Un sfert dintre adolescenții cu anxietate socială reacționează prin agresivitate, nu prin timiditate, arată un nou studiu

Anxietatea socială este asociată, în mod obișnuit, cu timiditatea și retragerea, însă un studiu publicat în Personality and Individual Differences arată că această imagine este incompletă. Cercetarea realizată de o echipă de la McMaster University, preluată ulterior și de PsyPost, arată că aproximativ un sfert dintre adolescenții cu anxietate socială reacționează prin agresivitate și impulsivitate, nu prin evitare. Analiza descrie trei tipare distincte, iar unul dintre ele combină teama de respingere cu comportamente ostile și trăsături narcisice accentuate.

Sursă foto: Shutterstock

Mollie J. Eriksson, doctorandă în laboratorul Child Emotion coordonat de Louis Schmidt la McMaster University, spune că mult timp s-a plecat de la ideea că anxietatea socială înseamnă aproape exclusiv timiditate și evitare, o perspectivă influențată de modul în care a fost definită fobia socială și care a ajuns să modeleze felul în care această problemă este cercetată și înțeleasă.

În practică, această imagine nu reflectă experiența multor tineri cu anxietate socială, motiv pentru care echipa a decis să analizeze și cazurile în care frica de respingere este însoțită de reacții vizibile, precum impulsivitatea sau ostilitatea, mai ales în adolescență, când astfel de comportamente apar mai clar.

În analiză au fost incluși 298 de adolescenți cu vârste între 12 și 17 ani, distribuiți aproape egal (între fete și băieți), iar datele au fost colectate prin chestionare online în care participanții au descris nivelul lor de anxietate socială, modul în care se raportează la ei înșiși și la ceilalți, precum și nivelurile avute de impulsivitate și agresivitate. Narcisismul a fost evaluat pe două direcții, una legată de vulnerabilitate și stimă de sine fragilă, cealaltă asociată cu nevoia de validare și tendința de a se percepe drept superiori.

Pentru a înțelege mai bine aceste rezultate, cercetătorii au folosit o analiză care grupează adolescenții în funcție de asemănările dintre comportamentele și trăirile lor, metodă care permite conturarea unor profiluri clare și scoate în evidență diferențele reale dintre persoane, nu doar legături statistice între cifre.

Trei profiluri, reacții diferite

Analiza a identificat trei profiluri distincte de anxietate socială. Cel mai numeros grup, care a inclus aproximativ 46% dintre participanți, a reunit adolescenți cu niveluri scăzute de anxietate, puține trăsături narcisice și comportamente agresive rare, descriind, în linii mari, un grup bine adaptat, cu puține dificultăți în relațiile sociale.

Al doilea grup, care a reprezentat aproape 30% din total, a inclus adolescenți cu cele mai ridicate niveluri de anxietate socială, alături de trăsături narcisice mai degrabă fragile, dar cu agresivitate redusă și puține manifestări de narcisism vizibil. Acesta este profilul care corespunde imaginii clasice a anxietății sociale, în care teama de respingere este gestionată prin retragere și evitarea contactului cu ceilalți.

Al treilea grup, care a cuprins aproximativ un sfert dintre participanți, a inclus adolescenți cu un nivel moderat de anxietate socială, dar cu impulsivitate și agresivitate la nivel ridicat, aceștia având totodată cele mai mari scoruri atât la narcisismul vulnerabil, cât și la cel vizibil. Această asociere între nesiguranță profundă și reacții ostile conturează forma atipică de anxietate socială descrisă de cercetare.

Rezultatele arată că anxietatea socială se manifestă în mai multe moduri decât prin imaginea clasică a timidității, iar Eriksson subliniază că recunoașterea acestui lucru este esențial pentru a-i identifica din timp pe adolescenții care se confruntă cu o astfel de problemă. Atunci când sunt observate și semne precum impulsivitatea sau ostilitatea, sprijinul adecvat poate fi oferit mai devreme, înainte ca aceste comportamente să se fixeze, ceea ce crește șansele ca tinerii să construiască relații mai sănătoase cu ei înșiși și cu ceilalți.

Cercetătorii au observat și diferențe între fete și băieți, cei din urmă apărând mai frecvent în grupul cu reacții agresive, ceea ce sugerează că băieții tind să își exprime anxietatea socială prin comportamente vizibile, nu prin retragere. O posibilă explicație ține de normele sociale mai largi, care îi descurajează adesea pe băieți să își arate vulnerabilitatea. Eriksson spune că a fost remarcabil faptul că aceste rezultate confirmă observații similare făcute anterior la adulți, întărind ideea că nu este vorba despre un fenomen izolat, iar diferențele dintre sexe ridică întrebări importante despre modul în care genul influențează felul în care se manifestă anxietatea socială.

Ca orice cercetare, și acest studiu are limite. Datele au fost colectate o singură dată, ceea ce înseamnă că nu se poate spune cu certitudine dacă anumite trăsături de personalitate apar înaintea anxietății sociale sau se dezvoltă odată cu ea. Autorii atrag atenția și asupra riscului de a trata aceste profiluri ca diagnostic fix, pentru că ele descriu mai degrabă combinații de caracteristici și simptome care apar într-o anumită etapă de dezvoltare. Pentru a înțelege cum se schimbă lucrurile în timp, este nevoie de studii care să urmărească aceiași copii pe parcursul mai multor ani.

