Europrovocatorul Tökes Laszlo

0
0

„Nu putem uita că Ziua Naţională a României este şi o zi de doliu pentru Ungaria“, a declarat europarlamentarul Lászlo Tökes, chiar pe 1 Decembrie, la Budapesta.

Acest cetăţean român a mers prea departe cu declaraţiile provocatoare! Să nu uităm: la Bruxelles şi la Strasbourg, Lászlo Tökes reprezintă România, nu Ungaria. Mai mult, el a fost ales vicepreşedinte al Parlamentului European prin susţinerea UDMR şi a PDL. Prin urmare, cele două partide - care formează Guvernul României, nu pe cel al Ungariei! - au datoria de a da explicaţii pentru coabitarea cu un personaj nefrecventabil.

Cu o explicaţie faţă de România este dator şi Parlamentul European. Până una-alta, Lászlo Tökes este vicepreşedinte al celei mai importante instituţii de pe continent. Faptele şi declaraţiile acestuia implică, automat, şi Parlamentul European. Dacă un senator sau un deputat de la Bucureşti s-ar trezi spunând că Alsacia şi Lorena sunt, de fapt, teritorii germane, Franţa ar cere explicaţii de urgenţă Parlamentului român.

Declaraţiile lui Tökes conţin tot dispreţul de care este în stare acest personaj tenebros. Dispreţ la adresa României, a românilor, a valorilor europene, a bunului-simţ. Fostul pastor reformat nu reprezintă un pericol pentru statul român, dar e capabil să ne producă infinită greaţă. Este tipul de brută care dă buzna peste tine în casă şi-ţi proiectează o flegmă în faţă, apoi te întreabă dacă nu vrei să bei o bere cu el.

Lászlo Tökes face un joc dubios, aşa cum a făcut şi în decembrie 1989. După căderea regimului Ceauşescu, Tökes a fost prezentat drept un vajnic luptător împotriva dictaturii comuniste. În realitate, el era doar un pion într-un amplu scenariu al serviciilor secrete. A întreţinut relaţii „fierbinţi" atât cu Securitatea română, cât şi cu omoloaga sa maghiară. Refuzul de a părăsi casa parohială din Timişoara a durat doar până când Ceauşescu a fost înfrânt. Apoi, pastorul şi-a luat catrafusele şi s-a stabilit, cuminţel, într-o mică parohie din Sălaj.

Revoltător este faptul că personajul despre care vorbim poartă o înaltă decoraţie a statului pe care-l defăimează în mod sistematic: Steaua României în grad de Cavaler. Ar cam fi vremea să fie lăsat fără tinichea.

P.S. M-a întrebat un prieten-neprieten de ce va fi distribuită încă o dată cartea „Sfârşitul Ceauşeştilor", mâine, împreună cu ziarul „Adevărul", după ce a fost oferită şi în iunie. Explicaţia e simplă: noul volum, „Crimele Revoluţiei", a sporit interesul şi pentru „fratele său mai mare". Sunt zeci de mii de oameni care-şi doresc ambele volume. În perioada 4-10 decembrie, le vor găsi simultan la chioşcurile de ziare. Era o datorie de onoare să le oferim cititorilor această şansă. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite