Cum arată președintele dorit de români: 9 pentru Cotroceni
0Pentru prima dată din 2000 încoace, forțele de dreapta ar putea pierde președinția la alegerile de anul viitor, dacă nu vor avea un candidat convingător comun.
Niciunul dintre partidele mari nu și-a decis prezidențiabilul, pentru că liderii lor sunt slabi, lipsiți de carismă și nepregătiți pentru o astfel de cursă. Așa că fiecare așteaptă mișcarea adversarului pentru a decide cum mută mai departe.
După un președinte tăcut, lipsit de mari inițiative, convențional până în măduva oaselor, probabil că românii vor prefera pe cineva spumos, cu umor, care știe să vorbească, dar mai ales care știe ce vrea și poate pune în aplicare un program.
(1) PSD, partidul cel mai mare, dar care a pierdut toate prezidențialele după 2004, odată cu ieșirea lui Ion Iliescu din scenă, înțelege că are acum posibilitatea de a reveni. Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, reapare un candidat radical care poate înlătura un prezidențiabil de dreapta. Social-democrații au însă nevoie de cineva care să nu devină inamicul public numărul 1, de aceea Marcel Ciolacu, cu toate că-și face o campanie de imagine excesivă, a vorbit când a fost întrebat despre o posibilă candidatură, despre eventualitatea unui prezidențiabil din afara partidului, aducând în discuție obsesia mai veche a partidului: nevoia unui intelectual de stânga - și l-a dat exemplu pe Ioan Aurel Pop, președintele Academiei Române, cu care „e o încântare să vorbești”. Mai înainte, consilierul onorific al premierului, Victor Ponta, l-a numit și el tot pe șeful Academiei, explicând că i-a plăcut felul în care acesta vede rolul președintelui.
Ion Aurel Pop i-a spus Eugeniei Vodă, într-o discuție la TVR că, poate, ar fi tentat să candideze, „dacă funcția de președinte ar fi decorativă, ca în alte țări”. În acest caz i-ar place să reprezinte statul. Apoi a spus, totuși, că și în România „președintele poate fi arbitrul vieții politice”, că acest lucru „e interesant” și că ar putea deveni prezidențiabil „dacă se schimbă ceva în societate”, însă șansele unei candidaturi din punctul lui de vedere ar fi de 1% și că oricum nu e dispus să intre în niciun partid, fiindcă a fost în Partidul Comunist și „i-a ajuns”.
Ioan Aurel Pop nu a primit însă o ofertă clară de la niciun partid, cu toate că a fost pomenit și de AUR, și de PSD. Anul trecut, a respins abrupt ideea de a candida pentru AUR, dar a continuat să apară în spațiul public vorbind despre cum sunt persecutați suveraniștii în UE și cum funcția de comisar european ar aminti de comisarii bolșevici. Ioan Aurel Pop ar strânge voturi din bazinul PSD, din cel al AUR și, poate, chiar și din zona liberală. Se autocompară cu Robespierre, simbolul Revoluției Franceze, căruia i se spunea și Incoruptibilul, dar spune că, pentru el, „e mai importantă iubirea decât justiția”. Spre deosebire de ceilalți prezidențiabili, Pop are o formă de atracție pentru mase, știe cum să le vorbească și nu se teme să fie naționalist.
(2) PSD are cele mai multe variante pe masă în acest moment. Marcel Ciolacu își dorește să candideze la președinție, dar e nepregătit, iar partidul înțelege că nu e cel mai potrivit pentru rolul de la Cotroceni: nu știe limbi străine, sunt o serie de controverse legate de studiile lui și în presă au început să apară complicațiile cu afacerile pe care le face în jurul său o apropiată, Sorina Stan-Docuz. Primul ministru va putea defila însă cu Legea pensiilor, tocmai votată, care promite creșteri ale pensiilor de până la 40%.
