Nicio veste proastă nu vine neînsoțită
0La sfârșit de an 2025 media occidentale se uită, parcă la comandă, cu alți ochi la Ucraina, după patru ani de război și alți vreo opt de conflict . Cuvântul ”corupție” este folosit mai des când e vorba de Ucraina, reportajele de pe front sunt despre suferințe și lipsă de speranță.
Una din legile scepticului Murphy sună cam astfel: Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost.
Titlul articolului e adaptat, însă, după o parafrază românească a acesteia: O veste proastă nu vine niciodată singură!
Noi mai spunem și că Dacă e să ți se întâmple ceva rău, atunci se întâmplă din plin, deși tonusul nostru general nu se potrivește cu această expresie, altfel nu am trece ușor, chiar lejer, uneori, peste încercări dificile ale istoriei.
Alții trec mai greu peste momentele de cumpănă, poate și pentru că li se întâmplă lucruri mult mai dureroase și de mai mult timp.
Iar dacă acestea se întâmplă la sfârșit de an, seamănă a bilanț.
Iar dacă se întâmplă când se vorbește din ce în ce mai mult despre un final de război, seamănă a... nu vreau să vă spun a ce seamănă, pentru că unii dintre dumneavoastră încă mai sperați și credeți în minuni.
În curând e Crăciunul și avem dreptul să credem că orice se poate întâmpla, chiar și un miracol.
În realitatea de toate zilele, decembrie este, însă, o lună ca toate celelalte, ceva mai friguroasă, dar sigur doar o felie la indigo a anului pe care îl încheie, la fel de bogată sau de săracă precum cele unsprezece luni anterioare, la fel de amară sau de dulce ca anul întreg.
La război, nu există bilanț de sfârșit de an, războiul are propriile lui reguli, calendarul său.
Este doar o coincidență faptul că această discuție despre final de conflict în Ucraina se poartă mai intens tocmai acum, la final de an.
Am putea paria și pe faptul că ea, discuția, sau ele, negocierile, nu se vor încheia (dacă cele adevărate vor începe curând...) până la sfârșit de an 2025, poate nici în iarna în care ne aflăm.
Războiul se pornește ușor și se încheie greu.
Dar sunt mai multe semne (le-am spus la începutul articolului ”vești proaste” dar, sigur, această definiție nu se aplică tuturor celor care le așteaptă) că acest moment nu ar mai fi atât de departe.
Și în loc de ”semne”, care sună un pic astrologic, să le spunem neutru ”evoluții”, să fie toată lumea mulțumită.
Am putea să le și numerotăm, dar lista e lungă, iar noi scriem scurt, să nu plictisim, să nu enervăm, lumea are treabă, războiul e un subiect apăsător, iar în realitatea multicoloră care ne înconjoară cine vrea să mai citească despre tragediile întunecate de prin vecini?
Poate cea mai importantă evoluție de sfârșit de an este planul de pace pentru încheierea războiului din Ucraina.
Nu mai reiau cele 28, 27, 20, 19, 12 sau câte puncte au fost convenite pe diferite grupuri de discuții, nici dacă acestea vor fi sau nu împărțite pe capitole de negociere.
Este un biznis care se discută, cum ar spune afaceristul numărul unu al planetei, totul e încă în fazele inițiale, în curând toate acestea se vor schimba, vor rămâne doar liniile roșii.
Vestea bună, deocamdată sub forma unei mărunte luminițe la capătul tunelului, este că acest conflict s-ar putea încheia în viitorul apropiat, există speranță.
Vestea proastă este că, așa cum se întâmplă la sfârșitul majorității războaielor, nota de plată nu se împarte egal, uneori chiar nedrept de inegal, dar cineva va trebui să o achite.
La ea se vor adăuga, desigur, suferințele războiului încercate de ambele părți, nici acestea împărțite egal.
O altă veste proastă este că, indiferent cât de mulți încearcă să se angajeze în aceste discuții despre planuri de pace, nu contează decât ceea ce negociază două părți și nu ambele direct luptătoare.
Reuniunile de la Londra, Paris, Bruxelles sau Berlin au și vor avea și ele rostul lor, poate vor influența unele abordări, important va fi, însă, cât de mult va dori SUA să încheie acest conflict și cât va insista Rusia pe liniile sale roșii.
