Amurgul divertismentului, hegemonia cunoașterii și revelionul cu Ilie Bolojan premier

AI mută centrul puterii de la economia atenției la economia cunoașterii. Știința, educația și inovația remodelează prioritățile și devin modele de succes. În timp ce mari puteri transformă știința în prestigiu național, România riscă să rămână un simplu spectator într-o lume construită de alții. 

Foto: arhivă personală

Există momente în istorie când marile falii nu se deschid prin războaie zgomotoase sau revoluții spectaculoase, ci imperceptibil, prin modificarea lucrurilor pe care o societate alege să le admire. Când se schimba modelele de succes ale unei generații, începe, de fapt, transformarea profundă și ireversibilă a unei civilizații.

Timp de aproape un secol, societatea de consum a construit o adevărată economie a celebrității. Actorul, cântărețul, fotbalistul, pilotul de Formula 1 și, mai recent, influencerul din mediul digital au devenit reperele absolute ale realizării personale.

Am confundat sistematic vizibilitatea cu valoarea, notorietatea cu performanța și audiența cu relevanța socială. Problematic nu este divertismentul în sine (orice societate sănătoasă are nevoie de joc, sport, muzică și evadare), ci faptul că divertismentul a încetat să mai fie o simplă recreere, transformându-se în principalul mecanism prin care o comunitate își construiește aspirațiile de viitor.

Astăzi, acest model începe să se fisureze sub presiunea a două forțe tectonic convergente: puterea disruptivă a Inteligenței Artificiale și reorganizarea prestigiului social de către marile puteri globale.

Algoritmul vs. ecranul sau deconstrucția mediilor tradiționale

Așa cum observa recent într-o analiză dedicată raportului dintre Inteligența Artificială și televiziune Doina Gradea - o voce remarcabilă din zona media ale cărei opinii le prețuiesc deosebit -, AI-ul depășește cu mult rolul unui simplu instrument de optimizare tehnică sau automatizare.

Ne aflăm în fața unei schimbări fundamentale de paradigmă cognitivă, care reconfigurează nu doar canalele de distribuție a informației, ci însăși substanța comunicării umane.

Televiziunea secolului XX funcționa pe un monopol al accesului. Un număr relativ mic de producători crea conținut pentru milioane de consumatori pasivi, iar vedetele erau construite prin raritatea prezenței pe ecran. Cine controla ecranul controla, într-o mare măsură, imaginarul colectiv. AI-ul deconstruiește radical această arhitectură. Conținutul sintetic, personalizarea extremă prin algoritmi de recomandare și reproducerea instantanee a imaginii, vocii sau textului democratizează producția până la saturație.

Atunci când orice imagine poate fi generată algoritmic, iar avatare sau personaje virtuale pot aduna milioane de urmăritori fără să aibă vreo existență biologică, însăși ideea clasică de „vedetă” își pierde monopolul simbolic.

Inflația de imagine duce inevitabil la devalorizarea celebrității tradiționale. În schimb, valoarea reală migrează rapid către capacitatea de a înțelege, proiecta, programa și stăpâni sistemele complexe care generează această nouă realitate. De la economia atenției trecem, astfel, către o nouă economie a cunoașterii aplicate.

În noua revoluție tăcută, știința este resursă de putere națională

În timp ce Occidentul rămâne adesea captiv în propria economie a spectacolului, semnalele care vin din spațiul asiatic - și în special din China - indică o reconfigurare socioculturală de o complexitate remarcabilă.

Informațiile și imaginile recente din marile metropole chineze ilustrează o strategie de inginerie socială bine articulată. Pe marile panouri publicitare care domină bulevardele din Shanghai, Beijing sau Shenzhen, locul tradiționalilor actori, cântăreți sau sportivi a fost preluat deliberat de cercetători, ingineri, medici și astrofizicieni. Nu este vorba despre o abolire a divertismentului - China deține industrii uriașe de gaming, film și platforme digitale -, ci despre o reorganizare strategică a ierarhiei simbolice a succesului.

Statele nu mai concurează astăzi doar prin PIB, resurse naturale, armate sau capacități de producție brută. Ele concurează, în primul rând, prin aspirațiile pe care reușesc să le inducă propriilor tineri.

Dacă o societate educă generații al căror unic vis este faima rapidă pe rețelele sociale și consumul pasiv, ea va produce o anumită structură economică vulnerabilă. Dacă o altă societate transformă performanța academică, inovația tehnologică și cercetarea STEM în suprem simbol de prestigiu și patriotism modern, peste două decenii acea societate va deține o dominanță tehnologică și geopolitică apăsătoare.

China încearcă astfel să transforme cunoașterea în cultură publică și identitate națională. Nu mai avem de-a face cu o revoluție culturală care persecută sau marginalizează elitele intelectuale, ci cu una care le sanctifică și le pune în centrul infrastructurii de putere.

Dilema occidentală și alianța dintre Știință și Umanism

Ar fi o eroare caricaturală să reducem această ecuație la o opoziție simplistă - un Orient axat exclusiv pe știință versus un Occident pierdut în divertisment facil. Cele mai importante ecosisteme de inovație americane și europene continuă să genereze cercetare fundamentală, tehnologii disruptive, universități de elită și companii aflate la frontiera Inteligenței Artificiale.

