Un zmeu la început de septembrie

Când vara se subțiază, dar toamna încă nu și-a intrat în drepturi, adeseori mă gândesc la un zmeu. Nu unul furios și nici pus pe răpiri, ci un zmeu preocupat de propria înfățișare. Cu el încep o serie despre imaginarul balcanic și despre figurile lui uimitoare.

Zmeul la români Foto: Doina Ruști

Dintre multele povești cu zmei face parte și una care ascunde o dramă. Este un text scurt, cu un subiect memorabil, demn de un roman.

Cutreierând Valea Prahovei, zmeul s-a întâlnit la un moment dat cu un om care, de frica lui, s-a făcut și mai mic decât era. Dar, în loc să-l amenințe sau să-l ucidă, zmeul i-a cerut o consultație bizară:

— Spune-mi, te rog, omule, ți se pare că sunt frumos?

Nu-l întreba în general despre zmei, ci era interesat doar de sine. Voia să știe ce părere avea acel om banal despre înfățișarea sa de zmeu. Voia să afle dacă îl considera arătos. Dacă îi stârnea admirația sau nu.

Omul, încolțit de zmeu cu o întrebare atât de categorică, s-a arătat mai întâi politicos și s-a repezit să-l complimenteze, lăudându-i frumusețea:

— Ochii îți sunt ca niște ferestre, solzii strălucesc în lumina soarelui, iar aripile sunt de un cenușiu perfect. Ești, de departe, cel mai frumos zmeu pe care l-am întâlnit, a mințit omul, care nu mai văzuse niciodată un zmeu.

Însă zmeul a zâmbit cu oarecare nemulțumire:

— Haide, omule, nu te sfii, spune-mi dacă există cumva și aspecte mai puțin reușite! Vreau să aud tot-tot!

Cuprins pe neașteptate de scrupule, omul recunoscu că existau și defecte:

— Urechile sunt cam clăpăuge, iar coada strică aproape totul…

— Ce are coada mea? a vrut zmeul să știe.

Omul a ezitat din nou, dar, cuprins dintr-odată de credința că vorbele sale îl vor face pe zmeu să vadă adevărul, a continuat cu glas lin:

— Coada este prea lungă și seamănă cu a unui câine.

Prin urmare, faptul că avea coadă ar mai fi fost cum ar mai fi fost. Dar ea nici măcar nu era una de zmeu.

În jur s-a lăsat tăcerea. Omul privea obidit vârful tremurător al cozii, iar secundele au trecut unele după altele, până când zmeul a scos dintr-o mișcare securea și a întins-o spre criticul său, poruncindu-i:

— Lovește-mă! Lovește cu toată puterea, uite aici, după ceafă!

Inițial, omul nu s-a clintit, dar, încurajat de insistența zmeului, a pus mâna pe secure și i-a făcut o tăietură adâncă.

Cu sângele șiroind, zmeul a dispărut pe drumul pe care venise. Și nimeni nu l-a mai văzut timp de un an.

Într-o dimineață, omul s-a pomenit cu zmeul în poartă.

— Uite-te bine: aceasta este cicatricea făcută de tine!

Omul a vrut să se apere, dar zmeul i-a făcut semn să asculte.

— Rana care părea atât de gravă acum un an, între timp s-a vindecat. Abia dacă a mai rămas o urmă neînsemnată. Pe câtă vreme cuvintele tale… Ei bine, omule, cuvintele pe care mi le-ai spus încă sapă în sufletul meu rănit.

N-au fost niște vorbe ușor de uitat. Zmeul continuase să se gândească zi de zi la imaginea pe care i-o dezvăluise omul. În mintea lui, coada care îl făcea să semene cu un câine luase proporții. Orice-ar fi făcut, în fața ochilor îi fâlfâia jalnic nu coada sa, ci aceea pe care i-o descrisese omul.

— Există o singură cale de a vindeca rana sufletului, spuse zmeul, iar omul speriat se pregăti să aprobe orice-ar fi fost.

— Va trebui să te omor, pentru ca, odată cu tine, să dispară și coada de câine care se hrănește din mintea ta!

Și, fără să stea prea mult pe gânduri, scoase sabia și îl ucise pe omul care îl făcuse să sufere un an întreg.

Acest om își imaginase că zmeul, care, orișicât, era zmeu, chiar avea nevoie de opinia lui! Or, ca orice ființă, acesta nu-și dorise decât să fie apreciat de un om.

Ceea ce rămâne un mister pentru mine este încrederea pe care zmeul o are în cuvântul unui om oarecare. El nu pune nicio clipă la îndoială gustul estetic al acestuia. Îi acordă credit total și nici nu-și pune problema că această viziune s-ar putea schimba după aceea. Veți zice că aceasta este limita și drama sa.

În orice ființă criticată, pe drept sau pe nedrept, până la urmă crește un astfel de zmeu.

Doina Ruști

după un text cules de Hasdeu.