Alina Gorghiu: „Premierul nu a blocat, ci a „zorit” verificările legate de plagiat”. Mai minte politicianul, dar chiar aşa, pe faţă...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Minciunile spuse de oamenii politici au devenit un mod de a face politică, bazându-se pe naivitatea şi credulitatea unor alegători. Este şi cazul Alinei Gorghiu, şefa interimară a Senatului şi membru de frunte al PNL.

FOTO Facebook
FOTO Facebook

Dar politicienii uită că „minciuna are picioare scurte”, până la urmă adevărul tot iese la iveală, mai devreme sau mai târziu. Şi până în 2024, când avem suita de alegeri, este timp suficient să fie demontate minciunile spuse de politicieni. Cu ce consecinţe, se va vedea la vot.

Alina Gorghiu încearcă să-l apere pe şeful său, Nicolae Ciucă, cu minciuni evidente

Iată ce spune dna Alina Gorghiu într-o emisiune tv:

Ar fi fost o piatră de moară dacă premierul se opunea. A fost primul care a spus: Daţi drumul la proceduri! Să ştiţi că soluţia nu şi-o poate scrie singur. Poziţia premierului a fost foarte clară: nu am plagiat. A existat şi o altă opinie că este suspiciune de plagiat. Din acest punct, în care cele două opinii au fost expuse public, procedura este în derulare”. „Eu n-aş vrea să trivializăm acest subiect şi să punem în cârca premierului, doar pentru că ne dorim acest lucru, o acuzaţie nedemonstrată, nepusă într-un deznodământ clar de justiţie, ba dimpotrivă: până în acest moment cel care a zorit procedurile, cel care a spus «Este liber să se facă tot ce se doreşte în materie de analiză a acestei teze”, este premierul.

Doar că succesiunea evenimentelor ne spune că dna Gorghiu minte.

Succesiunea evenimentelor legate de suspiciunea de plagiat a premierului Ciucă

După publicarea suspiciunilor de plagiat, de către ziarista Emilia Şercan s-au întâmplat mai multe evenimente din justiţie, care au blocat analizarea tezei de doctorat a premierului de către CNATDCU, singura instituţie abilitată să facă astfel de analize.

Este adevărat că premierul a spus imediat după apariţia suspiciunii de plagiat:  „am decis să solicit analizarea lucrării de către Comisia de Etică a UNAP – Instituția Organizatoare de Studii de Doctorat în care s-a susținut teza de doctorat care are un pronunțat caracter specific domeniului Științe Militare”.

Trecem peste fapt că premierul nu ştia, sau nu voia să ştie, că instituţia abilitată pentru astfel de analize este CNATDCU, nu Comisia de Etică a UNAP (Universitatea Naţională de Apărare).

Un dosar penal la Parchetul General a fost înregistrat în jurul datei de 28 ianuarie 2022. Nimeni nu ştie temeiul legal al unui astfel de plângeri penale, dar Parchetul General a ridicat toate documentele, începând cu teza de doctorat a premierului Ciucă, de la Comisia de Etică a UNAP şi de la CNATDCU. Din acel moment, toate cercetările şi analizele de la Comisia de Etică a UNAP şi de la CNATDCU au fost blocate prin ridicare tuturor documentelor legate de caz. După 7 luni de la întâmplare,  Parchetul General nu a dat nicio soluţie dosarului, posibil să mai urmeze ani buni fără a avea o soluţie. Faptul  că premierul Ciucă, susţinut de Iohannis, va candida la prezidenţialele din 2024 este un bun motiv ca ancheta „penală” (!) să dureze încă ani buni.

Premierul Ciucă a dat în judecată ministerul Educaţiei, cerând anularea sesizărilor făcute către CNATDCU pentru analizarea tezei sale de doctorat. Cum e doamna Gorghiu, cu premierul care a „zorit” verificările legate de plagiat?  Casa de avocatură angajată de premier, Muşat şi Asociaţii, a înştiinţat CNATDCU despre acest proces, iar instanţa de judecată  de la CAB (Curtea de Apel Bucureşti), a decis suspendarea înregistrării celor trei sesizări de plagiat.

Membrii Consiliului general al CNATDCU au fost anunțați  de Secretariatul tehnic al instituției că „nu poate fi efectuat niciun demers administrativ de analiză a dosarului privind teza de doctorat elaborată de domnul Ciucă Nicolae-Ionel”.

Aşa  a „zorit” premierul analizarea tezei sale de doctorat!

Reclamaţia făcută de premierul Ciucă a ajuns la judecătorul Marius Iosif, apropiat de PNL, nu prin repartizare aleatorie, ci prin manevra ilegală „coperta”, despre care a scris G4Media.

Judecătorul s-a şi pensionat imediat după soluţia în acest dosar, iar motivarea dată la reclamaţia premierului este halucinantă.  Referitor la sesizarea făcută de Emilia Şercan:

„O simplă apreciere generală, în abstract, parţială, ieşită din context, trunchiată, pe baza unor texte alese de jurnalist.” 

În ce calitate se pronunţă un judecător, fără să apeleze la experţi, într-o speţă care ţine de activitatea ştiinţifică a CNATDCU?

„În cauză nu s-a făcut dovada unui minim demers al autorilor sesizărilor, în sensul documentării, consultării unei baze de date, biblioteci etc, aceştia limitându-se la a face trimitere la un proces de documentare al altei persoane”.

Judecătorul confundă o sesizare cu analizarea aprofundată ştiinţific a unei teze de doctorat, care este rolul CNATDCU, nu a celor care au sesizat. Chiar şi numai de aici se vede de la o poştă că judecătorul l-a „protejat” pe premierul Ciucă care, nu-i aşa, a „zorit” analizarea tezei sale de doctorat!

Un alt dosar similar, „rezolvat” de judecătoarea Ionela Tudor

E existat un al doilea dosar la CAB, care solicita suspendarea analizei tezei de doctorat a premierului Ciucă, dosar judecat de Ionela Tudor, judecător la CAB. Motivarea dată de această dnă judecător este şi mai halucinantă:

Totodată, luând în considerare cariera profesională şi, în concret, cea politică a reclamantului, generarea unei astfel de ştiri are un impact major în credibilitatea electoratului şi a partidului, care poate să conducă la retragerea încrederii acordate, mai ales în contextul social şi politic actual, în care este nevoie de o stabilitate în conducerea executivă a statului.

De asemenea, astfel de sesizări neconforme sunt susceptibile şi de a deveni arme ale adversarilor politici, important de menţionat fiind şi faptul că sesizările şi declanşarea verificărilor având loc în scurt timp de la preluarea de către reclamant a funcţiei de prim-ministru al României.

Prin urmare, imaginea publică a reclamantului a fost prejudiciată, având în vedere standardul ridicat de conduită de care trebuie să dea dovadă oricine ocupă o astfel de funcţie în ierarhia statală, dat fiind şi faptul că inclusiv politicienii au dreptul de protecţie a reputaţiei, pentru asigurarea acestei protecţii fiind necesare măsuri care să sancţioneze acuzaţiile defăimătoare şi neîntemeiate sau nefondate”.

Nu mai este nimic de comentat. Extrasul din motivare pare „dictat” de departamentul de comunicare al PNL, unde şef este premierul Ciucă!

Acestea sunt datele şi faptele pe care s-a bazat dna Alina Gorghiu, şefa Senatului şi membru de frunte al PNL, să explice că Premierul nu a blocat, ci a „zorit” verificările legate de plagiat”.

Îi las pe cititori să aprecieze cine minte în toată povestea aceasta.

Opinii

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite