Xi la Casa Albă: covor roșu, miliardari la cină și avantajul Beijingului

Foto: ChatGPT

Donald Trump l-a întâmpinat personal pe Xi Jinping la aeroport și i-a pregătit toate onorurile unei vizite de stat. În spatele ceremoniei, însă, China vine cu pârghii pe care Washingtonul le-a subestimat: pământuri rare, piața agricolă americană și capacitatea de a aștepta. Taiwanul și Iranul arată cât de departe poate merge această apropiere.

Când avionul lui Xi Jinping a aterizat miercuri la Joint Base Andrews, Donald Trump îl aștepta pe covorul roșu. Președintele chinez a coborât însoțit de soția sa, Peng Liyuan, iar lângă Trump se afla Melania. O fanfară militară a completat scena. Pentru un președinte american, deplasarea la aeroport ca să primească un lider străin este un gest rar. Trump a vrut ca această vizită să înceapă cu o imagine imposibil de ignorat. 

Xi se află la Washington pentru prima dată din 2015. Programul include joi o ceremonie la Casa Albă, convorbiri oficiale și un dineu de stat; vineri, cele două cupluri vor bea ceai în Camera Roșie și vor vizita Arhivele Naționale. Casa Albă a anunțat participarea a 479 de militari la ceremonia de primire, o trecere în revistă în Grădina Trandafirilor și un survol cu un bombardier B-2 Spirit și patru avioane F-22 Raptor. Pe fundalul Adunării Generale a ONU de la New York, Trump a rezervat astfel cel mai elaborat decor diplomatic al săptămânii pentru liderul Chinei. 

Este a treia întâlnire dintre cei doi în mai puțin de un an. Ritmul summitului a devenit el însuși un instrument diplomatic. O relație care intră mereu în pregătirea următoarei întâlniri este mai greu de împins spre o ruptură bruscă. Beijingul pare să fi înțeles bine această trăsătură a lui Trump: îi oferă ocazia unei noi scene prezidențiale, în timp ce negociază cu răbdare dosarele în care are avantaj.

Fastul nu trebuie confundat cu dimensiunea acordurilor. Înaintea discuțiilor de joi, cele două părți au obținut o prelungire cu două luni a armistițiului comercial, până la 10 ianuarie 2027. Este un rezultat util, anunțat miercuri seara de secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, după o întâlnire cu vicepremierul chinez He Lifeng. Nu este însă tratatul care ar rezolva disputa comercială. Chiar Bessent a lăsat deschisă posibilitatea ca, la noul termen, cele două capitale să aibă nevoie de încă o prelungire. 

De ce Beijingul vine mai încrezător

La începutul noului război tarifar, în primăvara lui 2025, Trump vorbea despre economia Chinei ca despre una aproape înfrântă. Calculul administrației sale era că tarifele americane vor produce suficientă durere economică pentru a-l obliga pe Xi să cedeze. Beijingul a răspuns cu propriile tarife și a folosit două puncte sensibile ale economiei americane: furnizarea de pământuri rare și achizițiile de soia de la fermierii din Midwest.

Strategia nu a fost lipsită de costuri pentru China. Economia sa continuă să se confrunte cu un consum intern slab și cu dificultatea de a crea suficiente locuri de muncă pentru tineri. Dar a arătat că Beijingul poate suporta presiunea și poate produce, la rândul său, costuri politice în Statele Unite. David Sacks, specialist în relațiile americano-chineze la Council on Foreign Relations, apreciază în analiza publicată de Le Monde că Washingtonul și-a supraestimat forța de negociere și a subestimat disponibilitatea Chinei de a suporta șocul tarifar.

Pământurile rare oferă exemplul cel mai clar. Aceste materiale și magneții fabricați din ele intră în produse civile și echipamente militare, iar aprovizionarea americană depinde încă în mare măsură de lanțurile controlate de China. În august, livrările chineze de magneți din pământuri rare către SUA au scăzut cu 20% față de iulie, potrivit datelor vamale chineze analizate de Financial Times. O singură lună nu dovedește intenția politică din spatele fiecărei licențe de export. Le amintește însă negociatorilor americani că Beijingul poate influența ritmul în care ajung aceste materiale la companiile lor. 

Casa Albă caută surse alternative și încearcă să reducă dependența de China. Acest proces cere însă ani, investiții și capacități de prelucrare, nu doar descoperirea unor zăcăminte. Xi negociază în prezent cu pârghii pe care Trump speră să le slăbească în viitor. De aici vine o parte a încrederii Beijingului.

Cealaltă parte vine din calendarul politic american. Războiul cu Iranul a împins în sus costurile energiei, iar alegerile de la mijlocul mandatului se apropie. Le Monde indică majorări de 47% ale prețului benzinei și de 65% ale motorinei față de începutul conflictului. Pentru Trump, prețul afișat la pompă este o problemă pe care alegătorii o văd zilnic. Xi nu are nevoie să obțină toate concesiile într-o singură întâlnire dacă adversarul său are mai multă nevoie de liniște imediată.

Cine se află în jurul celor doi lideri

Anturajul anunțat oficial de Beijing îi include pe Peng Liyuan, Cai Qi și Wang Yi. Cai Qi face parte din conducerea de vârf a Partidului Comunist Chinez și conduce Biroul General al Comitetului Central; Wang Yi este ministrul de externe. Lista comunicată reprezintă anturajul apropiat al lui Xi, nu componența fiecărei ședințe de negociere. 

Dosarele economice au fost pregătite de He Lifeng, vicepremierul chinez, și Scott Bessent, împreună cu reprezentantul american pentru comerț, Jamieson Greer. Ei au discutat înaintea summitului despre tarife, produse pentru care ar putea fi reduse barierele comerciale și inteligența artificială. Pe linie diplomatică, Wang Yi și secretarul de stat Marco Rubio au avut o convorbire despre contactele la nivel înalt și situația din Orientul Mijlociu. Aceste roluri pregătitoare sunt confirmate; lista exactă a participanților la întâlnirea Trump–Xi urmează să fie stabilită prin comunicările oficiale. 

La dineul de stat, în schimb, atenția presei americane s-a îndreptat spre conducătorii marilor companii. Printre invitații așteptați au fost menționați Jeff Bezos, Elon Musk, Sundar Pichai, Sam Altman, Jensen Huang, Michael Dell și Tim Cook, alături de Jamie Dimon, Jane Fraser și Albert Bourla. Numele provin din relatări despre invitații, nu dintr-o listă finală a participanților la negocierile oficiale. 

Pentru Washington, invitația la cină a devenit aproape un subiect politic în sine. Relatări din presa americană descriu încercările unor executivi de a obține unul dintre locurile limitate din Sala de Est și interesul personal al lui Trump pentru lista invitaților. Imaginea are ceva din viața mondenă a capitalei, dar miza nu este mondenă. La masă sunt așteptați oameni ale căror companii depind direct de deciziile privind cipurile avansate, accesul pe piața chineză și dezvoltarea inteligenței artificiale.

De partea chineză, așteptările privind o delegație numeroasă de mari directori au fost temperate înaintea vizitei. Wall Street Journal a relatat că Xi este puțin probabil să fie însoțit de șefi de companii chineze comparabili cu grupul de executivi americani prezent la dineu. Prin urmare, firmele chineze vehiculate în pregătirea summitului nu pot fi trecute automat pe lista celor sosiți la Washington. 

O cină cu industria AI, o negociere despre riscurile AI

Prezența liderilor din Silicon Valley arată cât de mult s-a schimbat conținutul relației dintre cele două puteri. Comerțul nu mai înseamnă numai containere, avioane și produse agricole. Înseamnă și cipuri, centre de date, modele de inteligență artificială și controlul asupra tehnologiilor care vor avea aplicații militare.

Washingtonul încearcă să își păstreze avantajul, în timp ce Beijingul investește pentru a recupera distanța. Totuși, cele două guverne au găsit un subiect asupra căruia pot discuta: ce fac dacă un incident legat de AI amenință securitatea națională. La întâlnirea pregătitoare din 20 septembrie, Bessent și He Lifeng au abordat posibilitatea unui mecanism reciproc de notificare. Oficialii ar urma să se reîntâlnească peste aproximativ două luni la Shenzhen. Este un început de comunicare pentru situații de criză, nu un acord asupra modului în care fiecare țară își va construi sau controla sistemele AI. 

Aici apare o contradicție pe care summitul o poate gestiona, fără să o rezolve. Trump vorbește despre câștigarea cursei AI și are puțin apetit pentru limitarea industriei americane. În același timp, riscurile unor sisteme tot mai puternice cer canale de comunicare între adversari. Dineul reunește tocmai oamenii care împing tehnologia înainte, în vreme ce negociatorii încearcă să stabilească ce se întâmplă dacă ea produce un incident grav.

Taiwanul: scrisoarea care a ajuns înaintea discuțiilor

Pentru Xi, Taiwanul rămâne dosarul decisiv. Beijingul cere Washingtonului să reducă sprijinul militar pentru insulă și urmărește cu atenție un pachet american de vânzări de armament de aproximativ 14 miliarde de dolari, care nu a fost încă notificat sau aprobat de executiv. Le Monde interpretează întârzierea drept o concesie obținută de Xi în urma presiunilor exercitate asupra lui Trump. Este o interpretare importantă, dar cauza exactă a amânării nu a fost stabilită public: administrația americană invocă și nevoile proprii de apărare, și capacitatea industriei sale. 

Tocmai această ambiguitate i-a făcut pe patru senatori republicani să intervină în ziua sosirii președintelui chinez. Mitch McConnell, John Cornyn, Lisa Murkowski și Thom Tillis le-au scris lui Marco Rubio și secretarului apărării Pete Hegseth, cerând explicații pentru întârzierea a aproximativ 1,3 miliarde de dolari în asistență destinată Taiwanului și a vânzărilor de armament de circa 14 miliarde. Împreună, sumele depășesc 15 miliarde de dolari, dar nu reprezintă un singur pachet aflat în aceeași etapă administrativă. 

