Povestea unui armistițiu. Și un epilog la Gurile Dunării
0Nu toate războaiele, nu toate bătăliile trebuie duse până la capăt. Unele sunt, însă, sortite pentru aceasta. Nu știm încă din ce categorie face parte războiul din Ucraina, deocamdată e bine că putem discuta despre armistiții și acorduri de pace. Și că putem spera.
Dacă războiul ar fi o înșiruire de povești, astăzi ar urma, probabil, la rând ”povestea armistițiului care nu a fost să fie și a păcii care nu va veni nici când va fi chemată pe nume”.
Adică nu prea curând, aș putea adăuga pentru a doua variantă, cu mari șanse de a spune chiar adevărul.
Pentru o privire așa, mai de departe, nu există decât aceste două variante:
- un armistițiu, dorit în special de Ucraina și partenerii ei europeni, care să înghețe conflictul, ca principiu, pe actuala linie de contact;
- un acord de pace, obiectiv al Rusiei, dar și al SUA după întâlnirea din Alaska, care să se adreseze unui evantai mai larg de probleme de securitate și care, tot ca principiu, să rezolve o parte din aceste probleme pentru o durată mai lungă de timp.
În ambele cazuri, însă, există un impediment major: nu sunt coapte condițiile.
Deși e evident că războiul trebuie să se încheie la un moment dat, există o listă lungă de piedici majore care fac improbabil acest lucru în viitorul imediat:
- nu există un câștigător clar și un învins la fel de clar al acestui conflict, oricât ne-ar spune contrariul suporterii celor două părți;
- procesul de negociere este de-abia în fazele inițiale, chiar dacă discuții directe au loc sau se discuta a avea loc în perioada următoare, pozițiile părților sunt încă fundamental diferite și orice tratative se desfășoară cu ochii pe harta frontului. Cât timp nu se mișcă semnificativ într-o direcție, nimic serios nu se va întâmpla;
- războiul de uzură practicat de ruși este contracarat de mobilizarea din ce în ce mai extinsă a părții ucrainene și de sprijinul intensificat primit de Kiev din partea partenerilor din Europa sau mai de departe;
- niciunul din cei doi lideri, președinții Putin și Zelenski, nu se poate prezenta în fața țării de destinele căreia răspunde cu un armistițiu sau o pace incomplete, s-a murit și s-a suferit prea mult pentru ca societatea ucraineană, mai ales partea ei naționalistă, să accepte chiar și un armistițiu care să consemneze pierderea provizorie de teritorii, sau ca societatea rusă, probabil într-un procent covârșitor, să fie de acord cu mai puțin decât cu o victorie deplină, adică cel puțin reîntregirea tuturor regiunilor deja nominalizate în Constituție ca fiind subiecți ai Federației Ruse. Nici dictatorii nu pot vinde chiar orice supușilor lor.
Președintele Trump vrea dezangajarea SUA din acest conflict, din motive de ”China, China, China”, mai nou chiar de ”BRICS, BRICS, BRICS”, dar nu o poate face oricum.
După întâlnirea de la Anchorage, Alaska, președintele SUA a realizat probabil, că războiul din Ucraina nu se va adăuga prea curând listei celor șase conflicte ”rezolvate” de la începutul anului, Comitetul Nobel trebuind să se mulțumească doar cu ”succesele” de prin alte părți, mai mult decât suficiente în opinia multora dintre admiratorii liderului american.
În ceea ce privește Europa, aceasta are încă o voce, uneori stridentă și dând mai mult impresia unui cor cu mulți soliști ambițioși, iar Bruxelles-ul nu dă înapoi chiar dacă e pus la plată pentru factura războiului, e în joc orgoliul lui și al liderilor care, mulți, au ajuns la putere fluturând amenințarea rusă.
Față de un acord de pace, armistițiul are câteva avantaje în ceea ce privește procesul de negociere:
- o latură umanitară evidentă, toată lumea vrea încetarea creșterii numărului de morți și de răniți, a distrugerilor, nu-i așa?
- nu e o victorie, dar nu e nicio înfrângere, ”ajustările” teritoriale sunt privite ca provizorii, cândva în viitor, teritoriile pierdute ar putea fi recuperate;
- poate fi asumat la un nivel inferior liderilor, de exemplu de către comandanții militari, prestigiul național rămâne acolo, sus, problema legitimității președintelui Zelenski, vehiculată de Kremlin, ar putea fi astfel, rezolvată.
”La început a fost armistițiul”, s-ar putea spune, dacă invocăm modul în care s-a încheiat primul război mondial.
Există și varianta ”armistițiului care ține locul păcii”, ca în cazul războiului din Coreea, în care ceea ce s-a considerat a fi un aranjament provizoriu a devenit o realitate permanentă.
O înghețare pe termen lung a actualelor linii de front din Ucraina ar putea permanentiza ocupația rusă asupra estului țării, o perspectivă respinsă vehement de către Kiev.
Un acord de pace în actualele enunțuri și condiționări ale părților ar avea aceleași consecințe.
Așa că, deocamdată, nu se întrunesc condițiile pentru un armistițiu de durată sau pentru o pace de resetare geo – politică în Estul Europei.
Recolta păcii încă nu s-a copt, culegem în continuare fructele războiului.
Călătorind către un oraș fantomă, Dobropolie, un redactor al publicației italiene Corriere Della Sera, Lorenzo Cremonesi, are ocazia periculoasă să ia contact cu realitățile frontului.
După o călătorie de o oră și jumătate, care ocolește liniile de confruntare, pe drumuri acoperite cu plase de protecție anti-dronă, ziaristul italian ajunge în final în una din localitățile ucrainene care s-au aflat recent în atenția media, fiind asociată unei ofensive surpriză dezvoltate de forțele ruse în această zonă a frontului.
Realitățile sunt neașteptate, prima declarație a ofițerului însoțitor în buncărele ucrainene este revelatoare: ”Războiul este acum o cursă de perfecționare a dronelor, de a inova utilizarea lor înaintea inamicului. Care, ca și noi, își procură toate componentele din China. Toți cumpărăm de la Beijing”.
”Ghidul” italianului este maiorul Serghei, ofițer al batalionului de forțe speciale ”Taifun”, unitatea de drone din oraș.
Buncărul de comandă se află în subsolul uneia din clădirile construite în perioada sovietică.
La câțiva metri sub orizontul răvășit de bombe, vizitatorul are revelația contactului cu o adevărată oază de cercetare și producție situată pe linia frontului, unde ucrainenii, echipați cu tricouri și pantaloni scurți, ca și cum s-ar afla undeva, într-un centru de cercetări din Kiev, asamblează ceea ce, în alte părți, s-ar numi ”armele viitorului”.
„Avem drone comerciale fabricate din fibră de carbon de către companii ucrainene. Aici le modificăm pentru nevoile de luptă: adăugăm dispozitive de lansare a bombelor și instalăm baterii de litiu îmbunătățite”, explică Serghei.
Redactorul italian întreabă, firesc: ”Primiți drone și de la aliații NATO?”
„Da, dar sunt inutile, învechite. În zilele noastre, noi, ucrainenii, suntem cei care îi învățăm pe aliații noștri din Europa sau din Statele Unite tehnologiile noului război”, vine și răspunsul.
Pe rafturi se observă bateriile super ușoare, componentele chinezești, fibra optică și ghemele de cablu folosite pentru a controla dronele.
”Acestea funcționează pentru a evita interferențele electronice rusești. Dar cablurile noastre au 15 kilometri lungime, cele rusești au peste 25 și sunt foarte bune la construirea mecanismelor care ne paralizează telecomenzile. Provocarea constă în aceasta: să știi cum să fii mereu cu un pas înaintea inamicului. Este un proces foarte rapid. Ceea ce pare decisiv astăzi, s-ar putea dovedi învechit într-o lună. Ne urmărim constant unii pe alții”, continuă maiorul ucrainean.
Orașul fantomă Dobropolie a fost bombardat timp de trei săptămâni de către ruși, 40% din clădiri sunt distruse.
Anterior războiului avea 28.000 de locuitori, majoritatea s-au refugiat, dar alții au rămas și continuă să reziste și să aștepte.
Explicațiile maiorului ucrainean continuă:
”În acest laborator, modificăm, în principal, drone în valoare cuprinsă între 500 și 1.000 de dolari. Sunt arme de unică folosință cu o rază de acțiune de 10 - 15 kilometri. Cele ale rușilor sunt fabricate din aluminiu, mai puțin sofisticate, dar foarte eficiente atunci când sunt lansate în număr mare”.
„Pentru fiecare dintre dronele noastre, rușii lansează zece. Au și mai mulți oameni de trimis în patrulare”.
”De câteva zile, ambele armate folosesc «matka», drone «mamă» care pot zbura până la 50 de kilometri și au doi «copii» kamikaze atașați de aripi. Articole scumpe: peste 200.000 de euro pentru o singură «matka»”.
Drumul către Dobropolie este infernal, deși vehiculul este echipat anti-bruiaj trebuie să circule cu viteză de autostradă pentru a evita dronele rusești.
Orașul e distrus în continuare sistematic, patrulele ruse sunt la patru – cinci kilometri de centru.
Peisajul distrugerilor seamănă cu cel de la Bahmut, Andreevka sau Ciasov Iar.
Soldatul însoțitor gândește cu glas tare: „Te întrebi de unde va găsi Putin banii pentru a reconstrui. Va avea nevoie de miliarde”.
Din când în când, trece câte un civil cărând saci cu mâncare.
Apa și electricitatea sunt întrerupte, magazinele sunt închise, iar oamenii sunt ajutați de soldați.
„Le-am cerut tuturor să se evacueze, dar mulți vârstnici preferă să rămână, trăiesc ca șobolanii ascunși în pivnițe” rezumă situația maiorul Serghei.
