Războiul cu două viteze
0La Kiev, aproape nimeni nu mai e pe funcția pe care se afla în februarie 2022, cei mai mulți nici măcar pe cea din ianuarie 2025, iar câțiva, chiar din pozițiile cele mai importante ale statului, nu mai pot intra în birourile pe care le ocupau la începutul acestui an.
În plină campanie rusă de distrugere a ceea ce a mai rămas din sistemul național energetic ucrainean, din infrastructura industrială și feroviară, și pe fondul unei degradări a situației de pe front, la Kiev, în ”zona verde”, cea mai protejată și mai bine apărată, acolo unde sunt instituțiile centrale și unde se fac vizitele oaspeților din exterior, războiul pare a fi doar un film care rulează noaptea și, uneori, la matineu.
Dacă ai fi doar un cetățean al acestei zone, așa, ca un ostaș elvețian al gărzii papale, și te-ar interesa doar ce se petrece pe o rază de câțiva kilometri, parcă nici nu ar fi război, doar o lume de demnitari și oficiali care rezolvă cum pot treburile țării, mai mult complotează unii împotriva altora și, când se ivește șansa, chiar se demit unii pe alții, atunci când nu se poate aplica ”principiul rotației”.
E, totuși, război, dar conducerea de la Kiev pare a fi, mai curând, un mușuroi de interese, care se ciocnesc unele cu altele, se suprapun și se faultează când au ocazia, majoritatea celor care orbitează în jurul Bankovei, ”strada Bankova numărul 11”, sediul administrației prezidențiale, comportându-se de parcă sintagma ”Putin ante portas” e doar o poveste de adormit cazacii, nu o necesară chemare la luptă.
Sigur, suntem departe, e ușor să-ți dai cu părerea despre lucruri pe care doar le citești sau le vezi, extrem de filtrate și machiate, la televizor.
Dar și așa, de departe, poți realiza că nu e chiar cușer, ca să folosim o expresie ușor înțeleasă pe malul Niprului, să ”schimbi caii când traversezi râul”, după o replică a lui Abraham Lincoln, dar care, în varianta originală avea și un ”NU” în față, înțelesul inițial și corect fiind că nu trebuie să faci schimbări când ești în curs să rezolvi o problemă, una chiar foarte importantă, cum ar fi un război.
În termeni sportivi, războiul e o competiție, un meci în care echipele se bat pe principiul care pe care, fără menajamente, după definiție chiar ”până la moarte”, tacticile și componența acestor echipe s-au stabilit înainte, se mai pot face doar corecturi minore, riscante și acelea, altfel, formula colectivă care intră în joc trebuie să-și ducă mandatul până la capăt, către victorie sau înfrângere.
E o mecanică simplă, de personal, intensitatea deosebită a unui conflict cere rotițe bine angrenate și exersate, experimentele fac rău forței și vitezei necesare în procesul decizional.
La Kiev, aproape nimeni nu mai e pe funcția pe care se afla în februarie 2022, cei mai mulți nici măcar pe cea din ianuarie 2025, iar câțiva, chiar din pozițiile cele mai importante ale statului, nu mai pot intra în birourile pe care le ocupau la începutul acestui an.
Câteva exemple din ultima perioadă, câteva luni, câteva săptămâni, câteva zile.
De câteva luni, în curând un semestru, Ucraina are un prim ministru nou, Iulia Sviridenko.
Fostul premier, Denis Șmihal, a fost ulterior, câteva luni, ministrul apărării, iar de câteva zile e ministrul energiei.
De câteva zile, în schimb, ministru al apărării este Mihailo Fedorov, fost ministru al transformării digitale, tânăr, chiar foarte tânăr, 34 de ani, probabil ascensiunea utilizării dronelor să fi avut un rol în această nominalizare.
E cineva nou și la justiție, a fost un scandal acum câteva luni, cu procurori, dosare...
Cireașa de pe tort este noul ocupant al postului de șef al administrației prezidențiale, în fond numărul doi pe scara puterii actuale ucrainene, generalul Kirilo Budanov, fost șef al serviciului militar de informații.
