Percheziții în 16 județe după violențele de la protestul din Piața Victoriei. 20 de persoane, reținute
Procurorii au făcut 29 de percheziții în 16 județe și au reținut 20 de persoane în dosarul privind violențele de la protestul din 15 septembrie, din Piața Victoriei. Pentru 10 dintre inculpați a fost cerută arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București, cercetările vizează infracțiuni precum instigare publică, ultraj, lovire sau alte violențe, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Din probele administrate până în prezent a rezultat că, în timpul protestului, o parte dintre participanți au aruncat cu obiecte, inclusiv borduri, sticle, garduri metalice și materiale pirotehnice, în direcția jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
Unii manifestanți i-ar fi lovit pe jandarmi cu pumnii, picioarele și bâtele, iar o autospecială a Jandarmeriei Române a fost vandalizată.
Mai mulți jandarmi au suferit leziuni traumatice în urma violențelor. De asemenea, unii dintre manifestanți au exercitat acte de violență fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media, aflate la fața locului în exercitarea atribuțiilor de serviciu.
20 de persoane, reținute pentru 24 de ore
La 22 septembrie, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au pus în mișcare acțiunea penală față de 20 de persoane și au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore, informează instituția printr-un comunicat.
Inculpații sunt cercetați, după caz, pentru ultraj, lovire sau alte violențe, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.
Față de 10 inculpați, procurorii au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul instanței competente cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Cercetările continuă pentru audierea celorlalte persoane cercetate în cauză. Ancheta este efectuată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împreună cu polițiștii din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale și Serviciul Grupuri Infracționale Violente.
Parchetul precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale și dispunerea măsurilor preventive reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală. Acestea au ca scop crearea cadrului procesual pentru administrarea probatoriului și nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.




















































