer pulmonar este, pentru mulți pacienți, echivalentul unei sentințe. Frica, confuzia și sentimentul de neputință apar aproape instantaneu. „O veste de genul acesta destabilizează și cel mai puternic om. De aceea, discuția inițială cu orice pacient gravitează în jurul aceluiași nucleu: oricât de rău pare, există soluții”, precizează dr. Andrei Dobrea, medic primar chirurgie toracică, în cadrul MedLife Medical Park.

Dr  Andrei Dobrea, MedLife jpeg

Cancerul pulmonar, una dintre cele mai frecvente patologii oncologice în chirurgia toracică

Cel mai frecvent cancer diagnosticat la nivel mondial și principala cauză de deces prin cancer este cancerul pulmonar, care în 2022 a ucis aproximativ 1 800 000 de persoane. Conform datelor GLOBOCAN 2022, au fost estimate aproximativ 2 480 675 de cazuri noi de cancer pulmonar la nivel global.

Cancerul pulmonar rămâne una dintre cele mai frecvente patologii oncologice întâlnite în chirurgia toracică, susține dr. Andrei Dobrea, care prezintă datele din practica sa. „Se întâmplă destul de rar să treacă o zi fără să cunosc un pacient diagnosticat cu tumoră sau nodul pulmonar, fie cancer primar, fie metastaze de la alt cancer. Din păcate, sunt zile în care văd și trei cazuri, dar o medie de 25 pe lună probabil este o estimare apropiată de realitate”.

În România, cancerul de plămâni se află printre primele 4 tipuri de cancere cele mai frecvente atât în rândul femeilor, cât și al bărbaților, după cum arată raportul Profil de țară privind cancerul 2025 (OECD Europe 2025) „Primul lucru care trebuie transmis unui pacient este speranța realistă. Este extrem de important să ne concentrăm pe lucrurile care încă se pot face, asupra cărora putem avea control. Medicina modernă oferă tratamente eficiente, personalizate fiecărui pacient,” spune medicul.

Chirurgia toracică nu mai înseamnă traumă majoră

Pentru mulți pacienți, ideea unei operații la plămân este asociată cu incizii mari, durere severă și recuperare îndelungată. Realitatea actuală este însă diferită. „Recuperarea este incomparabil mai rapidă, pacienții putându-se reîntoarce în câteva zile la activitatea de dinainte. Calitatea vieții este îmbunătățită semnificativ și automat impactul asupra pacientului și familiei este mai mic și mai ușor de depășit.”

Dr. Dobrea explică faptul că există „operații de rezecție pulmonară cu spitalizare totală de 2–3 zile și cu reluarea activității normale în ziua externării. Plaga este estetică, de câțiva centimetri, fără sacrificarea mușchilor, fără a se depărta coastele, cu risc minim de fracturi.”

„Fereastra de aur” în operația în cancerul pulmonar

Momentul intervenției chirurgicale este esențial. Medicii numesc „fereastra de aur”, momentul optim. „Cu cât se intervine mai repede în evoluția unui cancer, cu atât este mai bine, în general. Când ne referim la plămân, stadiile I și II au soluție chirurgicală și puține cazuri selectate cu stadiu III,” e de părere chirurgul Dobrea, iar afirmațiile sale sunt bazate pe studii științifice (conform ghidurilor NCCN – National Comprehensive Cancer Network, versiunea 5.2026).

Noi cercetări prezentate în cadrul Întâlnirii Anuale 2025 a Societății Americane de Chirurgie arată că rezecțiile pulmonare anatomice, precum lobectomia și segmentectomia, sunt asociate cu o supraviețuire pe termen lung îmbunătățită comparativ cu rezecția atipică (wedge resection) la pacienții cu cancer pulmonar non-microcelular (NSCLC) în stadiu incipient. Peste 32.000 de pacienți cu cancer pulmonar non-microcelular stadiul 1A au fost observați, iar rezultatele au arătat că:

·        După lobectomie, aproximativ 72% dintre pacienți erau în viață la 5 ani.

·        După segmentectomie, aproape 70% erau în viață la 5 ani.

·        După rezecția mai limitată („wedge”), rata era mai mică, aproximativ 66%.

Există însă și limite clare. „Din păcate, situația în majoritatea stadiilor III și stadiul IV nu este rezolvabilă chirurgical. Atât indicația, cât și momentul în care se intervine chirurgical se stabilesc în echipă multidisciplinară condusă de colegii oncologi, cei mai importanți membri și coordonatorii reali ai tratamentului pe termen lung”, avertizează medicul român.

Un aspect important este că în anumite stadii incipiente, intervenția chirurgicală poate fi suficientă. „Anumite stadii nici nu necesită tratament oncologic postoperator, ci doar urmărire, intervenția chirurgicală fiind suficientă pentru tratamentul bolii. De aceea este extrem de important să fie depistat cât mai repede,” explică dr. Andrei Dobrea.

Atât indicația cât și momentul în care se intervine chirurgical sunt stabilite de echipa multidisciplinară care evaluează pacientul, iar această echipă este condusă de medicul oncolog.

Semnele care nu trebuie ignorate

Cancerul pulmonar este periculos tocmai pentru că, adesea, nu doare, iar chirurgul toracic atrage atenția că „majoritatea simptomelor în cancerul pulmonar apar în stadii avansate.” Totuși, există semnale de alarmă: tusea prelungită, nejustificată de o infecție sau «răceală», hemoptiziile (tusea cu sânge) pot apărea în funcție de localizarea tumorii. Poate apărea și durerea toracică, de obicei în cazul în care tumora invadează structuri înconjurătoare.