Se fac câteva săptămâni de la numirea sa.
Anterior, numele său a apărut pe multe liste, a potențialilor candidați prezidențiali, a celor care sunt în relații mai apropiate cu țări și structuri partenere, a celor din tabăra care nu ar fi fost în cele mai bune relații cu fostul șef al administrației prezidențiale, Andrii Iermak, se înțelege că nici cu președintele.
Și, totuși, s-a întâmplat, știți cum se spune: ”ține-ți prietenii aproape, dar dușmanii și mai aproape”.
Iar dacă a trebuit, ”corupția, bat-o vina!”, un nume nou la administrația prezidențială, normal că a apărut un alt nume și la serviciul militar de informații, condus acum de către generalul locotenent Oleh Ivașcenko.
Ghinion, acesta era anterior șeful serviciului de informații externe, deci și aici a trebuit cineva nou, Oleksandr Kononenko, prea nou pentru a avea informații despre el.
Rămăsese un serviciu de informații neatins de schimbări, cel intern, SBU / Serviciul de Securitate al Ucrainei, cu un șef, generalul Vasili Maliuk, remarcat pentru organizarea Operației ”Pânza de păianjen”, cea cu atacarea, anul trecut, a bazelor aeriene ruse.
Succesul spectaculos al operației nu a fost chiar de bun augur, a stârnit unele invidii, a provocat, probabil și unele orgolii și dorințe pe persoană fizică, astfel că a cam dispărut chimia care exista anterior în relațiile cu șeful statului.
Ca să n-o lungim, a fost și el înlocuit, cu generalul Evgheni Hmara, fost șef de structuri antiteroriste.
Dar asta nu e totul, se poate și mai mult.
După un scenariu folosit mai ales în timp de pace, când există probleme și nu există soluții, chemi procurorii.
Sau vin ei, au un simț special al momentului în care trebuie să apară, să organizeze un flagrant, să abată atenția, de pildă, de la criza lipsei de electricitate prin care trece Kievul, de la situația complicată de pe front.
La acest moment, ținta investigațiilor este șefa opoziției ucrainene, Iulia Timoșenko, acuzată că a mituit deputații pentru voturi.
Sunt și acuzații de corupție, sunt și materiale video cu teancuri de dolari pe birou, cine spunea că doar puterea e coruptă, mai sunt și cazuri alternative, mai ales că doamna fost premier are deja o istorie în spate în acest sens.
Faptul că a început să se vehiculeze și numele ei ca potențial înlocuitor al actualului președinte – în fond, prim ministrul Timoșenko s-a înțeles bine și cu gazul de la Răsărit și cu dolarii de la Apus - , e doar un detaliu, nu-l băgați în seamă.
Pentru echilibru, procurorii au făcut ceva zgomot și pe la ușa șefului grupului deputaților pro-prezidențiali, David Arahamia, precum și pe la câțiva deputați din subordine, justiția e legată la ochi.
De obicei, atunci când cineva e nou numit pe o funcție, există o perioadă de tranziție, de predare – primire, pentru ca noul sosit să familiarizeze cu sarcinile și responsabilitățile proaspete.
Din cauza alarmei aeriene, a tăierii curentului electric la Kiev, activitatea se amână pentru o dată ce va fi comunicată ulterior.
Noua echipă trebuie să gestioneze pe pipăite vechiul război.
După patru ani de lupte, ”operația militară specială”, pe vechi, a devenit război în toată regula.
Un război care rămâne extrem de intens pe linia frontului, dar care de-abia acum începe să se aprindă cu adevărat în adâncimea teritoriilor Ucrainei și Rusiei.
Statisticile, care numără și ele doar ce se poate și acolo unde se poate, spun că 2025 a fost anul cel mai mortal pentru populația civilă ucraineană.
Un raport ONU, preluat și analizat de Ukrainska Pravda, detaliază pierderile în rândul civililor ucraineni, cauzate direct de acțiunile militare, inclusiv în teritoriile ocupate.
