Noua inchiziţie şi falimentul moral

Papa Francisc şi Vladimir Putin

Nu ştiu ce e mai revoltător. Votarea unui plagiator ca Bogdan Licu la CCR? Căciulirea Papei în faţa propagandei Rusiei, căreia-i concede ”posibilitatea” de a avea dreptate că NATO a încolţit-o?

Şi că NATO, în viziunea liderului de la Vatican, ar fi putut constitui mobilul declanşării invaziei ruse în Ucraina? Sau crearea ”Sfântului Oficiu” made in USA – în speţă înfiinţarea, peste ocean, a unui soi de ”Congregaţie pentru Doctrina Credinţei”, care, pe înţelesul tuturor, ar fi o Inchiziţie a bisericii universale a progresismului global?

Impostură în versiune românească

Despre scandaloasa numire în funcţia de procuror general adjunct a lui Bogdan Licu am scris în repetate rânduri. Şi mai perplex sunt însă acum, când plagiatorul, care s-a văzut nevoit să renunţe la titlul său de doctor obţinut prin escrocherie, ”a căzut” şi mai mult…”în sus”.

I-a fost preferat în Camera Deputaţilor de majoritatea guvernamentală unui judecător competent, cu studii excelente şi, caz tot mai rar, autentice, precum Cristi Danileţ. Căci Licu a fost votat cu sufragiile PNL. Care a şifonat iar, în Camera Deputaţilor, prestigiul liberalismului. Şi pe al României.

Şi le-a terfelit imaginea. Căci votarea unui plagiator la CCR când era de ales un jurist capabil şi onest e cireaşa toxică de pe tortul otrăvit al unei Românii securiste, conduse de o cleptocraţie pe care numai geografia apartenenţei la NATO şi UE o deosebeşte de oligarhia mafiotă a Rusiei.

Nu că alte Curţi Constituţionale ar fi deasupra oricărei critici. Şeful tribunalelor federale americane şi al Curţii Supreme, judecătorul-şef John Roberts, se pregăteşte să ordone o investigaţie a FBI cu privire la infama scurgere în presă a secretului opiniei provizorii a majorităţii judecătorilor Instanţei Supreme a SUA cu privire la avorturi. E vorba de o violare fără egal a încrederii în actul american de justiţie şi în puterea judecătorească, un pilon al statului de drept. Dar cine mai e azi perfect?

Nou derapaj papal

Doar Papa se crede infailibil. Că aşa zice dogma Bisericii Catolice. Şi instinctul său marxist, de teolog al eliberării, doctrină asiduu răspândită de KGB în America Latină şi în Argentina sa natală, în anii 70, 80, pe cândVladimir Putin era rezidentul KGB din Dresda, iar Jorge Mario Bergoglio, actualul Papă Francisc, era un cleric iezuit, de stânga, argentinian. Care nu şi-a riscat însă existenţa, criticând pe faţă atrocităţile comise în studenţime de junta militară argentiniană, cum au făcut alţii, atunci.

N-a fost singura lui eroare. Să fie acest Papă insensibil la atrocităţi? Cele comise de islamişti faţă de creştini, evrei şi musulmani, sau faţă de oameni de alte credinţe pe tot globul, l-au lăsat, parcă, relativ rece, judecând după raritatea reacţiilor sale adecvate la fapte care au revoltat o lume întreagă.

Acum, că se cere stăruitor la conversaţii cu tiranul totalitar, asasin în masă, care este Vladimir Putin, dar nu i se deschide uşa Kremlinului, Papa a preluat şi a colportat fără jenă laitmotivul propagandei şi dezinformării din spatele războiului psihologic al Rusiei. Care pretinde, fals, că Rusia ar fi fost nevoită să-şi declanşeze războiul din Ucraina, pentru că ar fi fost ”încolţită” de NATO.

Realitatea este că NATO, prin vocea şefei guvernului german, Merkel, care, spre veşnica ei ruşine l-a convins şi pe preşedintele american Bush, a refuzat Ucrainei şi Georgiei, în 2008, la Bucureşti, aderarea la Alianţa Nordatlantică, decizie care a expus Ucraina din 2014 încoace repetatelor invazii militare şi rapturi teritoriale ale Rusiei lui Putin. Realitatea este că NATO n-a acceptat nici după 2014 să deschidă Kievului vreo perspectivă reală de aderare, iar în lunile care au precedat războiul, liderii Alianţei au încercat să sară şi peste propria umbră în pelerinaje efectuate la Moscova, spre a-l convinge pe dictator că nu vor coopta Ucraina.

Păcate necreştineşti

Sfidând această realitate (ca şi imperativul moral, ca şeful creştinătăţii să le spună pe nume făptaşilor ruşi ai unui genocid comis, culmea, în numele creştinismului, împotriva unui alt popor creştin), Papa s-a hotărât să mintă făţiş. Ca şi cum n-ar şti că Dumnezeu îi cere ”să-şi judece cu dreptate aproapele”, de pildă pe ucrainenii cotropiţi, a căror fiinţă naţională vrea s-o desfiinţeze Putin, Papa a spus că ”lătratul NATO” la uşa Rusiei ar putea să fi condus la invazia Ucrainei.

