Costul unui soldat american: De ce vrea România să plătească

România negociază cu Statele Unite costul menținerii militarilor americani pe teritoriul țării într-o perioadă în care războiul se apropie tot mai mult de coasta autohtonă. Care sunt avantajele și riscurile?

România negociază cu Statele Unite costul menținerii militarilor americani pe teritoriul țării Foto: Bernd von Jutrczenka/dpa/picture alliance

Președintele Nicușor Dan l-a primit ieri (miercuri, 4 noiembrie) pe subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby. El este strategul politicii „pay to stay”, care pleacă de la premisa că țările care-și doresc securitate din partea Statelor Unite trebuie să plătească direct pentru acoperirea costurilor logistice și operaționale. Doctrina lui Colby se bazează pe așa-numita „Strategie a refuzului” (The Strategy of Denial), în care SUA nu mai sunt o putere unipolară absolută, nu-și mai permit să rămână jandarmul mondial și nu se pot implica în mai multe războaie în același timp. În viziunea sa, prioritatea absolută a Washingtonului trebuie să fie China și regiunea Asia-Pacific, zonă care produce mai mult de 50% din Produsul Intern Brut global.

România trece testul loialității inclusiv din punct de vedere ideologic

Strategul Pentagonului a venit la București direct de la Cracovia, semn că Europa de Est, aflată în proximitatea războiului și în bătaia dronelor, contează încă. Menținerea trupelor americane în România și construirea unei baze militare americane permanente în Polonia s-au aflat în centrul discuțiilor din cele două țări. Nicușor Dan i-a spus trimisului SUA că România „contribuie la descurajarea regională” și la „proiectarea puterii SUA în regiunea Mării Negre și dincolo de aceasta“. Președintele României aduce aici în discuție loialitatea Bucureștiului și sprijinul necondiționat dat pentru războiul din Golful Persic, folosirea aeroportului militar de la Mihail Kogălniceanu pentru alimentarea avioanelor americane care participă la acțiunile împotriva Iranului. Altfel spus, România rămâne de partea Statelor Unite indiferent de situație, iar Nicușor Dan pare că și-a pus deja toate ouăle în coșul ideologic al președintelui Trump.

În chestionarul trimis de Washington în această vară aliaților săi pentru a le măsura devotamentul (Bloomberg, 14 august 2026) au fost puse și întrebări despre restricțiile impuse folosirii de către armata SUA a bazelor militare naționale, despre cantitatea de arme cumpărate de peste ocean, dar și despre felul „public” în care aliații SUA au susținut politica externă americană. Nu a lipsit din evaluare nici criteriul ideologic. Oricum, în măsurătorile făcute de SUA, România stă foarte bine:

1) cumpără masiv armament american;

2) a permis folosirea bazelor sale fără să ceară nimic în schimb;

3) a luat în serios întrebările și a înțeles că e nevoie de note bune, așa că a bifat cu anticipare și rubrica intuitivă: costurile.

România și Polonia: modele diferite

Negocierile dintre România și SUA continuă pe tema prezenței militare americane și nu e clar dacă cele două părți nu s-au înțeles în privința prețului sau în cea a numărului de soldați ceruți. În orice caz, ministrul de Externe, Dan Neculăescu, a declarat înaintea venirii lui Elbridge Colby la București că acesta e sensul discuțiilor și că există o ofertă făcută deja de România. După întâlnirea cu strategul Pentagonului, oficialii români nu au dat niciun fel de detalii. Polonezii în schimb au spus încă din septembrie că sunt gata să plătească 15.000 de dolari pe an pentru fiecare militar american și să acopere toate costurile de infrastructură și logistică. Varșovia e mai transparentă. În plus, negocierile se duc pentru o bază militară americană permanentă care să găzduiască minim 5000 de soldați, totul din bugetul de stat al Poloniei. În acest moment, Polonia are 10.000 de militari americani, în vreme ce România doar 1000.

Pretențiile celor două state sunt total diferite, la fel investițiile și strategiile lor de apărare. Statele Unite au investit masiv în Polonia (în fabrica Lockheed Martin de la Mielec, în fabrici de drone și rachete de croazieră, dar și recenta decizie a SUA de a amplasa în Polonia un centru de service pentru rachetele PAC-3 MSE ale sistemelor Patriot). În plus, americanii au aprobat modernizarea și extinderea pentru patru baze militare folosite în Polonia, un proiect de infrastructură de jumătate de milion de dolari finanțat în parteneriat cu Varșovia. Polonia e unul dintre cei mai mari cumpărători de arme americane, dar și țara în care americanii investesc intens în industria de apărare.

De ce România va primi satisfacție din partea SUA

Nu s-a decis nimic și, potrivit surselor citate de G4media, Colby nu i-a dat președintelui Dan un răspuns clar despre trupele americane din România. Deocamdată, Donald Trump, în calitate de comandant suprem, stabilește unde și câte trupe sunt trimise în străinătate. Congresul controlează banii și a decis deja că SUA nu pot reduce prezența militarilor americani în Europa sub 76.000.  Procedura nu avantajează România, fiindcă Pentagonul poate muta sau retrage 1000 de militari din România fără să afecteze plafonul, așa cum s-a întâmplat acum un an.  Între timp, însă, Bucureștiul a făcut multe gesturi de bunăvoință față de Washington:

1) președintele Nicușor Dan și-a demonstrat loialitatea față de politica externă a lui Donald Trump: doar el și Viktor Orban au fost la întrunirea Consiliului Păcii, o instituție inventată de președintele american;

2) a scris articole pe site-urile conservatoare americane, arătând cât de aproape se află din punct de vedere ideologic față de Donald Trump;

3) a plătit pentru lobby unor consultanți apropiați de mișcarea MAGA pentru a se poziționa mai bine în fața lui Donald Trump;

4) la nivel instituțional, România le-a deschis americanilor baza militară de la Kogălniceanu pentru atacurile asupra Iranului;

5) în ultimii ani, România a demarat cele mai scumpe și ambițioase programe din istoria sa, cumpărând necondiționat echipamente militare americane în valoare de aproape 15 miliarde de dolari (32 de avioane F-35; 54 de tancuri Abrams; 7 sisteme Patriot; 300 de rachete aer-aer; 3 sisteme integrate HIMARS).

O relație tranzacțională 

Relația României cu Statele Unite a devenit explicit tranzacțională și probabil un Congres majoritar democrat nu va putea schimba această ecuație, mai ales că ofertele vin dinspre București și sunt modeste. În fond, cum spun și teoriile relațiilor internaționale, un aliat mic oscilează mereu între teama de abandon și teama de a fi târât în conflicte străine. Când teama de abandon domină, face concesii pentru a-i arăta patronului că e loial: plătește, cumpără armament, își temperează discursul. Fiecare concesie scade riscul imediat de abandon, dar crește puterea de negociere a statului mare. Plata devine nivelul minim al negocierii, iar prezența armată o marfă.

România are șanse să primească din partea SUA o prezență militară clară pe un termen determinat, dar care sunt riscurile?

1) Oferta vine într-o perioadă de austeritate, care i-ar putea face pe unii și mai nervoși de costul vieții, iar supapa imediată e votul cu extrema și întărirea filonului care cere pace în orice condiții;

2) odată acceptată plata pentru prezența americană în România, prețul ar putea fi reevaluat la fiecare reînnoire de contract;

3) competiția cu Polonia devine importantă, fiindcă Varșovia a pus deja un preț pentru fiecare soldat american.

Sabina Fati - DW