24 septembrie: Ziua în care s-a născut Grigori Potemkin, omul pregătit de Rusia pentru tronul unui Regat al Daciei. „Planul grecesc" al Ecaterinei a II-a | adevarul.ro

24 septembrie: Ziua în care s-a născut Grigori Potemkin, omul pregătit de Rusia pentru tronul unui Regat al Daciei. „Planul grecesc" al Ecaterinei a II-a

Publicat:
0
1 live

Data de 24 septembrie îi aduce în prim-plan pe Grigori Potemkin, omul pe care Ecaterina a II-a îl vedea pe tronul unei Dacii proiectate pe harta Europei, dar și o serie de evenimente care au schimbat politica, cultura și societatea.

Portret  Grigori Potemkin.
Portret Grigori Potemkin. Foto: Wikipedia

787: Al doilea sinod de la Niceea restabilește cultul icoanelor

La 24 septembrie 787, la Niceea, începeau lucrările celui de-al Doilea Sinod Ecumenic. În fața episcopilor se afla una dintre cele mai mari controverse ale lumii bizantine. De mai bine de o jumătate de secol, icoanele era fie scoase din biserici şi distruse, fie apărate chiar şi cu prețul persecuțiilor. Acum, Biserica era chemată să stabilească locul lor în cultul creștin.

Conflictul iconoclast începuse în secolul al VIII-lea și devenise rapid mai mult decât o problemă teologică. Împărați, episcopi și călugări ajunseseră în tabere opuse, iar politica imperială oscila între interzicerea icoanelor și apărarea lor.

Prima încercare de a pune capăt conflictului, la Constantinopol, în 786, eșuase după intervenția trupelor iconoclaste. Un an mai târziu, împărăteasa Irina a convocat din nou sinodul, de această dată la Niceea.

Hotărârea adoptată a făcut o distincție care avea să rămână esențială în tradiția ortodoxă: icoanele pot fi cinstite, pentru că cinstirea imaginii este îndreptată către persoana reprezentată (Hristos, Maica Domnului, sfinţi etc.), dar numai Dumnezeu este adorat.

Lucrările sinodului s-au încheiat la 23 octombrie 787, cu condamnarea iconoclasmului și restabilirea cultului icoanelor.

Cu toate acestea, chiar şi după acest sinod, iconoclasmul avea să revină în Bizanț, iar restaurarea definitivă a cultului icoanelor avea să se producă abia în 843.

1739: S-a născut Grigori Potemkin, potenţialul domnitor al Regatului Daciei visat de Ecaterina a II-a

La 24 septembrie 1739 se năștea Grigori Potemkin, unul dintre cei mai influenţi oameni din Rusia împărătesei Ecaterina a II-a.

Născut în satul Cijovo, în gubernia Smolensk, Grigori Potemkin a studiat la o vreme Universitatea din Moscova, dar nu şi-a definitivat studiile, pentru că a fost înrolat. În 1762, pe când era sergent în regimentul de gardă-călare, a participat la lovitura de stat care l-a înlăturat pe Petru al III-lea și a adus-o pe Ecaterina a II-a pe tron.

Ambiţios, tânărul Grigori Potemkin s-a făcut remarcat de noua împărăteasă, care l-a răsplătit cu o promovare, iar după acest moment el avea să urce rapid în ierarhia militară și politică. A devenit general, apoi general-feldmareșal și unul dintre cei mai apropiați şi de încredere oameni ai Ecaterinei.

Bustul din Tiraspol al lui  Grigori Potemkin.
Bustul din Tiraspol al lui Grigori Potemkin. Foto: Wikipedia

Planul grecesc

Influența lui a crescut odată cu expansiunea Rusiei spre sud. După războiul ruso-turc din 1768-1774, încheiat cu victoria Rusiei, la curtea de la Sankt Petersburg au prins contur planuri tot mai ambițioase privind teritoriile otomane din Europa, notează Historia. Ecaterina a II-a urmărea o „politică orientală activă”, care să împingă Rusia spre Marea Neagră și Mediterana și, în scenariul cel mai îndrăzneț, să ducă la dispariția dominației otomane în Europa.

În acest context a apărut Proiectul grecesc. La 10 septembrie 1782, Ecaterina îi trimitea împăratului austriac Iosif al II-lea o scrisoare în care expunea planurile sale pentru reorganizarea teritoriilor otomane. Documentul prevedea mai multe variante, în funcție de evoluția unui eventual război cu Imperiul Otoman.

