Plastilina realității

Sorin Ioniță a scris un articol foarte bun pe g4media. Și totuși, aș vrea să-i atrag atenția asupra unei contradicții a oamenilor. Am mai povestit întâmplarea asta. La începutul anilor 1990, am călătorit într-un tren arhiplin la Budapesta. Am fost vreo șase maghiari și un domn din Piatra-Neamț. Era perioada-drojdie în care noi ne-am gândit că o să primim drepturi egale cu ale românilor dar nici noi n-am știut prea bine în ce ar consta asta.

FOTO Arhivă

În tot cazul, când unul dintre noi l-a întrebat pe domnul nostru ce crede despre maghiari și despre drepturile lor, a explicat că el n-are nimic cu nimeni, dar „prima dată să se aranjeze lucrurile”. Nu cred că știa ce vrea să spună în afara faptului că: „Nu. Încă nu.”

Ei, atunci am început să înțeleg că majoritatea se teme mai ales la început. Primul memoriu legat de dreptul minorităților va isca mereu cele mai teribile urlete. „Nu există film în care să nu fie un afro-american!”, suspină orice om alb și nu observă că totuși albii sunt în continuare majoritari în filmele pe care le vedem noi aici. Sunt și homosexuali în filmele acelea: ei sunt excepția, nu regula.

Așa și în cazul nostru, adică al articolului lui Ioniță. „Vreo dictatură a elitelor politically correct şi de şanse egale, care să impună wokismul în şcoli şi discurs public, de asemenea nu există. Ideea în sine e de tot râsul când te uiţi ce bombardieri rudimentari au ajuns lideri naţionali, ce bancuri de peluză se fac la întâlnirile de partid prin teritoriu, sau că procentul femeilor în politică şi viaţa publică în general e printre cele mai mici din Europa, deci suficient de redus ca să nu reprezinte vreo ameninţare pentru cel mai mediocru mascul ambiţios.” Absolut! Doar că cel ce urlă, nu vede sau nu vrea să vadă realitatea. El vede mitingul persoanelor gay și deja i se pare că „familia” e în pericol. Nu de Ciolacu și de Antonescu vorbesc: ei nu gândesc nimic, doar folosesc valul acesta al ochilor legați benevol ca să spere la putere.

Încercați, domnule Ioniță, să le explicați georgiștilor că omul a ajuns pe Lună, avem dovezi în sensul ăsta. Credeți că o să vă asculte? Credeți că mai contează logica, bunul-simț, realitatea?! Nicidecum. Dacă tu te temi de homosexuali, o să te temi în continuare. Cauza este inventată; teama însă, reală.

Chiar azi am discutat cu o prietenă despre dorința oamenilor de a fi într-o mulțime și de a-și găsi o cauză. Ei bine, georgeștii au găsit și una, și alta. Religia e doar un ritual golit, biserica, un loc unde se merge pentru că „așa trebuie”. Domnul cărunt le-a oferit acestor oameni un adevăr al lor. Așa cum unii politicieni pot să urle împotriva imigranților și când li se spune prozeliților lor că nu e nici un imigrant în țara aia, ei răspund: „Nu e pentru că Profetul nu îi lasă!”

Realitatea a devenit un fel de plastilină pe care fiecare o formează cum vrea.