Într-un interviu acordat ziarului italian Corriere della Sera, Suveranul Pontif a adăugat, mai subtil decât sunt în stare mulţi să-l înţeleagă, că ar fi, chipurile, ”posibil” ca prezenţa NATO în ţări apropiate Rusiei să fi ”facilitat” invadarea Ucrainei, chiar dacă n-ar merge atât de departe încât să susţină că ”a provocat Moscova”. Am mai auzit de judecători care, dacă nu-l achită pe violator, pentru că e iubitor, îi găsesc motive de clemenţă, pentru că victima ”avusese fusta cam scurtă”.

Ce e această conştientă falsificare papală a realităţii? Dar poziţia echer în faţa unui criminal de război a Suveranului Pontif, care continuă să stea de vorbă şi cu filetistul eretic prea-fericit Kiril, insul ce blagosloveşte armele unui genocid? Ce înseamnă căciulirea în faţa unui lider şi a unui regim totalitar genocidar? Dar preluarea propagandei lui? Expresia tentativei papale de a ”face bine” printr-o pioasă înşelăciune, menită să ”salveze vieţi” dacă, primit la Kremlin, îl convinge pe dictator să înceteze atrocităţile comise zilnic de ruşi în martirizata Ucraină?

Pare expresia unei excelente păreri de sine şi a unei încrederi excesive în ”mintea lui cea bună”. O falsă smerenie. Pare o ”cădere de-a dreapta” a unui cleric foarte filistin. E trufia unui ins care, afectat poate de megalomanie, se crede îndreptăţit, în pofida poruncii decalogului de a nu minţi şi a nu depune mărturie mincinoasă, să altereze adevărul unui război de agresiune declanşat samavolnic, în absenţa oricărei provocări. Pentru că e convins că va reuşi, acolo unde alţii au eşuat, să-l convingă pe păcătos să nu i se mai conformeze stăpânului său infernal.

Restaurarea inchiziţiei

Papa ar fi trebuit să ştie că e bine să fie cu mai mare băgare de seamă cu privire la sine, la vorbe şi realităţi. El e şeful şi moştenitorul unei instituţii care n-a avut întotdeauna o relaţie simplă, univocă şi curată cu adevărul. Vechea inchiziţie mai există, la Vatican. ”Sfântul Oficiu” se numeşte azi ”Congregaţia pentru Doctrina Credinţei”. Influenţa ei continuă să fie considerabilă, judecând după ispita aparent irezistibilă pe care cenzura pare s-o exercite asupra unora din mai-marii occidentali.

Mai nou, inchiziţia s-a reinventat şi într-o versiune americană. Cu puţin înaintea zilei libertăţii presei, administraţia Biden s-a hotărât să arunce la gunoi istoria SUA, care e una a luptei pentru libertate şi contra cenzurii, înfiinţând peste ocean un soi de nou Sfânt Oficiu menit, chipurile, să lupte contra dezinformării. Decizia, deloc întâmplătoare, a survenit la indicaţia preţioasă a lui Barack Obama, imediat după achiziţionarea Twitter de către partizanul libertăţii de exprimare, Elon Musk. Fostul preşedinte al SUA şi şef al lui Joe Biden, îi susura în urechi în 2012 preşedintelui Rusiei, Medvedev, să-i transmită stăpânului său de la Moscova, premierul Putin de atunci, că-i va face marile concesii cerute de Rusia după ce va fi reales preşedinte al SUA. Ceea ce s-a şi întâmplat. Drept mulţumire, Putin, redevenit şi el preşedinte, avea să invadeze în 2014 Ucraina şi să-i anexeze Crimeea. Pesemne tot pentru că-l încolţeau SUA. Şi NATO.

Progresist ca la carte, Obama detestă, după cum se ştie, părerile conservatoare. Ca şi multor politicieni de stânga din vestul Europei, i-ar plăcea să le vadă suprimate. Or, după achiziţia Twitter de către Musk, nu se mai poate pune bază pe patronii Big Tech, că vor garanta de-a pururea cenzura, sub pretextul că ar combate ”ura” şi ”dezinformarea”, a tot ce nu le convine militanţilor marxişti. Trăiască, deci, noul ”Comitet guvernamental antidezinformare” al SUA! Trăiască statul atotputernic! Jos ”extremismul” libertăţii de gândire şi opinie!

Încă puţin şi nici Papa, nici Putin şi nici bravii cleptocraţi ”oripilaţi” la Moscova sau Bucureşti de acest imens naufragiu moral global, nu vor mai avea motive să se plângă de excesul de liberalism american.

Salvarea democraţiei apusene? Se ascunde în demnitatea şi curajul luptei ucrainene pentru valorile ei.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle