
De ce l-a propus președintele pe Siegfried Mureșan
Renunță Nicușor Dan la rolul de arbitru, preferând pedepsirea partidelor? O astfel de pedeapsă are însă un revers periculos, fiindcă după anticipate, pasul următorului parlament ar putea fi suspendarea președintelui.

Europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan, în vârstă de 44 de ani, desemnat ca prim-ministru, este opusul președintelui Nicușor Dan. Mureșan e proeuropean prin formație și admirație, spre deosebire de președinte, care și-a asumat rolul de critic, fie și moderat, chiar de Ziua Europei. Fără să devină contondent cu Bruxelles-ul, Nicușor Dan a încercat cu orice preț să ajungă în grațiile lui Donald Trump, într-o perioadă în care președintele american a pus la încercare UE în mai multe feluri: tensiunile din cauza tarifelor vamale, amenințarea cu anexarea Groenlandei, decizia de retragere a trupelor SUA din Europa. În vreme ce președintele român improvizează în ceea ce privește deciziile politice, Mureșan e în multe privințe un tehnocrat care știe să negocieze și să obțină majorități în situații complicate.
Probabil că Siegfried Mureșan e mai popular dincolo de Prut decât în România, pentru că a negociat mai multe proiecte de finanțare pentru Chișinău, din 2019 conduce Delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, iar președinta Maia Sandu l-a decorat în 2021 pentru „susținerea obiectivului Republicii Moldova de integrare europeană” .
De ce nimeni nu a luat în seamă propunerea cu Mureșan
Anunțul prin care Nicușor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureșan a fost și o formulă de punere la colț a europarlamentarului liberal: „A cerut timp de gândire”. Se înțelege că nici președintele nu l-ar fi dorit cu adevărat, nici eurodeputatul liberal nu ar fi fost entuziast. În cele trei luni de când a fost propus de PNL pentru fotoliul de prim-ministru, Siegfried Mureșan nu a prezentat nici măcar o schiță de program de guvernare înainte să fie nominalizat de președinte, ca și cum nu prea l-ar fi interesat, nu și-a făcut niciun fel de campanie prin care să devină cunoscut, nici pe rețelele sociale, nici la posturile de televiziune.
Partidul nu s-a ocupat deloc de promovarea candidatului Mureșan la funcția de premier, ca și cum nu ar fi crezut deloc în propunerea făcută. Liberalii nu au încercat deloc să-i pună în valoare calitățile, să-l apropie de oameni, să-l ducă prin țară. Se înțelege că PNL nu credea că Siegfried Mureșan ar fi avut vreo șansă, că nu s-au luptat pentru el, că era doar un nume care nu putea fi atacat.
Ce urmează?
Siegfried Mureșan e vicepreședinte al Partidului Popular European, europarlamentar din 2014 și co-raportor pentru Cadrul Financiar 2028-2034, adică face parte din echipa care negociază 2 trilioane de euro, care decide câți bani vin în România sau în Republica Moldova. Ce variante are?
(1) Dacă ajunge prim-ministru, își pierde poziția de la Bruxelles, poziție configurată până în 2029, în vreme ce ca prim-ministru ar putea avea cel mult un mandat scurt sau la cheremul PSD+AUR.
(2) Miza lui Mureșan pare să nu fie neapărat să ajungă la Palatul Victoria. În plus, știe că îi lipsesc 50 de voturi pentru a avea o majoritate. Potrivit unor surse din partid, unii liberali nu și-ar dori, de altfel, să-l vadă pe Mureșan supus la vot în parlament, de teamă că un vot împotriva lui ar duce la anticipate, iar ei n-ar mai prinde locuri eligibile pe liste.
(3) Există deci un curent în PNL care susține că Siegfried Mureșan ar trebui să se retragă înainte de votul din legislativ.
(4) PSD ar fi sărbătorit, potrivit altor surse, încă de aseară această nominalizare, fiind sigur de abandonul lui Mureșan și de faptul că următoarea nominalizare va fi una favorabilă social-democraților.
Concluzie: ce joc face președintele?
Nicușor Dan nu pare să-l vrea ca premier pe Siegfried Mureșan, dar în aceeași măsură e posibil să nu mai vrea pe nimeni, să renunțe și la strategia cu PSD. Poate că își dorește doar să se răzbune pe partide pentru incapacitatea lor de a produce o majoritate, iar Mureșan e instrumentul cel mai la îndemână prin care le aruncă în față criza.
Renunță Nicușor Dan la rolul de arbitru, preferând pedepsirea partidelor în locul soluției? O astfel de pedeapsă are însă un revers periculos, fiindcă după anticipate, pasul următorului parlament ar fi suspendarea președintelui. Președintele știe să calculeze și probabil ar intra în acest scenariu doar dacă ar vrea să se întoarcă acasă.




















































