O vară, o toamnă și încă cinci minute

Foto: Twitter / X

Știu, e foarte cald.

Mai ales în sudul Europei, unde se doboară toate recordurile, dar și pe la noi, unde situația e fierbinte din motive de portofel de stat, subțire și subțiat - și portofelul și statul -, iar dacă statul nu mai are bani, noi suntem fiii ploii care nu mai vine.

Dar situația e fierbinte și mai la est, unde mai arde o rafinărie, atinsă de scânteia unei drone, mai un centru de oraș cade pradă flăcărilor provocate de o bombă de aviație, casele se aprind singure pentru că așa e la război, nimeni nu știe a cui a fost racheta care a lovit un cartier de locuințe.

Foto: Twitter / X

Iar asta se întâmplă în timp ce comandantul armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sirski, dă asigurări că ofensiva rusă din regiunea Sumi și-a pierdut suflul - 50.000 de militari ruși fiind blocați acolo de către ucraineni -, sau că 80% dintre dronele ruse care atacă Ucraina sunt distruse.

Și acest lucru se întâmplă în ciuda lipsei de rachete de apărare aeriană, adaugă Sirski, care insistă ar fi fost bine să fie mai multe pentru că fără ele nu poți apăra orașele și infrastructura critică.

Din paleta de culori cu care se poate zugrăvi realitatea de pe front, generalul le-a ales pe cele optimiste, pentru că așa dă bine și la Kiev și la parteneri, dar situația din teren este mult mai sumbră, cu mult gri întunecat, cu nuanțe spre albastru și negru.

Pentru că asta se întâmplă exact în perioada în care Pentagonul, presat de un conflict apărut recent mai la sud, unde s-a făcut multă risipă de rachete antiaeriene, s-a gândit să vadă ce mai e prin propriile depozite de muniție, iar bilanțul a ieșit în două cuvinte care se pot scrie astfel ”f..k” sau ”s..t”, eventual de mai multe ori fiecare.

Situația fiind groasă, s-a trecut la procedură, adică la tăieri, adică doar de unde poți tăia, adică de la Ucraina.

”Politico” enumeră câteva din categoriile de muniție care, temporar, pentru câteva luni (deși ce e tăiat, se știe, nu mai crește la loc, nu toată lumea e dotată cu coadă de șopârlă), nu mai pot fi livrate Kievului, din cauza scăderii propriilor rezerve necesare armatei SUA:

-        rachetele pentru sistemele de apărare aeriană Patriot;

-        proiectile de artilerie de precizie (printre care vestitele proiectile de 155 mm, n.n.);

-        rachetele aer – sol Hellfire;

-        alte rachete lansate de pe avioanele de luptă F-16 și de pe dronele ucrainene.

Discuții despre perspectiva golirii rafturilor cu muniție ale SUA au fost și pe timpul Administrației Biden, și atunci erau unii care credeau că ajutorul pentru Ucraina devine un risc pentru rezervele naționale, dar au fost doar discuții.

Războiul dintre Iran și Israel, așa scurt cum a fost, cu SUA copilot permanent și cobeligerant doar în faza finală, a schimbat, însă, profund datele problemei, s-a văzut imediat ce e prioritar și ce poate fi amânat.

Kievul a picat în urna numărul doi.

Secretarul de presă adjunct al Casei Albe, Anna Kelly, a comunicat pentru cei increduli, că decizia „a fost luată pentru a pune interesele Americii pe primul loc, în urma unei analize a Departamentului Apărării privind sprijinul și asistența militară a națiunii noastre către alte țări din întreaga lume. Puterea Forțelor Armate ale Statelor Unite rămâne de necontestat - întrebați Iranul.”

Ce să mai întrebăm, nu e clar?

Nu întreabă ei, europenii, partenerii din NATO, de exemplu, de ce procentul de 5% din PIB pentru apărare li se aplică numai lor, sau de ce sunt lăsați să caute singuri soluții și bani la amenințarea comună, știți dumneavoastră care e aceasta.

Cum ar putea ridica glasul Kievul?

Foto: Twitter / X

Va fi o vară fierbinte, fierbinte.

Summitul NATO de la Haga, de la sfârșitul lunii iunie, părea a schimba paradigma de securitate, vorba analiștilor care știu cum se prepară un caimac bun la o analiză în domeniu.

Președintele Trump, răsfățat cu apelativul ”Daddy” chiar de colaboratorii apropiați, a venit la reuniune aureolat de proaspăta victorie proclamată împotriva Teheranului, a fost în toane bune, doar se întorcea triumfător de pe front, a stat de vorbă și cu președintele Zelenski, toată lumea zâmbitoare, succes de organizare, succes politic, succes diplomatic.