Mesajul senatorilor este politic: primirea lui Xi cu toate onorurile nu trebuie să însemne că apărarea Taiwanului devine monedă de schimb. Senatorii Elissa Slotkin și Thom Tillis au trimis separat o scrisoare lui Trump, cerând avansarea pachetului de 14 miliarde de dolari. Pentru Beijing, în schimb, aprobarea vânzărilor imediat după summit ar diminua valoarea întregii apropieri ceremoniale. Taiwanul nu are un scaun la masa de la Casa Albă, dar este prezent în calculul fiecărui participant. 

Iranul pune presiune pe Trump și îi oferă spațiu lui Xi

Iranul este al doilea dosar în care avantajele celor doi lideri sunt inegale. China cumpără o mare parte din petrolul exportat de Teheran și păstrează canale de dialog cu conducerea iraniană. Ministrul iranian de externe, Abbas Araghchi, s-a aflat la Beijing pe 16 septembrie, cu numai o săptămână înainte de sosirea lui Xi în Statele Unite. Vizita a reamintit Washingtonului că Beijingul are acces la interlocutori de care are nevoie pentru orice încercare de reducere a tensiunilor.

Accesul nu înseamnă control. Nu este clar câtă influență poate sau dorește China să exercite asupra deciziilor Teheranului ori asupra houthi din Yemen. Washingtonul ar vrea ca Beijingul să folosească relația cu Iranul pentru a limita amenințările la adresa traficului maritim din Marea Roșie. Xi poate asculta solicitarea fără să accepte rolul de garant al unui rezultat pe care nu îl poate promite.

Există și o acuzație care apasă asupra discuției. The Wall Street Journal, citând oficiali americani, a relatat că Iranul a obținut de la entități chineze imagini satelitare de înaltă rezoluție ale bazei Muwaffaq Salti din Iordania înaintea atacului din 17 iulie, în care au murit trei militari americani și alți patru au fost răniți. Relatarea leagă imaginile de pregătirea loviturii; ea nu stabilește că guvernul chinez a ordonat sau a coordonat atacul. Beijingul a respins acuzațiile. Distincția este esențială, mai ales într-un moment în care cele două guverne încearcă să păstreze deschis dialogul. 

Din perspectiva unor analiști chinezi citați de Le Monde, războiul cu Iranul alimentează convingerea că Washingtonul și-a risipit atenția și o parte din resurse într-un conflict care îi complică pregătirea pentru competiția cu China. Este percepția existentă la Beijing, nu dovada că Statele Unite nu ar putea susține un conflict în Pacific. Ea contează totuși, fiindcă un lider negociază și în funcție de slăbiciunile pe care crede că le vede la celălalt.

Fiecare crede că timpul lucrează pentru el

Xi și Trump au un interes comun imediat: niciuna dintre cele două economii nu are nevoie de un nou șoc comercial. Dincolo de această nevoie, calculele lor se despart. Xi privește spre o Americă ocupată cu Iranul, tensionată de prețurile energiei și aflată în campanie electorală. China își extinde relațiile comerciale, își modernizează armata și încearcă să recupereze teren în tehnologie. Trump pariază pe forța economiei americane, pe investițiile în AI și pe capacitatea Statelor Unite de a construi, în timp, alternative la furnizorii chinezi.

Din acest motiv, expresia „stabilitate strategică constructivă”, folosită în jurul întâlnirii lor din mai de la Beijing, descrie mai curând o metodă decât o împăcare. Cei doi vor să știe la ce să se aștepte unul de la celălalt și să evite o escaladare necontrolată. Nu au ajuns la aceeași poziție asupra Taiwanului, asupra tehnologiei sau asupra felului în care ar trebui împărțită influența în lume.

Le Monde descrie această vizită ca pe una în care China deține avantajul. Există argumente pentru această concluzie: Beijingul a rezistat tarifelor, controlează pârghii importante în aprovizionarea cu materiale strategice și îl întâlnește pe Trump într-un moment de presiune internă. Dar Xi are propriile constrângeri economice și are nevoie ca piețele externe să rămână deschise. Prelungirea armistițiului până în ianuarie servește ambele capitale.

La sfârșitul vizitei vor rămâne fotografiile: cei doi lideri pe covorul roșu, bombardierul și avioanele de vânătoare deasupra Casei Albe, directorii marilor companii la dineu. Rezultatul se va vedea mai târziu, în deciziile mai puțin spectaculoase: dacă armamentul pentru Taiwan avansează, dacă pământurile rare ajung fără noi blocaje la companiile americane, dacă dialogul privind AI capătă o procedură reală și dacă Beijingul folosește vreuna dintre legăturile sale cu Teheranul. Trump i-a oferit lui Xi o primire fastuoasă. Urmează să se vadă ce a obținut în schimb.