Articole scrise de Peter Demeny

Sorin Ioniță a scris un articol foarte bun pe g4media. Și totuși, aș vrea să-i atrag atenția asupra unei contradicții a oamenilor.

Nu sunt unul care încearcă să se sinucidă dacă unii folosesc romgleza sau dacă se mai strecoară o greșeală în vorbire. Mi-ar și sta bine, maghiar cum sunt cu acordurile harcea-parcea! Dar ce se întâmplă la subtitrările filmelor mă înnegurează.

Sunt mâhnit și revoltat că până și oameni liberali (nu vorbesc despre partid, firește) aplaudă decretul lui Trump privind imigranții. Mă gândesc că oamenii ăștia nu se gândesc. Mai mult sau mai trist, nu au nici empatie.

Cred că de mult n-am avut atât de puțină Unire ca ieri. Georgeștii au demonstrat zgomotos și agresiv: din fericire, eu i-am văzut doar întorcându-se și cu tricolorul înfășurat, blânzi ca niște mielușei. Dar în înregistrări și videouri, arată de parcă și-ar fi regăsit credința.

De doi ani și câteva luni sunt într-un coșmar și într-o telenovelă în același timp. Nu vrea să se termine și îmi mănâncă ficații. Încerc să am umor, dar nu-i mereu atât de ușor. Încerc să am și înțelegere.

Sunt cît se poate de mîhnit de faptul că Dl Simion nu i-a invitat pe maghiari la nunta sa. Nefiind român, nu pot să-mi iau lumea-n cap şi să plec la Oveselu.

„Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a afişat astăzi sentinţa în dosarul 95/43/2019 şi a menţinut sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş, care a anulat, ca primă instanţă, ordinele ministeriale prin care s-a dispus, în 2018, reînfiinţarea Liceulului Te...

Citesc cu mîhnire postarea lui Robert Şerban. E de toată jena că FILTM nu primeşte sprijin din partea Timişoarei, oraşul care anul viitor va fi capitala culturală a Europei.

Un om simpatic care face nişte filme desuete, protocronice, patetice. Şi poate că nici nu ştie ce face în afara acestui lucru.

Statul român face întotdeauna mare caz de faptul că Transilvania e România. Eu unul n-am nici cea mai mică problemă cu această stare de fapt. Dar se pare că are statul român însuşi.

Citesc consternat că istoricul Ioan-Aurel Pop a fost reales preşedinte al Academiei Române. Nu-mi vine să cred ce se întîmplă.

„X. n-are charismă” - i-am spus unui prieten acum cîţiva ani. „Da, dar Y. are” - mi-a răspuns cu tristeţe. Era vorba despre doi politicieni ultraconservatori despre care nu a reieşit de atunci c-ar avea charismă. Şi poate că asta e norocul nostru.

Un poet revoluţionar devenise un narcisiac logoreic, iar un filozof glacial, un propagandist. Oare ce se întîmplă?

Într-un interviu publicat pe spotmedia.ro şi luat de Magda Grădinaru, Gabriel Liiceanu spune următoarele: „O să vă mire poate ce spun. Ceea ce se întâmplă acum are la bază o vină istorică generată de o gafă ideologică. Occidentul s-a ferit, după 1990...

Ce a ştiut Brâncuşi? Cred că a ştiut să-şi urmeze menirea. Pentru asta, el nu putea să asculte de un patriotism fudul şi egoist.

Unirea este problematică deoarece ea este concepută ca unirea tuturor românilor, nu a tuturor cetăţenilor români. Şi pentru că în ţărişoara noastră sunt mult prea mulţi oameni unidimensionali.

Sunt trist, dar nu sunt uimit. Dacă vă uitaţi în jur, vedeţi peste tot inepţia. Şi ea creşte şi devine mai dinamică pe zi ce trece.

Nu m-aş fi gîndit că există aşa o relaţie terifiantă între mentalitatea publică şi factorii decidenţi. Şi uite că există totuşi, şi încă cum!

Îmi amintesc ce lehamite mi-a fost cînd în ştiri apăruse că la o inundaţie unii stabiliseră diferite taxe pentru a-i ajuta pe alţii. Ei bine, am ajuns în situaţia cînd egoismul s-a generalizat.

Sărise şi Mihail Neamţu să spună că a-ţi permite să nu naşti e acelaşi lucru cu a-ţi permite să nu te vaccinezi. Cred însă că lucrurile nu sunt chiar atît de simple, deşi, sigur, o frază ca aceasta poate să aducă cîteva simpatii unui disperat.

Cumva, decepţiile din maturitate se adună ca cele din copilărie: cu timpul, aflăm cauzele lor, poate devenim mai înţelegători, dar decepţia rămîne. Poţi fi Nietzsche sau Freud în privinţa motivelor pentru care X sau Y te-a decepţionat, în adîncul tău...

„Un sentiment ca o lume dispare, mai exact un anume fel de a face lucrurile şi, chiar dacă eu personal nu agream acest fel de a face lucrurile, e totuşi un sentiment de pierdere, în mod bizar... RIP Ion Caramitru.” Această postare a Cristinei Modrean...

Ascult cu încîntare Scurta istorie a românilor povestită celor tineri. Neagu Djuvara ştie să povestească foarte aplicat şi convingător. Şi totuşi, din cleştele timpului nici el nu poate să scape.

Ceea ce a spus preşedintele de onoare al Ligii Studenţilor Iaşi este într-adevăr foarte trist. Dar înainte de a ne lăsa cuprinşi de o tristeţe iremediabilă, să încercăm să analizăm.

Gîndul meu nu se sparie de simplul fapt al existenţei ultraşilor. Gîndul meu se sparie cînd fie preşedintele Iohannis, fie preşedintele Gică Popescu fac nişte declaraţii naţionaliste.

După cum am semnalat ieri, soţia mea s-a dus într-o tabără de creaţie la Foieni, judeţul Satu Mare. Acolo, a văzut un lucru foarte trist.

Să ajungi acasă în România - iată provocarea ultimă. De la Carei la Târgu Mureş e o întreagă aventură care încă nu ştiu cum se va termina.

Ieri, TVR3 a difuzat din nou filmul documentar al lui Radu Găină despre Nae Ionescu, Profesorul şi discipolii. Mă gîndeam cît de altfel mă uit acum la acest film, cînd cu ascensiunea AUR.

Un şofer şi un moderator. Ei au fost personajele, evenimentele, experienţele la care m-am oprit în această primă ediţie a însemnărilor de vineri.

Public în cele de mai jos recenzia istoricului maghiar Csaba Zahorán despre volumul „Trianon! Trianon!” apărut pe blogul trianon100.hu. Fac asta deoarece ar fi bine ca şi în spaţiul public românesc să se afle că percepţia asupra arbitrajului de la Tr...

Cine a vopsit statuia lui Mihai Viteazu? Nu mă interesează răspunsul la această întrebare. Mă interesează ura. Şi nici măcar asta nu este adevărat. Mă interesează cu totul altceva.

Citesc cu mîhnire că George Simion este blocat la vama Leuşeni şi vrea să stea acolo pînă în 2023. Şi eu care speram să rămînă pînă cel puţin 2050!

Dintre marile furnizori cred că Electrica este cea care ne aminteşte cel mai bine unde trăim. O instituţie obtuză, cinică, care îi tratează pe oameni ca pe nişte animale.