Ultimul tren de noapte spre Cracovia
0La ceas de seară și greu, se fac calcule. Poate mâine e mai bine departe, în siguranță. Războiul a intrat în faza discuțiilor despre teritorii și supraviețuire, a definițiilor despre victorie. Până la care mai este drum lung, iar unii dintre eroii de ieri preferă să afle finalul dincolo.
De multe ori războaiele purtate în deplasare se pierd în ultimul minut pe teren propriu.
Nu e doar un titlu, e o constatare.
Un război e un motor care are nevoie de toată energia produsă în interiorul unei țări.
Dacă reziliența națională nu mai funcționează, dacă prioritățile liderilor se schimbă, dacă direcția ideologică, motivațională, se pierde, războiul se pierde și el, oricât de mult combustibil se încarcă în cuptoarele lui de ardere.
Fostul ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, cel care, nu cu mult timp în urmă, declara că dacă nu va mai fi altceva la dispoziție, ucrainenii se vor lupta și cu lopețile, un fel de reeditare a vestitei cuvântări a lui Churchill: „Vom lupta pe plaje, vom lupta pe terenurile de debarcare..., nu ne vom preda niciodată”, este acum printre cei care pot fi încadrați la capitolul ”dispăruți în luptă”.
Mai exact „dispăruți departe de luptă”, altfel noua locație a fostului este deja cunoscută, Cracovia, Polonia.
Conform unui interviu acordat ziarului italian Corierre dela Sera, Kuleba a prins ultimul tren de noapte înainte de închiderea granițelor pentru foștii diplomați, o măsură luată de președintele Zelenski, probabil îngrijorat că loialitățile corpului diplomatic lăsat la vatră față de valorile pe care le-a promovat când era în activitate nu sunt chiar atât de solide precum declarațiile.
Decretul nu se referă exclusiv la diplomați, aceștia ar fi doar un număr redus, vreo două duzini, sunt și alte ”persoane autorizate”, lideri politici, din administrație, cei cu contacte serioase în exterior, cei cu canale de comunicare și de influență paralele celor ale Administrației Zelenski.
Președintele (poate și șeful său de cabinet, Iermak, mă gândesc...) vrea să strângă rândurile și să împiedice ieșirea din formație a concurenților gen fostul președinte Petro Poroșenko, actualul primar al Kievului, Vitali Kliciko, lista nu e chiar la liber, dar previzibilă.
Să stea pe picioarele lor acasă, are cine să reprezinte Ucraina în exterior, no help needed / допомога не потрібна / nu e nevoie de ajutor, s-ar putea să fie niște alegeri cândva, nu are nimeni nevoie de întâmplări electorale neplăcute.
Norocosul zilei, generalul ambasador Zalujnîi, potențial candidat, e protejat de ceața de peste Canal și de un lobby care lucrează.
Sigur, ca orice diplomat, pasagerul de noapte Kuleba nu trântește ușa, revine cu o declarație că nu e chiar așa, a fost acum o urgență, nu a fugit pe bune, doar pentru o conferință undeva, pe bani, sunt vremuri grele, altfel revine, puțintică răbdare.
E posibil să se întâmple asta, au mai fost cazuri, chiar de viceprim miniștri în funcție, care au fost răzgândiți când deja vedeau Monte Carlo cu ochiul liber iar acasă îi aștepta procurorul anti-corupție, dar în cazul fostului ministru de externe, gura a luat-o un pic înainte atunci când a inhalat aer curat polonez: ”M-au vizat pentru că am condamnat public încercarea lui Zelenski de a bloca activitatea acestor două instituții (este vorba de încercarea din luna iulie 2025 a președintelui Zelenski de a pune sub controlul său direct două structuri independente anti-corupție NABU și SAP, vezi articol, n.n.). Și aceasta este o problemă serioasă. Societatea civilă a decis în mod conștient să limiteze criticile pentru a promova unitatea pentru succes militar. Dar acum Zelenski nu are dreptul să folosească acest lucru pentru a reduce la tăcere orice altă voce în afară de propria voce”.
Probabil, o fi ceva adevăr în ceea ce afirmă Kuleba, numai că, știți, nu e bine să faci unele lucruri contra vântului.
Pentru că există, tot probabil, și unele îngrijorări despre ce se întâmplă cu foștii diplomați după ce se încheie mandatul, la termen sau nu.
Acum vreo doi ani a circulat o informație, negată imediat de ministrul de atunci, pe nume Dmitro Kuleba, conform căreia un procent mărișor din cei care își încheiaseră mandatul pe la diferite posturi nu a mai semnat de prezență la Kiev, preferând să lupte pentru țară mai de departe.
Anul trecut, președintele Zelenski a procedat la o remaniere de proporții a șefilor de misiune, vreo 40 fiind înlocuiți deodată, aproape jumătate din numărul lor total, o decizie fără precedent, conform unei analize făcute atunci de ”Evropeiska Pravda” / ”Adevărul european”.
Nu revin asupra circumstanțelor în care a avut loc acea remaniere diplomatică, la câteva luni după ce însuși ministrul de externe Kuleba fusese înlocuit, tot pe motive de vorbit mai slobod decât trebuie, tot pe undeva prin Polonia.
Voiam doar să accentuez faptul că la momentele de mari încercări pentru o țară, coeziunea și unitatea interne sunt extrem de importante, cum s-ar spune, dacă unitate nu e, nimic nu e.
Mai ales la nivelul reprezentanților săi.
Lung prilej de vorbe și de ipoteze
Văzând că nu poate îngenunchea Ucraina cu atacuri în care trimite 800 de rachete și drone într-o singură noapte, Rusia s-a gândit să atace Polonia, în noaptea de 9 spre 10 septembrie, cu 20 de drone, provocând stricăciuni, printre altele, la o casă din localitatea Mniszków, situată la vreo 300 de kilometri în interiorul granițelor poloneze.
Din fotografii rezultă că a fost distrusă mobila, un zid s-a crăpat, dar icoana, semn divin, a rămas agățată în cuiul din perete.
Nu pare cea mai înțeleaptă decizie rusă din ultima perioadă, luând în calcul și celelalte 500 - 600 de kilometri pe care aceste drone trebuie să le străbată prin spațiul aerian ucrainean.
E uimitor, totuși, faptul că au putut ajunge până acolo, fără realimentare în zbor.
Unele drone au ales calea mai scurtă, prin Belarus, dar, din nebăgare de seamă, rușii au uitat să-i informeze pe aliații lor locali cu care tocmai sunt în proces de pregătire a unor exerciții militare de amploare, iar belarușii, neștiind despre ce e vorba, au dat și ei câteva jos.
Oricum, apărarea locală anti-aeriană poloneză și-a făcut datoria, nu a fost nevoie ca sistemele Patriot să acționeze, niciuna din dronele ajunse deasupra Poloniei nu a rămas nepedepsită.
Polonia a invocat articolul 4 din Tratatul NATO și a solicitat consultări.
Nu e vorba, deci, de articolul 5, cel care implică apărarea colectivă, ”un atac asupra unei țări membre este considerat un atac asupra tuturor”, dar e pe aproape, precedente fiind puține (Turcia, de mai multe ori pe timpul războiului din Siria, statele baltice, în 2014), doar consultări, discuții: a fost nu a fost un atac direct, cât de mare e riscul unei repetiții, ce e de făcut etc.
Conform Reuters, după deliberări NATO a ajuns, însă, la concluzia că incidentul din Polonia nu poate fi considerat un atac asupra Poloniei, sursele punctând și spre faptul că nu s-au înregistrat stricăciuni.
Dacă ar fi căzut și icoana din cui, alta ar fi fost situația.
Probabil întâmplător, exact în aceste zile, dar înainte de atacul de noapte al dronelor a apărut și un interviu radio cu fostul președinte polonez, Andrzej Duda, care și-a amintit cum a încercat președintele Zelenski, într-o circumstanță asemănătoare (incidentul de la Przewodow, din 22 noiembrie 2022, când în culpă nu s-au aflat drone de plastic ci ditamai racheta care a provocat și victime) să-l convingă pe omologul polonez să declare că o rachetă ucraineană care trecuse accidental granița poloneză ar fi fost, de fapt, rusească: „Putem spune că Zelenski a făcut presiuni asupra Poloniei să declare imediat că este vorba de o rachetă rusească?” „Ai putea spune asta”, a răspuns Duda.