Principala concluzie este că 2025 este anul cu pierderile civile cele mai numeroase, un total de 2.514 de persoane fiind ucise în Ucraina, alte 12.142 fiind rănite în atacurile rusești.
Numărul morților de anul trecut a fost cu aproape o treime mai mare (31%) decât în 2024 și reprezintă cel mai mare număr de decese civile de la începutul invaziei ruse.
Dacă vă frecați la ochi citind aceste cifre, înseamnă că ceva nu vi se pare în regulă, de exemplul numărul deceselor.
Pentru o comparație, în același an, 2025, numărul morților în accidentele de circulație de pe șoselele României a fost undeva între 1.100 – 1.400 persoane, depinde unde citești, ceea ce reprezintă jumătate din decesele ucrainene provocate de război, dar la o populație la jumătatea celei a Ucrainei.
Ciudat, nu-i așa?, dar există o explicație: Rusia duce un război cu două viteze, viteza războiului de front și viteza războiului din spatele acestuia
În primul caz, pe linia frontului, de fapt în toată această fâșie gri de contact, lată 15 – 20 de kilometri, nu există niciun scrupul, nimic nu scapă ciocanului de foc al artileriei, atacurilor cu rachete, asalturilor cu tancuri și infanterie.
Nici oameni, nici locuințe, nici clădiri publice, nici, mai ales, infrastructura care furnizează energie și căldură.
Dronele vânează orice mișcare, rachetele distrug orice adăpost, fiecare zi adună sute și mii de soldați morți și răniți, de o parte și de alta.
În câteva zile se egalează numărul morților civile dintr-un an.
Este tipul de război crud și nemilos, în care se întâmplă atrocități, în care viața omului are valoarea frunzei care cade.
Este tipul de război – i s-a spus de ”uzură”, de fapt este un fel de război de exterminare a forței vii într-un perimetru determinat - prin care Rusia încearcă eliminarea forței militare a Ucrainei.
Obiectivul este îngenuncherea Ucrainei prin distrugerea brațului său înarmat, armata ucraineană, și doar a acesteia.
Este tipul de război pe care Moscova și l-a asumat începând cu toamna anului 2022, în care și pierderile sale sunt numeroase, dar în care raportul de forțe și resurse umane dintre cele două părți indică și potențialul deznodământ.
Este tipul de război care se aliniază cu abordarea rusă conform căreia Moscova face o distincție între populația ucraineană și regimul aflat la putere în prezent la Kiev, considerat ilegitim, care trebuie, el și armata lui, distrus.
În cel de-al doilea caz, atacurile ruse se doresc punctuale, doar asupra infrastructurii militare și critice din adâncimea frontului.
În care se produc, desigur, victime, dar nu fel de multe ca în cazul unor atacuri directe.
Și, tot desigur, ceea ce afirmă statistica este contrazis de ceea ce prezintă media, războiul de la televizor sau cel online fiind de multe ori mai crâncen și mai sângeros decât cel real.
Rusia nu a dorit antagonizarea populației civile, nu numai din punct de vedere umanitar, calculul fiind că e preferabil ca ostilitatea publică să se îndrepte spre proprii lideri ucraineni care nu au putut evita tragedia războiului, ba chiar o prelungesc.
Anul 2025 s-a menținut pe această linie, până la un punct.
S-a stricat echilibrul dintre cele două viteze către sfârșitul anului, când Kremlinul a calculat , probabil, că e timpul pentru o unificare a acestora.
Vom vedea ce se întâmplă în lunile următoare, dar câteva lucruri sunt certe:
- va fi o iarnă grea, geroasă, poate și sângeroasă;
- la Kiev nopțile vor fi din ce în ce mai lungi și mai întunecate;
- ”operația” a devenit război, iar ”à la guerre comme à la guerre”, nimeni nu are milă de nimeni.
Vremea e aspră și în ”zona verde”, până la prima ploaie de primăvară vor continua să zboare drone pe deasupra, pe cerul înstelat, probabil și după.
Iar la vară va fi cald peste măsură...
Se încarcă comentariile...