O astfel de abordare ar putea evidenția din timp semne de risc și ar permite intervenții mai bine adaptate fiecărui adolescent. Cercetătorii atrag atenția că terapiile standard pentru anxietatea socială pot fi mai puțin eficiente în cazul tinerilor care reacționează prin agresivitate, nu prin retragere, ceea ce face cu atât mai importantă recunoașterea acestor diferențe încă de la primele manifestări.

Următorul pas este înțelegerea mai clară a ceea ce se întâmplă încă din copilăria timpurie, atât la nivel comportamental, cât și biologic, pentru a vedea cum apare această formă atipică de anxietate socială și cum pot fi construite strategii mai bune de prevenție și intervenție, susțin autorii studiului. În paralel, echipa își propune să testeze mai în detaliu ipoteza potrivit căreia anxietatea socială poate urma două direcții diferite de reglare emoțională, lucru care presupune studii pe termen lung, cu aceiași copii urmăriți de-a lungul mai multor ani.

Identificarea celor trei profiluri de anxietate socială la adolescenți aduce mai multă claritate. Faptul că anxietatea se poate manifesta prin agresivitate și impulsivitate, nu doar prin retragere, schimbă modul în care pot fi recunoscuți și sprijiniți tinerii care se confruntă cu această problemă, iar intervențiile adaptate fiecărui adolescent ar putea fi mai eficiente decât abordările standard.

Pentru părinți, profesori și specialiști în sănătate mintală, mesajul este simplu, un adolescent impulsiv sau ostil poate avea, de fapt, o anxietate socială profundă. Înțelegerea acestei legături permite sprijin mai devreme și intervenții mai potrivite, înainte ca dificultățile să se fixeze și să influențeze pe termen lung dezvoltarea personală și relațiile sociale ale acestuia.

Ce spun cititorii de pe Reddit despre studiu

Discuția din comunitățile online a fost tăioasă și personală. Mulți useri, pe Reddit, susțin că „furia este adesea doar anxietate mascată”. 

„De mici învățăm că frica și neliniștea arată slăbiciune, iar lecția asta se imprimă rapid. Mai târziu, ca adulți, nu mai recunoaștem teama, dar o trăim sub formă de iritare, izbucniri sau ostilitate. Sub reacțiile dure pe care le avem, rămâne aceeași frică veche, nespusă și netratată, care iese la suprafață exact în momentele în care cineva se simte amenințat sau respins”, scria cineva.

Sunt și utilizatori care subliniază că, pentru băieți și bărbați, presiunea este și mai mare. De la vârste fragede li se transmite că trebuie să fie puternici, mai ales în situații dificile, iar această reprimare timpurie a vulnerabilității poate ieși la suprafață mai târziu sub formă de conflicte sau dificultăți în relaționare. Unii observă că, din punct de vedere social, este mult mai acceptabil ca un bărbat să fie perceput drept furios decât speriat, iar acest lucru poate influența, chiar și inconștient, felul în care este exprimată anxietatea.

Apare și ideea că „agresivitatea nu este întotdeauna opusul anxietății, ci uneori o cale de ieșire din ea”. În timp ce frica te face mic și pasiv, furia poate avea un efect mobilizator, împingându-te să ripostezi împotriva a ceea ce percepi ca amenințător, real sau imaginar.

Un comentator descrie mânia ca pe „acel prieten din bar care sare la bătaie pentru tine”, problematic, dar protector, o emoție secundară care poate masca rușinea profundă sau sentimentul de lipsă de valoare și, în același timp, poate semnala limite importante.

Alții aduc în discuție diferențele de personalitate. Nu anxietatea în sine ar duce direct la comportamente ostile, spun ei, ci o combinație între sensibilitatea crescută la stimuli negativi și o tendință mai scăzută spre cooperare. În aceste cazuri, persoana este mai predispusă să îi atace pe ceilalți decât să se retragă sau să se întoarcă împotriva propriei persoane. Un utilizator explică cum sentimentul de sfidare sau agresivitate poate fi uneori exact mecanismul prin care reușește să iasă din anxietate, îl ajută să se apere, să ocupe spațiu și să nu mai accepte rolul de victimă, subliniind că emoțiile au funcții diferite în contexte diferite și nu pot fi etichetate simplu ca „bune” sau „rele”.

Un comentariu mai elaborat propune chiar un cadru explicativ bazat pe ideea de îndreptățire și recunoștință. În această perspectivă, reacțiile la respingere sau la nevoia de conectare depind de cât de mult simte cineva că i se cuvine sprijinul celorlalți și de cât de mult poate aprecia ajutorul primit. Combinațiile dintre aceste atitudini pot duce la retragere, impulsivitate sau agresivitate, iar unii participanți la discuție spun că ar fi interesant de explorat și rolul marginalizării sau al privilegiului în aceste dinamici.

Apar și voci care pun accentul pe narcisism, sugerând că, în anumite situații, nu anxietatea este motorul principal al comportamentului ostil, ci nevoia de protejare a imaginii de sine, iar frica este depășită sau „acoperită” de reacții menite să apere ego-ul.

Alții revin asupra concluziilor studiului și subliniază că „autorii nu afirmă că furia este întotdeauna problematică, ci că transformarea anxietății în comportamente agresive este asociată cu trăsături narcisice mai accentuate, ceea ce are sens dacă privim lucrurile prin prisma apărării identității personale”.

Un alt comentator este de părere că unii copii, atunci când sunt anxioși, nu îngheață, ci lovesc primii. „Când sistemul nervos este în alertă permanentă și stima de sine este fragilă, agresivitatea devine o armură în locul evitării. La suprafață poate părea încredere sau lipsă de respect, dar dedesubt rămâne același răspuns la amenințare, doar orientat spre exterior.”