Conducerea Ucrainei ar putea influența aceste evoluții doar dacă se vor întâmpla sincope în dialogul bilateral Washington – Moscova, Kievul făcând, desigur, totul ca acest lucru chiar să aibă loc, altfel va trebui să găsească pe cineva cu drept de semnătură (punctul cu alegerile în 100 de zile nu e pus acolo ca să fie la număr...) și să caute ștampila cu ”Aprob” prin dulapurile din palatul prezidențial.
E o evoluție care mai poate fi întoarsă din drum doar de o minune de sfârșit de an, să nu uităm că ne aflăm într-o perioadă în care mai au loc și miracole.
La sfârșit de an 2025 media occidentale se uită, parcă la comandă, cu alți ochi la Ucraina, după patru ani de război și alți vreo opt de conflict aproape la fel de sângeros (localizat însă la nivelul Donbasului) în care a părut că poartă ochelari acoperiți cu foiță ”bleu – jaune / синій - жовтий”
Nu e un fenomen generalizat, nu are cum să fie, dar unele din cele mai importante publicații și agenții de presă, printre care se află ”The New York Times”, ”Reuters”, ”Politico”, ”The Telegraph”, au devenit, aproape peste noapte, mult mai puțin entuziaste în continuarea războiului, cuvântul ”corupție” este folosit mult mai des și aproape exclusiv când e vorba de Ucraina, reportajele și analizele despre front sunt mai mult despre suferințe și lipsă de speranță, absentând din ce în ce mai mult tonurile optimist - mobilizatoare de dinainte.
Mai multă culoare există încă în unele publicații și agenții media europene, unde se transferă și o parte din tonul anterior, cu trimiteri la valorile și principiile care trebuie apărate (”BBC” e un fel de Downing Street 10 jurnalistic), dar mai ales dincolo de oceanul care ar trebui să apropie, nu să separe, atmosfera e cea din paragraful precedent.
Voi da doar trei exemple de materiale care să susțină această evoluție din ultima perioadă: un material din ”Reuters” și două din ”The New York Times”.
În primul, ”Band of brothers: how the war crushed a cohort of young Ukrainians” / ”Trupa fraților: cum a distrus războiul o ceată de tineri ucraineni”, ”Reuters” – agenția este printre excepțiile media europene - prezintă cazul unui grup de 11 recruți ucraineni, foarte tineri, care au încercat să rezolve problemele financiare specifice perioadei de început de viață adultă prin înrolarea voluntară și aparent avantajoasă oferită de un decret al președintelui Zelenski din iarna anului 2024 direcționat către categoria de vârstă 18 – 24 ani.
”Reuters” precizează că nu este vorba de un grup compact, deși titlul sugerează acest lucru, sunt doar cazuri individuale, 11, care au putut fi identificate de autorii investigației jurnalistice, nu se pot trage concluzii generale din aceste exemple, dar...
... concluzia statistică este că ”niciunul dintre cei 11 nu mai luptă. Patru au fost răniți, trei sunt dispăruți în acțiune, doi sunt absenți neautorizați (dezertori, cel mai probabil, n.n.), unul s-a îmbolnăvit grav, iar un alt recrut s-a sinucis...”.
În urma acelui decret s-au oferit voluntari doar câteva sute de tineri, a fost o picătură în oceanul unei armate de aproape un milion de oameni, dar și acea picătură s-a evaporat prematur.
Al doilea exemplu este despre ”The New York Times”, care a publicat recent o analiză a evoluțiilor militare din ultima perioadă din Pokrovsk, la acest moment, probabil, cea mai importantă localitate de pe linia frontului amenințată de ofensiva rusă.
Deși majoritatea corespondenților militari de ambele părți prezintă acest oraș ca fiind deja sub control rus, media de la Kiev și oficialii ucraineni continuă să ofere exemple de rezistență, steaguri naționale fluturate în centrul orașul, grupuri armate care acționează în spatele liniilor inamice.
Așa cum s-a întâmplat și în alte cazuri anterioare, la Bahmut, Avdeevka, Ciasov Iar.
De această dată, ”The New York Times” este mai direct: ”Battlefield Picture Worsening for Ukraine as Trump Pushes Peace Plan” / ”Tabloul de luptă se înrăutățește pentru Ucraina, pe măsură ce Trump promovează planul de pace”.
Publicația afirmă că ” Forțele Moscovei au cucerit 505 kilometri pătrați (...), de teritoriu în noiembrie, față de 267 de kilometri pătrați, (...), în octombrie, conform hărții câmpului de luptă menținută de DeepState, un grup ucrainean cu legături cu armata”.
