Despre pace vom vorbi mâine. Anul 2025 s-a închis
0Cartea Revelației 21.4
Anul 2025 a venit cu multă speranță că războiul din Ucraina se va sfârși.
Anul 2025 se încheie cu multă speranță că acest lucru se va întâmpla în anul 2026.
Anul 2026 va veni ca să ne reamintească faptul că nimic nu se termină brusc, deci nici războiul, și nimic nu se naște fără dureri, deci nici pacea.
Vicepreședintele american JD Vance declară, ca să înțeleagă toată lumea cum stăm cu negocierile de pace: „Vom încerca să rezolvăm această problemă. Vom continua să încercăm să negociem. ... Există o probabilitate mare să reușim acest lucru, dar există o probabilitate la fel de mare ca acest lucru să nu se întâmple.”
Din două, una.
De fapt, din mai multe, să le luăm pe rând.
În anul 2025, războiul de uzură din Ucraina a redevenit război de manevră.
De fapt e ceva mai complicat, pentru că nu e vorba doar de oameni și grupări de forțe, dar și de noi categorii de arme, de noi tactici, de noi tipuri de specialități militare.
O lume întreagă se uită cu luare aminte la ceea ce se întâmplă în Estul Europei și în cele două mări de la extremele acestui spațiu, Marea Neagră și Marea Baltică.
Războiul terestru și cel naval își țin lecțiile sub cer deschis, cel aerian se poartă pe vreo șapte fuse orare și se urmărește în direct pe ecranele calculatoarelor de acasă, unde se pot identifica decolările, traseele de zbor, lansările de rachete, traiectoria acestora către ținte.
O bună perioadă, vreo doi ani și mai mult, frontul a rămas încremenit în desenul din anul 2022, iar schimbările de aliniamente au fost ca aritmetica după virgulă.
S-a murit, totuși, în același ritm, au fost la fel de multe tragedii individuale, dar a fost doar un rezultat al mecanicii gloanțelor, proiectilelor și dronelor, al rachetelor și bombelor.
Oamenii, câteva sute de mii de militari împrăștiați de o parte și de alta a liniei de front, au îndrăznit doar să respire și să spere că rămân invizibili pe ecranul iscoditor al radarelor inamice.
O lume întreagă a învățat că războiul nu e despre curaj și temeritate, cât despre suferință și șansă, că războiul e interesant și patetic doar de departe, de aproape e crud și sângeros, indiferent în câte culori pline de moralitate și justețe e colorat.
Și, da, a redevenit un război de manevră, înainte un sat se ocupa după un an de lupte, acum un oraș de 100.000 de locuitori nu rezistă decât câteva luni.
În anul 2025 războiul informațional a redevenit în Ucraina un conflict de uzură, cam tot ce a fost bombă media în cei patru ani de dinainte a fost deja utilizată, acum se luptă piept la piept și pe frontul de recucerire a opiniei publice.
Care și ea a obosit să mai asculte, să mai citească și să mai vadă aceleași mesaje de la începutul războiului cel adevărat, a devenit mai cinică, mai selectivă, mai puțin receptivă la anunțurile privind iminența unei victorii a binelui când nu mai e clară definiția acestuia.
În anul 2025 dronele de luptă au dat ora exactă, probabil în jur de două treimi dintre victime, militare sau civile, sunt din cauza lor, ele au făcut legea la linia de contact, ele au atacat obiective din adâncimea teritoriilor rus și ucrainean, ele au inundat ecranele radarelor cu zboruri înșelătoare, au provocat panică, alarme false, au ținut populația orașelor în tensiune, noapte după noapte.
Utilizarea dronelor a creat iluzia, mai ales pentru partea ucraineană, că războiul poate fi la solduri, cu costuri reduse, că pierderile umane pot fi compensate prin saturarea liniei de front cu produsele chinezești ale liniilor tehnologice și de asamblare.
Ambele părți poartă un război cu arme și muniție de împrumut, Ucraina, desigur, într-un procent mai mare, dar e o dramatică ironie în evoluția acestui război, în care dronele chinezești au devenit un fel de Kalașnicoave pe stil nou, fiabile, ieftine, ușor de utilizat și de accesat de orice tabără combatantă.
Niciuna din ”armele minune” ale acestui război nu a avut eficiența dronelor, niciuna nu a provocat atât de multe transformări în modul de purtare a războiului, în general, în ”tacticile, tehnicile și procedurile” de ducere a luptelor până la cel scăzut nivel, cel al soldatului.
În anul 2025, marile aglomerări urbane au început să-și piardă statutul de fortărețe inexpugnabile, liniile de front trecând pe lângă ele într-o viteză neînregistrată înainte, anvelopându-le, sufocându-le, făcând inutilă împotrivirea grupurilor de rezistență rămase în interiorul construcțiilor urbane.
Într-un fel de repetiție pentru ceea ce ar putea să se întâmple în prima jumătate a anului 2026, în luna decembrie forțele ruse au reușit capturarea unei salbe de localități importante de-a lungul liniei de front, într-un timp relativ scurt, la scara întregului război.
Astfel, în lunile noiembrie - decembrie au fost ocupate de către ruși Volciansk, Seversk, Pokrovsk, Mirnograd, Guleaipole.
Rețeta e aproape identică: populația civilă este evacuată, liniile de aprovizionare terestră sunt blocate, logistica pe cale aeriană e supusă unui puternic bruiaj, dronele desfășoară operațiunile de curățire a clădirilor, loviturile de artilerie și bombele dirijate distrug punctele întărite, atacatorii intră în localități doar atunci când capacitatea de ripostă este adusă la minimum.
Singura direcție pe care forțele ucrainene înregistrează acțiuni ofensive este Kupiansk, anunțat prematur de către ruși ca fiind ocupat, dar aflat acum sub o puternică presiune a Kievului.
Miza este deschiderea drumului către Harkov, perla coroanei din estul Ucrainei, situat tentant de aproape de graniță și, în condițiile unei ofensive ruse de succes, o țintă sigură pentru aceștia.
Situația este asemănătoare cu cea de pe direcția capitalei regionale Zaporojie, oraș de aproape un milion de locuitori, aflat acum doar la câteva zeci de kilometri de linia frontului.
În anul 2025 s-a continuat distrugerea infrastructurii energetice și de transport ucrainene, aproape de punctul de blocare totală a activității economice și sociale.
Rachetele și dronele ruse au făcut prăpăd nu numai în localitățile din apropierea frontului, dar și în regiunile depărtate, de la granița cu Polonia sau Ungaria.
Datorită bruiajului electronic, dar și a funcționării a ceea ce a mai rămas din apărarea antiaeriană ucraineană, multe rachete și drone ruse au fost deviate de la țintă și au căzut pe obiective civile, lovind în plin blocuri și piețe publice.
Intensitatea acestui război din adâncimea teritoriului ucrainean este și o reacție la campania Kievului de atacuri împotriva unor obiective militare și industriale din adâncimea teritoriului rus, dar și un posibil indiciu că partea rusă dorește ca în această iarnă să se întâmple frângerea voinței de a lupta a Ucrainei.
Contrar declarațiilor oficiale, conform cărora Rusia ”nu se grăbește”, evoluțiile din teren indică o precipitare atât la linia de contact cât și în această campanie tip ”care pe care” de distrugere reciprocă.
De ceva vreme se vorbește de apropierea de un ”punct de rupere” în evoluția războiului, un moment în care una din părți nu va mai putea continua lupta din lipsă de resurse umane, muniție, arme, poate și dintr-o cădere morală, de încredere în finalitatea acestui efort colectiv.
În conflictul din Ucraina niciuna din părți, în definitiv ambele sunt crescute și educate la aceeași școală a războiului, nu pare a da semne de îngrijorare că s-ar afla în apropierea unui astfel de moment, cele două tabere fiind pregătite să accepte pierderi și sacrificii de neimaginat în jumătatea vestică a Europei sau dincolo de Atlantic.
Anul 2025 se încheie cu multe discuții și planuri despre pace, care vor fi analizate și repetate în anul 2026.
După recenta întâlnire din Florida, dintre președinții Donald Trump și Volodimir Zelenski, proiectul de plan de pace în Ucraina se apropie de consens în proporție de 95% - declarație Trump, sau 90% - declarație Zelenski.
Ca să repetăm un text din publicația Axios, cea care a anunțat prima noua formulă de negociere ruso – americană căzută de acord după întâlnirea de la Anchorage, ”planul este finalizat 90%, dar 100% din probleme rămân”.
Diplomația iubește numerele întregi, dau senzația progresului, în timp ce realitatea din jur rămâne în același impas.
Un număr rotund sunt și cele 20 de puncte ale noului plan de pace, impresionante pentru media, irelevante pentru a sfârși un conflict sângeros.
Noile tratative sunt mai ales un spectacol într-un decor cu palmieri, departe de atmosfera închisă a sălilor de negociere de prin hotelurile europene.
Se poate promite orice, se poate spera orice.
Președintele Trump a fost mulțumit de costumul negru, încheiat la gât, al președintelui ucrainean, a repetat presei ceva altfel greu de prognozat ”dacă planul eșuează, războiul va continua”, tonul a fost precaut optimist, anul acesta oricum nu se mai poate face nimic, rămâne în sarcina lui 2026 să rezolve aspectele în litigiu.
Iar acestea nu sunt multe: pacea, în primul rând, dar nu orice pace, câteva probleme teritoriale, o ne-apartenență la NATO, o apartenență rapidă la UE, garanțiile de securitate, o centrală nucleară în căutare de proprietar, niște alegeri, eventual, un referendum.
Înainte de negocieri, președintele Trump a avut o discuție telefonică fructuoasă cu președintele Putin.
După negocieri, președintele Trump are programate alte convorbiri telefonice cu lideri europeni și, din nou, cu președintele Putin.
Cercul se închide în același punct.
La sfârșit de an se încing cablurile de comunicații pe liniile roșii, lumea e pătrunsă de spiritul Crăciunului și al Anului Nou, nu e decât speranță în fața noastră.
Un război început iarna ar putea să aibă sfârșitul tot în acest anotimp.
Istoria se scrie sub ochii noștri, rămâne să mai așteptăm doar nota de subsol.
Se încarcă comentariile...