Problema Occidentului este alta, falia tot mai adâncă dintre elita cunoașterii și cultura de masă. În timp ce laboratoarele avansate și companiile deep-tech produc algoritmi revoluționari, imaginarul public continuă să fie alimentat cu senzaționalist, faimă efemeră și conflicte artificiale amplificate algoritmic.

Mai mult decât atât, există un pericol real în fetișizarea tehnologiei. O societate dominată exclusiv de eficiență tehnologică, văduvită de etică, filozofie și reflecție critică, riscă să transforme omul într-o simplă variabilă statistică.

AI-ul fără filozofie poate optimiza procese fără să le înțeleagă sensul. De aceea, răspunsul corect al civilizației occidentale nu trebuie să fie o dictatură a tehnocrației, ci o alianță matură între știință și umanism, un nou umanism științific, o alianță între puterea științei și conștiința umanismului.

Nu trebuie să înlocuim vedeta cu inginerul pe un alt altar al idolatriei populare, ci să reconstruim echilibrul pierdut dintre ceea ce ne recreează și ceea ce ne dezvoltă ca ființe umane.

AI ca infrastructură de putere și suveranitate

Aici intervine rolul crucial al Inteligenței Artificiale. AI multiplică valoarea cunoașterii într-un mod pe care nicio altă revoluție industrială din trecut nu l-a cunoscut. Un cercetător asistat de sisteme AI poate analiza volume masive de date genetice în câteva minute, un inginer poate proiecta arhitecturi complexe într-un timp incomparabil mai scurt, iar o industrie își poate optimiza procesele și anticipa defecțiunile înainte ca ele să se producă.

Din acest moment, cunoașterea nu mai este un simplu capital cultural sau un motiv de mândrie academică. Ea devine infrastructură strategică directă. Țările care vor controla algoritmii, semiconductorii, infrastructura de calcul, centrele de date și, mai ales, capitalul uman capabil să utilizeze aceste sisteme vor deține o parte decisivă din suveranitatea secolului XXI.

Unde este România? Riscul de a rămâne eterni spectatori

În fața acestei reconfigurări de proporții globale, spațiul public din România oferă un spectacol de o dureroasă ironie. Problema noilor noastre generații nu este lipsa de talent sau de inteligență individuală. România continuă să livreze cercetători, medici, ingineri, matematicieni și specialiști IT de nivel internațional.

Avem universități tehnice puternice și insule autentice de excelență. Tragedia noastră este incapacitatea cronică de a transforma aceste insule izolate într-un ecosistem național funcțional al cunoașterii.

Discursul public autohton rămâne blocat în zgomot, scandaluri politice repetitive, mize mărunte și personaje efemere. În timp ce lumea își redefinește suveranitatea prin supercomputere, rețele AI și tranziție tehnologică, noi stăm liniștiți, contemplăm spectacolul și așteptăm pasivi ca un nou guvern, un nou premier sau o figură administrativă providențială să rezolve miraculos problemele structurale.

Această ignorare a marilor transformări globale nu mai este doar o restanță educațională, ci devine o vulnerabilitate directă de securitate națională. Tinerii își aleg drumul nu doar în funcție de salarii, ci și în funcție de prestigiul social oferit de comunitatea lor.

O țară care își marginalizează profesorii, cercetătorii și inovatorii nu ar trebui să fie surprinsă când generațiile viitoare aleg să emigreze sau să își consume energia în forme sterile de divertisment.

O revoluție a prestigiului

România nu are nevoie doar de o nouă reformă administrativă sau de modificări legislative de suprafață. Are nevoie de o adevărată revoluție a prestigiului.

În educație: Alfabetizarea funcțională în AI, gândirea computațională și spiritul critic trebuie să devină piloni fundamentali ai școlii moderne.

În economie: Statul și mediul privat trebuie să stimuleze masiv investițiile în R&D (Cercetare și Dezvoltare) și tehnologii profunde (deep-tech).

În mass-media: Televiziunile și platformele publice au responsabilitatea morală de a redescoperi fascinantul din cunoaștere și de a aduce în prim-plan noii noștri „eroi ai științei”.

Un copil de doisprezece ani trebuie să înțeleagă că succesul suprem poate însemna proiectarea unui satelit, descoperirea unui tratament medical sau dezvoltarea unui algoritm, nu doar numărul de urmăritori pe o rețea de socializare.

Marea confruntare a secolului XXI va fi, în ultimă instanță, o confruntare pentru definirea valorilor: Ce admirăm? Ce recompensăm? Ce modele le oferim copiilor noștri?

Inteligența Artificială accelerează selecția dintre societățile care evoluează și cele care degenerează în consum pasiv. Lumea care vine nu va aparține celor care produc cel mai mult zgomot, ci celor care produc, păstrează și transformă cunoașterea în putere.

Putem rămâne în continuare simpli spectatori ai propriei noastre marginalizări, așteptând revelionul cu Ilie Bolojan premier sau putem începe, în sfârșit, să construim scena pe care se va juca viitorul.