(3) Numărul 2 în NATO, Mircea Geoană, fost lider al PSD, care a pierdut cursa prezidențială din 2009 la un scor foarte apropiat de câștigătorul de atunci, Traian Băsescu, se pregătește de anul trecut pentru competiția prezidențială. Spre deosebire de acum 14 ani, Geoană arată o altă imagine, de lider matur, situat deasupra luptelor mici, cu discursuri care combină expertiza lui suprastatală cu patriotismul moderat. Probabil că e gata să candideze și ca independent sau susținut de un partid mic, cum e cel cu care s-a jucat mereu Dan Voiculescu, fondatorul Antenei 3.
Social-democrații nu-l vor, cel puțin deocamdată. În interiorul partidului, dar și în afară, a rămas încă porecla pusă cu răutate de Ion Iliescu în urmă cu 20 de ani, după ce a pierdut alegerile interne din PSD în fața lui Mircea Geoană, „prostănacul”. Spre deosebire de Marcel Ciolacu, dacă ar fi susținut de PSD, Geoană ar putea aduna voturile tradiționale ale partidului, dar și din zona de dreapta, plus o parte dintre cele ale nehotărâților și ale celor care nu vor să voteze. Deocamdată, profilul lui Mircea Geoană e cel mai potrivit pentru fotoliul de la Cotroceni, dar șansele lui fără un partid mare în spate sunt mici.
4) PNL defilează deocamdată cu Nicolae Ciucă pentru prezidențiale, dar tot mai mulți liberali sunt nemulțumiți de această idee. Ciucă și-a demonstrat limitele politice și intelectuale cât a fost prim-ministru. Citește cu greu orice discurs, nu știe să răspundă la întrebări, fiecare cuvânt rostit pare un chin și de când a intrat în politică nu a spus nimic interesant. Nu are niciuna din calitățile politicianului mediocru, dar fiindcă e general în rezervă unii, din ce în ce mai puțini, i-au dat credit, gândindu-se că războiul de lângă noi s-ar putea extinde și Ciucă ar putea să ne apere mai bine decât alții. Liberalii nu sunt pregătiți pentru alegerile de anul viitor și așteaptă, cum s-a întâmplat și în 2014, să apară un viitor prezidențiabil la care nu se gândiseră până atunci. Unii vorbesc despre un posibil diplomat.
5) Eduard Hellvig, fost șef al SRI, se poate califica pentru candidatura la prezidențiale din partea liberalilor și și-a făcut și o platformă, în cazul în care ar fi preferat. Traseist politic lansat de partidul lui Dan Voiculescu, a ajuns în structura de vârf a statului datorită lui Klaus Iohannis, care între timp i-a retras încrederea inițială. E prea devreme însă pentru un fost șef de serviciu secret să se întoarcă în politică. În plus, nu știe să se facă plăcut, chiar dacă are discursuri interesante
6) USR pare deocamdată descoperit. Ideea că, din partea acestui partid, ar putea candida Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, nu s-a confirmat până acum, deși, dacă ar face-o, ar putea să-l bată pe Mircea Geoană.
7) Elena Lasconi, care se vedea candidata USR la prezidențiale, și-a demonstrat lipsa de pregătire într-un interviu prietenos în care a ieșit din linia partidului și a declanșat o furtună de familie neplăcută pentru USR. Are șanse să crească, dar mai are nevoie de un mandat la Câmpulung, unde și-a probat deja calitățile administrative importante.
8) Cătălin Drulă, liderul USR, nu a reușit să-și depășească imaginea pe care a avut-o ca ministru al Transporturilor. E decent, dar a rămas un politician de mijloc, incapabil să intre în competiție cu Marcel Ciolacu, de pildă, care nu e deloc un mare lider.
9) George Simion, președintele AUR, le poate face față fără probleme potențialilor contracandidați, tupeul îi înlocuiește multe calități. În plus, spre deosebire de Marcel Ciolacu sau Nicolae Ciucă, dar și de alții, el știe exact ce vrea, are un program clar, radical, naționalist, conservator și nu se teme să vorbească despre subiecte tabu.
Se încarcă comentariile...
