„Termină tot din farfurie!” și alte obiceiuri care pot face mai mult rău decât bine celor mici

Yolanda Hadid, mama modelelor Gigi și Bella Hadid și fost model la rândul ei, a apărut ani întregi în reality show-ul american „The Real Housewives of Beverly Hills", unde telespectatorii au putut observa, printre altele, felul în care se raporta la alimentația fiicelor sale.

Sursă foto: Pixabay

Într-un episod difuzat în 2013, Gigi Hadid, pe atunci adolescentă, o sună pe mama ei pentru a-i spune că se simțea slăbită și că mâncase doar jumătate de migdală. Răspunsul Yolandei a fost scurt: „Mănâncă două migdale și mestecă-le bine."

Clipul a fost redescoperit în 2022 și a generat milioane de reacții pe TikTok, dând naștere unei expresii care circulă de atunci pe internet: „almond mom" - părintele care, intenționat sau nu, îi obișnuiește pe copii să privească mâncarea cu teamă și vinovăție.

Puțini părinți își propun să ajungă acolo. Și totuși, cifrele spun altceva. La nivel global, aproximativ 22% dintre copii și adolescenți au o relație problematică cu mâncarea, iar în Statele Unite aproape 9% din populație va suferi de o tulburare de alimentație de-a lungul vieții, potrivit unui material publicat de Oprah Daily.

Problema nu este doar ce mănâncă copiii, ci mai ales ce ajung să învețe despre mâncare.

„Mulți părinți au ei înșiși o relație dificilă cu mâncarea”, explică Jill Castle, nutriționist citată de Oprah Daily. „În spatele acestor comportamente stau adesea temeri cât se poate de reale, formate în timp și, uneori, experiențe neplăcute din copilărie. Dorința de a nu le transmite mai departe este, de cele mai multe ori, sinceră.”  Cum arată însă, în practică, o abordare echilibrată?

„Mănâncă tot din farfurie”

Generații întregi au crescut cu această regulă la masă. Mulți dintre cei care au auzit-o constant în copilărie o repetă astăzi aproape reflex, în relația cu propriii copii.

„Atunci când îl obligi pe copil să mănânce și o face din constrângere, nu pentru că îi este foame, îl înveți să ignore ce simte corpul lui", explică Heidi Schauster, consilier în nutriție  „În timp, această ruptură dintre nevoile reale ale organismului și comportamentul alimentar poate deveni o problemă serioasă."

O abordare echilibrată nu înseamnă absența regulilor, ci o distribuție clară a responsabilităților, transmite ea. „Părintele decide ce se pune pe masă. Copilul decide dacă mănâncă și cât”, completează Jill Castle. „Capacitatea de a-și regla singur aportul alimentar este una dintre cele mai importante lucruri pe care le poate deprinde un copil."

Dacă cel mic mănâncă puțin la o masă sau refuză ceva din farfurie, nu e neapărat un motiv de îngrijorare. Un copil care mănâncă puțin la o masă va compensa, de cele mai multe ori, la următoarea.

Fără obsesia dietelor

Copiii nu învață doar din ce li se spune, ci mai ales din ce văd. „Unul dintre cele mai eficiente lucruri pe care le poate face un părinte este să-și repare propria relație pe care o are cu mâncarea", spune Megan McNamee, dietetician. Când un copil aude în fiecare zi că un anumit aliment „îngrașă", că „mama ține iar dietă” sau că anumite gustări sunt interzise, ajunge să preia aceste convingeri de parcă ar fi ale sale.

Un scenariu frecvent, amintit de specialiști, este cel al părinților care mănâncă separat pentru a-și respecta propriul regim. „Este o greșeală", spune Jill Castle. „Masa poate fi gândită astfel încât toată lumea să mănânce împreună, fără meniuri separate și fără să faci din mâncare un subiect complicat."

Mâncarea nu e nici bună, nici rea

Când un copil aude că ceva este „rău", dar are gust bun și îi produce plăcere, mesajul devine pur și simplu de neînțeles. „Este o contradicție pe care copilul nu o poate procesa", explică Heidi Schauster.

