„Nu vreau să fiu pe locul doi”. De ce tot mai mulți oameni evită relațiile cu persoane care au deja copii

Sute de oameni au explicat de ce evită relațiile cu persoane care au deja copii dintr-o căsnicie sau relație anterioară într-o postare virală pe Reddit. De la teama că vor rămâne mereu pe locul doi până la conflictele cu fostul partener și responsabilitățile suplimentare, argumentele sunt numeroase. 

Sursă foto: Shutterstock

Discuția a pornit de la un tată divorțat, în vârstă de 32 de ani, care povestea că femeile își pierd interesul imediat ce află că are o fiică. „Am o fetiță de 9 ani din fosta căsnicie, iar doamnele când aud că am un copil, fug de rup pământul... și nu înțeleg de ce,” a scris el.

„Poate sună egoist, dar multe persoane nu ar accepta asta pentru că acel copil mereu va fi o prioritate. În plus, dacă ai o relație din altă căsătorie, automat înseamnă că încă păstrezi legătura cu fosta parteneră. Cel mai ok e să găsești pe cineva care are la rândul său un copil”, i-a răspuns cineva.

O altă persoană a rezumat foarte direct una dintre cele mai des amintite temeri: „Nu este deloc egoist dacă tu îți pui partenerul pe locul 1. Normal că vrei să fii și tu tot locul 1.”

Alți participanți la discuție au pus accentul pe responsabilitatea pe care o implică rolul de părinte vitreg. „Să crești un copil este un efort uriaș, până și cu ai tăi. Nu o să vrea nimeni să crească copilul altuia...”, a mărturisit un utilizator.

O femeie care trăiește de aproape doi ani alături de un partener care are un copil dintr-o altă relație a transmis că „există viață faină și relații faine și cu copil din relație anterioară.” Ea a explicat că succesul unei astfel de relații depinde de comunicare, transparență și stabilirea limitelor încă de la început.

„În ultimii ani, relațiile în care unul dintre parteneri are deja copii dintr-o relație anterioară au devenit tot mai frecvente, dar și tot mai controversate. În mediul online apar constant discuții în care oamenii spun că nu ar accepta niciodată un partener care este deja părinte. Unii invocă lipsa de libertate, alții se tem de conflictele cu fostul partener sau de responsabilitățile suplimentare. De multe ori, aceste persoane sunt etichetate drept egoiste”, explică Laura Găvan, psihoterapeut cognitiv-comportamental pentru „Adevărul”.

Refuzul de a intra într-o relație cu cineva care are copii nu este, în sine, o dovadă de egoism, la fel cum acceptarea unei astfel de relații nu garantează maturitatea emoțională, adaugă ea. „Mai degrabă, vorbim despre compatibilitate, despre limite personale și despre disponibilitatea fiecăruia de a construi un tip de familie diferit de modelul clasic. Nu toți oamenii sunt pregătiți să intre într-o relație care vine deja cu responsabilități și cu o istorie emoțională complexă, iar acest lucru este important să fie recunoscut fără vinovăție,” spune aceasta.

Ce îi sperie pe cei care evită o relație cu un părinte

Dincolo de ideea că un copil va deveni întotdeauna prioritatea părintelui, alți utilizatori au spus că adevărata dificultate constă în pachetul de responsabilități care vine odată cu o familie deja formată. Un utilizator a mărturisit că: „problemele copilului devin și problemele tale fără să vrei”, iar timpul, atenția și resursele financiare vor fi împărțite între relație și copil.

O altă persoană a explicat că nu se teme de copil în sine, ci de lipsa unui rol clar în familie: „Foarte multe cazuri în care ești părinte vitreg doar cu responsabilitate (...) dar când e vorba de educat copilul, actualul părinte nu îți oferă aceleași drepturi.”

Au existat și comentarii care au mutat discuția asupra relației cu fostul partener. O femeie care a trecut printr-o astfel de experiență a povestit că problema nu a fost copilul, ci conflictul permanent cu mama acestuia, concluzionând că „nicio femeie nu ar trebui să intre într-o relație unde la mijloc este un copil, dacă nu este tranșată situația cu mama copilului.”

„O relație în care există deja copii nu începe niciodată doar între doi adulți. Ea include automat și nevoile copilului, programul acestuia, legătura permanentă cu celălalt părinte și numeroase decizii care nu pot fi luate exclusiv în doi. Tocmai de aceea, această relație cere mai multă flexibilitate, mai multă răbdare și o comunicare mult mai matură decât în cazul unui cuplu care își construiește familia de la zero”, explică Laura Găvan.

Specialista atrage atenția că una dintre cele mai frecvente temeri este aceea că noul partener va rămâne permanent pe locul al doilea: „În realitate, această teamă pornește dintr-o confuzie între roluri. Copilul și partenerul nu concurează pentru același tip de iubire. Un copil are nevoie de protecție și siguranță, în timp ce partenerul are nevoie de apropiere emoțională, intimitate și colaborare. Problemele apar atunci când părintele nu mai lasă niciun spațiu pentru relația de cuplu și își organizează întreaga existență exclusiv în jurul copilului. În timp, partenerul poate începe să se simtă invizibil, iar relația se erodează.”

Relația cu fostul partener poate deveni o adevărata problemă

În multe dintre comentarii, utilizatorii au făcut o distincție clară: nu copilul este cel care descurajează o nouă relație, ci felul în care fostul cuplu reușește sau nu să stabilească limite după despărțire. 

„Da, dar să nu fie dramă din fosta relație (...). Și să nu vadă o femeie ca un surogat de părinte (...), ci să vrea cu adevărat să își caute un partener de viață,” a opinat un user.

