Lebăda albă, lebăda neagră

Foto: Twitter / X

În filme e cu Happy End.

Acțiunea e complexă, violențele și momentele de lirism vizual se urmăresc reciproc și se completează, contează desigur și fundalul, muzica, atmosfera, finalul e unul dramatic, ultimele replici sunt memorabile, după care apare așa, o rezolvare, o replică genială care pune punctul pe sentiment, deși nu spune nimic: "Hasta la vista, baby!" / ”Pe curând, puștoaico!”.

Adresantul poate fi oricine, e doar, așa, un salut de o profunzime nemuritoare pe care nu trebui, totuși, să o căutăm, important că e că se poate da drumul la genericul de sfârșit, filmul a fost, cum spuneam, cu Happy End.

Pentru că așa trebuie să fie filmele, să ne întristăm cu măsură și să ne bucurăm după ultima replică.

La război, însă, replicile geniale se spun înainte.

La final, în timp ce majoritatea figuranților moare pe unde apucă, sau pe unde îi aruncă imaginația fără egal a scenariștilor, actorul principal rămâne fără spectatori în buncărul luminat de o lampă cu baterie și, sperând că e pe undeva un microfon care amplifică pentru istorie, rostește grav: ”Eu unde semnez?”

E o descriere, așa, la modul general, nu e nicio aluzie privind oameni și fapte concrete, e vorba doar despre realitatea crudă a războiului, departe de metaforele care se editează și se vând în jurul lui.

Dar noi nu le avem decât pe ultimele, metaforele media și ale comunicatelor oficiale, de aceea, pentru noi, războiul este un fel de balet în care lebedele albe se pot transforma în orice secundă în lebede negre, prevestitoare de ce e mai rău.

Ne ”bucurăm” de acest spectacol, deși nu prea înțelegem acțiunea, chiar și atunci când suntem aproape de scenă (știu, din lojă se vede mult mai bine, iar din culise se vede chiar totul, de la cabinele de machiaj până dincoace de cortină, pentru că și ceea ce se petrece în sală e important).

 Foto: Twitter / X

Actul 1: În care acțiunea se petrece pe front.

De foarte de sus, pare că nu se întâmplă mai nimic.

La firul ierbii, se întâmplă atâtea.

La granița dintre Lugansk și Donețk există o pădure, Serebrianka / Pădurea Argintie, aflată încă sub controlul ucrainenilor.

În fotografii recente, pădurea chiar e argintie, dar nu de la culoarea frunzelor copacilor ci datorită firelor din fibră optică rămase de la dronele folosite în această zonă, o țesătură stranie care acoperă totul ca o imensă pânză de păianjen.

În pădure, dronele nu au mai avut același succes ca în câmpul liber, de aceea rușii încă nu au ocupat această zonă, dar cu siguranță, sub acoperișul de frunze și fire artificiale s-a murit și se moare în continuare.

Din cauza dronelor care încep să fie, de ambele părți, mai multe decât soldații, linia frontului se mișcă atât de încet, aproape imperceptibil.

De foarte de sus, pare că e foarte puțin.

De la firul ierbii, e vorba de zeci de kilometri pătrați care se schimbă dintr-o mână în alta, în general în aceeași direcție, la sfârșitul unei luni sunt chiar sute de kilometri pătrați.

Anul trecut au fost 3.500 de kilometri pătrați, anul acesta, probabil, tot cam atâția.

Și nu teritoriul, ocuparea lui, este acum principalul obiectiv, va fi și acesta mai târziu.

Acum contează cine distruge mai mult din forța vie a inamicului, din industria lui, din infrastructura lui.

Când tranșeele vor fi golite de soldați, se va pleca și la atac.

 Foto: Twitter / X

Actul 2: În care NATO îl acceptă pe președintele Zelenski doar în poza grup.

Summit-ul NATO de la Haga, Olanda, 24 – 25 iunie 2025, va fi, probabil, apreciat atât ca unul din cele care vor marca evoluția Alianței, cât și pentru controversele din jurul lui.

Printre deciziile importante se numără cea privind procentul din PIB-ul național pentru apărare: 5% (mai puțin Spania, de la Atlantic nu se vede amenințarea din Est, e sub linia orizontului).

Sigur, nu începând de mâine, va fi nevoie de un deceniu de creștere constantă, nu e vorba nici de un 5% pur, ci de 3,5% pentru apărare și 1,5% pentru infrastructură de apărare.

