Alegerile anticipate, soluția onorabilă pentru Nicușor Dan

Guvernarea nu mai e atractivă, fiindcă cine o preia trebuie să își asume ajustarea deficitului și riscă să moară electoral. În România, austeritatea a transformat puterea într-o angoasă.

Nicușor Dan, președintele României Foto: Ludovic Marin/AFP

Nimeni nu mai râvnește cu adevărat să preia pușculița bugetului, dar PSD e singurul partid pentru care fuga de guvernare e imposibilă. De aici vine comportamentul contorsionat. Social-democrații nu vor să salveze țara, ei vor să se salveze pe ei.

Ce se întâmplă

Conducerea PSD a decis ieri că nu-i va da premierului desemnat Siegfried Mureșan voturile pentru a trece prin parlament. Fără sprijinul social-democraților, liberalul Mureșan poate strânge maximum 170 de voturi, față de cele 233 necesare.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a pregătit deja terenul eșecului când a spus că nu-și dorește „o prăbușire într-o gălăgie infernală în parlament”, iar în cazul în care coaliția PNL+USR+UDMR nu reușește să strângă suficientă susținere, ar fi de preferat să-l retragă pe Siegfried Mureșan.

Europarlamentar și vicepreședinte al Partidului Popular European, Mureșan vrea, după cum a spus de mai multe ori, să meargă în parlament și să aibă acolo confruntarea finală. Kelemen Hunor ar prefera, în schimb, să evite căderea la vot, fiindcă în acest fel s-ar crea condițiile declanșării anticipatelor (Art. 89, Al. 1 din Constituție: președintele „poate să dizolve Parlamentul, dacă acesta nu a acordat votul de încredere pentru formarea Guvernului în termen de 60 de zile de la prima solicitare şi numai după respingerea a cel puţin două solicitări de învestitură). Nicușor Dan nu e obligat să dizolve parlamentul, după eventuala respingere a lui Mureșan, dar o poate face imediat (după consultări cu președinții celor două Camere și a liderilor grupurilor parlamentare).

Cine nu vrea anticipate

PSD și UDMR sunt formațiunile cele mai dezavantajate de un scrutin anticipat: social-democrații se află pe un trend descendent în simpatiile electoratului, nu mai au lideri care să-i mobilizeze și nu se află la putere pentru a oferi tradiționalele cadouri sociale, în vreme ce UDMR a fost mereu ajutat să atingă pragul de intrare în parlament (5%) de PSD, uneori și de PNL. E posibil ca PSD să nu-și mai permită să susțină Uniunea. PNL și USR mizează pe anticipate cu gândul că ar putea mobiliza opoziția anti-extremistă pe falia Bruxelles-Moscova, iar AUR, cotat cu 35-40%, își va asuma rolul de victimă alături de Călin Georgescu, acuzat de înșelăciuni și alte inginerii financiare.

Nicușor Dan a anunțat că nu-și dorește alegeri anticipate, iar PSD se bazează că după Siegfried Mureșan va urma Sorin Grindeanu sau altcineva din zona social-democrată. Grindeanu nu vrea fotoliul de premier din vanitate, ci din necesitate. Presiunea din teritoriu a devenit greu de suportat, fiindcă PSD nu se gândește atât de mult cum să-și satisfacă electoratul, ci mai degrabă care sunt datoriile față de rețea și cum se descurcă să-și mulțumească întreținuții, clientela din administrația locală, din companiile de stat, rudele și membrii de partid care primiseră funcții în guvern și în instituțiile descentralizate și care le-au pierdut odată cu ieșirea PSD de la guvernare. Oamenii au credite de plătit, datorii financiare și nu numai, pe care nu le-au mai putut onora după ce și-au pierdut funcțiile. Pe scurt, PSD nu vrea guvernul pentru a face reforme, pentru a-i ajuta pe săraci sau din foame de putere, îl vrea ca transfuzie pentru o rețea aflată în ischemie acută.  

Ce face președintele

Președintele Nicușor Dan a lăsat criza să curgă, iar pasivitatea lui a fost combustibilul de care avea nevoie AUR pentru a mai crește și PSD pentru a-și stabiliza căderea. Din aprilie, de când s-a retras PSD de la guvernare, la fiecare bifurcație, președintele a ales să amâne confruntarea: ieșirea PSD de la guvernare i s-a părut ceva normal, a lăsat vara să treacă fără să nominalizeze vreun premier, a repetat că e treaba partidelor să-și facă majoritatea. Un mediator care refuză să tranșeze o criză nu e neutru, ci lucrează pentru cine are nevoie de timp. Neutralitatea într-o criză asimetrică, e o formă de partizanat pasiv. Ce face mai departe Nicușor Dan, își asumă eșecul? Există diferite variante: 

(1) Nu îl asumă, ci îl externalizează: atunci când a declarat „am răspuns afirmativ unei propuneri”, și-a pregătit alibiul. Dacă pică Mureșan la vot, e vina PNL care l-a propus, nu a președintelui care l-a numit.  E poziția cea mai confortabilă.

(2) Și-l asumă parțial, ia arma și o folosește, altfel spus, dizolvă parlamentul: asumarea eșecului și a incapacității sale de mediere. E singura soluție onorabilă.

(3) Asumarea deghizată: propune un tehnocrat în fruntea guvernului, obține o majoritate de conjunctură, trece bugetul, iar dacă tehnocratul va fi dat jos peste 6 luni, dă vina pe partide. Această soluție erodează definitiv ideea de tehnocrație.

(4) Propune un premier PSD și ar demonstra, în acest fel, că există niște legături subterane dintre el și social-democrați, legături care au dus la cea mai lungă criză politică din istoria recentă a României.  

Drama lui Nicușor Dan e că un președinte din afara sistemului a luat în fața primei crize serioase exact poza politicianului tradițional: nu e vina mea, e a lor. În acest fel, mediatorul s-a transformat în spectator: un șef de stat care rămâne spectator la o criză pe care inacțiunea lui a hrănit-o, nu-și poate asuma eșecul, fiindcă identitatea lui politică e construită pe premisa că el e singurul care nu greșește.

Sabina Fati - DW