Războiul ca un banchet costisitor

Foto: Twitter / X

Intermezzo la ospățul Apocalipsei

Când atmosfera este pregătită, când plăcinta războiului este gata, când toți cei din preajmă sunt înfometați de-a binelea sau sunt convinși cu forța că trebuie să încerce o bucățică, toată lumea este servită.

Bucățile dintâi ajung la cine nu te gândești, după aceea sunt serviți cei care vor rămâne clienți pe durată nedeterminată, doar sponsorii stau încă în umbră, știu și ei că nu e bine să se afle cine a plătit masa.

Iar la început toate bunătățile sunt dulci, par a aduce după ele alte surprize gustoase, alte plăcute încercări ale simțurilor.

Războiul e ca un banchet, se pregătește din timp, toată lumea e invitată și trebuie să intre în sala de bal, dimineața cei care mai sunt treji îi vor aduna pe cei care nu au rezistat la băutură și vor curăța paharele sparte și mobilele distruse.

Sau ce a mai rămas din clădirea cazinoului.

Sau ce se mai poate recupera din oraș.

Poate și din țara unde a avut loc fastuosul eveniment.

Războaiele încep prin a fi invocate ca soluții, ca perspective inevitabile, oamenii se obișnuiesc să adoarmă seara ascultând jurnalele de actualități, chiar și visele sunt infiltrate cu holograme luptătoare, a doua zi aduce alte chemări ale ispitei zeiței Minerva, cea care era și înțeleaptă și războinică.

Noi am spune astăzi că aceasta e combinație contra naturii, dar, poate, în acele vremuri din antichitate, reținerea și diplomația nu erau considerate a avea un statut prea ridicat, războaiele rezolvau disputele și erau considerate o dovadă de înțelepciune.

Este în aceste zile un zgomot de fond care pare a pregăti, ca și altădată, societățile pentru confruntare. Spectrul de poziționări se îngustează din ce în ce mai mult, tinzând către doar două culori, alb și negru, albastru și roșu, albastru și galben, după preferințe, cine nu e într-o parte a spectrului este, desigur, în cealaltă, nehotărâții sau indecișii sunt suspecții fiecărei tabere.

Foto: Twitter / X

La sfârșit de septembrie 2025, războiul din Ucraina pare a fi ajuns într-o etapă a echilibrului, atât pe front, în spatele lui, cât și pe plan internațional, dacă urmărești ceea ce ți se livrează de către media, dacă asculți declarațiile oficiale, dacă citești analizele conflictului.

Rusia atacă terestru, pe mai multe direcții, dar succesele sunt locale, nimic nu seamănă cu o ofensivă de proporții, pentru că nici frontul nu mai e cel despre care s-a învățat în academiile militare.

Sunt doar puncte fortificate de rezistență, cu spații largi între ele.

Acolo, la linia de contact, care și aceasta e o zonă gri lată de câțiva kilometri, se înfruntă, de fapt, cele două armate de drone, sprijinite de două armate de tunuri și sisteme de rachete.

Când spațiul a fost curățat de forța umană aflată la sol, grupurile de asalt, ruse sau ucrainene, pot înainta prin teritoriul deja pustiit și pot ocupa încă un număr de kilometri pătrați, plantând steagurile pe ceea ce a mai rămas mai vizibil în zonă, un schelet de bloc, o casă cu acoperișul zdrențuit.

Ucraina are și ea replică, trimițând în ultimele zile stoluri de drone către ținte din infrastructura energetică, aflate uneori la peste o mie de kilometri în adâncimea teritoriului rus.

Rusia răspunde cu atacuri de noapte, sute de drone şi rachete (în curând se va depăși pragul de 1000, în fiecare noapte!) răscolind teritoriul ucrainean și chiar mai departe, amușinând și pe la vecini, să vadă dacă sunt treji și vigilenți.

Și toată lumea face calcule cum să păstreze sau cum să pună capăt acestui echilibru.

Nimănui nu-i place un război căruia nu i se arată victoria.

Investiția în război poate aduce victoria. Și nu, nu e în buzunarul Europei portofelul mai gros.

Și nici nu mai contează cât de gros e portofelul militar dacă nu poți cumpăra cu el ceea ce ți-ai propus.

Foto: Twitter / X

”The Atlantic”, una din publicațiile bine informate de la Washington, orientată, e adevărat, mai mult către jumătatea democrată a spectrului politic american, analizează foarte recent, schimbarea de optică a Administrației Trump privind vânzările de armament.

Într-un articol semnat de Vivian Salama se face o radiografie a modificării poziției Pentagonului privind un potențial contract cu Danemarca, mai mare chiar decât bugetul anual danez pentru apărare - 9,1 miliarde de dolari, mai exact – pentru achiziția de sisteme performante de apărare antiaeriană, este vorba desigur de sistemul Patriot.