Regatul Daciei

O componentă importantă a planului grecesc, aşa cum este el cunoscut în istorie, era înființarea unui nou stat, numit Dacia.

Concret, Ecaterina a II-a propunea formarea unui stat independent care să cuprindă Moldova, Valahia și Basarabia, așezat între Rusia, Austria și Imperiul Otoman. Statul urma să aibă un conducător ortodox și să funcționeze ca o zonă tampon între cele trei mari puteri. În document, împărăteasa stabilea și limitele pe care le avea în vedere pentru noul stat: Nistrul spre Rusia, Dunărea și Oltul spre teritoriile aflate sub influență austriacă.

Pentru tronul acestui Regat al Daciei urmă să fie pus nimeni altul decât omul să de încredere, Grigori Potemkin. Surse diplomatice din epocă au consemnat informația, iar în ianuarie 1783 ambasadorul prusian la Petersburg transmitea Berlinului că „Moldova şi Muntenia unite ... şi declarate independente vor fi pentru principele Potemkin”.

Dacia nu era, însă, decât o parte a unui proiect mult mai larg. Dacă Imperiul Otoman ar fi fost înfrânt și alungat din Europa, Ecaterina a II-a propunea restaurarea unei monarhii grecești la Constantinopol, cu nepotul ei Constantin Pavlovici pe tron. Constantin fusese crescut în spiritul acestei idei: primise educație grecească, iar numele său însuși făcea trimitere la împăratul Constantin și la tradiția bizantină.

Evident că, în schimbul reorganizării politice a regiunii, Rusia urmărea propriile câștiguri teritoriale. Ecaterina avea în vedere teritoriul dintre Bug și Nistru, precum și câteva insule din Marea Egee.

La Viena, însă, proiectul grecesc şi apariţia Regatului Daciei nu au fost primite cu prea mult entuziasm, pentru că Iosif al II-lea avea propriile interese în sud-estul Europei, iar diplomația austriacă privea cu neîncredere amploarea planurilor rusești.

Regatul Daciei a rămas, în cele din urmă, doar un proiect diplomatic care nu a ajuns să fie pus în practică, astfel că nici Grigori Potemkin nu avea să primească vreodată coroana Daciei.

De altfel, el a murit în 1791, în timpul războiului ruso-turc, în apropiere de Iași, la la Rădenii Vechi, în Moldova, şi a fost a fost înmormântat în Catedrala din Herson din Ucraina, care în acele vremuri făcea parte din Imperiul Rus.

Un an mai târziu, Pacea de la Iași încheia războiul dintre Rusia și Imperiul Otoman, iar Rusia ajungea cu frontiera pe Nistru.

1869: „Vinerea Neagră a Aurului” pe piața bursieră din SUA

O încercare de a controla piața aurului a aruncat New York-ul în haos și a provocat una dintre cele mai cunoscute crize financiare ale secolului al XIX-lea. În spatele operațiunii s-au aflat Jay Gould și James Fisk, doi speculatori care au cumpărat cantități uriașe de aur, sperând să provoace o creștere artificială a prețului și să profite apoi de pe urma ei.

Strategia a funcționat pentru scurt timp. Cotația aurului a urcat de la 143 la 150 de dolari, atingând în timpul zilei chiar 162 de dolari, iar piața a început să fie dominată de speculații.

Pentru că situația a devenit imposibil de controlat, administrația președintelui Ulysses S. Grant a decis să intervină. Trezoreria a scos aur la vânzare, ceea ce a schimbat brusc direcția pieței: prețul s-a prăbușit până la 135 de dolari, iar investitorii au început să vândă, panicaţi. Mai multe firme de brokeraj au ajuns în dificultate, iar pierderile au fost uriașe.

Ziua de 24 septembrie 1869 a primit astfel numele de „Vinerea Neagră”, devenind unul dintre exemplele clasice despre felul în care speculațiile și încercarea de a controla o piață pot produce efecte dincolo de interesele celor implicați direct.

1896: S-a născut scriitorul F. Scott Fitzgerald

Francis Scott Fitzgerald s-a născut la Saint Paul, în Minnesota, într-o perioadă în care Statele Unite intrau într-o nouă etapă de dezvoltare economică și socială. Câteva decenii mai târziu, avea să devină unul dintre scriitorii care au surprins cel mai bine atmosfera Americii anilor ’20, cu bogăția ei ostentativă, petrecerile, ambițiile sociale şi realitatea din spatele aparentei prosperităţi.

