Al doilea călăreț al Apocalipsei
0În Munții Libanului, războiul trece prin dreptul ferestrei, sub forma rachetelor iraniene care se îndreaptă către Israel. În Kiev, fiecare noapte e o nouă întâlnire cu dronele ruse. Războiul e în jurul nostru, ne însoțește din zori și până în noapte. Și pare că nu vrea să se oprească aici.
Nu e nicio îndoială, știți cine este.
Nu am nicio îndoială, știți cum se va arăta.
Va veni pe un cal roșu, pentru că roșu este culoarea sângelui, iar sângele este cel care se va vărsa când va începe războiul.
Iar războiul, al doilea călăreț al Apocalipsei, va fi precum ploaia de mai, ultima a primăverii, ultima de dinaintea foametei de vară, ultima de dinaintea sfârșitului.
Cei patru călăreți ai Apocalipsei sunt Molima, Războiul, Foametea și Moartea.
Cei patru cai pe care vin cei patru călăreți către noi, din când în când, la cumpene istorice, sunt Calul Alb, Calul Roșu, Calul Negru, Calul Galben.
Cai și călăreți, nu sunt destinați doar unei singure misiuni, simbolurile se amestecă, scrierile biblice încurcă uneori și culorile dar, când e vorba de distrugere, a te abate un pic de la nuanța inițială nu e decât o tușă în plus la dezastru, nu schimbă esențialul.
Cam atât cu trimiterile la pilde din Cartea Apocalipsei, Noul Testament.
Dar la război se întâmplă, mai des decât în alte perioade, să ne întoarcem la explicații și soluții magice, divine, care pot explica realitatea așa cum realitatea însăși nu o poate face.
Iar când mai sunt și coincidențe nefericite precum Pandemia de acum câțiva ani, Războiul (Războaiele) din zilele noastre, nu e foarte greu să nu cazi pe gânduri și să te întrebi dacă nu cumva vor apărea și ceilalți doi călăreți, vestitori și ei de dezastre.
În unele cazuri nu trebuie decât să privești, seara, cerul luminat de urmele luminoase ale rachetelor ca să știi că, da, se poate întâmpla.
Circulă în aceste zile pe rețelele sociale un scurt film video de la o petrecere organizată undeva în Munții Libanului, deci, probabil, de către o comunitate creștin maronită.
Lumea dansează fără griji, dar, la un moment dat, pe deasupra terasei, pe cerul negru al nopții, încep să apară stoluri de rachete iraniene ce se îndreaptă către Israel.
Petrecăreții nu pot să nu realizeze unicitatea momentului, spectacolul războinic din cer, dar nu întrerup dansul, care devine doar un pic mai lent, cât să poată fi mânuite telefoanele pentru selfie-uri unice cu războiul, nu se știe când va mai fi o ocazie (răutăcioșii ar putea spune că, pe acolo, ocaziile, totuși, nu lipsesc).
După care, din nou, mâinile se prind în cercul rotitor, petrecerea continuă.
A început un nou război în Orientul Mijlociu, dar nu-i nimic, pe noi, cei atenți mai ales la vecinătatea estică, nu ne încurcă, cel din Ucraina e cu treaba lui, călăreții europeni și euro-asiatici pe cai roșii continuă să șarjeze.
Nu numai criza poate fi o oportunitate, chiar și războiul, mai ales războiul, dacă este vorba de alt război, el poate îndeplini foarte bine acest rol de detensionare a situației printr-un conflict paralel.
Să ne înțelegem, chiar și așa, nu toată lumea din Estul Apropiat are de câștigat,
Pentru Rusia războiul dintre Iran și Israel e o mare șansă ca președintele Trump să nu mai fie interesat deloc, dar chiar deloc, de ceea ce se întâmplă pe malurile Niprului, doar să poată extrage SUA din viesparul ruso – ucrainean.
Pentru Ucraina, e încă o mare deziluzie.
O deziluzie care vine la puțin timp după spectaculoasele lovituri cu drone teleghidate asupra aviației strategice ruse, al căror rezultat final este, cum ar spune Shakespeare: ”Much Ado About Nothing” / ”Mult zgomot pentru nimic”.
