Erdogan cere reformarea Consiliului de Securitate al ONU și recunoașterea extinsă a Palestinei | adevarul.ro

Erdogan cere reformarea Consiliului de Securitate al ONU și recunoașterea extinsă a Palestinei

Publicat:
0
1 live

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat marți, în plenul Adunării Generale a ONU, că Organizația Națiunilor Unite nu mai este capabilă să își îndeplinească rolul de garant al păcii internaționale și a reiterat apelul pentru reformarea Consiliului de Securitate.

 Recep Tayyip Erdogan
Recep Tayyip Erdogan Foto: Getty Images

În discursul susținut la New York, liderul turc a criticat și situația din Fâșia Gaza, apreciind că „nimeni cu conștiință nu poate închide ochii” la ceea ce se întâmplă în enclava palestiniană, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Erdogan și-a exprimat regretul pentru absența președintelui palestinian Mahmoud Abbas de la sesiunea Adunării Generale și a cerut statelor care nu au recunoscut încă Palestina să își reconsidere poziția.

Președintele turc a îndemnat comunitatea internațională să intensifice presiunile asupra Israelului pentru încetarea războiului.

Liderul de la Ankara a abordat și situația din Yemen, afirmând că Turcia continuă demersurile diplomatice alături de toate părțile implicate pentru a pune capăt conflictului dintre Arabia Saudită și mișcarea houthi, susținută de Iran.

Erdogan consideră că prelungirea ostilităților nu servește intereselor niciuneia dintre părți, iar Ankara își va menține eforturile de mediere. Declarațiile sale vin în contextul intensificării atacurilor lansate de rebelii houthi asupra Arabiei Saudite și al reluării confruntărilor din Yemen.

Top articole

Partenerii noștri