Francis Scott Fitzgerald,unul dintre maii scriitori americani.
Francis Scott Fitzgerald,unul dintre maii scriitori americani. Foto: arhivă

Cel mai cunoscut roman al său, „Marele Gatsby”, a fost publicat în 1925, iar Fitzgerald lasă să se vadă treptat diferența dintre imaginea succesului și dezamăgirea din spatele ei. Tocmai această combinație dintre visul american, iubire, bani și dezamăgire a făcut ca romanul să-şi păstreze actualitatea peste timp şi să fie aperciat şi astăzi.

Viața autorului a avut, la rândul ei, perioade de succes și de declin. Căsnicia cu Zelda Fitzgerald, problemele financiare și consumul excesiv de alcool i-au afectat ultimii ani, iar scriitorul a murit în 1940, la numai 44 de ani.

De la erou de război la dictator. Filmul transformării lui Antonescu din disident în „Conducător” și motivul dușmăniei dintre mareșal și Carol al II-lea

Opera sa a continuat însă să fie redescoperită, iar „Marele Gatsby” a devenit una dintre cărțile reprezentative ale literaturii americane, bucurându-se şi de câteva ecranizări.

1916: S-a născut compozitorul român Aurel Giroveanu

Numele lui Aurel Giroveanu, compozitor, pianist și dirijor născut în comuna se leagă de muzica românească de estradă și de activitatea instituțiilor culturale din București. După finalizarea studiilor muzicale, el și-a construit o carieră în care a alternat compoziția cu activitatea de dirijor și cu munca din instituțiile de radio și spectacol.

Radiodifuziunea Română a fost una dintre instituțiile importante cu care a colaborat, iar mai târziu a făcut parte din Consiliul artistic al Teatrului de Estradă din București. A compus pentru spectacole, reviste și filme, dar și muzică ușoară și lucrări corale, adaptându-se unui repertoriu foarte larg.

Activitatea sa a fost recunoscută prin mai multe premii și distincții, printre care cele primite pentru creațiile prezentate la Festivalul de Muzică Ușoară de la Mamaia.

Aurel Giroveanu a continuat să lucreze în domeniul muzical până în ultimii ani ai vieții și a murit la București, în 2001.

1941: S-a născut jurnalista Lucia Hossu-Longin, realizatoarea „Memorialului durerii”

Lucia Hossu-Longin este jurnalista care avea să-și lege numele de una dintre cele mai ample recuperări televizate ale memoriei represiunii comuniste din România. După Revoluția din 1989, a început să lucreze la proiectul care avea să devină „Memorialul Durerii”, difuzat de TVR începând din 1991.

Jurnalista care a făcut cunoscute ororile comunismului.
Jurnalista care a făcut cunoscute ororile comunismului. Foto: arhivă

În locul unei istorii povestite doar prin documente și statistici, Lucia Hossu-Longin a vorbit cu oamenii și a vizitat locurile în care represiunea lăsase urme. Foști deținuți politici, supraviețuitori și membri ai familiilor celor persecutați au povestit experiențele lor, iar echipa a filmat în foste închisori și centre de detenție precum Sighet, Aiud, Jilava, Râmnicu Sărat și Pitești.

În felul acesta, „Memorialul Durerii” a devenit una dintre producțiile de referință ale televiziunii române dedicate istoriei comunismului.

1957: Inaugurarea stadionului Camp Nou

Pentru că FC Barcelona avea nevoie de o arenă mai mare, a fost construit un stadion care avea să devină una dintre imaginile cele mai reprezentative nu doar ale forbalului spaniol, ci şi european.

Camp Nou, stadionul simbol al fotbalului european.
Camp Nou, stadionul simbol al fotbalului european. Foto: Facebook

Camp Nou a fost inaugurat la Barcelona pe 24 septembrie 1957.

Primul meci disputat aici le-a adus față în față pe FC Barcelona și o selecționată din Varșovia. Catalanii au câștigat cu 4-2, iar paraguayanul Eulogio Martínez a înscris primul gol din istoria stadionului.

La deschidere, arena avea 93.053 de locuri, o capacitate impresionantă pentru acea perioadă. Extinderile succesive au transformat stadionul într-o arenă de dimensiuni şi mai mari, iar una dintre cele mai importante intervenții a avut loc înaintea Cupei Mondiale din 1982, când capacitatea a fost mărită din nou.

De-a lungul deceniilor, stadionul a găzduit meciuri ale Barcelonei, partide internaționale și evenimente de anvergură, devenind unul dintre reperele sportive ale orașului.

1970: Mostre de sol lunar aduse pe Pământ de „Luna-16”

Cursa spațială dintre Statele Unite și Uniunea Sovietică nu se purta doar pentru a trimite oameni în spațiu. O altă miză era obținerea de informații despre Lună, iar sovieticii au reușit în 1970 ceea ce până atunci părea o operațiune rezervată misiunilor cu echipaj uman.

Stația automată „Luna-16” a ajuns pe suprafața Lunii, a prelevat material din regiunea Mare Fecunditatis și a pornit înapoi spre Pământ. Capsula de întoarcere a aterizat pe 24 septembrie, aducând aproximativ 101 grame de material lunar.

Pentru prima dată, o misiune fără astronauți reușea să ia probe de pe un alt corp ceresc și să le aducă în laboratoarele de pe Pământ. Reușita a demonstrat că sondele automate puteau îndeplini operațiuni complexe la sute de mii de kilometri de Pământ, într-o perioadă în care cele două superputeri investeau masiv în explorarea spațiului.

1973: Guinea-Bissau își declară independența față de Portugalia

După aproape un deceniu de război împotriva administrației coloniale portugheze, lupta pentru independența Guineei Portugheze a ajuns într-un punct decisiv. Adunarea Națională Populară a PAIGC s-a reunit în regiunea Boé, aflată sub controlul mișcării de independență, și a proclamat Republica Guinea-Bissau la 24 septembrie 1973.

20 septembrie: Primul avion de pasageri cu reacție construit în România, ROMBAC 1-11, își lua zborul în fața lui Ceaușescu

Declarația nu a însemnat însă că Portugalia a renunțat imediat la teritoriul coloniei. Noul stat a început să caute recunoaștere internațională, în timp ce războiul colonial continua. Situația s-a schimbat după Revoluția Garoafelor din aprilie 1974, care a dus la căderea regimului portughez, iar Lisabona a recunoscut oficial independența Guineei-Bissau la 10 septembrie 1974.

Țara se află pe coasta Atlanticului, între Senegal și Guinea, iar capitala sa este Bissau. Numele compus a fost ales tocmai pentru a o deosebi de statul vecin Guinea. Ziua proclamării din 1973 a rămas data sărbătorii naționale a independenței.

1991: Începutul celei de-a patra mineriade din România

Pe 24 septembrie 1991 au început protestele minerilor din Valea Jiului, care nemulţumiţi de salarii și condițiile de muncă și i-au cerut premierului Petre Roman să vină la Petroșani pentru a discuta revendicările lor şi au intrat în grevă.

Mineriadele au însemnat haos şi violenţe.
Mineriadele au însemnat haos şi violenţe. Foto: arhivă

Tensiunile au crescut rapid şi minerii, conduşi de liderul sindical Miron Cozma au pornist spre Bucureşti. Pe 25 septembrie, au ajuns în Capitală primele garnituri şi oraşul a fost luat cu asalt. Minerii au ocupat sediul Guvernului și, după confruntarea cu forțele de ordine, totul s-a transgformat în haos şi violenţă.

Criza politică s-a agravat de la o zi la alta, iar pe 26 septembrie Petre Roman și-a anunțat demisia din funcția de prim-ministru. Violențele au continuat până pe 28 septembrie și s-au soldat cu sute de răniți și patru morți.

1992: A intrat în vigoare noua stemă a României

România își stabilea, la începutul anilor ’90, noile simboluri ale statului. Parlamentul adoptase Legea nr. 102 privind stema țării și sigiliul statului la 21 septembrie 1992, iar actul normativ a fost publicat în Monitorul Oficial pe 24 septembrie, când a și intrat în vigoare.

Stema României
Foto: arhivă

Noua stemă recupera elemente ale heraldicii românești și le reunea într-o imagine menită să reprezinte întregul stat. În centru se afla acvila de aur, cu o cruce în cioc, sabie și buzdugan în gheare, iar pe piept era așezat un scut împărțit în mai multe câmpuri, asociate provinciilor istorice ale României.

Forma adoptată în 1992 s-a mai schimbat între timp. După mai bine de două decenii, Parlamentul a modificat legea, iar în 2016 Coroana de Oțel a fost așezată din nou pe capul acvilei, legând astfel actuala stemă de unul dintre simbolurile asociate independenței și monarhiei române.

Top articole

Partenerii noștri