O deziluzie care se înregistrează într-o perioadă în care toată lumea vorbea despre transferuri de sisteme Patriot israeliene către Ucraina, de a trebuit ministerul rus de externe să întrebe la sursă dacă se confirmă sau nu.
O dezamăgire care apare tocmai când părțile americană și iraniană discutau cu sârg cum să arate noul tratat dintre părți care să certifice că Teheranul nu va produce arma nucleară, Israelul nu va ataca astfel Iranul, SUA va mai îmblânzi din sancțiuni și toată lumea va fi fericită.
Cam așa arată manipularea strategică executată pe viu, în timp ce lumea petrece cu gândul la pacea care va veni.
Avem acum un război nou, dar ce facem cu cel vechi?
Rămâne cum s-a stabilit în cele cincizeci de minute de discuție telefonică Trump - Putin, bine, aliații europeni ai SUA nu au fost informați despre conținutul ei: Ucraina staționează în rezervația pravo-slavnică, iar Rusia se face că nu știe ce înseamnă SOS în limba farsi.
Cel puțin așa pare situația, la prima vedere, altfel de unde atâta apreciere de la Marele Blond pentru Micul Judoka manifestată inclusiv pe timpul summit-ului G7, când, chiar la Kananaskis / provincia Alberta, Canada, a avut următoarea declarație, plină de insinuări și regrete: „G7 era odată G8. Barack Obama și o persoană pe nume Trudeau nu voiau ca Rusia să fie inclusă, iar eu aș spune că a fost o greșeală, pentru că eu cred că nu ar fi război acum dacă ar fi Rusia (în G7, n.n.)... nu ar fi război dacă Trump ar fi fost președinte.”
După care a și plecat pe neanunțate, nesemnând nici declarația comună unde erau câteva fraze mai aspre la adresa Rusiei.
La formula nouă G6 s-a alăturat, ulterior, și președintele Zelenski, dar suma mulțimii G, cu absenți cu tot – tot ne place nouă matematica, în ultima perioadă - a rămas aceeași.
Președintele ucrainean s-a așezat în scaunul lăsat liber de Trump – lung prilej de comentarii pe această temă – dar, în final, a rămas cum a dorit SUA: fără declarație comună în sprijinul Ucrainei, fără angajamente pentru noi sancțiuni contra Rusiei, bani pentru Kiev doar de la Canada, 1.5 miliarde de dolari, pentru că tot era gazdă și trebuia să marcheze momentul.
Așa că la Kiev se numără fondurile de la ultimele linii de credit, oficialii de la apărare se uită în zare să vadă dacă nu cumva mai apare vreun avion F16, vreun sistem Patriot, deși la cum se poartă războiul deasupra nisipului din Orientul Mijlociu, cu siguranță și acolo e mare nevoie de ele.
Prioritățile strategice se acceptă și se execută, nu se discută.