Opțiunea daneză de achiziții venea în contextul în care multe state din Europa au simțit nevoia ca, în fața amenințării ruse, să își doteze propriile armate cu echipamente moderne, pentru  acoperi nevoile de înzestrare naționale, după ce o parte din echipamentele din dotare au fost deja donate Kievului.

Iar achiziția din SUA era în logica poziției anterioare a Casei Albe ca Europa să procure cât mai multe arme americane pentru a le putea transfera, eventual, Ucrainei, sau pentru a întări componenta europeană a NATO.

Numai că nu a fost să fie.

Pentagonul a făcut din nou calculul propriilor resurse și a aflat că mai deține doar 25 de procente din necesarul propriu de rachete interceptoare pentru sistemele Patriot, în consecință nemaifiind cazul să vândă în exterior ceea ce ar sta bine pe rafturile din depozitele americane de muniție.

Este posibil ca decizia Pentagonului să se refere doar la anumite echipamente critice, dar, așa cum se întâmplă de obicei, tocmai de acelea au nevoie și partenerii, din NATO sau din stepă.

Ghinion.

Ziarista de la ”The Atlantic” pune și câteva întrebări despre direcția din care vede  Administrația Trump că vine amenințarea majoră pentru SUA dacă cea de pe teatrul de operații Europa a trecut în plan secund, sau ce se întâmplă cu sectorul cercetare – dezvoltare dacă banii din marile contracte nu mai apar.

Nu a aflat răspunsuri la ele, Danemarca a găsit, însă, unul în Europa, orientându-se către sistemul SAMP/T, produs de concernul franco - italian Eurosam (Thales / MBDA).

 Foto: Twitter / X

Revenind la portofel, se poate observa cu ochiul liber, cercetând bugetele militare, că nici prin Europa situația nu e chiar roz, atunci când e pusă pe o coloană paralelă cu investițiile militare ale Rusiei.

Conform unei analize realizate de Patricia Marins, expert în probleme de bugete pentru apărare, echipamente și tehnică militară, în perioada 2022 – 2025, Rusia a investit 1 trilion de dolari în războiul din Ucraina, jumătate din sumă provenind din bugetele oficiale ale apărării, cealaltă parte din alte surse.

Aceste ”celelalte” surse sunt fonduri furnizate de marile companii Gazprom, Rosatom, Rosneft, Rushidro, firme care au sponsorizat proiecte și numeroase investiții cu dublă utilizare dar și direct legate de efortul de război: explozibili, muniții, cercetare și chiar armament.

Fondurile suverane rusești, reduse la jumătate în aceeași perioadă, încep să se redreseze și au ajuns la 200 de miliarde de dolari.

Rezervele de aur, 2.300 de tone înainte de război, sunt acum de 2.800 de tone.

Pentru perioada 2026 – 2028 se estimează cheltuieli pentru apărare totalizând aproximativ 500 de miliarde de dolari.

Pentru aceeași perioadă, marile firme rusești intenționează să contribuie cu aproximativ 180 de miliarde de dolari pentru proiecte diverse.

Concluzia este că Rusia poate duce acest ritm al investițiilor în război cel puțin încă trei ani.

Sunt cifrele europene undeva prin preajma acestor sume?

Efortul rus de război se vede nu numai pe linia frontului dar și în infrastructura din spatele lui, în proiectele și programele militare care au schimbat fața armatei ruse, a industriei de apărare.

Pe de altă parte, conform datelor publice / Institutul Kiel , în trei ani de război Occidentul (SUA, Europa de Vest, Japonia, Canada etc.) a sprijinit Ucraina cu aproximativ 309 miliarde de euro (360 miliarde de dolari) în ajutor militar, financiar și umanitar:

-        sprijin militar – 149,26 miliarde de euro (174 miliarde de dolari);

-        sprijin financiar – 139,34 miliarde de euro (163 miliarde de dolari);

-        ajutor umanitar – 21,04 miliarde de euro (24 miliarde de dolari)

Aproape jumătate din sumă a fost utilizată pentru a asigura funcționarea statului ucrainean pe linia de plutire și pentru a-i plăti facturile.

Rotunjind cheltuielile directe pentru efortul de război, rezultă 200 de miliarde de dolari, o cincime din investițiile ruse.

Așa, ca un detaliu, se poate adăuga și faptul că armele occidentale sunt de trei – patru ori mai scumpe decât cele rusești, industria europeană de apărare de abia a început să se reoxigeneze, nu prea se mai face oțel prin Europa, o serie de materii prime sunt sub lacăt pe undeva prin Extremul Orient, iar forțele ucrainene au din ce în ce mai evident o problemă cu forța luptătoare.

E adevărat că, pe hârtie, portofelul Rusiei nu este atât de gros pe cât este cel al Occidentului,  dar socoteala din târg nu ia în calcul ce se află în cămara de acasă.

La fel de adevărat este faptul că nici pentru Rusia efortul de război nu poate fi pe termen nelimitat, cu cât trece timpul cu atât Vestul poate găsi antidotul la investițiile militare ruse.  

Dacă îl caută cu adevărat.