Marea autonomă nevăzută

0
0
Robert Turcescu, Olga Kálmán, Victor Ciutacu
Robert Turcescu, Olga Kálmán, Victor Ciutacu

Mai sunt oare moderatori independenţi, autonomi? Poate mai sunt, dar nu prea îmi vin în minte. Stelian Tănase. Altul? Sabin Gherman. Şi înc-o datã, măi flăcăi.

Nu exclud ca eu să mă înşel – o posibilitate care niciodatã nu poate fi trecutã cu vederea. Oricum nu mã pot uita la emisiuni numite analitice sau politice. Nu-i exclus deci ca eu sã n-o/nu-l fi vãzut pe Marea/Marele Autonom(ã).

Dar de ce nu pot sã mã uit la asemenea emisiuni? Pentru cã m-au enervat, apoi (ceea ce e cu mult mai rãu) m-au întristat. Nu am sperat foarte mult de la Naşu – de Dana Grecu sau Victor Ciutacu, sã nu mai vorbesc. Sau viceversa, cã tot aia e. Dar sã nu pot spera nici la Robert Turcescu? Asta chiar cã mi-a fost prea de tot. Cînd şi Turcescu şi-a vîndut pielea am hotãrît cã e prea de tot. Nu se poate sã fie atît amar de cinism pe lume. Mai ales pe lumea asta decepţionatã de la Nistrul nesimţirii pîn-la Tisa tãntãlãilor. Sã fii indispus(ã) (şi ştim bine, e puţin spus) toatã emisiunea pentru cã eşti pro- sau antibăsist(ă) mi se pare strigător la cer.

E o moderatoare în Ungaria, Olga Kálmán o cheamã. Politicienii, oricare ar fi culoarea lor, transpirã numai cînd se gîndesc cã astãzi dupã-masã trebuie sã meargã la ea. Nu-l cunoaşte nici pe Orbán, nici pe Mesterházy, nici pe Áder, nici pe mama dracului. Nu conteazã cine eşti, ce culoare ai, din ce direcţie vii şi în ce direcţie te uiţi. Eşti om politic, spui ceva alegãtorilor tãi şi nu numai lor, iei decizii a cãror urmãri se vãd cu ochiul liber şi se vãd pe banii noştri, ai oamenilor de rînd  - trebuie sã rãspunzi orice deodorant ai folosi. Şi dacã încerci sã ocoleşti rãspunsul, Olga Kálmán te va întreba din nou, şi din nou, şi din nou, pînã cînd unt se face din tensiunile tale şi te rogi sã te fi dus mai bine în Afganistan.

Nu e mare şi tare ca Ciutacu, acest Tim Roth de maidan, nici guralivã ca Dana Grecu, aceastã Miţa Baston - nepereche. E o femeie calmã, inteligentã care nu-şi face iluzii despre rolul ei în societate, dar nici nu-şi bate joc de el. Sau de noi.

Mai multe - Opinii

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite