Ce se întâmplă în corp după doar 7 zile de meditație: rezultate care i-au surprins și pe cercetători
0Un program intensiv de șapte zile care a combinat meditația cu exerciții de respirație, conștientizarea corpului și tehnici de relaxare a produs schimbări rapide și măsurabile în activitatea cerebrală a participanților și în markerii din sângele acestora, arată un studiu realizat de cercetători de la University of California San Diego. Rezultatele indică activarea directă a unor mecanisme legate de neuroplasticitate, metabolism, imunitate și reglarea durerii.

Deși aceste tehnici sunt folosite de mii de ani pentru susținerea stării de bine, mecanismele din spatele lor au fost puțin documentate până recent. Studiul face parte dintr-un program amplu de cercetare și este primul care măsoară sistematic, într-un interval scurt, efectele combinării mai multor astfel de intervenții.
„Știam de ani de zile că astfel de practici (cum este, de pildă, meditația) pot influența sănătatea. Ce este remarcabil aici este că, prin combinarea mai multor tehnici într-un singur retreat, am observat schimbări în atât de multe sisteme biologice, pe care le-am putut măsura direct în creier și în sânge”, spune autorul principal al studiului, Hemal H. Patel, profesor de anesteziologie. „Nu vorbim doar despre relaxare sau reducerea stresului. Vorbim despre modificarea fundamentală a modului în care creierul se raportează la realitate și despre cuantificarea biologică a acestor schimbări.”
20 de adulți sănătoși, 7 zile, peste 30 de ore de meditație
În studiu, 20 de adulți sănătoși au urmat un program de șapte zile, cu prelegeri în fiecare zi și aproximativ 33 de ore de meditație ghidată și practici de grup, coordonate de Joe Dispenza.
Programul nu a inclus niciun tratament medical propriu-zis. Participanții au știut din start acest lucru. Cercetătorii au urmărit dacă simpla implicare în program, așteptările personale și experiența trăită în grup pot declanșa schimbări reale în organism.
Înainte și după program, participanții au făcut RMN funcțional și analize de sânge, ca să fie urmărite schimbările din creier și din organism.
Ce s-a schimbat, concret, după o săptămână
După încheierea programului, cercetătorii au observat modificări măsurabile în organismul participanților. Activitatea zonelor cerebrale asociate agitației mentale a scăzut, indicând o funcționare mai eficientă a creierului. Plasma din sângele participanților a fost testată pe celule nervoase crescute în laborator, iar acestea au dezvoltat mai multe conexiuni, semn că în sânge apăruseră factori care susțin adaptarea neuronală. În paralel, celulele au folosit mai intens glucoza pentru energie, ceea ce sugerează un metabolism mai flexibil. Au crescut și nivelurile de analgezice naturale produse de organism, indicând activarea mecanismelor interne de reglare a durerii. Sistemul imunitar a prezentat semnale atât proinflamatorii, cât și antiinflamatorii, iar la nivel molecular au fost observate modificări în expresia unor gene și molecule mici de ARN, mai ales în căi legate de funcția cerebrală.
Participanții au completat și chestionarul MEQ-30, un instrument standard care evaluează intensitatea unor experiențe subiective precum sentimentul de unitate, percepția de transcendență și modificările stării de conștiință. După program, scorurile au crescut semnificativ, iar valorile mai mari s-au asociat cu schimbări biologice mai pronunțate, inclusiv cu o coordonare mai bună a activității între diferite regiuni ale creierului. Cu alte cuvinte, pe măsură ce rețelele cerebrale deveneau mai bine integrate, creștea și probabilitatea unor experiențe de conștiință profunde. Cercetătorii notează că aceste tipare de conectivitate sunt similare cu cele observate în studii anterioare care au folosit substanțe psihedelice, cu diferența că aici au apărut exclusiv în urma meditației. În plus, echipa a observat atât modificări la nivelul sistemului nervos central, cât și schimbări sistemice în chimia sângelui, sugerând că aceste practici influențează organismul ca întreg.
Autorii arată că intervențiile fără medicamente pot declanșa răspunsuri fiziologice reale, cu efecte măsurabile în creier, sânge și sistemul imunitar. Creșterea analgezicelor naturale sugerează și un posibil mecanism de control al durerii.
Deocamdată, efectele au fost observate la adulți sănătoși. Cercetătorii subliniază că sunt necesare studii controlate suplimentare pentru a evalua aplicații clinice concrete, inclusiv în probleme de sănătate mintală precum depresia și anxietatea, durere cronică și afecțiuni cu componentă imună.
În continuare, cercetătorii vor analiza separat ce aduce fiecare componentă a programului și cât timp persistă efectele observate.
„Acest studiu arată cât de strâns sunt legate mintea și corpul. Ce gândim, cum ne concentrăm atenția și modul în care practicile la care participăm lasă urme măsurabile în biologia noastră”, spune autorul principal al studiului, Alex Jinich-Diamant. „Este un pas important spre înțelegerea modului în care experiența conștientă și sănătatea fizică se influențează reciproc și a cum putem folosi această legătură pentru a susține starea de bine.”
Ce spun cititorii pe Reddit: între interes științific și scepticism față de Joe Dispenza
Studiul a generat reacții puternice pe Reddit, în special în comunitatea r/science, unde utilizatorii au discutat atât rezultatele, cât și contextul în care a fost realizată cercetarea.
Un comentator a remarcat că descoperirile nu sunt surprinzătoare, amintind că modificări similare au fost observate și în creierul persoanelor care trăiesc în mănăstiri sau comunități religioase. În opinia sa, indiferent dacă vorbim despre credință, spiritualitate sau simple practici de atenție, ritualurile repetitive pot avea efecte reale asupra psihicului. Aceeași persoană a adăugat că folosirea conștientă a mantrelor - nu doar repetarea mecanică a unor formule - poate ajuta la restructurarea convingerilor negative și la reglarea emoțională. Din experiență personală, spune că astfel de practici l-au ajutat timp de decenii să își gestioneze ADHD-ul și să își observe mai clar emoțiile pe măsură ce apar și dispar.
Altcineva a atras atenția asupra tonului agresiv din unele reacții, subliniind că cercetarea se bazează pe un articol evaluat inter pares și publicat într-o revistă științifică respectată. În același timp, a remarcat că rezultate similare apar tot mai des în literatura de specialitate și că respingerea automată a unor astfel de studii, doar pentru că intră în conflict cu convingeri personale, riscă să blocheze dialogul real despre legătura dintre minte și corp.
Pe de altă parte, o parte dintre comentatori și-au exprimat rezervele legate de implicarea lui Joe Dispenza în programul de retreat. Unii au susținut că este greșit să fie etichetată automat cercetarea drept „pseudoștiință”, atâta vreme cât datele provin dintr-un studiu publicat și realizat în colaborare cu universități mari, unde scepticismul inițial este regula, nu excepția.
Există însă și voci mult mai critice. Un utilizator a spus că, deși susține meditația și mindfulness-ul ca instrumente pentru reducerea stresului, devine extrem de problematic atunci când aceste practici sunt prezentate ca soluții miraculoase pentru boli grave. Același comentator a acuzat modelul de business din jurul lui Dispenza, bazat pe seminarii costisitoare și promisiuni de „vindecare” prin schimbarea mentalității, de manipulare emoțională, mai ales în cazul persoanelor vulnerabile. În opinia sa, promovarea ideii că bolnavii sunt responsabili pentru lipsa rezultatelor poate face mai mult rău decât bine și riscă să descurajeze accesul la îngrijire medicală reală.
Reacțiile acestora arată pe de o parte interes autentic pentru dovezile biologice legate de meditație; pe de altă parte, neîncredere față de zona de wellness comercial și față de figurile carismatice asociate cu ea. Studiul în sine rămâne însă evaluat științific și publicat într-o revistă de specialitate, iar discuția reală se mută acum de la „funcționează sau nu” la „cum folosim responsabil aceste rezultate”.



























































