Coadă la muzică. Magia Marthei Argerich, la București

O coadă amintind de vremurile comuniste, întinsă de la ușa Ateneului până în Calea Victoriei, cu oameni elegant îmbrăcați, așteptând cuminți, pe două rânduri. Ce „se dădea”? Muzică. Și nu de oricare, ci de înaltă clasă.

S-a întâmplat înaintea concertului pianistei Martha Argerich, care a inaugurat Stagiunea 2026-2027 a Filarmonicii George Enescu, la București. O stagiune plină de surprize frumoase și de evenimente râvnite, ceea ce explică și interesul în creștere al melomanilor, reflectat în cele 1.000 de abonamente cumpărate la Filarmonică, pe care le-a anunțat, cu justificată mândrie, directorul Marin Cazacu în deschiderea concertului.

Peste sala arhiplină, în care s-a stat și în picioare în zona din spate și până pe scări, primele acorduri ale Poemului simfonic Isis, compus de George Enescu și finalizat de Pascal Bentoniu, au aruncat un văl de vrajă. O muzică aproape de transă, meditativă, cu voci feminine alcătuind o țesătură vaporoasă pe care se proiecta figura zeiței Isis din mitologia egipteană — simbol al maternității, magiei, naturii și renașterii, dar prin care se zărea, discret, și chipul iubitei soții a compozitorului, prințesa Maruca Cantacuzino, alintată Isis.

Foto: Arhiva personală

După această introducere misterioasă, freamătul sălii s-a amplificat atunci când pe scenă a fost adus pianul. Iar vulcanul aplauzelor a erupt la apariția legendarei Martha Argerich, care, la 85 de ani, sfidează timpul cu verva sa. Începutul Concertului nr. 3 pentru pian și orchestră în do major, op. 26, de Serghei Prokofiev i-a oferit scurtul răgaz să-și aranjeze cochet părul bogat, revărsat pe umeri, și să se balanseze ușor, în ritmul clarinetului nostalgic, deschizător.

Intrarea pianului a fost ca o explozie. Stăpânind compoziția ca nimeni alta – dovadă și înregistrarea premiată cu Grammy (cea în compania dirijorului Charles Dutoit) – Martha Argerich a dezlănțuit fulgere în prima parte a lucrării, mâinile sale pururi tinere gonind și sărind pe claviatură ca niște antilope impala prin savană. Un Allegro frenetic, dominat de pasaje rapide, ritmuri vertiginoase, frâne bruște și accente tăioase, a pus în valoare nu doar faimoasa virtuozitate a pianistei, ci și flexibilitate sa expresivă și un sunet cu o strălucire diamantină.

Partea a doua, alcătuind inima reflexivă a concertului, a înfățișat publicului latura liric-rezervată a Marthei Argerich, care a evitat să alunece în sentimentalism, cu toată emoția descărcată în clape. Tema principală, structurată sub forma unui vechi dans tradițional francez (gavotă), l-a făcut pe dirijorul Mikhail Pletnev să execute, amuzat, întoarceri ritmice între orchestră și solistă, subliniind inclusiv prin gesturi largi caracterul curtenitor al muzicii. Cele cinci variațiuni care au urmat au permis ca dialogul pianistă-ansamblu să capete amploare și culori variate. Când glumeț, când dansat, când sincopat, când dramatic, discursul pianistic a luat aspectul unui carusel de imagini. Din degetele măiastre ale Marthei Argerich au curs picături de rouă, dar și cascade de octave și arpegii într-un ritm nestăvilit.

Ultima parte a concertului a adus o schimbare de atmosferă. Orchestra și pianul au intrat într-o confruntare spectaculoasă, iar pasajele tehnice infernale au întins la maximum gâturile spectatorilor, hipnotizați de viteza de execuție. Martha Argerich a dat muzicii lui Prokofiev un ton agresiv, dar stăpânit, permițându-și o libertate ritmică în granițele partiturii pe care nu doar că o știe pe de rost, dar o și visează! Ea însăși a povestit, într-un documentar biografic, că a învățat concertul... în somn, când era foarte tânără, ascultând-o fără să vrea pe colega de apartament care îl exersa încontinuu. În scurt timp, a putut să-l reproducă din memorie, inclusiv cu greșelile colegei, reținute involuntar.

Aseară, la București, interpretarea sa a fost entuziasmantă. Minute în șir, ovațiile și aplauzele au zguduit sala Ateneului, iar o nouă coadă s-a format lângă scenă, alcătuită din doritorii să-i dea flori. Încărcată de buchete și vizibil mișcată, Martha Argerich a acceptat să revină la pian pentru un bis. Sugestia hazlie a dirijorului Mikhail Pletnev, care a cântat primele note din Sonata lunii, de Beethoven, n-a fost urmată. Ca și în Festivalul Enescu din 2023, după Concertul nr. 3 de Prokofiev, pianista argentiniană a ales, din seria miniaturilor Kinderszenen de Schumann, prima bucată, „Von fremden Ländern und Menschen” (Despre țări și oameni străini), mizând pe finețe și fluiditate.  

Greu au contenit aplauzele și după acest encore plin de sensibilitate. Iar spectacolul a continuat, după pauză, cu Suita Lacul Lebedelor, de Piotr Ilici Ceaikovski. În aranjamentul lui Mikhail Pletnev, suita a păstrat esența de balet, dar a primit un caracter teatral pronunțat, devenind o adevărată dramă simfonică. Un final copleșitor, pentru o seară de magie muzicală.