În privința depistării precoce, medicul Dobrea este clar: „Un CT toracic ar trebui efectuat la orice vârstă, mai ales în cazul pacienților cu factori de risc sau istoric familial de boli neoplazice.”

Ce poate face pacientul înainte de operație

„Voi mai putea respira normal?” este una dintre cele mai frecvente întrebări ale pacienților. Dr. Dobrea explică mecanismul simplu: „Deși plămânul nu este un organ care se poate reface în ideea regenerării unei porțiuni scoase, acesta are în general o mare capacitate de adaptare și de preluare a funcției pierdute. Scoțând jumătate dintr-un plămân, jumătatea rămasă își mărește volumul și umple mare parte din spațiul rămas liber.”

Desigur, starea inițială a plămânului contează, dar și condiția fizică înainte de operație: „Cu cât plămânul este mai sănătos preoperator (de exemplu la nefumători), cu atât capacitatea lui de adaptare este mai mare. Condiția fizică preoperatorie este extrem de importantă. Principiul este simplu: dacă preoperator există un nivel adecvat de «resurse» respiratorii, o pierdere temporară este mult mai ușor tolerată,” susține chirurgul. Există însă exerciții respiratorii pe care pacientul le poate efectua preoperator pentru o recuperare mai rapidă.

Două povești despre curaj, decizie și șanse la viață

În spatele fiecărui diagnostic de cancer pulmonar există o poveste. Dr. Andrei Dobrea are în minte cel puțin două, diferite, dar și cu puncte comune: diagnosticul și intervenția la momentul potrivit. „Primul caz care îmi vine în minte este al unui tânăr de 38 de ani care a descoperit o leziune pulmonară suspectă în cursul evaluării după un accident rutier relativ ușor”, povestește dr. Andrei Dobrea.

După ce și-a revenit din eveniment, a urmat evaluarea completă și cazul a fost analizat în echipă multidisciplinară. Decizia a fost intervenția chirurgicală: lobectomie inferioară dreaptă, realizată minim invaziv, toracoscopic. „Am extirpat minim invaziv (toracoscopic uniportal) jumătate din plămânul drept. Analiza histopatologică a confirmat cancerul pulmonar, dar în cel mai mic stadiu depistabil.”

Momentul acela a schimbat totul — dar în sens bun. „Au trecut deja patru ani și pacientul este sănătos. Nu simte diferențe semnificative față de situația preoperatorie. Lucrează și are o viață absolut normală lângă familia lui.” Pentru el, diagnosticul descoperit întâmplător a însemnat, paradoxal, o șansă. Cancerul a fost prins la timp.

Al doilea caz este al unei femei, în vârstă de 79 de ani, care atunci când a ajuns la dr. Dobrea, fusese deja evaluată în două spitale din două orașe diferite. Concluzia fusese aceeași: inoperabilă. Vârsta și poziția tumorii — extrem de aproape de inimă — păreau să închidă orice opțiune chirurgicală.

Mult timp s-a considerat că o vârstă înaintată este extrem de riscantă, mai ales ținând cont de trauma operatorie a intervențiilor deschise din trecut”, explică dr. Dobrea, care împreună cu echipa a decis să analizeze cazul în detaliu.

Cu toate acestea, am decis să încercăm intervenția, fiind singura șansă a pacientei de a avea o evoluție favorabilă.” S-a realizat o lobectomie inferioară stângă, prin abord minim invaziv. Intervenția a presupus extirparea a jumătate din plămân. Rezultatul? „Operația a fost foarte ușor tolerată de pacientă. La o săptămână după intervenție, aceasta se plimba în parc cu nepoții,” a spus medicul. Ambii pacienți sunt monitorizați oncologic și se bucură de viață.

Surse:

https://www.wcrf.org/preventing-cancer/cancer-statistics/lung-cancer-statistics/page/3/

https://www.oecd.org/content/dam/oecd/ro/publications/reports/2025/02/eu-country-cancer-profile-romania-2025_ef833241/a90c2c0d-ro.pdf

https://www.sts.org/press-releases/anatomic-lung-resection-linked-improved-survival-early-stage-lung-cancer

https://www.nccn.org/guidelines/guidelines-detail?category=1&id=1450 

Acest articol este susținut de MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și face parte dintr-un demers amplu de informare și educare, dedicat prevenției și unui stil de viață sănătos, pe termen lung.

La MedLife, sănătatea este abordată cu atenție și responsabilitate, pornind de la nevoile reale ale fiecărui pacient. Deciziile medicale se bazează pe evaluări complexe, susținute de echipe multidisciplinare de medici buni și tehnologii de ultimă generație. Prin soluții moderne de diagnostic și tratament și, mai nou, prin expertiza în genomică și posibilitatea de identificare timpurie a riscurilor pentru boli comune sau asociate stilului de viață, MedLife își propune să ajute oamenii să aibă mai multă grijă de sănătatea lor.

Obiectivul este clar: prevenția activă și intervenția la timp, înainte ca problemele de sănătate să afecteze echilibrul și calitatea vieții. Pentru că sănătatea înseamnă mai mult decât absența bolii. Înseamnă energie, mobilitate și echilibru, la orice vârstă. MedLife investește constant în soluții care susțin o stare de sănătate durabilă și contribuie la o viață trăită bine, nu doar astăzi, ci pe termen lung.

Mai multe informații despre serviciile disponibile pot fi găsite pe www.medlife.ro.

Top articole

Partenerii noștri




Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite