
Marcel Ciolacu candidează la prezidenţiale, dar PSD poate pierde totul, şi funcţiile de preşedinte şi de premier, și guvernarea
0Marcel Ciolacu a anunţat colegii din PSD candidatura sa la prezidenţialele din toamnă. Posibil n-a rezistat presiunilor din partidul a cărui cutumă este că preşedintele partidului este şi candidat la prezidenţiale. Şi tot cutumă este şi „noaptea cuţitelor lungi”, adică preşedintele care pierde cursa prezidenţială pierde tot, şi conducerea partidului şi orice altă funcţie în partid sau în statul român. Aşa s-a întâmplat şi cu precedenţii şefi ai PSD, Năstase, Geoană, Ponta, Dăncilă.

După certurile din ultima vreme dintre PSD şi PNL, se pare că nu se vor înţelege asupra împărţirii funcţiilor de preşedinte şi premier, în cadrul alegerilor din toamna aceasta.
Marcel Ciolacu nu are stofă de preşedinte. Nu ştie limbi străine, politică externă, de apărare şi ordine publică şi, mai grav, nu are conexiuni la nivel înalt în conducerile altor state. Nici nu-i place funcţia de preşedinte, statică şi fără acces la resursele bugetului, pe care Ciolacu a prins gustul să le împartă clientelei de partid cum doreşte.
Scenariul Ciolacu şi Ciucă în turul al doilea
Ciucă nu prea are şanse să prindă turul al doilea, pentru că este doar un militar de carieră, fără calităţi de politician comunicator, manipulator, promiţător şi tot ce ne-am obişnuit să vedem la politicienii noştri. Dar cu susţinerea PNL şi a votanţilor de dreapta, este posibil să intre în turul al doilea. În acest caz, Ciolacu nu mai are şanse să câştige preşedinţia. De la Iliescu încoace, de 20 de ani, PSD n-a mai dat preşedintele ţării. Votanţii sunt majoritar anti PSD şi vor vota cu candidatul dreptei, oricare ar fi acela. Nici trocul cu PNL, dacă Ciolacu iese preşedinte va numi un premier de la PNL, nu ţine. Nu crede nimeni că va da banii bugetului pe mâna unuia care nu este PSD-ist, deci nu ascultă de el. Și doar cuvântul de „onoare” al unui covrigar nu este suficient.
În turul al doilea, cu Ciolacu şi Ciucă contracandidaţi, susţinătorii USR, PMP, Forţa Dreptei, posibil UDMR, vor vota cu reprezentantul dreptei, aşa cum au făcut la ultimele patru rânduri de alegeri prezidenţiale.
Mai este un hop pentru Ciolacu. Să i se spargă în cap deficitul bugetar, să fie refuzat de CE la plata tranşelor din PNRR şi de prelungirea pe 7 ani a rezolvării deficitului bugetar. Posibil să nu mai existe bani suficienţi de pensii şi salarii bugetare, şi atunci toată politica proastă cu care Ciolacu a condus România i se va sparge în cap.
În acest caz, cel mai probabil Ciucă va fi noul preşedinte, iar PSD va trece în opoziţie, pierzând şi funcţia de premier. Posibil să se coaguleze o alianţă de dreapta, funcţie şi de rezultatele alegerilor parlamentare.
Scenariul Ciolacu Geoana în turul al doilea
Depinde de înţelegerile dintre Geoana şi PNL. Cu PSD nu cred că mai poate negocia cineva, după erorile de la guvernare din ultimii doi ani. Și fără o conducere validă cu care să poată negocia.
PNL l-ar susţine pe Ciolacu să câştige prezidenţialele doar în situaţia în care ar obţine funcţia de premier. Cine o va ocupa, altă discuţie.
Cum spuneam şi mai sus, dacă Ciolacu nu are premier de la PSD pierde calitatea de distribuitor al banilor publici la clienţii fideli din teritoriu. Şi nu vrea acest lucru.
Mai probabil că Geoana să bată palma cu PNL, mai ales că are mult mai mute atuuri în comparaţie cu Ciolacu. Vorbeşte limbi străine, are conexiuni externe importante, inclusiv experienţa de la NATO. Este mult mai bun decât Ciolacu, şi nu văd cum românii să se lase păcăliţi de „covrigarul” Ciolacu şi să nu-l voteze pe Geoană, net superior lui Ciolacu.
Atunci funcţia de premier va fi ocupată de cineva de la PNL, cu o alianţă de dreapta, iar PSD trece în opoziţie şi îl execută pe Ciolacu.
Partidele AUR şi SOS nu intră în calcule, pentru că sunt extremiste, pro ruse, iar Simion şi Șoșoacă se „canibalizeaza” reciproc.
În ambele scenarii, aproape sigur unul realizabil, Ciolacu şi PSD pierd totul, guvernarea, funcţiile de preşedinte şi premier.