În articol este citat Emil Kastehelmi, analist militar finlandez la Black Bird Group, cu sediul în Finlanda, care afirmă și el: „Viitorul arată foarte, foarte sumbru pentru Ucraina”...„Nu văd o cale clară de ieșire.”
Deci, o publicație americană, un site pro-ucrainean, un analist finlandez, toți din tabăra pro-Kiev, același mesaj implicit: „Viitorul arată foarte, foarte sumbru pentru Ucraina. (...) Nu văd o cale clară de ieșire” (Emil Kastehelmi citat de NYT, n.n.).
Cât despre situația concretă din Pokrovsk, publicația apelează la mărturia unui militar ucrainean, Oleh, un comandant de pluton cu gradul de sergent: ”Rusia atacă zilnic pozițiile ucrainene.(...) Dronele au transformat drumurile de intrare și ieșire în capcane mortale. (...) Nici ziua, nici noaptea nu ne dau pace”. „Dacă noi (ucrainenii, n.n.) avem trei oameni, ei au 30”. (...) Este pur și simplu incredibil cât de mulți oameni au.”
Iar sergentul de pe front, care știe cum trebuie să arate un final de articol, fie el mai pesimist ca de obicei, adaugă: „Dar nici ei nu se așteptau să luptăm atât de mult timp.”
Tot ”The New York Times” răsucește cuțitul în rană, publicând o analiză despre subiectul care s-a rostogolit în ultima perioadă periculos de aproape de vârful administrației prezidențiale de la Kiev: corupția.
Titlul este: ”Zelensky’s Government Sabotaged Oversight, Allowing Corruption to Fester” / ”Guvernul lui Zelenski a sabotat supervizarea, permițând corupției să se extindă”.
Și tocmai de aici ar putea veni o mică problemă de memorie, să-i spunem instituțională, chiar a publicației.
”The New York Times” afirmă că problema corupției nu e o descoperire de ultim moment, ea exista încă din momentul în care s-au inițiat parteneriate economice cu Occidentul și au început să vină fonduri masive pentru reformarea unor întregi sectoare economice.
Singura pârghie avută de parteneri pentru a ține sub control modul în care s-au cheltuit aceste fonduri au fost un fel de consilii de administrație cu majoritate occidentală, cu reprezentanți trimiși de statele donatoare, care ar fi putut cenzura eventualele ilegalități.
În timp, într-un proces care a început pe perioada președintelui Poroșenko, a continuat în primii ani ai președintelui Zelenski și s-a accentuat o dată cu izbucnirea războiului, aproape toți acești ”martori” externi au fost eliminați prin diferite metode.
Fenomenul era cunoscut dar ignorat: „Ne pasă de buna guvernare, dar trebuie să acceptăm acest risc”, a declarat Christian Syse, trimisul special în Ucraina din partea Norvegiei, unul dintre principalii donatori ai Kievului. El a adăugat: „Pentru că este război. Pentru că este în interesul nostru să ajutăm Ucraina financiar. Pentru că Ucraina apără Europa de atacurile rusești.”
Era ignorat de parteneri, dar și de media din aceste state, care accentuau mai ales postura Ucrainei de avanpost în apărarea democrației și a Europei de la vest de Kiev.
”The New York Times” detaliază mecanismul prin care un procent de 15% din orice contract se ducea pe apa Niprului în direcții și buzunare private.
Până s-a făcut de vreo 100 de milioane de dolari doar de la o singură corporație, Energoatom.
Fenomenul de atunci, corupția aproape generalizată, era cunoscut dar nu era făcut public pentru că ajuta la continuarea războiul.
Justiția ucraineană, independentă și echidistantă, avea și ea motivele ei să nu intervină.
Fenomenul dezvăluit acum, prin criza care a dus la demisia a doi miniștri și șefului administrației prezidențiale, are, însă, o altă utilizare: presiuni la adresa președintelui Zelenski pentru a accepta planul de pace în forma care îi va fi furnizată de tandemul SUA – Rusia.
Deocamdată aceeași justiție, aripa cu sponsori externi, a făcut ochi mari, a început să vadă, s-a pus pe treabă și a curățat corupția din jurul președintelui.
***
Paradoxal, după atâtea percheziții și confiscări de valută și documente, după un pluton de demisii și demiteri, nu e nimeni inculpat oficial, e doar in joc al puterii în care cineva va trebui să cedeze până nu se vor arunca și alte cărți pe masă.
Și vom auzi, poate, refrenul final: ”O, ce veste minunată!”
Se încarcă comentariile...