Dincolo de atmosfera festivă și de cele trei potențiale repere de consens atinse pe timpul întâlnirii:

-      principala misiune a NATO este acum mult mai clară: descurajarea fără menajamente a Rusiei;

-      se revine la nivelul cheltuielilor militare de pe vremea Războiului Rece;

-      se lucrează la un echilibru al balanței Alianței între cele două maluri ale Atlanticului,

alte două aspecte au umbrit un bilanț exclusiv, cât pe-aci, pozitiv:

1.   Ucraina a luat parte dar nu a participat la reuniune, președintele Zekenski fiind invitat la tot ceea ce a avut relevanță simbolică, nu și la discuțiile de lucru propriu-zise. Nici speranțe pentru aderarea la NATO nu i s-au dat Kievului prea multe, doar secretarul general al NATO, Mark Rutte, în ultima sa intervenție, a uitat care era scenariul și a rostit, cu un optimism singular, cuvântul ”ireversibil”. După care a zâmbit;

2.   pe frontul din Donbas, dar și în regiunile Sumi, Harkov și Zaporojie, evoluțiile nu sunt în favoarea Kievului. Sigur, linia frontului se mută cu viteza melcului, dar o face în aceeași direcție. Sigur, Kievul reușește să bombardeze depozite de muniții și rafinării din adâncul teritoriului rus, dar și rușii fac prăpăd în Ucraina. Și mai e ceva, fortificațiile din Donbas, acolo unde încă se duc lupte în această perioadă, au fost printre cele mai puternice construite după cel de-al doilea război mondial. În spatele lor este, însă doar stepă goală. Și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă: când forțele sunt în echilibru și resursele pe sfârșite, contează doar cine rezistă cinci minute în plus.

Foto: Twitter / X

La punctul doi, calculul celor cinci minute este, uneori, și mai dezechilibrat.

Potrivit unei analize recente din ”Financial Times”,  realizate de Gideon Rachman, ”evaluările militare sugerează că atât armata rusă, cât și cea ucraineană se apropie de punctul de epuizare. Însă, în timp ce Rusia poate, probabil, să mențină nivelul actual al operațiunilor încă un an, Ucraina ar putea ajunge la un punct de ruptură în șase luni - dacă nu primește un sprijin militar nou semnificativ”.

Șase luni, vara în care ne aflăm și toamna care vine.

Și următoarele cinci minute.

Nici sprijinul nu pare a mai fi ca altădată, nici optimismul cu care se vizita Kievul nu mai este cel de acum doi sau trei ani.

Câțiva foști lideri europeni, unii dintre ei în funcții când a început războiul din Ucraina, au făcut recent o vizită la Kiev pentru a evalua ce s-a întâmplat în cei trei ani de când sfătuiau de bine Ucraina și o învățau cum e cu principiile și valorile.

Marfa arăta foarte bine atunci, în anii 2014 – 2021, era proaspătă, apetisantă, părea că se potrivește gusturilor poporului, mulți doreau să încerce lucruri noi, lipsea doar ceva, un amănunt, prețul care trebuie plătit pentru achiziționare.

Dar cine se gândea la asta atunci?

 Oricum, să revenim, cei patru ”foști”: Carl Bildt, fost prim-ministru al Suediei și ministru al afacerilor externe, Aleksander Kwaśniewski, fost președinte al Poloniei; Sanna Marin, fost prim-ministru al Finlandei; Kajsa Ollongren, fost ministru al apărării Olandei, au scris împreună un articol cu impresii și sfaturi, unele imperative.

Pe modelul pe care noi deja l-am exersat în câteva rânduri: ”Dacă nu noi, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?”

Articolul este publicat în ”European Pravda”, varianta în limba engleză a ”Ukrainska Pravda”, sub semnătură comună, toți fiind membri ai Comisiei de Supraveghere a Strategiei Europene de la Ialta / Yalta European Strategy (YES).

YES este un think tank de securitate creat acum două decenii în Ucraina, la Ialta, Crimeea, desigur, ca o extensie regională a Conferinței de la Munchen, lumea e mică, nu-i așa?

După ce zugrăvesc în culori sumbre situația actuală din Ucraina și din Europa, incapabile să reacționeze adecvat în fața amenințării ruse, autorii ajung la concluzia că ”Acum este momentul să acționăm. Altfel vom regreta că nu am dat mai mult în vara anului 2025.”

Totul se învârte în jurul banilor, cu ajutorul cărora se poate produce muniție, inclusiv în Ucraina, finanța apărarea țării, cheltuielile de tot felul etc., contracarându-se, astfel, evoluțiile proaste din ultima perioadă, și care vin nu numai de pe front sau de la Kremlin.

Pentru a suplini cele 40 de miliarde de dolari oferite până acum de SUA, europenii ar trebui nu numai să înlocuiască această sumă, dar să găsească și resursele pentru a plusa până la 110 – 120 de miliarde de dolari, care, până la urmă e o nimica toată de 0,6% din PIB-ul UE (estimat la circa 20 de trilioane de dolari, are balta pește...)

Cei 0,6% ar fi tot din procentul de 5% recent agreat, dar ar avea o destinație clară și ar fi și un semnal de unitate și decizie, spun ”foștii”.

O astfel de decizie ar bate un pic și obrazul marelui aliat, aflat acum în neașteptată și neplăcută deplasare în marșarier: ”O astfel de hotărâre europeană va semnala, de asemenea, SUA: nu profităm de situație, ci ne luăm soarta în propriile mâini.”

Realizând că nu sunt ei cei care ar putea decide, editorialiștii VIP, adaugă și o plasă de siguranță, sub forma unei întrebări retorice: ”Suntem la înălțimea sarcinii?”

Sincer...