Keir Starmer și Donald Trump reafirmă că Iranul nu trebuie să poată dezvolta arme nucleare

0
Publicat:

Iranul nu trebuie să poată să dezvolte „niciodată” arme nucleare, a fost ideea subliniată de premierul britanic Keir Starmer şi președintele american Donald Trump în cursul unei discuții telefonice purtate marți noaptea, a declarat un purtător de cuvânt al executivului britanic.

Keir Starmer și Donald Trump au discutat la telefon FOTO Getty Images

Dosarul iranian a fost doar una din temele abordate de către cei doi lideri, a indicat purtătorul de cuvânt citat, adăugând că Keir Starmer şi Donald Trump au discutat de asemenea despre Ucraina şi negocierile în curs de la Geneva, unde delegațiile ucraineană, rusă şi americană caută să ajungă la o soluţie negociată la conflictul declanşat de Rusia în această ţară, precum şi despre situaţia din Fâşia Gaza şi pacea în Orientul Mijlociu, potrivit Agerpres.

Premierul britanic a condamnat încă o dată „atacurile brutale” ale armatei președintelui rus Vladimir Putin împotriva civililor nevinovați din Ucraina şi necesitatea obținerii unei „păci juste şi durabile”.

Referitor la situația din Fâşia Gaza, Keir Starmer a subliniat importanța asigurării unui acces mai mare la ajutorul umanitar pentru palestinienii din enclavă. De asemenea, premierul britanic şi-a exprimat sprijinul pentru eforturile în curs de implementare a planului de pace condus de SUA, a adăugat purtătorul de cuvânt menţionat.

„Ambii lideri şi-au reafirmat angajamentul comun de a promova stabilitatea şi pacea în Orientul Mijlociu”, a declarat aceeași sursă, adăugând că Starmer şi Trump au abordat stadiul discuţiilor în curs dintre Statele Unite şi Iran la Geneva privind programul nuclear iranian.

„Ambii au fost de acord că Iranul nu trebuie să poată să dezvolte niciodată o armă nucleară şi au reiterat necesitatea unei colaborări strânse între aliați şi parteneri pentru a îmbunătăți securitatea regională”, a precizat purtătorul de cuvânt al instituției de pe Downing Street.

Iranul şi SUA au purtat marți negocieri la Geneva, la care nu au discutat direct, ci prin intermediul sultanatului Oman, pentru a ajunge la un acord privind programul nuclear iranian.

Mai multe pentru tine:
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Singurele zodii cu noroc dublu în Noul An Chinezesc. Bani, iubire și oportunități neașteptate le bat la ușă. E anul ce le va aduce împliniri și câștiguri spectaculoase
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură