Când se schimbă azimutul
0De mult nu am mai citit atât de multe rapoarte media, din atât de diferite surse, de atât de opuse orientări, care să afirme că e cazul ca situația din Ucraina să fie rezolvată cât mai curând - într-un sens sau altul (!?) - pentru că la orizont apare o altă confruntare, mult mai importantă, pentru care SUA și Europa trebuie să-și conserve toate energiile.
Ocazia declanșării acestei nevoi de clarificare este, desigur, una anecdotică, apariția în presă a controversatelor documente fotografiate de un tânăr ofițer american rebel, cu super acces la super documente secrete.
Dar momentul urma oricum să vină, toată lumea vorbea de această perspectivă și, până la urmă, ce ocazie mai bună ca să discuți ce trebuie făcut ca să menții ordinea în lumea asta largă, dar din ce în ce mai haotică, decât relevarea unor adevăruri necunoscute publicului larg, fie ele și controversate și cu o aură de lucru prefabricat.
Sigur, marele conflict din estul mai îndepărtat, ce se află în cărți încă din perioada Trump, nu trebuie, nu e inevitabil să se și întâmple și nu ar trebui să ne implice.
E doar o părere, oricum nu contează.
Dar nu e după ceea ce vrem noi, singurul avantaj fiind faptul că o mutare a interesului partenerului nostru strategic – și partenerilor săi - către alt azimut scade presiunea în zona noastră cu ieșire la Balcani și Marea Neagră.
Ceea ce poate fi și de bine și de rău.
De bine ar fi dacă, până la momentul transferului de interes (și forțe), conflictul din Ucraina este, cât de cât, rezolvat.
Cum fereastra de oportunitate pentru ca acest lucru să se întâmple este doar de aproximativ un an, greu de crezut că vom fi atât de norocoși.
Mai probabil, vom continua să avem în estul Europei, pentru o perioadă nedeterminată de timp, o gaură neagră în care se vor risipi resurse și vieți nenumărate, până când părțile vor obosi să mai aștepte momentul victoriei și se vor așeza, într-un final, să discute.
Nu este un curs al evenimentelor tăiat în piatră, orice se poate întâmpla, de aceea încă se planifică ofensive și contraofensive, de aceea buzduganele cu amenințări se aruncă de la o capitală la alta.
Numai realitatea de după 9 mai ne va arăta la ce ne putem aștepta.
Până atunci, o parte luptă să mențină un cap de pod în Bahmut, în timp ce cealaltă vrea să elibereze orașul înainte de aceeași zi.
În funcție de asta, președinții, generalii și analiștii prognozează că și astrele se vor alinia pentru cel tenace și norocos.
Pare ciudat ca soarta războiului să fie decisă de ceea ce se întâmplă într-un oraș reședință raională, din estul Ucrainei, de care prea puțini, extrem de puțini, auziseră înainte de vara anului 2022.
Dar are și războiul această capacitate, de a scoate din anonimat locuri și așezări care, altfel, ar rămâne cunoscute doar celor care s-au născut și trăiesc acolo.
Desigur, nimic nu e pe gratis, mii, zeci de mii de vieți trebuie irosite pentru ca acel loc să-și afle faima însângerată.
În Ucraina, numele lui este, astăzi, Bahmut.
La noi, cu vreo opt decenii în urmă, s-a chemat Oarba de Mureș.
Dar să ne întoarcem la discuția despre schimbarea azimutului strategic.
Și la discuția provocată de resetarea produsă de scurgerea de documente, întâmplată deja de ceva vreme dar cu atât de neașteptate repercusiuni.
Cum, în acest text, nu fac o analiză, doar punctez câteva lucruri, din cele care se referă la diferențele dintre ceea ce se transmite în media și realitatea războiului, mă opresc la câteva dintre ele, cele care au legătură cu o potențială schimbare de atitudine a Occidentului / SUA față de acest conflict:
· documentele arată că perspectiva optimistă privind victoria Ucrainei nu se regăsește și în teren, că ”înfrângerea strategică a Rusiei”, cea prognozată de secretarul de stat Antony Blinken, nu e un fapt împlinit, că o Ucraină post conflict ”democratică, independentă, suverană și prosperă” este încă departe de această perspectivă, că happy-end-ul pentru care Vestul se pregătește, încă din februarie 2022, nu e chiar atât de aproape;
· dimpotrivă, ceea ce părea a fi doar o afacere ruso-ucraineană, partenerii Kievului acordând sprijin dar neintervenind direct – altfel, un război generalizat ar putea ieși oricând de după colț - este mult mai mult decât atât, informațiile devenite publice arătând că un anumit număr, redus, e adevărat, de forțe speciale americane este dislocat în Ucraina, că a existat chiar un caz când pilotul unui avion militar rus a crezut că are lumină verde pentru atacarea unui avion britanic de supraveghere, doar defecțiunea rachetei salvând situația de la un incident extrem de serios;
· preconizata ofensivă ucraineană nu pare a avea nici ea cele mai bune auspicii. Nu e vorba doar de problemele apărării antiaeriene – nu poți trece la ofensivă când inamicul are, posibil, pentru prima dată în acest război, superioritate aeriană absolută - , mai sunt și lipsurile, deja cronice, în asigurarea cu muniție. Mai e și antrenamentul noilor unități care ar trebuie să asigure ”forța de șoc” a loviturii. Mai e perspectiva trecerii la ofensivă cu handicapul psihologic al pierderii Bahmutului.
Și atunci, de ce toată această presiune din toate părțile pentru Ucraina să-și asume o nouă încercare de eliberare a teritoriilor ocupate de ruși?
Dintre răspunsurile vizibile, câteva:
· Kievul este obligat să facă acest lucru datorită modului maximalist în care a abordat problematica Donbas. Din momentul în care acordurile de la Minsk au devenit istorie, nu a mai rămas decât confruntarea brutală, implacabilă și sângeroasă;
· SUA / NATO speră că ucrainenii vor repeta succesele din vara – toamna anului 2022, că noile transferuri de tehnică militară modernă vor fi suficiente pentru a produce o breșă în liniile ruse. Se speră și că ucrainenii vor fi mai inovativi decât rușii și vor găsi soluții acolo unde raportul de forțe nu le va fi favorabil;
· SUA / NATO speră că și un succes ucrainian parțial ar putea fi util pentru eventuale negocieri, ipoteză bazată pe presupunerea că nici la Kremlin lucrurile nu sunt roze;
· cel mai probabil este conștientizarea faptului că un război de durată nu este sănătos nu numai pentru cele două state care luptă la propriu, dar și pentru principalii parteneri ai Ucrainei. În timp ce energiile militare și politice transatlantice se consumă în stepele Donului și Niprului, pe alte azimuturi se proiectează și se construiesc contraoferte la actuala ordine internațională. Și nu doar de către China, deși, evident, despre China e vorba în primul rând. Concentrarea pe această nouă direcție presupune rezolvarea, chiar și parțială, a conflictului din Ucraina.
Toate bune și frumoase.
Demonstrația are, însă, și o latură de risc: dar dacă nu se întâmplă conform planului?
Se încarcă comentariile...