Un suporter al acestui procent a fost, desigur, președintele Zelenski, care s-a comportat ca un adevărat membru al clubului, a venit chiar și la costum negru pentru poza grup și pentru celelalte activități din program (audiență la regele olandez, expunere la Chatham House, cuvântare în fața parlamentului..., la NATO nu atât de multe ca odinioară, reuniunile de lucru, ce, nu știați?, sunt doar pentru membri, dar, vorba secretarului general al Alianței, Mark Rutte, ”va fi și o cină, mai pe seară”).

Solicitarea președintelui Zelenski a fost ca statele membre NATO să cedeze 0,25% din PIB-urile naționale pentru dezvoltarea  industriei de apărare a Ucrainei, plus 150 miliarde de euro pentru susținerea efortului de război.

Nu e o cerere venită din neant, ea se bazează pe oferta președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ca UE să pună la bătaie 150 de miliarde de euro pentru ”sprijinirea industriei inovatoare de apărare din Ucraina”.

Semne că acest lucru chiar se întâmplă există deja, s-au semnat chiar și niște acorduri bilaterale Ucraina – Danemarca, Ucraina – Germania,  numai că nu se va produce nimic pe teritoriul ucrainean și nu va fi vorba doar despre industria de apărare ucraineană, poate dimpotrivă.

Până la urmă, la Haga nu a fost chiar atât de rău, s-au făcut promisiuni că sprijinul din partea statelor NATO va fi de 35 de miliarde de euro, poate chiar de 50 de miliarde de euro până la sfârșitul anului, dar în Declarația Finală e scor egal, Rusia e amintită o dată, la amenințări, iar Ucraina, tot o dată, la promisiuni.

Pentru fotografia de grup, președintele ucrainean a fost plasat la distanța regulamentară față de președintele SUA, undeva pe rândul doi, dar vecin cu președinta Comisiei Europene.

Ceea ce, se poate spune, a făcut toți banii cheltuiți pe costum.

 Foto: Twitter / X

Actul 3: În care se analizează lecțiile din celălalt război.

Deși la distanță unul de altul, cele două războaie, cel lung, din Ucraina, cel scurt, dintre Israel și Iran, sunt rude apropiate:

-      ambele au izbucnit din motive de securitate clamată;

-      în fiecare din cele două conflicte o parte e dintr-o tabără, cealaltă e de la ”adversari”;

-      în fiecare, SUA este și participant (în Ucraina, indirect, mai mult ca antrenor) și mediator;

-      în ambele s-a jucat / se joacă și un pic de teatru, în Ucraina mai puțin, în Orientul Mijlociu, mai mult. Deși actori talentați sunt și colo și colo. Sigur, se și moare în cele două spectacole, în Ucraina mai mult, în Iran și Israel mai puțin;

-      în ambele, ”armistițiul” e văzut, la un moment dat, ca o soluție provizorie, în Ucraina încă se lucrează la el, între Iran și Israel s-au oprit atacurile pentru pansarea rănilor și declararea victoriei;

-      niciunul din cele două războaie nu are un final previzibil și pe viitor apropiat. Armistițiile - dacă se va întâmpla și cel din Ucraina -, nu vor aduce soluția finală, ambele conflicte fiind prea complexe, părțile prea distanțate în obiectivele lor, pentru a accepta soluții parțiale;

-      vechiul cavalerism militar a decedat glorios în ambele războaie, fiecare devenind mai murdar decât ce se obișnuia odată, civilii fiind cei care achită nota de plată a modernității conflictului contemporan;

-      rachetele și dronele sunt ”vedetele” în ambele. Aviația, atât cea rusă, cât și cea israeliană, deși au dominat spațiul aerian inamic, nu au mai cântărit în balanța războiului așa cum era cazul până acum;

-      anecdotic, în fiecare dintre cele două războaie s-a utilizat aceeași metodă a lansării dronelor containerizate, direct de pe teritoriul inamicului, pare a fi un model comun și un centru de gândire, deși poate fi o ipoteză cam îndrăzneață;

-      ah, să nu uit: în ambele conflicte se profilează în spatele părții ”adverse” o umbră uriașă protectoare, care asigură fie continuitatea și reziliența economiei (ruse), fie stabilitatea spațiului digital (prin transferul sistemului BeiDou, GPS-ul chinezesc) și eficiența  ripostei militare iraniene. Cin' să fie? Cin' să fie?