Incidentul a fost, gata, dar încă se mai discută despre el, prin alte părți mai ales despre legislația care încă nu permite răspunsul în forță și imediat, așa cum a fost la polonezi.
Câteva armate de comentatori și analiști au mai mâncat o pâine prin studiourile de televiziune, iar câțiva politicieni tineri și nervoși s-au mai rățoit o dată la alți politicieni tineri și nervoși că se pun pieziș când e vorba de apărarea fruntariilor țării.
Altfel toată întâmplarea a rămas ca în tren, unul de zi, aglomerat și gălăgios, nu de noapte, grăbit să nu fie văzut de luna roșie, precum cel spre Cracovia.
Dronele care ară ogoarele poloneze sunt, totuși, ultima grijă a Ucrainei, Kievul având probleme mult mai mari în ultima perioadă.
Prima ar fi încăpățânarea actualei administrații americane în direcția păcii, cu voie sau de nevoie, președintele Trump încă sperând în miracolele ce pot fi săvârșite de el însuși în calitate de negociator șef al planetei.
Dar în estul Europei lucrurile sunt ceva mai complicate decât în alte părți, unde mesajele diplomatice sunt însoțite de măsuri mai pe înțelesul celor care trebuie să semneze hârtiile.
Rachete nu se pot trimite ca avertisment, pentru că pot veni și înapoi, sancțiunile sunt acolo, cu miile, așteptând încă să aibă efect, mai e și faptul că președintele rus are așa, un vino-ncoa, vorba omologului său american, când a fost întrebat cum comentează bombardarea unei fabrici din Ucraina cu acționariat din SUA: „Nu sunt mulțumit de bombardarea de către Rusia a unei fabrici americane din Ucraina... în fine, iată o fotografie cu Putin. Nu-i așa că arată grozav? Chiar respectă SUA.”
Vicepreședintele american J.D. Vance continuă să frăgezească și el capacitatea de rezistență a conducerii ucrainene.
Iată ce declară live rețelei ”One America News”: „Cred că am ajuns acum într-un punct în care am redus problema la câteva aspecte cheie. Una dintre ele este cea teritorială. Rușii vor aproximativ 6.000 de kilometri pătrați pe care nu i-au cucerit încă prin forță militară. Asta își doresc și rușii. Ucrainenii, pe de altă parte, vor garanții de securitate - fie din partea europenilor, fie din partea oricui altcuiva - pentru că vor să fie siguri că, dacă vor face o înțelegere, rușii nu se vor întoarce în câteva luni sau ani cerând mai mult.”
Nu e sigur dacă rușii au renunțat la celelalte procente de teritoriu neocupat din Herson și Zaporojie, în total, vreo 14.500 de kilometri pătrați, harta din biroul generalul Gherasimov indicând mai curând că nu.
J.D. Vance încearcă să obișnuiască cele două părți cu perspective dureroase.
Pe lista de probleme a Ucrainei se află și începutul de resemnare al aliaților europeni.
Sigur, bani se mai dau, vorbe și angajamente sunt multe, dar printre ele se strecoară și câte un mesaj de pe unde nu te aștepți, de exemplu de la ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, care mângâie și el protector, Kievul pe creștet: ”Nu vreau să-i spun Ucrainei ce să facă, dar cred că Ucraina ar trebui să rămână în limitele unor granițe pe care le poate apăra și să aibă oportunitatea de a se integra cu Occidentul”.
Dacă domnul Sikorski a avut și acordul soției, doamna Anne Appelbaum, pentru această declarație, înseamnă că situația este cu adevărat serioasă.
Ultima, dar nu cea mai puțin lipsită de semnificații, este chiar o mărturisire a președintelui Zelenski privind redefinirea conceptului de ”victorie” în varianta ucraineană, făcută postului de televiziune ”ABC News”, la începutul acestei săptămâni: ”Pentru noi, a supraviețui este o victorie. Pentru că supraviețuim cu identitatea noastră, cu țara noastră, cu independența noastră”.
Patetic și adevărat.
Mai rămâne de aflat în ce limite.
Se încarcă comentariile...