Specialiștii atrag atenția că a împărți mâncarea în categorii - bună sau rea, sănătoasă sau nesănătoasă - face mai mult rău decât bine. Cu cât un aliment este mai interzis, cu atât devine mai atractiv, iar copilul ajunge să se gândească obsesiv tocmai la ce nu are voie să mănânce.

Ai grijă ce spui despre modul în care arată oamenii

Copiii rețin tot ce aud despre felul în care arată oamenii - o remarcă despre o vedetă, un comentariu despre o rudă, o glumă despre propria siluetă. „Dacă valoarea unei persoane este asociată constant cu înfățișarea, copilul va învăța exact aceeași grilă de evaluare", este de părere Megan McNamee.

De aceea, specialiștii subliniază că e important ca un copil să audă, de mic, că oamenii arată diferit și că asta e firesc. „Este un antidot necesar într-o cultură obsedată de standarde greu de atins", mai spune Schauster.

Uneori, problema vine din afara casei. O bunică care-i spune copilului că s-a mai îngrășat, un unchi care-l întreabă dacă chiar mai vrea o porție - sunt lucruri spuse în treacăt, fără nicio intenție rea, dar pe care un copil le ține minte mult mai mult decât și-ar imagina cineva.

Rețelele sociale, un risc pe care mulți părinți îl ignoră

Analize recente care au evaluat zeci de studii internaționale arată o legătură clară între utilizarea intensă a rețelelor sociale, nemulțumirea față de propriul corp și deteriorarea sănătății mintale. Problema nu constă doar în faptul că micii utilizatori văd aici imagini idealizate, ci că ajung să se compare constant cu ele.

„Copiii trebuie să înțeleagă cum funcționează imaginile pe care le văd online - filtre, editări, selecții extreme", spune Schauster. Trenduri precum „What I Ate Today", în care utilizatorii își expun alimentația zilnică, creează presiuni subtile, dar persistente asupra felului în care un adolescent ajunge să se raporteze la propriul corp și la ce mănâncă.

Bucuria de a mânca împreună

Într-o societate în care mâncarea a devenit o sursă constantă de anxietate, specialiștii propun o schimbare simplă de perspectivă. „Mâncarea nu este doar combustibil. Este o experiență socială, emoțională, culturală", opinează Schauster, citată de Oprah Daily.

Implicarea copiilor în pregătirea meselor, bucuria de a mânca împreună și o atmosferă relaxată la masă sunt, spun experții, printre cele mai eficiente lucruri pe care le poate face un părinte.

Ce arată cercetările

Un studiu publicat în revista Frontiers in Psychology, intitulat „Can Parental Body Dissatisfaction Predict That of Children?", a analizat relația dintre felul în care părinții se raportează la propriul corp și percepția pe care copiii lor o dezvoltă despre ei înșiși. Cercetarea a inclus 215 familii - 366 de părinți și 215 copii cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani.

Conform analizei, nemulțumirea mamei față de propriul corp influențează direct felul în care băieții ajung să se perceapă pe ei înșiși. Cu cât mama era mai preocupată de slăbire sau mai nemulțumită de înfățișarea ei, cu atât băiatul manifesta o relație mai dificilă cu propriul corp. Este un rezultat surprinzător, spun specialiștii, în contextul în care cele mai multe studii din domeniu s-au concentrat până acum aproape exclusiv pe relația mamă-fiică.

În cazul fetelor, imaginea pe care și-o formează despre propriul corp pare să fie legată mai degrabă de vârstă, greutate și de dorința de a slăbi decât de comportamentul părinților. Cercetătorii spun că presiunea socială asupra fetelor se internalizează atât de devreme, încât influența familiei nu mai apucă să joace un rol important.

Studiul mai arată că simpla preocupare față de dietă - fără a trece neapărat la acțiune - este suficientă pentru a genera nemulțumire față de propriul corp, atât la copii, cât și la părinți. Nu trebuie să ții efectiv o dietă ca să începi să te privești critic în oglindă.

Autorii spun că rezultatele ar trebui luate în seamă de părinți și de cei care lucrează cu copiii. Când un copil crește auzind constant comentarii despre greutate, înfățișare sau despre cât de „rău" e să mănânci un anumit aliment, interiorizează aceste mesaje mult mai repede decât și-ar imagina cineva - și efectele se văd.