Vizita se încheie după o oră, au și ziariștii o limită.
Și, în final, două povești de război cu ieșire la mare.
Prima, despre misterul Nord Stream 2, a fost sau nu a fost sabotaj ucrainean?
Recent a fost arestat în Italia un cetățean ucrainean, Serghei K., fost militar, despre care se afirmă că este ultimul dar principalul suspect și participant în organizarea sabotajului cu explozivi asupra conductei de gaze naturale Nord Stream 2.
Și cu asta, gata, saga distrugerii în adâncuri a pârghiei de presiune ruse asupra Europei Occidentale ar trebui să se încheie.
Subiectul este, însă, pe larg dezbătut public nu neapărat pentru exclamația naiv interogativă: ”A, deci nu erau rușii?”, cât pentru celelalte semne de întrebare:
- este veridic scenariul unui sabotaj izolat, pe persoane fizice, fără posibilități materiale și tehnologice corespunzătoare, asupra unei conducte situate pe fundul mării, greu de localizat și de distrus cu echipamente artizanale?
Doar nu vorbim de o conductă de apă caldă din subsolul unui bloc;
- cât de sus merge lanțul de decizie?
Acum, varianta media este că fostul general Zalujnîi ar fi știut și aprobat, președintele Zelenski ar fi știut dar nu a aprobat;
- cât de realistă e ipoteza că autorități ucrainene, politice și militare, ar fi putut decide că se poate sabota infrastructura energetică a unei țări NATO care, la acel moment, dar și ulterior, era unul din principalii parteneri și sponsori?
Informații noi sugerează că, inițial, a existat și un al doilea grup, condus de un anume Evheni U., care a încercat un sabotaj asemănător asupra Turk Stream, deci tot asupra infrastructurii dintr-un stat NATO, Turcia, deci tot împotriva unui partener care, poate vă mai amintiți, furnizase Ucrainei vestitele drone Bayraktar.
Aspecte anecdotice și întrebări sunt multe, de exemplu se afirmă că unul din sabotori ar fi fost instruit chiar de către forțele armate germane. Chiar așa?!
Cum s-ar spune, ”Die Geschichte geht weiter” / ”povestea continuă”.
A doua, despre un scenariu la Gurile Dunării.
Dronele maritime, sezonul doi, cel negativ. Pentru noi.
În dimineața zilei de joi, 28 august, ministerul apărării de la Kiev a anunțat scufundarea, de către o dronă maritimă rusă, a navei ucrainene de cercetare ”Simferopol”, una din puținele nave militare de tonaj mare rămase în flota Kievului.
Incidentul a avut loc în apropierea localității ucrainene Vâlcov, de pe malul stâng al Brațului Chilia, cum s-ar spune, la două padele de granița României.
Se apreciază că drona rusească nu a intrat în apele teritoriale românești, putând ajunge la nava țintă prin folosirea canalelor ucrainene - printre care Bâstroe e principalul suspect -, care leagă direct Canalul Chilia de Marea Neagră.
Se apreciază, dar cine știe...
Oricum, evenimentul, nu foarte dezbătut la noi, deși ar fi trebuit, reprezintă o premieră, din mai multe considerente:
- arată capabilitățile sporite ale forțelor navale ruse, considerate de mulți analiști deja exilate din bazinul Mării Negre, precum și adaptarea acestora la un tip de război naval rezervat până acum doar ucrainenilor (sau britanicilor, pentru cei care citesc mai mult...);
- Rusia a inaugurat de-abia la începutul acestui an un centru de producție a dronelor maritime, iar în iulie le-a și testat în cadrul unui exercițiu desfășurat în Marea Baltică. Putem spune că a fost o evoluție rapidă;
- dacă producția rusă de drone maritime se va accelera, este posibil să fie luată în calcul, din nou, blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră, încă aflate sub controlul Kievului, dar nu pe modelul anului 2022, când dislocarea navelor mari a avut consecințe dezastruoase pentru marina rusă. Dronele pot face același lucru prin interzicerea rutelor de transport naval, mult mai economic și eficient;
- ce mai pot face dronele, iar la acest punct apare subiectul ”Gurile Dunării”, este să blocheze și canalele dunărene de pe teritoriul Ucrainei utilizate pentru transport naval de către Ucraina. Vă mai amintiți episodul navei ”Rostock”? Ar putea să apară un nou sezon al acestuia, de această dată în apele teritoriale ucrainene. E un scenariu care deja se vehiculează, uneori la pachet cu atacarea de către dronele ruse a podurilor care leagă, încă, Odessa de regiunea dintre Dunăre și Nistru.
E doar un scenariu, o ipoteză de lucru, nu e cazul să dăm idei acolo unde se știe mult mai bine care sunt posibilitățile și țintele.
Dar, probabil, nu strică să ne gândim care ar fi consecințele dacă o astfel de evoluție ar putea avea loc, cum ar afecta România în zona aceea din est unde e multă apă, mult stuf și puțină informație.
Se încarcă comentariile...