Și ucrainenii se pregătesc și de alte vești proaste, majoritatea de pe front:
- în regiunea Sumi, rușii înaintează metodic, apropiindu-se de orașul Sumi, probabil prima capitală de regiune în afara celor din ”prima linie” care ar putea fi asediată;
- înaintarea rusă are și efecte ”pozitive” pentru responsabilii cu infrastructura militară de apărare, remarcate de deputatul poporului de la Kiev, Mariana Bezuhla, care afirmă că, astfel, dispar urmele unor fortificații realizate pe jumătate sau doar pe hârtie. Nu mai există dovezi, nu există corupție;
- trupele ruse înaintează și în direcția orașului Seversk, buzunarul de la Pokrovsk – Mirnograd începe să se adâncească, iar intrarea acestora în regiunea Dnepropetrovsk este acum confirmată și la Kiev;
- un alt ”buzunar” se desenează în jurul localității Konstantinovka, în regiunea Donețk. Anterior conflictului, toate aceste orașe, cu excepția Seversk, erau aglomerări urbane importante care, împreună cu Sloviansk și Kramatorsk, reprezentau o adevărată barieră urbană în vestul Donbasului. Dacă se trece de acest aliniament, totul devine complicat pentru Kiev;
- răspunsul rus la atacurile cu drone asupra bazelor aeriene strategice e încă într-o zonă gri, bombardamentele asupra infrastructurii industriale și militare s-au intensificat, dar încă nu au atins centrele de decizie, așa cum se anticipa. De aceea nu se știe dacă nu cumva noaptea următoare va fi cea mai grea pentru apărarea anti-aeriană a Kievului;
- un bilanț al comportamentului blindatelor occidentale în operațiile din Ucraina arată că majoritatea au fost distruse de ruși sau au devenit inutilizabile datorită imposibilității efectuării reparațiilor la 1.500 – 2.000 de kilometri depărtare de bazele tehnice;
- de-abia în ultima perioadă s-a îmbunătățit aprovizionarea cu muniție de artilerie pentru forțele ucrainene, dar evoluția pozitivă este defazată deja de nevoile reale ale frontului, unde la mare căutare sunt dronele pe care rușii le produc acum în cantități de masă. Serviciul militar ucrainean de informații apreciază la 5.000 numărul de drone cu rază lungă de acțiune pe care Rusia le trimite lunar forțelor sale, din care aproape jumătate sunt machete, utile pentru suprasaturarea apărării anti-aeriene ucrainene. Este de două ori mai mult decât ceea ce se producea în vara anului trecut.
Mai sunt și veștile proaste care vin precum darurile de la greci, sub forma unor analize în media occidentale, care se doresc a promova idei și soluții pentru pace.
Aceasta în condițiile în care oboseala Vestului Europei și agenda încărcată a Washingtonului cu managementul unui nou conflict nu mai fac posibilă menținerea unui sprijin consistent și de durată pentru Ucraina.
Perspectiva este rezumată în următorul paragraf dintr-un articol de opinie publicat recent de ”Politico”: ” Victoria militară s-ar putea să nu mai fie un obiectiv realist pentru Kiev — indiferent câte miliarde trimite Occidentul sau câți soldați ruși mor.”
Și atunci care e varianta realistă a soluției la o problemă atât de gravă precum războiul?
Autorul, Elhan Nuriev, un fost diplomat și actual analist azer, bine conectat la spațiul eurasiatic, dar și la cel occidental, în special german, având astfel deschidere către ambele părți ale tablei de șah a conflictului din Ucraina, spune simplu că ”Sprijinirea Ucrainei ar putea însemna în curând să o ajutăm să pună capăt războiului, nu să-l câștige.”
Chiar și autorul recunoaște că o astfel de abordare nu e deloc populară în capitalele occidentale, la Washington sau Bruxelles, acolo unde se consideră că victoria Ucrainei e doar o problemă de mai mult ajutor financiar și de mai multe donații de armament și muniție.
De aceea, Nuriev consideră necesar să argumenteze afirmația sa cu câteva cifre care demonstrează problemele economice și demografice cu care se confruntă Kievul în susținerea efortului de război, date altfel, cunoscute.
Ceea ce duce la o altă concluzie, să-i spunem, controversată: ”După trei ani de război, cea mai puternică modalitate de a sprijini Ucraina s-ar putea să nu mai fie să o ajutăm să lupte, ci să o ajutăm să înceteze lupta fără a-și pierde viitorul.”
E o formulare metaforică a perspectivei din ce în ce mai crude ce se prefigurează la doar câteva sute de kilometri spre est.
Dar nu e o soluție magică, pentru că rezolvările de acest fel au nevoie de conjuncturi speciale, de momente unice, greu de identificat în atmosfera istoriei prezente.
Până atunci, apariția celui de-al doilea Călăreț al Apocalipsei se verifică în fiecare seară și pe cerul Kievului, unde rachetele și dronele ruse zboară ca la promenadă în căutarea țintelor din periferiile industriale.
Cine să mai fie atent la diplomație și soluții, când războiul își trimite călărețul, pe calul său roșu, să galopeze zgomotos și sălbatic pe cerul negru al nopții?
Se încarcă comentariile...