Altcineva, care a trecut printr-o astfel de experiență, a povestit că relația s-a destrămat după ce mama copilului a început să intervină constant în viața fostului partener. Concluzia ei a fost că o relație nouă are șanse reale doar după ce conflictele dintre foștii parteneri sunt cu adevărat încheiate.

„Atunci când există copii, foștii parteneri vor continua să comunice ani sau chiar decenii. Acest lucru este firesc și necesar. Totuși, există o diferență importantă între o relație de coparentalitate sănătoasă și o relație în care fostul partener continuă să influențeze deciziile, să controleze viața personală sau să interfereze constant în noul cuplu. În multe situații, conflictul nu apare din cauza copilului, ci din cauza limitelor insuficient stabilite între adulți”, lămurește Laura Găvan.

În același discuție de pe Reddit, au existat însă și exemple pozitive. O femeie logodită cu un bărbat care are un copil dintr-o relație anterioară a explicat cum „relația dintre partenerul meu și fosta soție este strict legată de copil”, iar comunicarea dintre ei se rezumă la școală, sănătate și cheltuielile copilului, fără implicări în viața personală a celuilalt.

Așteptările nerealiste pot distruge relația încă de la început

Dincolo de prezența copilului, mulți dintre cei care au comentat au spus că dificultățile apar atunci când relația nu este construită pe reguli clare încă de la început. O femeie aflată într-o relație cu un bărbat care are un copil dintr-o căsnicie anterioară a povestit că a acceptat situația fără rezerve, însă, pe parcurs, a realizat că timpul petrecut împreună era tot mai limitat, iar copilul nici măcar nu știa de existența ei. „Am luat decizia de a accepta acest lucru, dar dacă ar fi să fi știut cum o să arate relația noastră înainte să accept, sincer aș fi zis pas. Nu cumva de frica copilului, ci din cauza modului în care el gestionează situația.”

În aceeași discuție, o altă utilizatoare a spus că multe conflicte pot fi evitate dacă oamenii sunt sinceri încă de la început în privința limitelor și așteptărilor lor. „Este foarte important să găsești pe cineva care este ok cu această situație, altfel nu va funcționa și vor fi frustrări de ambele părți. Să nu mergi pe premisa «hai să vedem ce iese, poate merge și așa».”

„Unii părinți își imaginează că noul partener îi va iubi copilul imediat și îl va trata ca pe propriul copil. De cealaltă parte, sunt persoane care cred că viața de familie va rămâne aproape neschimbată și că responsabilitățile parentale le vor afecta foarte puțin. Ambele perspective duc aproape inevitabil la dezamăgire. Atașamentul nu poate fi forțat, iar apropierea dintre un copil și noul adult se construiește în timp, prin experiențe repetate și prin încredere”, subliniază Laura Găvan.

Specialista atrage atenția că perioada de adaptare este dificilă și pentru copii.

„Mulți se confruntă cu sentimente de vinovăție, cu teama că îl trădează pe celălalt părinte sau cu anxietatea că noua relație va schimba complet viața familiei. Uneori devin retrași, alteori ostili, însă aceste reacții nu reprezintă întotdeauna o respingere a noului partener. De cele mai multe ori, ele exprimă nesiguranța copilului într-o perioadă de schimbări majore”, crede ea.

Cea mai mare greșeală: implicarea prea rapidă a copilului

„Din păcate, una dintre cele mai frecvente greșeli este implicarea prea rapidă a copiilor în noua relație. Entuziasmul începutului de relație îi face pe mulți adulți să creadă că și-au găsit partenerul definitiv și să organizeze rapid întâlniri, vacanțe și activități de familie. Dacă relația se încheie după câteva luni, copilul pierde încă o figură de atașament, iar acest lucru îi poate afecta sentimentul de stabilitate. Din acest motiv, este recomandat ca prezentarea noului partener să fie făcută doar atunci când relația este suficient de stabilă și există perspective reale de continuitate”, explică Laura Găvan.

Specialista atrage atenția că o altă greșeală este încercarea noului partener de a prelua prea devreme rolul de părinte, în loc să lase relația cu copilul să se construiască firesc.

„Respectul nu se obține prin autoritate impusă, ci prin consecvență, răbdare și disponibilitate emoțională. Copiii au nevoie să simtă că noul adult nu încearcă să înlocuiască pe nimeni și că respectă relațiile deja existente. În același timp, părintele biologic trebuie să rămână principala figură de autoritate, cel puțin în primele etape ale adaptării”, adaugă Laura Găvan.

Despre ce trebuie să vorbească partenerii înainte ca relația să devină serioasă

Multe dintre conflictele descrise atât de utilizatorii Reddit, cât și de psihoterapeut, pot fi prevenite prin câteva discuții purtate înainte ca relația să devină serioasă.

„Există și câteva semnale de alarmă care merită observate încă de la începutul relației. Dacă unul dintre parteneri speră că, în timp, copilul va deveni mai puțin important sau va dispărea din ecuație, relația pornește pe o fundație fragilă. La fel de problematică este competiția pentru atenție, criticarea constantă a copilului sau solicitarea ca părintele să aleagă între rolul parental și relația de cuplu. În egală măsură, este un semnal de alarmă atunci când părintele își justifică orice decizie prin existența copilului și nu mai acordă niciun spațiu relației”, avertizează Laura Găvan.

Aceasta recomandă ca partenerii să clarifice încă de la început ce așteptări au unul de la celălalt și cum va arăta viața de familie.

„Cum va arăta implicarea în viața copilului? Care sunt limitele în relația cu fostul partener? Ce înseamnă disciplină? Cine ia deciziile importante? Sunt întrebări incomode, dar care previn multe conflicte ulterioare. De multe ori, problemele nu apar pentru că oamenii sunt incompatibili, ci pentru că evită conversațiile dificile până când frustrările se acumulează”, conchide psihoterapeutul.