 Foto: Twitter / X

Actul 4: În care se fac propuneri pentru pace.

Aceasta e o activitate începută nu de ieri, alaltăieri, se practică de când a început războiul, uneori tocmai pentru ca acesta să continue mai cu sârg.

În prezent, însă, se înregistrează o anumită fervoare în elaborarea de planuri de pace, tocmai pentru că  există acum pericolul ca Ucraina să-și piardă principalul sponsor, SUA, iar Europa nu este pregătită să îmbrace din nou uniforma militară, decolorată deja și cam mâncată de molii, după atâtea decenii de păstrare în șifonierul din mansardă.

Într-o analiză realizată de Anatol Lieven, un ziarist și analist britanic, profesor la King's College și director la ”Quincy Institute for Responsible Statecraft”, acesta enumeră 17 (șaptesprezece) condiții care ar trebui transmise / impuse Kievului și Moscovei pentru a înceta ostilitățile.

Autorul nu se sfiește, spune că va trebui să se ajungă și la măsuri mai aspre pentru a se opri războiul, altfel măcelul va continua pe termen indefinit.

Cele 17 propuneri ar fi trebuit să fie prezentate, eventual pe timpul Summit-ului NATO de la Haga, de către SUA, cine altcineva?, mai întâi Ucrainei și Bruxelles-ului, după care, în caz de răspuns favorabil, Moscovei.

Alternativele posibile:

-        Bruxelles și Kiev acceptă, Moscova nu, SUA rămâne angajată în conflict;

-        Bruxelles și Kiev nu acceptă, SUA se retrage, Europa trebuie să preia povara războiului.

Anatol Lieven afirmă că analiza sa e pentru a oferi o soluție de tăiere a nodului gordian, a cozii câinelui, cum vreți să o luați, de curmare a durerii unei boli care durează de prea mult timp și pentru care nicio parte nu vrea să intre în sala de operații.

Nu reiau toate cele 17 propuneri, unele sunt deja cunoscute (înghețarea conflictului pe actualele linii de front, statutul teritoriilor ucrainene ocupate urmează să fie decis ulterior, suspendarea sancțiunilor la adresa Rusiei etc.), doar pe cele conțin anumite elemente de noutate:

-   ambele părți se angajează să nu comită atacuri teroriste, subversiune și încercări de a submina suveranitatea pe teritoriul celeilalte părți (inclusiv zonele Ucrainei ocupate de Rusia);

-   activele rusești deținute în Europa sunt plătite într-un fond ONU pentru reconstrucția Ucrainei, care va fi împărțit 50:50 între zonele controlate de guvernul ucrainean și Rusia;

-   Ucraina readuce principiul neutralității în constituția ucraineană și abandonează intenția sa de a adera la NATO;

-   Rusia recunoaște dreptul Ucrainei la autoapărare și abandonează cererea sa de limitare a dimensiunii armatei ucrainene;

-   SUA se angajează să nu staționeze trupe americane în țările de la granițele Rusiei (inclusiv România), cu o clauză de respingere, conform căreia angajamentul va fi anulat dacă Rusia atacă din nou Ucraina;

-   SUA e de acord să nu staționeze rachete americane cu rază medie de acțiune în Germania, în schimbul retragerii de către Rusia a rachetelor sale din Kaliningrad și Belarus;

-   SUA și Rusia sunt de acord să intre în negocieri pentru un nou tratat START...

Nu știu cum vi se par dumneavoastră, eu nu aș paria pe așa ceva, poate cu excepția ultimului punct.

 Foto: Twitter / X

Actul 5: În care se salută publicul

La Haga, președinții Trump și Zelenski au stat de vorbă vreo 50 de minute (pare a fi durata standard a întâlnirilor bilaterale) și și-au spus multe lucruri, s-a discutat despre ”un armistițiu, o pace adevărată” (postare președintele Zelenski), au aflat cum o mai duce fiecare, (Zelenski, n.n.) ”a fost foarte drăguț, de fapt, cred că vrea ca totul să se termine, chiar cred asta” (răspuns al președintelui Trump la conferința de presă).

Când există bunăvoință, nici lebedele (albe, negre, nu contează) nu zboară

A mai rămas de dat un telefon către un prieten.